389 matches
-
Ebraica (עִברִית) este o limbă semitică - parte din familia de limbi afro-asiatice (hamito-semitice) - vorbită de peste cinci milioane de oameni în Israel și folosită ca limbă rituală și de studii religioase în comunitățile evreiești din lume. În Israel este una din cele două limbi de stat: ebraica
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
comunitățile evreiești din lume. În Israel este una din cele două limbi de stat: ebraica, majoritară și araba, minoritară. este considerată „limba sfântă”, atât a religiei iudaice, cât și a creștinismului, ca limbă a Vechiului Testament. Ebraica este o limbă semitică și aparține unui grup mai larg, cel semitic, al familiei limbilor afro-asiatice (hamito-semitice). Etapele limbii ebraice vechi repetă dezvoltarea limbii scrise și coincide cu apariția textelor clasice. La origine a fost probabil un dialect canaanit, înrudit cu limba feniciană și
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
din cele două limbi de stat: ebraica, majoritară și araba, minoritară. este considerată „limba sfântă”, atât a religiei iudaice, cât și a creștinismului, ca limbă a Vechiului Testament. Ebraica este o limbă semitică și aparține unui grup mai larg, cel semitic, al familiei limbilor afro-asiatice (hamito-semitice). Etapele limbii ebraice vechi repetă dezvoltarea limbii scrise și coincide cu apariția textelor clasice. La origine a fost probabil un dialect canaanit, înrudit cu limba feniciană și aflat în uzul triburilor israelite antice. În Biblie
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
locuitorii provinciei române venerau o varietate extraordinară de divinități: Se manifestă sincretismul, fenomen ce constă în contopirea divinităților similare, dar de origine diferită într-una singură. Este răspândit cultul lui Iupiter Dolichenus, divinitate sincretica născută din contopirea românului Iuppiter cu semiticul Baal din orașul Doliche din Asia Mică. Sunt adorate divinități neromane cu nume române ("interpretatio română"), ca Diana Augusta, Hercules Invictus, Liber și Libera. Era răspândit cultul cavalerilor danubieni, divinități iliro-traco-dace. De asemenea, era venerat cultul lui Augustus și al
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
antică, elinii au folosit și ei același simbol, pe care l-au numit "alpha", cu precizarea că la ei nu avea nici o semnificație. În Europa occidentală, anticii etrusci foloseau același semn: romanii, imitându-i, i-au dat forma actuală. Semnul semitic A desemna în scrierea feniciană și în cele provenite din ea un sunet glotalic, ʔ. Numele ʔaleph înseamnă „bou” în dialectele vest-semite. Însă ipoteza răspâdită în unele surse, cum că semnul grafic pentru viitorul „a” ar proveni din capul de
A () [Corola-website/Science/296728_a_298057]
-
ptolemeica a cucerit orașul, numele i-a fost schimbat în Ptolemais sau Antiohia din Ptolemais (Αντιόχεια από Πτολεμαΐδα), probabil de către Ptolemeu al II-lea Filadelful. Arabii, care au cucerit localitatea în secolul al VII-lea i-au redat numele antic semitic sub forma Akka عكا. În vremea cruciadelor creștinii occidentali au numit orașul Sfanțul Ioan din , în cinstea Sfanțului Ioan Botezătorul -, respectiv în franceză , engleza și italiană: Saint Jean d'Acre, Saint John d'Acre sau Sân Giovanni d'Acri. Ei
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
a intrat odată cu tot Imperiul persan în controlul lui Alexandru Macedon. În secolul al IV -lea, atât sub dominația persana, cât și sub Alexandru cel Mare, s-au bătut aici monede cu inscripții feniciene de aur și argint, Preluând denumirea semitica antică a orașului, Grecii preferau să o pronunțe "Ake", după cuvântul grecesc care însemna "leac." Potrivit mitologiei grecești, Heracles a găsit aici plante medicinale care l-au ajutat să-și vindece rănile. Josephus, la vremea să, l-a numit în
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
atunci în ajutor pe ex-regele egiptean Ptolemeu al IX-lea care a invadat cu acest prilej Galileea și a cauzat mari distrugeri în regiune. Sub români localitatea s-a bucurat de autonomie, uneori pe monedele ei figurând și vechiul nume semitic Akko - sub forma grecească AKH. Julius Caesar a vizitat cetatea în 47 î.H.. Protejatul sau, regele Irod cel Mare a zidit în oraș numeroase edificii publice, între care un gymnasium. Noul Testament relatează cum apostolul Pavel a zăbovit o zi
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
raver", precede cultura rave modernă, așa încât suprapunerea lor pare a fi o simplă coincidență. Donaldson a continuat să folosească termeni sanscriți pentru elemente aparent fără legătură din Tărâm, incluzând "dukkha", "dharmakshetra", "ahamkara" și "yajna". Cronicile conțin și nume cu origini semitice. De exemplu, ființei numite "samadhi"/Pumnul Satanei i se spune și Sheol (denumirea ebraică a lumii morților), "moksha"/Scrijelitorul în Carne este cunoscut și ca "Jehannum" (similar ebraicului Gehinnom și arabului Jahannum, care desemnează Iadul sau Purgatoriul), iar "turiya"/Ucigașul
Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul () [Corola-website/Science/320367_a_321696]
-
i (sumeriana MAR.TU, akkadiana Tidnum sau Amurrūm, egipteană Amar, ebraica Emori אמורי) este un termen care se referă la un popor antic vorbitor al unei limbi semitice de vest, care a sălășluit la vest de Eufrat, care a jucat un rol însemnat în istoria Siriei, Palestinei și a Mesopotamiei . începând din a doua jumătate a Mileniului al doilea î.Hr.. i sunt menționați și în Biblia ebraica (Vechiul Testament
Amoriți () [Corola-website/Science/321283_a_322612]
-
triburile lui Israel. Denumiți de unii cercetători, „canaaneni de est”, nu se știe dacă amoriții aceștia sunt acelaș neam cu cel cunoscut în Siria și Mesopotamia. Utilizarea termenului Amurru nu a fost fixă în cursul secolelor. Amurru putea desemna triburi semitice de vest sau de est, și uneori era folosit că noțiune geografică statală desemnând mai multe regate din Siria și Canaan. În scrierile sumeriene cele mai timpurii (pe la 2400 î.Hr.) numele de țară Mar.tu se referea la o regiune
Amoriți () [Corola-website/Science/321283_a_322612]
-
(limba ugaritică: ???? : 'ṯrt; ebraică: אֲשֵׁרָה), în mitologia semită este o zeiță-mamă semitică, care apare într-un număr de surse antice, incluzând scrieri acadiene cu numele de Așratum/Așratu iar în hitită ea este numită Așerdu(s) sau Așertu(s) sau Aserdu(s) sau Asertu(s). este în general considerată identică zeiței ugaritice
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
Antu), soția lui Anu, zeul cerului. Altfel, despre Aștart se crede că ar fi legată de zeița mesopotamică Iștar care este uneori descrisă ca fiind fiica lui Anu în timp ce în miturile ugaritice Aștart este una din fiicele lui El, corespondentul semitic din Vest al lui Anu. La hitiți această zeiță apare drept Așerdu(s) sau Așertu(s), consoarta lui Elkunirsa (din titlul ugaritic El-qan-arsha: „El Creatorul Pământului”) și este mama fie a 77 fie a 88 de fii. În scrisorile Amarna
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
ugaritic El-qan-arsha: „El Creatorul Pământului”) și este mama fie a 77 fie a 88 de fii. În scrisorile Amarna un rege al amoriților este numit Abdi-Ashirta, „Servitorul Așerei”. În Egipt, începând cu cea de-a XVIII-a dinastie, o zeiță semitică numită Qudshu ('Sfințenie') începe să iasă în evidență, fiind echivalată zeiței egiptene Hathor. Unii cred că aceasta este Athirat/Așratu sub numele ei ugaritic Qodesh. Această Qudshu pare să fie distinctă de atât Aștart cât și Anat deoarece aceste zeițe
Așerah () [Corola-website/Science/320888_a_322217]
-
a fost un stat în Mesopotamia Inferioară (Irak), Babilon fiind capitala sa. a apărut atunci când regele Hammurabi cel Mare (circa 1728 - 1686 î.Hr.) a creat un imperiu din teritoriile fostelor regate Sumer și Akkad. Imperiul Babilonian a adoptat limba akkadiană semitică pentru uz oficial și a păstrat limba sumeriană pentru uz religios, care în acel moment nu mai era o limbă vorbită. Tradițiile akkadiană și sumeriană au jucat un rol major în cultura babiloniană de mai târziu, iar regiunea va rămâne
Imperiul Babilonian () [Corola-website/Science/315344_a_316673]
-
explicit ideea de "lege", ci, mai degrabă "calea de mers". Termenul Halahá poate să se refere la o singură lege, sau la un corpus rabinic de texte juridice, sau la sistemul, în general, a dreptului religios iudaic. Rădăcina cuvîntului este semitică "aqqa", cu sensul de "a fi adevărat, adecvat". Halahá este adesea opusă textelor denumite Agada, care reprezintă o colecție de literatură rabinică, exegetică, narativă, mistică, filosofică, adica a tot ce nu este "juridic". În același timp, autorii de literatură halakhică
Halaha () [Corola-website/Science/315364_a_316693]
-
260 000 de locuitori, iar dezvoltarea sa economică se baza, în special, pe schimburile comerciale cu Sumer, Akkad și cu popoarele din nord-vest și uneori cu Egiptul faraonic. Oamenii de știință cred că limba Ebla este cea mai veche limbă semitică cunoscută în scris. Ebla a fost probabil cucerit de Sargon din Akkad în jurul anului 2260 î.e.n. Orașul a fost restaurat câteva secole mai târziu, devenind centrul de putere al amoriților. La începutul mileniului al II-lea î.e.n. a fost cucerit
Istoria Siriei () [Corola-website/Science/328971_a_330300]
-
influență romană. Cu excepția Damascului ( cu o vechime de peste 9.000 de ani), celelalte orașe din Decapolis au fost fondate, unele în timpul dominației ptolemeice a regiunii, alte sub conducerea Imperiului Seleucid. În regiune au interacționat două culturi: cultura greacă și cultura semitică locală. Fiecare împrumutând celeilate diverse valori materiale și spirituale, elenii au adoptat unii zei fenicieni și nabatieni, în timp ce "Zeus" a devenit și stăpânul zeilor locali. De asemenea, grecii au fost șocați de practica semitică a circumciziei. Zona Decapolisului se distingea
Decapolis () [Corola-website/Science/326912_a_328241]
-
două culturi: cultura greacă și cultura semitică locală. Fiecare împrumutând celeilate diverse valori materiale și spirituale, elenii au adoptat unii zei fenicieni și nabatieni, în timp ce "Zeus" a devenit și stăpânul zeilor locali. De asemenea, grecii au fost șocați de practica semitică a circumciziei. Zona Decapolisului se distingea de împrejurimi, datorită culturii greco-semitice. Epoca elenistică se sfârșește odată cu supunerea Regatului Hasmonean de către Pompei în 63 î.Hr., populația Decapolisului întâmpinându-i cu mult fast pe romani. După cucerirea Iudeei și Siriei de către romani
Decapolis () [Corola-website/Science/326912_a_328241]
-
Kell (1807 - 1888), au considerat sursă râului ca fiind o regiune de izvoare: Pison și Gihon erau fluxuri de munte, deci puteau să fie Phasis sau Araxes, iar acesta din urmă Oxus. James A. Sauer, fost curator al Muzeului de semitice la Harvard, a făcut un argument cu ajutorul geologiei și istoriei prin care Pison a fost Wadi Bisha, un canal uscat, care începe în Munții Hijaz în apropiere de Medina pentru a înainta spre nord-est spre Kuweit. Cu ajutorul fotografiilor din satelit
Pison () [Corola-website/Science/324157_a_325486]
-
Limba arabă (اللغة العربية "al-luġatu al-‘arabiyya") este cea mai mare subramură, ca număr de vorbitori, aflată în uz, din cadrul familiei de limbi semitice. Clasificată ca semitică centrală, aceasta este înrudită îndeaproape cu akkadiana, ebraica, aramaica, siriaca, cananeana, feniciana, limbile etiopiene (gheeză, tigrină, tigri, amhară) etc. În momentul de față, araba este limba oficială în Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Comore (alături de alte limbi), Djibuti, Egipt
Listă de litere arabe () [Corola-website/Science/325088_a_326417]
-
Limba arabă (اللغة العربية "al-luġatu al-‘arabiyya") este cea mai mare subramură, ca număr de vorbitori, aflată în uz, din cadrul familiei de limbi semitice. Clasificată ca semitică centrală, aceasta este înrudită îndeaproape cu akkadiana, ebraica, aramaica, siriaca, cananeana, feniciana, limbile etiopiene (gheeză, tigrină, tigri, amhară) etc. În momentul de față, araba este limba oficială în Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Comore (alături de alte limbi), Djibuti, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Irak
Listă de litere arabe () [Corola-website/Science/325088_a_326417]
-
desemnate ca „frați”, erau numite "desposyni", de la grecescul δεσπόσυνοι, plural lui δεσπόσυνος, ceea ce înseamnă ”ai învățătorului sau aparținând Domnului”. Expresia este folosită de , un istoric de la începutul secolului al III-lea. Datorită lipsei indiciilor și polisemiei cuvântului „frate” în limbile semitice, au fost propuse următoarele interpretări, susținute de-a lungul timpului de diverși teologi sau istorici: Isus a avut „frați și surori”, după cum menționează evangheliile lui Marcu 6:3 și Matei 13:55-56. Evangheliile canonice numesc patru frați, Iacob, Iosif, Iuda
Frații lui Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/327994_a_329323]
-
plimbat cel puțin de 3 ori pe zi, ca să nu se îmbolnăvească. Numele de Bichon Maltese a indus în eroare, mulți crezând că aceastâ rasă își are originile în insula Malta, ceea ce este greșit. Termenul „Maltese” se trage din vocabularul semitic, și înseamnă refugiu sau port, făcând referință la modul de viață pe care îl practicau strămoșii Bichonului. Pentru peste XXVIII secole, Maltese-ul fost reprezentat în picturi, ceramică și literatură. Acest câine a fost imortalizat în monumentele grecești și se crede
Bichon Maltez () [Corola-website/Science/328536_a_329865]
-
iubita sa, moment ce va constitui un veritabil laitmotiv în literatura arabă de dragoste. Așadar, așa cum și în textul homeric transpare iubirea de viață, de natură, de oameni, de plăcerea elementelor caracteristice existenței, specificitatea textului spațiului oriental derivă din tentația semitică, așa cum este redat și în Cântarea Cântărilor. În textul biblic, pentru a contura tabloul iubitei, iubitul va folosi întotdeauna imagini din mediul natural, din mediul în care trăiește, un mediu proxim care îi oferă în același timp substanța fizică și
Poezia ’umayyadă () [Corola-website/Science/329355_a_330684]