455 matches
-
ueritas), este dublat în cazul lui Ieronim de o serie de principii hermeneutice, pe care le vom prezenta succint. În această privință, cel puțin teoretic, autorul Vulgatei se prevalează de tradiția alexandrină, care distinge trei sensuri posibile în orice pasaj scripturistic: un sens literal sau istoric, un sens moral și un sens alegoric sau anagogic. În Epistola 120, adresată unei văduve pe nume Hebydia, în 407, Ieronim expune această teorie, pornind de la Prov. 22, 20‑21, unde se spune: „Și scrie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apropierea sfârșitului, este propovăduirea Evangheliei în toată lumea (IV, 17; cf. Mt. 24,14). Acest lucru va deveni un topos al eshatologiei creștine (cf., de exemplu, capitolele despre Augustin și Theodoret ale prezentei lucrări). Potrivit lui Hipolit, semnele de care vorbesc textele scripturistice și care se împlinesc sub ochii săi „nu sunt decât începutul durerilor” (ibidem). . P. de Labriolle, La crise montaniste, Paris, 1913. Toate mărturiile vechi despre montanism au fost adunate, traduse și prezentate de același P. de Labriolle, în Les sources
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
op. cit., p. 359. . Nu este vorba, în cazul lui Theodoret, de o sinteză a tuturor „metamorfozelor” Anticristului despre care am vorbit în capitolele precedente, ci mai degrabă de un fel de manual/digest de anticristologie constituit pe baza principalelor texte scripturistice și a anumitor date ale tradiției. . Cf. considerațiile lui J.‑N. Guinot, în L’Exégèse de Théodoret de Cyr, mai ales pp. 713‑722, în care autorul se ocupă de sursele posibile ale Comentariului la Daniel. . Trad. J.‑N. Guinot
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Testament Pseudepigrapha II, 1985, pp. 443‑462. . Cf., de asemenea, mărturia lui Pliniu cel Bătrân, Istoria naturală V, 27, 4. . Nouă triburi și jumătate, în versiunea siriacă, armeană, prima versiune arabă și cea mai mare parte a versiunilor etiopiene. Temeiul scripturistic al acestui număr se află la Num. 34,14 sq.; Deut. 29,8; Iis. Nav. 4,12: Dumnezeu i‑a alungat din pământul făgăduinței pe Ruben, Gad și jumătate din neamul lui Manase. În secolul al VIII‑lea î.Cr., triburile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care a dăruit oamenilor o lege de viețuire mai bună decât altele, deși nu neapărat cea mai bună. În ortodoxie, revelația judecă istoria, nu invers. Chiar dacă răstignit pe cruce, Hristos continuă să domnească suveran peste istoria umanității. În sfârșit, arhivele scripturistice, la fel ca oricare alt text care marchează memoria Bisericii, sunt condiția necesară, dar nu și suficientă, a cunoașterii teologice. Aceste urme ale revelației rezumă îndemnul lui Filip către Natanael: „Vino și vezi”! (Ioan 1, 45) - fără să poată provoca
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
separat în mod brutal aspectul „divin” de cel „uman”. Relația de continuitate fenomenologică a vieții tradusă prin termenul de donație permite rediscutarea falsei distincții operate de teologii dogmatici între „revelația naturală” și „revelația supranaturală”. Nu mai puțin, în lumina evidențelor scripturistice, o asemenea distincție este oțioasă. În limbaj paulin, s-ar putea spune că revelația este la fel de „firească” (sau naturală) precum charisma pedagogică a unor învățători creștini și la fel de „supranaturală” precum darul profeției primit de apostoli. În ambele cazuri, este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
carte internațională, cu greu s-ar putea spune că ucenicii ortodoxiei prisosesc ori că unitatea creștinilor s-a întărit pe măsura acestei prolificități tipografice. Dimpotrivă, „toți caută spre ale lor, nu spre ale lui Hristos” (Filipeni 2, 21). Întrucât textul scripturistic nu furnizează niciodată evidențe, ci este doar pretext pentru diverse interpretări, lectura Scripturii funcționează în Biserică cu unica „ipoteză”: că „Iisus este Hristos” (Fapte 18, 28). În prologul scrierii sale împotriva maniheilor, Fericitul Augustin a mers atât de departe, încât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
textul sfânt în punctul său de origine (i.e., Biserica). Acest act de reparație poate fi făcut în două moduri: cel mai rapid (și mai ușor de realizat tehnic) ar fi includerea lecționarului într-o anexă, care va cuprinde lista lecturilor scripturistice pentru fiecare zi liturgică a Bisericii ortodoxe (nu doar a duminicilor și a marilor sărbători). Un al doilea procedeu ar putea relua frumoasa tradiție a manuscriselor vechi, în care copiștii aveau datoria de a însemna pe marginea fiecărui pericope evanghelice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
viu grai, de la amvon. Această vestire a cuvântului lui Dumnezeu a fost tâlcuită, mai ales în mănăstiri, în acord cu tradiția Părinților purtători de Duh. Vastele posibilități tehnice de astăzi ar permite nu doar indicarea zilelor liturgice corespunzătoare diferitelor lecturi scripturistice, ci chiar ilustrarea lor iconică (pentru marile sărbători). S-ar obține astfel un dublu registru referențial (prin text și imagine) care ar mijloci mult mai eficace procesul de identificare a Scripturii nu cu un simplu vestigiu al trecutului, ci cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
asimilare organică a Scripturii (Iezechiel 3, 2), interpretarea ca cină euharistică, înțelegerea ca interiorizare și absorbție a sinelui în viața veșnică a Cuvântului; pentru a înțelege însă consecințele acestui polinom hermeneutic, trebuie să percepem multiplele acorduri între textul și Cuvântul scripturistic. Cum se articulează consensul semantic în interpretarea și restituirea unității transcendentale a Bibliei? Pentru primii creștini, Scripturile erau un ansamblu organic ieșit din pântecele nevăzut al Bisericii. Ca revelație, Scripturile sunt opera lui Hristos. Ca autor al revelației, El se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul ascetic al minții de a decela înțelesul originar și eshatologic al Scripturii; (b) poziția asumată de autorii moderni care justifică delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice și imaginația necenzurată a interpretului 1. În primul caz, tâlcuitorul se lasă „născut prin Cuvântul adevărului” (Iacov 1, 18) și va fi astfel inițiat în geografia simbolică a Scripturii. În al doilea caz, exegetul refuză excursia mistagogică și descoperă „infinitul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
datorită zelului cu care folosește dihotomia „Occident” - „Orient” într-un discurs apologetic totalizator 2. Heidegger și Areopagitul reprezintă un demers speculativ care ne reamintește că, în marea tradiție reprezentată de Sf. Dionisie Areopagitul, dintre cele două tipuri simbolice de nume scripturistice folosite pentru descrierea economiei divine a lucrărilor lui Dumnezeu în lume, simbolurile neasemănătoare (anómoia sýmbola) sunt favorizate 3. În acest mod, Sfânta Scriptura își păstrează misterul în fața bulimiei cognitive a celor neinițiați - foarte adesea tentați să cadă în idolatria conceptelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
e unul nuanțat, mergând pe dialog și participare, în defavoarea unei fixări istorico-dogmatice a discursului teologic ortodox. E vorba, cu alte cuvinte, despre o hermeneutică mobilă care caută să deschidă Ortodoxia către problematica modernității fără a ieși din orizontul patristic și scripturistic.” Adrian Romila, Luceafărul * „Ineditul cărții este dat de concurența mai multor elemente: stilul autorului - proaspăt și atât de străin de stereotipiile limbajului de lemn al teologiei, practicat la scară largă în strâmta noastră cetate -, temele și autorii puși în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este însăși puterea și înțelepciunea Tatălui. Ființelecreate se sfințesc prin participarea la El în Duh, însă Fiul Însuși nueste prin participare Fiu, ci, dimpotrivă, El este propria naștere aTatălui. Iarăși, de asemenea. Fiul nu este în Tatăl în înțelesul locu-lui scripturistic: «în El viem, ne mișcăm și suntem» (Fapte 17, 28),căci așa ca dintr-un izvor iese El din Tatăl, ca viața în care totul seînsuflețește și totul își are existența”<footnote Ibidem, III, 1 PG, XXVI, col. 324 BC
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Teologice, București, 1939, p. 77. footnote>, iar modelul milei creștine este Hristos Însuși. Fiind milostivi, noi imităm marea milostivire a lui Dumnezeu față de oameni: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este” (Lc., 6, 6). În același duh scripturistic vorbește și Sfântul Vasile care îndeamnă pe creștini să întrebuințeze măcar prisosul averilor lor pentru alinarea și tămăduirea suferințelor și neajunsurilor omenești, căci pentru această faptă îi așteaptă o desăvârșită răsplată de la Hristos Domnul: „Însuși Dumnezeul nostru trece adeseori cu
Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
decât toate bogățiile pământești”, el compune versuri emblematice, precum cărturarii barochizanți, cultivă cu pasiune latina și se ocupă de educarea în același sens a fiilor săi, își transformă numele în Orest, dându-i o rezonanță elină, dar folosește și forma scripturistică Uriil (o altfel de „antichizare”), participă la discuțiile de subtilitate teologică organizate în casa mitropolitului Ștefan. Interesat de ideile Contrareformei și chiar de declanșarea unei contrareacții ortodoxe la presiunile reformate, traduce în slavonă De imitatione Christi, îi sugerează, poate, mitropolitului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
traducerea, între 1661 și 1664, a Vechiului Testament, realizată în timpul șederii la Constantinopol. Motivele care l-au îndemnat să traducă Vechiul Testament au fost pur culturale, românul fiind împins, probabil, și de „pasiunea clasicizantă” (Virgil Cândea), și de interesul față de textul scripturistic, iscat între învățați de disputele confesionale ale protestanților. Lucrează pe Septuaginta grecească (varianta aldină), într-o ediție protestantă apărută la Frankfurt pe Main în 1597. Preia în întregime împărțirea conținutului după această ediție (traduce și Stihurile la dumnezăescul David, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
de ignoranți sunt în acest domeniu unii contemporaneiști... În cazul meu, e drept, răul părea foarte avansat, fiind eu însămi foarte puțin religioasă. Ca o elevă sârguincioasă, cum n-am fost niciodată, am învățat zi de zi să citesc textele scripturistice. Și, cu toate că aceste chestiuni ocupă doar o mică parte din paginile ce urmează, sper că nu m-am înșelat prea mult. Le mulțumesc studentei mele Hélène Guillon, pentru redactarea bibliografiei, și lui Vincent Vilmain, alt doctorand, căruia-i apreciez atât
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Pentru mulți dintre aceștia din urmă, ea este, de altfel, trăită în general prin procură. Suferința lor este în primul rând cea a părinților, a strămoșilor, a unei ascendențe uneori îndepărtate. Însușindu-și-o, ei creează istorie. Dimpotrivă, în textele scripturistice și în comentariile lor, suferința avea propria ei "istorie", sprijinită pe mituri fondatoare ca acela al Legământului sau al ieșirii din Egipt, care puteau fi oricând reactivate pentru a interpreta flagelurile care se abăteau asupra națiunii și a individului. Aceste
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
maghrebiană, musulmană, colonizată și altele nefiind toate tratate la fel. Trierea efectuată de majoritate în recunoașterea memoriilor de suferință ale minorităților și chiar ierarhizarea lor nu sunt străine de exacerbarea concurenței victimare. Note CONCLUZIE Dreptul la uitare Urcând până la temeliile scripturistice însele, am încercat în această carte să retrasez lunga istorie a suferinței în lumea evreiască. Voiam să înțeleg modul în care suferința, reprezentările ei, instrumentalizările ei succesive au putut modela istoria unui popor și a unei religii, precum și ideea pe
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
care teologia creștină îl dă cuvîntului paradosis. Scrierea sfîntă este trupul Verbului, tradiția trupul Scripturii. Nu-i nimic în plus în una față de cealaltă: expresia Revelației este revelația însăși 22. Tradiția îi datorează Scripturii cît îi datorează Scriptura tradiției (canonul scripturistic al catolicilor n-a fost fixat înainte de secolul al V-lea). Odinioară, înțelepții noștri ne chemau către începuturi, la anabază către arca pierdută. Althusser și a sa "întoarcere la Marx", la acest paradis originar care făcea posibilă judecarea obiectivă a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Pentru Însuși Mesia e o sumă absolut jignitoare! După Exod 21,32, „dacă un taur Împunge un slujitor sau o slujitoare, să se dea treizeci de didrahme de argint stăpânului lor”. Isus echivalat cu un rob Împuns de taur! Conexiunile scripturistice trimit la Zaharia 11,12 (kaˆ œsthsan tÕn misqÒn mou tri£konta ¢rguroàj) și, desigur, la episodul vinderii lui Iosif de către frații săi ismaeliților. După Gen. 37,28, Iosif a fost vândut pe douăzeci de galbeni, la originea târgului aflându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
aici au ajuns la Iuda și apoi la proprietarul Câmpului olarului. Inventatorul legendei spune că ar fi văzut o asemenea monedă la Nürnberg, turnată după un original aflat la Rhodos. Prin urmare, motivul celor „treizeci de arginți” este un construct scripturistic care accentuează kenoza Mântuitorului: Dumnezeu vândut cu prețul unui rob! La fel stau lucrurile și În privința Cinei de Taină. Matei sporește numărul de informații, conversația dintre Isus și discipoli transformându-se Într-o veritabilă dramă cu suspans. Iată fragmentul (Mt.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Dovadă că teologia nu ajunsese ancilla disciplinarum, ci se afla Încă În centrul atenției intelectuale. Epoca a cunoscut, de altfel, o adevărată explozie a studiilor liturgice și teologice. De asemenea, asistăm la nașterea misiologiei, ca atitudine față de lumea necreștină, fundamentată scripturistic. Pentru a schița contextul cultural, ajunge să amintesc câteva titluri marcante: Être et avoir, de Gabriel Marcel, L’Être et les êtres, de Maurice Blondel, ambele apărute În 1935. Atât Marcel, cât și Blondel vor deveni nume de referință pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Îi mulțumesc cu mijloacele care-mi stau la Îndemână, În primul rând cu fidelitatea strictă față de ceea ce mi se pare a fi „rostul meu pe pământ”, Meine Rolle auf Erde, cum o afirmă Th. Mann definind destinul. Acela de martor scripturistic, cel care „scrie cuvintele” și are Îndrăzneala să le așeze În frază și În pagină, astfel Încât ele să Însemne mai mult decât istoria singulară a unei vieți. Și, În felul acesta, această „oglindă” să poată reflecta nu numai alte istorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]