1,662 matches
-
placaj străluceau. Temperatura rămânea constantă, foile ziarelor se păstrau uscate și intacte, ca frunza unui trabuc cubanez original. Ne-am împărțit pe căprării: eu fișetele cu numele și cotele ziarelor, Mihnea calculatorul de sală. După vreo jumătate de oră de scotocit, am ridicat din umeri - nu găsisem nimic. Nici certificatul meu de naștere, nici vreo urmă din Manoilescu ăla. Sau Manolescu, în fine. Parcă intraseră în pământ sau, mai rău, nici nu existaseră vreodată. „O tăiem?“, s-a interesat Mihnea. „OK
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
De frică, ungurii și-austriecii înlocuiseră tacâmurile de la vagonul-restaurant cu unele de plastic; degeaba, se evaporaseră și alea. Vameșii ne-o plăteau și ei: apăreau noaptea pe la două și bubuiau în toate ușile, nerăbdători. Te puneau să dai jos valiza, scotoceau prin pungi după băutură, răscoleau maiourile și te întrebau la ce-ți trebuie zece perechi de chiloți. Trebuia să răspunzi frumos, pe rând: ungurii aveau uniforme masive, verzi-kaki, iar austriecii laptop-uri metalizate și pistoale la cingătoare, ca pentru gangsteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de gheață. Gara atârna deasupra liniilor, invadată de sârbi, ruși, români și câteva patrule mixte ale poliției și jandarmeriei. Jurai că e un sfert din Gara de Nord, acum zece ani. Unde întorceai privirea, zăreai papornițe turcești și uniforme negre sau kaki scotocind prin ele. Am traversat peronul, apoi holul principal, privind în pământ. Cunoșteam regulile. În Paris, o pățisem din cauză că, în mijlocul unei razii, mă uitasem fix la o pereche de grăniceri. Împânziseră peronul de Germania, veneam de la Köln cu Thalys-ul, de la ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe loc, chiar dacă și pe ele scria Samsonite (nu plimbam chiar originalul, doar o imitație turcească, dar marca ar fi trebuit să impresioneze), pregătiți pentru o mică percheziție, în mijlocul peronului, printre sute de turiști umiți și, desigur, suspicioși. Tipul ne scotocise în valiză prin toate hainele, pusese lăboanțele pe sutienele Mariei, ba chiar îi desfăcuse și cutiuța cu bijuterii, în speranța că va scoate de-acolo un pliculeț de coca sau vreo punguță cu pastile bleu de Ecstasy. Într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-mi. - Toți cei rămași preiau posturile În jurul Măriei Tale, văzuți și nevăzuți. - Fie. Dar căpitanul nu avea voie să plece. De cât timp au pornit? - Să fie vreo șase ceasuri. - Sate jefuite? - Nimic. Au dat năvală asupra caselor căpitanului, au scotocit tot, au plecat degrabă. Nu cred că se vor opri până dincolo de Nistru. - Nici un oștean moldovean nu trece Nistrul! ridică vocea voievodul, spre luare-aminte a tuturor. Avem destul a ne apăra aici, că vrăjmași sunt destui... Pe unde au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și iuți, de stepă. Dar orice atac al călărimilor era, acum, imposibil. Moldovenii erau În mijlocul taberei și nu mai puteau fi respinși. - Modruz! strigă Oană. - Poruncă! răspunse arcașul, făcându-și loc cu calul lângă căpitan. - Iei zece oameni! Evitați lupta, scotociți fiecare colț de tabără, găsiți-mi-l pe Ștefănel! Modruz se depărtă la galop. - Gligor! chemă apoi Oană. Cetașul Gligor Își apropie calul, ascultând. - Cinci oameni pe o parte, cinci oameni pe alta, luați caii taberei, șeile, ovăzul și așteptați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Cei o sută de războinici Bordjighin formaseră un semicerc În jurul șefului lor, dar nici unul nu-i tulbura gândurile. Îl priveau, doar, ușor nedumeriți, plimbându-se prin valea aceea de la un capăt la altul, calculând parcă ceva, punându-și Întrebări și scotocind după răspunsuri. După-amiaza scădea spre seară, dar nisipul rămânea cald. Un vânt ușor porni din imensitatea galbenă. Amir ridică mâna În aer, ca și cum ar fi vrut să simtă mai bine ușoara adiere. Părea a fi aflat unul din răspunsuri. Luptătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și viitorul cumnat al domniei tale este ambasador. Ce vești ai de pe Drumul Mătăsii? Întrebarea venise prin surprindere. Oană ezită o clipă, apoi răspunse: - Uzun Hassan a pierdut urma călătorului necunoscut undeva Între Urumqi și Samarkand. Călăreții Oilor Albe au scotocit toate caravanele. Nimic. Partea bună a veștii este că nici Cuceritorii n-au reușit să-l găsească. Grupul de luptători mongoli a ajuns până la deșertul Gobi și apoi s-a Întors spre Samarkand. În cel mult două săptămâni cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
aliate, alcătuite din turci și tătari. Nimeni nu dormise la Cetatea Albă În noaptea Sfântului Ștefan. Fuseseră pregătite planuri de salvare, fuseseră primiți curieri care aduceau vești. În jurul orei 2.00 se Întorseseră Apărătorii aflați sub comanda căpitanului Petru Ilaș. Scotociseră toată moșia Brăneștilor și tot malul Dunării, până la hotarul cu Țara Românească. Nu găsiseră nici urmă de vornicul Isaia și nici vreun indiciu despre agresori. Singurul martor direct rămânea arcașul Simion, care fusese chemat În grabă În fața domnitorului. Vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Nu acum. Nu simțea moartea. Nu simțea energia răului. Dimpotrivă. O putere imensă se apropia vertiginos. Nu. Alexandru nu putea muri. De el se apropia lumina. - Alexandru se târăște spre calul lui. - Spada? - La el. - Nu e rănit. Vrea ceva. - Scotocește lângă șa. Un achingiu se repede asupra lui. Ridică iataganul. Lovește. Alexandru se Întoarce pe spate și blochează lovitura. Are În mâna stângă un buzdugan și cu dreapta a ridicat spada. - Doamne-ajută... a găsit buzduganul... - Rupe iataganul achingiului. Se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
De ce? Am avut unele probleme cu părinții; și între timp m-am însurat și... Măi, Popescule, tu ești oleacă mai matur, mai așezat. Care dintre colegii din grupă ar fi putut să-mi schimbe haina? Stau și mă gândesc. Îmi scotocesc baierile minții, în vreme ce toți ceilalți colegi aflați în sală s-au oprit din lucru și ascultă. Cineva, dintre cei ce urmează la răspuns, Mișu Timofte, cel de-al doilea deținător al bursei excepționale "Nicolae Bălcescu" își dă cu părerea: ... După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
soclul eminescianismului; la sacrificarea asumată liber de poet se adaugă sacralizarea pe care vocea maioresciană o anunță. Dar relațiile celor doi, deseori tensionate, merită un examen amănunțit și, negreșit, tot dl. Codreanu, în primul rând, ar fi cel îndreptățit sa scotocească toate cotloanele, luminând adevărul întrezărit. Fiindcă Eminescu, cel "nepăsător la impresia produsă în afară" (scria Al. Dobrescu, vezi Chipul și masca, în vol. Butoiul lui Diogene, Ed. Augusta, 2003, p. 90) intră în conflict, temperamental, în primul rând, cu un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fiind nu încape vorbă valorile de vârf, instituționalizate și tabuizate. Iar cazul Eminescu, înconjurat de o iubire inchizitorială și de o mistică agresivă, "scos" din condiția umană (cum observase E. Lovinescu) ar putea fi un teren excelent pentru "campaniile" criticilor, scotocind prin magazia cu locuri comune. Pricină pentru care Al. Dobrescu, am văzut, s-a ocupat de detractori, cercetând textele și contextele. El nu se împacă, nicidecum, cu dictatura mitului, cu bigotismul; dincolo de cabalele politice, comploturile iudaice, fronda juvenilă și puerilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cerbicie. Curios, N. Manolescu crede că adevărații detractori sunt "aceia care au pus în circulație aberanta teză a unui Eminescu deținut politic, cel dintâi din România și, încă, ucis de monstruoasa coaliție liberalo-junimistă". Polemica firește, nu se va istovi curând. Scotocind arhivele armata de eminescologi va produce noi dovezi reconfigurând stocul de informații, luminând hățișurile epocii. Patimile iscodelnicilor genealogiști întrecerea sourcier-iștilor continuă; dar, bănuim imaginile biografilor săi nu vor cunoaște corective esențiale, odată fixat modelul sacrificial. Și nici nu credem că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ei: „Eu nu mă trag din moșieri ca să am de valoare ceva În casă. O am de valoare pe nevastă-mea. Aia-i valoarea mea - Încolo, egal cu zero”. Ei ce o fi gândit nu știu... Și după ce termină de scotocit În orice, no, zice către mine: „Vă pregătiți, că o să veniți cu noi până la Baia Mare pentru o zi-două, să dați ceva declarații, și o să veniți Înapoi”. La Baia Mare v-au bătut În anchetă? Mă bătea patru și nu știam din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
dar cu zîmbetul pe buze. Gîtuindu-și strigătul de durere. Radu era foarte bucuros că nu era ghicit. I-a dat un chiștoc găsit pe stradă și a rîs cînd pe Cornel l-a apucat tusea. Au urmat și altele. Cornel scotocea prin scrumiere după chiștoace bune pentru Radu. La televizor a fost un caz cu doi băieți, dintre care unul l-a obligat pe celălalt să poarte zgardă și s-o facă pe cîinele, lătrînd în patru labe. A filmat totul
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
artă de mânuitor de sabie verbală. 25 ianuarie Obosită de efortul amabilității răspunzând la numeroase telefoane date de „prietenii” români, care m-ar sfâșia în bucăți dacă le-aș permite să se apropie de mine ceva mai mult. Vor să scotocească în viața mea pentru a găsi un fir cât de mic, pentru a-l ține în mână. Sunt prudentă ca un șarpe și visez la înțelepciunea colombelor. Am visat că se făceau execuții în România, curgea din nou sânge în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
toată istoria, și el a pus mâna lui frumoasă peste mâinile mele spunând numai: „O să fie bine, ai să vezi!”. În trenul urât, cu vagoane rău mirositoare, am fost treziți la miezul nopții de vameșii de la graniță, care ne-au scotocit în bagaje, acuzându-ne parcă pentru tot ce nu făcusem. După plecarea lor eram epuizați, murind de sete. Profesorul Papu mi-a oferit puțină țuică, am băut, discutând apoi până în zori despre Ecleziast. Era vorba despre un text pesimist, negând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
îmi sună în cap: „Niciodată toamna n-a fost mai frumoasă sufletului nostru bucuros de moarte...”. Da, bucuria morții presupunând pe cea a unei vieți înnoite mai târziu. Familia Ström în vizită: Eva era foarte elegantă, Karin, fiica cea mică, scotocește în dormitor, are vise de poet, scrie deja cronici, gravează, cântă la pian, având sentimentul că poate tot. Sora cea mare, Ana, cântă ca un înger și e în căutarea unei gazde la Stockholm. Eu nu pot trăi cu nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
adevărată. Nu putea să-mi spună mai mult, dar mă asigura că nici un efort de a iubi nu este zadarnic. Grija pentru sfințenie trebuie să predomine zilele mele. Moartea trebuie să-i găsească pe oameni căutând cerul mai degrabă decât scotocind prin gunoaiele și banalitățile lumii. M-am trezit brusc, aveam impresia că fusese chiar în cameră, în patul meu mare plin de cărți, așezat modest pe margine și privindu-mă ca ascuns în ceață. La marea sărbătoare de sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
al Monte. Tremurând, bătrânul se ridicase, urmărit de privirile tuturor. Se apropie de peretele din fund, unde erau aliniate niște rafturi pline cu foi Înfășurate și cu lăzi Întărite cu benzi de fier. După ce umblă la Încuietoarea unei asemenea lădițe, scotoci Îndelung Înăuntru, apoi se ridică iar cu un aer triumfător, arătându-le un fascicul de pergamente prăfoase. - Iată-l! Ochii Îmi sunt obosiți, Însă memoria mea e Încă neatinsă. Știam că trebuiau să fie aici. Le Întinse filele sub ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Nu mi se pare prea diferit de oricare alt felinar, observă el. Lăsând, poate, la o parte dimensiunea. Dar pe galere am văzut și mai mari. - Nu În felul cum arată se află minunăția. Ci În sursa luminozității sale. Aceasta. Scotoci din nou prin dulăpior, de unde scoase un clondir astupat. Prin suprafața de sticlă se Întrezărea o substanță alburie, nisipoasă. Ținând-o cu grijă, o apropie de chipul poetului, pentru a o putea observa mai bine. - În ultimii săi ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
multe preluate în acești ani și de presă Gorjului. Descrierile, uneori, sunt de-a dreptul apocaliptice, ca de pildă următoarea caracterizare: „Pe străzile orașelor și satelor din Voievodina rătăcesc copii tuberculoși. Lihniți de foame, copiii muncitorilor din Belgrad și Zagreb scotocesc prin lăzile de gunoi. Numeroși copii din Bosnia și Herțegovina rătăcesc în grupuri, cerșind hrană pe la porțile oamenilor”. Autorul consideră că niciodată n-ar fi existat în Iugoslavia un sistem atât de represiv. Numai la Belgrad, în afară de închisorile deja existente
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
citește” o revistă; Piki își pune căștile și ascultă muzică; Coco se dă uța în leagăm și repetă: șase, trei, doi...șase, trei, doi...și??? Fără zgomot, în casă se strecoară cele două veverițe, Uța și Codița, și încep să scotocească cu mare atenție să nu fie auzite sau văzute. Se aude un zgomot; Coco se trezește și vede veverițele. Dă alarma). Coco: Hoațele! Hoațele! Hoațele! Miki (aruncă revista): Ce-i moțatule, a luat foc? Coco: Hoațele! Hoațele! Miki: A, Uța
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
poartă o șepcuță albastră, cu insigna școlii băiatului, aidoma cu șapca acestuia și, în interiorul ei, își găsește cusut propriul nume.) Din acea dimineață, Seymour a rămas permanent prins în mreje. Pe când avea paisprezece ani, vreo doi din familia noastră îi scotoceau mereu buzunarele jachetelor și canadienelor în căutarea a ceva valoros ce mâzgălise poate în timpul unei perioade mai relaxate la școală sau al unei așteptări la dentist. (A trecut o zi de când am scris această ultimă frază și, între timp, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]