499 matches
-
oameni, prin care să se poată păstra aceiași peste generații. O contribuție cu influență decisivă pentru creșterea greutății specifice a psihologiei în explicarea fenomenelor sufletești ca naturale. Epoca iluministă care i-a urmat a reprezentat o completare și o întregire. Scolastica a fost leagănul în care s-au putut naște ideile strălucitoare despre posibilitatea de a putea gândi altfel decât deductiv, adică și inductiv, o tentativă decisivă pentru fundamentarea investigației științifice. A trebuit să existe această epocă a scolasticii unde s-
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
o întregire. Scolastica a fost leagănul în care s-au putut naște ideile strălucitoare despre posibilitatea de a putea gândi altfel decât deductiv, adică și inductiv, o tentativă decisivă pentru fundamentarea investigației științifice. A trebuit să existe această epocă a scolasticii unde s-a putut naște conceptual îndoiala cu privire la adevărurile despre lucruri și fenomene, care a influențat modul de gândire al oamenilor. A se putea îndoi de un anume adevăr, în acea perioadă, a devenit un nou mod de cugetare și
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
și nu cel mai puțin important, este cel al gîndirii. Universitatea din Paris în secolul al XIII-lea, prin predarea *artelor liberale și a *teologiei, prin punerea la punct a unei metode de studiu și de raționament care se numește *scolastica, se afirmă drept capitală intelectuală a Creștinătății. Ea atrage studenții din tot Occidentul ei sînt de altfel organizați în "națiuni" și profesorii cei mai prestigioși precum germanul Albert cel Mare sau italianul Toma d'Aquino. O politică de prestigiu. Această
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
limitative și îl așază în cîmpul intersubiectivității integratoare, al dialogului între persoana umană și cea divină. Unul dintre impulsurile care au condus la nașterea modernității, poate cel mai important, a constat în distanțarea față obiectivările divinului așa cum predominau ele în scolastica tîrzie. Pentru aceasta din urmă, ordinea cunoașterii, ordinea universului și ordinea socială constituiau obiectivarea armonioasă pînă la încremenire a ordinii divine ca necesitate, ierarhie, putere. Linia nominalistă a reacționat față de o continuitate devenită opresivă, exacerbînd distanța dintre cele două sfere
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
investigată, modelată. Dacă lumea este, pentru moderni, in(de)finită, ea cere/permite o in(de)finită înaintare a cunoașterii. în termenii lui Hans Blumenberg, modernitatea ar inaugura o atitudine cognitivă cu totul diferită față de cea a Evului Mediu declinant. Scolastica, în ultima ei vîrstă, ar fi avut certitudinea, poate suficientă și orgolioasă, că e necesar să demonstreze și să reformuleze la nesfîrșit un depozit de doctrină dat, care acoperă perfect și integral o realitate perfectă și integrală. Cu o optică
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Mediu a fost, potrivit lui Johan Huizinga, o epocă în care acest simbolism ajunsese un cod prea la îndemînă, aplicat cu o mecanică virtuozitate chiar pe aspectele cele mai plate, mai triviale sau mai scandaloase ale vieții sociale. Minuțios formalizat de scolastică, mediatizat abundent de predicatori 2, versificat la nesfîrșit de poeții curților nobiliare, el ajunsese un inventar de modele sfinte, o recuzită omniprezentă, fastuoasă, dar deseori nerealistă, sub care existența își desfășura pulsiunile, crizele, excesele, căutările dintotdeauna. Reacționînd față de o inadecvare
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
intențiile raționamentului său. Întreaga gândire a Evului Mediu a recunoscut în Dumnezeu o ființă perfectă care nu conține nimic care să îi conteste perfecțiunea, iar conceptul de Dumnezeu implică cu necesitate identitatea dintre esență și existență. Primul filosof din perioada scolasticii la care întâlnim o diferențiere între esență (quod est) și existență (quo est) este Guillaume d'Auvergne. Acesta observă că pentru orice ființă, una este esența (ens), și alta este existența (esse), dar pentru Dumnezeu esența este de a exista
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
de faptul că există sau nu există și într-un mod diferit când o considerăm ca existând. Descartes susține că esența și existența unei substanțe sunt același lucru în realitate și distincția dintre ele se realizează în gândul nostru. Apărătorii scolasticii au crezut că pot afirma o identitate între esență și existență în toate lucrurile, evitând totuși concluzia că ființele finite există în mod necesar. Descartes evită această dificultate distingând două grade diferite ale existenței: existența necesară și existența contingentă. Astfel
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
modală a argumentului ontologic îi aparține lui Leibniz. Acesta pornește de la o încercare de a rezolva neajunsurile principalelor variante ale argumentului ontologic existente în vremea sa, cea a lui Anselm și cea a lui Descartes, și de a depăși criticile scolasticilor în frunte cu Toma D'Aquino. Punctele slabe ale versiunilor anterioare ale argumentului ontologic puteau fi întărite printr-o raportare corespunzătoare la posibilitatea: a fi posibil înseamnă a fi necesar, atâta timp cât contingența nu poate fi atribuită ființei perfecte 216. Un
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
cu această cultură și intră în „noaptea barbară”. Renașterea cugetării mistice în Apus începe în veacul al IX-lea, după ce opera lui Dionisie Areopagitul se cunoaște prin traducerile în latinește; iar marea înflorire a filosofiei teologice, care poartă numele de Scolastică și culminează în veacul XIII, e rezultanta unor influențe atât de eterogene încât nouă ne par de necrezut. Filosofia arabo mahomedană, pătrunsă în Europa apuseană prin Spania maurizată, cugetarea evreiască, reprezentată îndeosebi prin Maimonide și aristotelismul prezidează formarea curentului scolastic
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
culminează în veacul XIII, e rezultanta unor influențe atât de eterogene încât nouă ne par de necrezut. Filosofia arabo mahomedană, pătrunsă în Europa apuseană prin Spania maurizată, cugetarea evreiască, reprezentată îndeosebi prin Maimonide și aristotelismul prezidează formarea curentului scolastic. Primii scolastici nu cunosc pe Aristotel direct din opera sa, ci din filosofia arabă. E un Aristotel mahomedanizat de filosoful arab Averroes, de care iau întâi cunoștință teologii occidentali. În veacul XII scrierile filosofilor arabi sunt traduse în latinește și devin o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cu rătăcirile născute din el, până când, târziu de tot, în veacul XVI, se hotărăște să-l condamne. El imprimase totuși o pecete puternică în gândirea catolică. Conceptele de natura naturrans și natura naturala, bunăoară, care au o deosebită însemnătate în Scolastică, unde le-a introdus franciscanul Bonaventura, sunt împrumutate de la mahomedanul Averroes. Apariția lui Toma de Aquino ( 1226 1274 ) cârmește considerabil direcția scolastică, în sensul că o purifică de mahomedanism. El e cel dintâi care cunoaște pe Aristotel, nu din răstălmăcirea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e unilateral întrucât și-a făcut temelie unică din aristotelism. Nu exagerăm când zicem că aristotelismul e dogma naturală a catolicismului. Fenomenul acesta de unilateralitate se explică prin dureroasa insuficiență de informație culturală, în care se găsea Apusul la formarea scolasticii. Să reamintim că Platon nu e cunoscut în esența filosofiei sale decât foarte târziu, în epoca Renașterii, când învățați bizantini ca Ghemisthos Plethon se stabilesc în Occident. Efect al insuficienței culturale de la început, această unilateralitate a devenit o tradiție în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
afirmarea acestor concepții deosebite, cu rezultatul că augustinismul a rămas totdeauna pe planul al doilea. O altă încercare de a înlocui aristotelismul ca bază naturală a teologiei a fost cartesianismul. Descartcs a voit, într-o vreme de mare sterilitate a scolasticii, să pună adevărurile de credință pe alte baze raționale, moderne și cu o metodă proprie, fundamental deosebită de cea medievală. Succesul epocal al filosofiei lui a determinat un curent de cartesianizare a teologiei catolice și eliberare a ei din aristotelism
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în unitatea armoniei universale și rânduiește mijloacele în finalitatea aceluiași organism. Dar tocmai această dispozitie a părților în unitatea întregului constituie frumusețea. Și fiindcă e foarte greu să găsim întrun tratat de estetică modernă o definiție satisfăcătoare, să ne adresăm scolasticii, cape ne dă următoarea formulă: „Frumusețea e strălucirea formei peste părțile proporționate ale materiei”.(Jacques Maritain: Art et scolastique, p. 38 ) Definiția aceasta se referă la frumusețea creată. Ea se potrivește atât pentru fiecare lucru în parte cât și pentru
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sau o rază a înțelepciunii creatoare, imprimată în inima lucrurilor și care dă proporția, ordinea și strălucirea întregului univers, se mai numește cu termenul aristotelic entelechie. De aceea Sergiu Bulgakov numește frumusețea sofianică „entelechia lumii”, înțelegând prin aceasta, ca și scolasticii, „splendoarea formei peste părțile proporționate ale materiei”. Același înțeles răsare din cunoscuta exclamație a Psalmistului: „Cât de minunate sunt lucrurile tale, Doamne, toate cu înțelepciune leai zidit”! Expresia: cât de minunate sunt lucrurile tale, Doamne, s-ar putea lua drept
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o demarcație între credință și poesie devine imposibilă. Față de Milion, a cărui inspirație, rămânând credincioasă datelor biblice și sensului creștin, e mult mai liberă și mai avântată, Dante e poet confesional. Eshatologia lui poetică e văzută catolic: Infern, Purgatoriu, Paradis. Scolastica și mistica occidentală îi dau scheletul ideologic pe care îl îmbracă în carnea frumuseții. Singura libertate personală ce și îngăduie e să-și înfunde vrăjmașii în infern și să-și strecoare prietenii în paradis. Încolo, Dante e poetul teolog și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
premise promițătoare, conceptul Juliei Kristeva se referă mai degrabă la teoria genurilor decât la lingvistică. Analiza romanului Jehan de Saintré (1456) al lui Antoine de la Sale confirmă acest lucru, de vreme ce "textele" care se amalgamează în structura romanului sunt, după Kristeva, "scolastica", "poezia curteană", "strigătele publicitare ale negustorilor" și "discursul carnavalului". Mai precisă nu e nici abordarea lui Philippe Sollers, care, parafrazându-l pe Mallarmé, observă că "un text se scrie cu texte și nu numai cu fraze sau cu cuvinte"145
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
3. Mănăstirea și limitele imaginarului rațional / 44 1.3.1. Originile monahismului și puritatea începuturilor / 45 1.3.2. Dezvoltarea instituției mănăstirești ca spațiu al imaginarului rațional / 47 1.3.3. Deschiderea spațiului cultural și amplificarea imaginarului / 51 1. 4. Scolastica și raționalitatea imaginarului / 59 1.4.1. Interpretarea operei aristotelice și trecerea de la imaginarul rațional la cel pulsional / 59 1.4.2. Viziunea asupra existenței. Cearta universaliilor / 62 1.4.3. Logica și raționalitatea pură / 68 1.4.4. Despre
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
s-a definit în mod negativ prin excluderea sa din universul sacrului și a culturii savante"44. Astfel spațiul mănăstiresc devine singurul în care se face cultură, continuându-se raționalizarea creștină. În perioada carolingiană, atunci când are loc prima etapă a scolasticii mănăstirile erau deja entități bine definite, oaze culturale în zonele unei purități de imagine rațională, prevederile Sinodului de la Aachen, nefăcând altceva decât să le integreze în noul sistem cultural numit și renașterea carolingiană. Păstrând într-o mare măsură tradiția culturală
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
în exterior ca filosofie scolastică, iar câteva secole mai târziu ca gândire universitară. Demersul ce se realizează în aceste spații este unul rațional. Spre deosebire de perioada patristică, în care se realiza un demers hermeneutic al trăirii și al Bibliei, în cazul scolasticii raționalizarea se realiza în mod conștient. Gestul de a "analiza" divinitatea, gest ce în mod normal ar fi fost tabu, se încearcă a fi făcut cu smerenie tocmai pentru a păstra tabuizarea necesară acestuia. Anselm din Cantebury începe demersul analitic
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a tuturor formelor de imaginar care ajunge la nivelul populației. Prin el se transmit imagini oficiale sau marginale, și, datorită modului de propagare și a ușurinței de receptare, rămâne cel mai puternic instrument de manipulare pentru respectiva perioadă. 1. 4. Scolastica și raționalitatea imaginarului 68 1.4.1. Interpretarea operei aristotelice și trecerea de la imaginarul rațional la cel pulsional Întotdeauna când s-a vorbit despre Renaștere s-a realizat legătura dintre evoluția acesteia și modul în care a fost reconstituită opera
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
lucrărilor care alcătuiau Organon-ul și Boethius 72 (Categoriile și De Interpretatione). Datorită acestui lucru el a fost perceput ca simbol al rațiunii în puritatea sa, a modului de a face filosofie folosindu-se de puterea divină a rațiunii. Ulterior, scolastica îl redescoperă pe filosof în toată splendoarea sa, dar apar dificultăți de acceptare a noului mod de a percepe realitatea. Spre sfârșitul secolului al XII-lea este tradusă Fizica de către Cherardo din Cremona, apoi ajunge în Europa Occidentală în jurul anului
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
și "cerul și pământul lui Parmenide"68, teoria cu privire la iubire a lui Empedocle și focul heraclitian. Principala acuzație pe care le-o aduce este aceea că și-au "formulat principiile înainte de a fi consultat în mod regulat experiența"69. Urmașii scolasticii și ai Renașterii au părăsit definitiv experimentul. Trebuie remarcat că școala sofistică cuprinde și acele elemente ale raționalismului moderat, ceea ce arată că pentru Bacon orice teorie este una greșită și nu trebuie acceptată, orice mod de a raționa este un
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
himerice" de gândire: Căci în adevăr unii filosofi au pretins că există în realitate forme separate de materie (...). Altminteri, nu este absurd să se pretindă că existențe imaginare ar constitui existențe reale?"30. El precizează că: "(...) Modurile himerice pe care scolasticii le numesc forme par a exista mai real decât materia și însăși acțiunea"31. Deci forma nu este o reprezentare a principiului divin, un transcendent; ea este cu totul altceva. Al patrulea termen al comparație ne apropie de această explicație
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]