561 matches
-
imigrație catolică și protestanta din Franța, iar pe la mijlocul secolului al XIX-lea, a avut o altă creștere a imigrației, dar mult mai puternică. Savannah este astăzi unul dintre cele mai diversificate și mai cosmopolite orașe din Sud. În timpul Războiului de Secesiune, Savannah era un oraș cu 22.000 de suflete, al șaselea oraș principal al confederației sudiste și un mare port strategic. Circa 40% din toți sclavii de culoare vânduți în SUA până la abolirea sclaviei au trecut prin piața de sclavi
Savannah, Georgia () [Corola-website/Science/306816_a_308145]
-
aveau și ei sclavi, dar pentru aceasta era nevoie de un garantor American alb. Odată cu intrarea generalului Sherman în oraș, sclavii negri părăsesc proprietarii și se alătură trupelor nordiste, promitandu-lise pământ, ceea ce în final nu au primit. În timpul Războiului de Secesiune, orașul Savannah a fost ocupat de nordiștii comândați de generalul W. Ț. Sherman (1864), a fost cruțat de vandalizări, dar a intrat într-un declin profund. Restaurarea patrimoniului a început abia în anul 1955. Savannah a fost capitala statului Georgia
Savannah, Georgia () [Corola-website/Science/306816_a_308145]
-
economică susținută. Din acest moment, în Iugoslavia începe o perioadă de criză economică (deși standardele de viață sunt cele mai ridicate din statele socialiste) și politică (apar germenii destrămării Federației), care va culmina cu războaiele din anii '90, cauzate de secesiunea Croației și Bosniei-Herțegovina. Este ultimul recensământ din Bosnia-Herțegovina efectuat până în prezent (2006). Rezultatele sunt: 4.394.574 locuitori din care musulmani 1.905.829 (43,36%), sârbi 1.369.258 (31,15%), croați 755.895 (17,2%), iugoslavi 239.845
Demografia Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/303135_a_304464]
-
de independență. Dreptul de vot pe legea bugetului pe articole, acordat de Împărat în anul 1861, era o nouă armă în mâinile adversarilor regimului. Aceștia se folosiră și de noile aspecte ale conjuncutrii internaționale: criza economică provocată de războiul de secesiune american, precum și insistența Împăratului privind încheierea unei alianțe cu Regatul Unit în vederea forțării unei deschideri comerciale a porturilor în China. Ca rezultat al concesiilor făcute de guvern, alegerile din mai-iunie 1863 produc o alianță a partidelor de opoziție, respectiv facțiunile
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
puternic guvernul național prin decizia în cazul "Dred Scott" și pe președintele James Buchanan. De-a lungul anilor 1850, Lincoln s-a îndoit de perspectiva unui război civil, iar susținătorii lui au respins afirmațiile că alegerea sa va incita la secesiune. Între timp, Douglas a fost ales candidat al democraților din Nord. Delegați din 11 state sclavagiste au părășit convenția Democraților, întrucât nu erau de acord cu poziția lui Douglas pe tema suveranității populare, și l-au ales în cele din
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
lui Lincoln a devenit evidentă, secesioniștii și-au anunțat intenția de a părăsi Uniunea înainte ca el să preia funcția în luna martie a anului următor. La 20 decembrie 1860, Carolina de Sud a deschis calea, adoptând o ordonanță de secesiune; până la 1 februarie 1861, au urmat Florida, Mississippi, Alabama, Georgia, Louisiana și Texas. Șase dintre aceste state au adoptat apoi o constituție comună și s-au declarat țară suverană, cu numele de Statele Confederate ale Americii. Sudul superior și statele
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
au adoptat apoi o constituție comună și s-au declarat țară suverană, cu numele de Statele Confederate ale Americii. Sudul superior și statele de graniță (Delaware, Maryland, Virginia, Carolina de Nord, Tennessee, Kentucky, Missouri și Arkansas) au ascultat apelul la secesiune, dar la început l-au respins. Președintele Buchanan și președintele-ales Lincoln au refuzat să recunoască Confederația, declarând secesiunea ilegală. Confederația l-a ales pe Jefferson Davis ca președinte provizoriu la 9 februarie 1861. Au existat tentative de compromis. ar fi
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
Americii. Sudul superior și statele de graniță (Delaware, Maryland, Virginia, Carolina de Nord, Tennessee, Kentucky, Missouri și Arkansas) au ascultat apelul la secesiune, dar la început l-au respins. Președintele Buchanan și președintele-ales Lincoln au refuzat să recunoască Confederația, declarând secesiunea ilegală. Confederația l-a ales pe Jefferson Davis ca președinte provizoriu la 9 februarie 1861. Au existat tentative de compromis. ar fi extins linia din compromisul Missouri din 1820, împărțind teritoriile în teritorii cu sclavi și teritorii libere, contrar platformei
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
să trimită detașamente totalizând 75.000 de soldați pentru recapturarea forturilor, projarea Washingtonului și „conservarea Uniunii”, care, în opinia sa, era încă intactă în ciuda acțiunilor statelor secesioniste. Acest apel a forțat statele să aleagă o tabără. Virginia și-a declarat secesiunea și a fost răsplătită prin stabilirea capitalei Confederației pe teritoriul ei, în ciuda poziției expise a Richmondului atât de aproape de liniile Uniunii. Carolina de Nord, Tennessee și Arkansas au votat și ele pentru secesiune în următoarele două luni. Sentimentul secesionist era
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
aleagă o tabără. Virginia și-a declarat secesiunea și a fost răsplătită prin stabilirea capitalei Confederației pe teritoriul ei, în ciuda poziției expise a Richmondului atât de aproape de liniile Uniunii. Carolina de Nord, Tennessee și Arkansas au votat și ele pentru secesiune în următoarele două luni. Sentimentul secesionist era puternic și în Missouri și Maryland, dar nu a reușit să determine secesiunea; Kentucky a încercat să rămână neutru. Atacul confederat asupra Fortului Sumter i-a raliat pe americanii de la nord de în
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
poziției expise a Richmondului atât de aproape de liniile Uniunii. Carolina de Nord, Tennessee și Arkansas au votat și ele pentru secesiune în următoarele două luni. Sentimentul secesionist era puternic și în Missouri și Maryland, dar nu a reușit să determine secesiunea; Kentucky a încercat să rămână neutru. Atacul confederat asupra Fortului Sumter i-a raliat pe americanii de la nord de în apărarea țării. Istoricul Allan Nevins spune: Regimentele s-au îndreptat spre sud la luptă, răspunzând la apelul lui Lincoln. La
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
apoi în termeni de datorie națională de a garanta forma republicană de guvernământ în toate statele. Burton (2008) afirmă că republicanismul lui Lincoln a fost preluat de sclavii eliberați după emancipare. În martie 1861, în , el explora natura democrației, denunțând secesiunea ca anarhie, și explicând că domnia majorității trebuie să fie echilibrată de restricții constituționale în sistemul american. El spunea: „o majoritate ținută în frâu de frâne și limitări constituționale, schimbându-se permanent cu ușurință odată cu schimbările deliberate ale opiniilor și
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
al lui Lincoln, Salmon P. Chase, a fost numit judecător-șef la 6 decembrie 1864. Lincoln îl considera pe Chase un jurist abil, care va susține legislația Reconstrucției, și credea că prin numirea lui contribuia la unitatea Partidului Republican. După secesiunea statului Virginia, comitatele din nord-vestul statului au hotărât separarea de statul Virginia și rămânerea în cadrul Uniunii, sub forma unui nou stat, Virginia de Vest. Acest stat a fost admis în Uniune la 20 iunie 1863, după ce a îndeplinit condiția de
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
coroanei britanice, continuând cu perioada când Virginia a fost stat independent (1776 - 1788), dar parte a uniunii libere a celor 13 foste colonii britanice din America de Nord, continuând în perioada când Virginia a fost parte a Statelor Unite ale Americii (1788 - 1861), întreruptă de secesiunea sa din Statele Unite, când a fost parte a Statelor Confederate ale Americii (1861 - 1865) și încheind cu perioada dintre 1865 până în 2006, când Virginia a redevenit și este stat component al Statelor Unite ale Americii sub denumirea de "The Commonwealth of Virginia" ("statul
Listă de guvernatori ai statului Virginia, Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/302587_a_303916]
-
toate cele 50 de state constituente ale Statelor Unite sunt prezente pe această listă în ordinea strict cronologică a ratificării Constituției SUA, dată care este considerată simultan și data aderării unui stat la Uniune. Datele respective nu reflectă nici actele de secesiune (în 1861) față de Uniune datorate Războiului Civil American și nici re-acceptarea statelor secesioniste (între 1866 și 1870) ce au format entitatea statală numită Statele Confederate ale Americii (în engleză în original, "Confederate States of America") între 1861 și 1865. Ele
Listă a statelor componente ale Statelor Unite ale Americii ordonate după data intrării în Uniune () [Corola-website/Science/302630_a_303959]
-
înarmărilor și la o escaladare a conflictului către un război civil. Dezintegrarea Rusiei a oferit finlandezilor ocazia istorică de a dobândi independența, dar după Revoluția din Octombrie, pozițiile conservatorilor și social-democraților față de problema suveranității s-au inversat. Dreapta dorea acum secesiunea față de Rusia, întrucât dorea să controleze stânga și să minimizeze influența bolșevicilor revoluționari. Social-democrații încercau să crească libertățile finlandezilor încă din primăvara lui 1917, dar acum ei nu puteau profita de ele în beneficiul direct al partidului lor și aveau
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
federal independent autoproclamat care a existat între 1861 și 1865 în America de Nord, pe teritoriul actual în sudul Statelor Unite ale Americii, constând din 11 state care susțineau sclavia și care au secesionat din Statele Unite ale Americii de atunci. Deși în mod aparent, cauzele secesiunii CSA din sunt legate de menținerea sclaviei, menționându-se în documentele vremii frica ca "drepturile statelor" să prevaleze asupra drepturilor deținătorilor de sclavi, în realitate majoritatea istoricilor contemporani sunt de acord că secesiunea Sudului din Statele Unite ale Americii, a fost
Statele Confederate ale Americii () [Corola-website/Science/303254_a_304583]
-
de atunci. Deși în mod aparent, cauzele secesiunii CSA din sunt legate de menținerea sclaviei, menționându-se în documentele vremii frica ca "drepturile statelor" să prevaleze asupra drepturilor deținătorilor de sclavi, în realitate majoritatea istoricilor contemporani sunt de acord că secesiunea Sudului din Statele Unite ale Americii, a fost mult mai complexă și că Războiul Civil American, care a urmat (1861 - 1865), opunând Sudului subdezvoltat forța industrială și umană copleșitoare a Nordului, a fost extrem de devastator pentru ambele tabere, marcând decisiv până
Statele Confederate ale Americii () [Corola-website/Science/303254_a_304583]
-
mai exact în Alabama, Florida, Georgia, Louisiana, North Carolina, Tennessee, Texas și Virginia. La terminarea războiului, toate aceste curți au revenit, precum fuseseră înainte de 1861, sub jurisdicția Uniunii. Curțile la orice nivel au continuat să funcționeze așa cum o făcuseră anterior Secesiunii, cu simpla mențiune că recunoșteau SCA ca autoritatea națională guvernamentală statală în loc de SUA. Supreme Court - Curtea Supremă de Justiție a Statelor Confederate ale Americii --- nu a fost fondată. Curtea Districtuală Confederată - Confederate District Court - și magistrații care au condus-o
Statele Confederate ale Americii () [Corola-website/Science/303254_a_304583]
-
cu a fi capitala statului secesionist Virginia, capitala republicii federale efemere a Statelor Confederate ale Americii, stat independent, dar nerecunoscut de nici o țară, care a existat între 1861 și 1865, în timpul Războiului Civil American, care a fost cauzat chiar de secesiunea menționată. În 1607, regele James I a emis un decret regal (în engleză royal charter) garantând unei companii private, Virginia Company of London dreptul de a aranja stabilirea unor coloniști englezi în America de Nord. La numai zece zile după stabilirea primilor englezi ca
Richmond, Virginia () [Corola-website/Science/303321_a_304650]
-
Două elemente au fost încă de la început îngrijorătoare: organizația se autointitula "Statul Invizibil", Klanul îi considera pe albi superiori populației de culoare. Din cauza acestei adversități fața de negri, organizația nu s-a putut împăca cu faptul că după Războiul de Secesiune, foștii sclavi obținuseră drepturi egale cu populația albă. Prin urmare membrii -ului au trecut la invadarea satelor și orașelor, torturând și ucigând fără a suferi vreo pedeapsă. Oficial organizația s-a dizolvat în 1869, dar diferite grupări locale au continuat
Ku Klux Klan () [Corola-website/Science/303337_a_304666]
-
a cumpărat, sprijinit de către un om bogat, Tall, pe care l-a cunoscut atunci, terenuri întinse de pământ. Începuse să trăiască chiar în lux, când în anul 1859 a oferit găzduire unui prieten venit din Europa. La începutul războiului de secesiune, Pomuț putea fi considerat un om bogat: era proprietarul unor întinse suprafețe de pământ, avea o fermă, realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatări miniere, construise o șosea pentru o mai bună circulație în Vestul încă sălbatic. In anul 1860
George Pomuț () [Corola-website/Science/299455_a_300784]
-
anul 1861 Pomuț explica necesitatea ca Ungaria să demonstreze un tratament mai bun față de minoritățile sale etnice, precum și nevoia de cooperare cu Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei. Aceste idei nu au mai putut fi dezvoltate, din cauza izbucnirii Războiului de Secesiune din America, război care a divizat nordul aboliționist de sudul care dorea menținerea sclaviei. El a cerut să se înroleze ca voluntar în Armata Uniunii (nordul aboliționist) pentru a-și susține ideile sale generoase. Este acceptat în anul 1861 ca
George Pomuț () [Corola-website/Science/299455_a_300784]
-
totuși un bun administrator, reformând statul și întărind puterea imperială. Domnia sa a coincis cu apogeul crizei: tatăl său Valerian a fost luat prizonier de către parți; goții năvăleau în număr mare, iar multe teritorii își proclamau independența și desfășurau procesul de secesiune de imperiu sau erau abandonate. Gallienus a trebuit să înfrunte treizeci de uzurpatori. Gallienus a instituit reforme: a creat "comitatus", un corp de cavalerie mobilă, după modelul perșilor, alcătuit din cataphtractarii. În 261 a emis un edict prin care senatorii
Dominat () [Corola-website/Science/299488_a_300817]
-
lupta cu vandalii si iuthungii in 270. A fost urmat de Aurelian care i-a alungat pe vandali din Pannonia și a cucerit linia Dunării, rechemând toate garnizoanele romane rămase și evacuând populația din Dacia. În 274 este lichidată și secesiunea Regatului galic; Aurelian restaurează astfel unitatea statului roman, primind titlu de restitutor orbis. După înfrângerea de la Ariminum din 271, Aurelian îi învinge pe invadatori. Îi alungă pe palmyrieni și o capturează pe Zenobia. Aurelian a construit un zid de aparare
Dominat () [Corola-website/Science/299488_a_300817]