1,443 matches
-
prețuirea arătată unei umanități simple, fruste, văzută în asprimea ei deloc edulcorată, o, mai cu seamă, impresie de inepuizabilă disponibilitate narativă. Și, rezultantă a viziunii scriitorului: sugestia puternică a unei vitalități elementare, care are poezia ei autentică, de la ipostaza unei senzualități inocente (Chira Chiralina) și până la trăirile contradictorii, tensionate între „furia simțurilor” și tot atât de pasionala condamnare a „plăcerilor deșarte” (Cosma, Moș Anghel). De notat, în fine, și alte prezențe semnificative, în paleta diversificată a b. literar interbelic: Stănică Rațiu, cu versatilitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
sau dorința îndrăgostitului de a se substitui unuia din obiectele de podoabă - turban, colan („Mă mulțumesc dar să fiu cerc și să am de centru nu pământul, ci sfera grațiilor și izvorul amorului”), saric - ale iubitei, adevărat topos al jocurilor senzualității în lirica vremii, ca și metafora ,,pervanelei”, fluturele atras și distrus de flacără. Motivul trandafirului (cu o veche tradiție, de la anticul carpe rosam la cântecele trubadurilor medievali și la roza mistică a lui Petrarca) sau motivul oglinzii, cel al nurilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
un rol paradoxal pentru că ea presupune negarea cărnii prin afirmarea ei absolută. Platonicienii thanatofili contra platonicieni biofili. Prefigurare a vicleniei rațiunii hegeliene... De unde o serie întreagă de îndemnuri la a consuma materia ostilă din această lume: iubire sexuală, voluptăți fizice, senzualitate fără margini și dereglare rimbaldiană a tuturor simțurilor. Numai epuizarea propriei substanțe, cheltuirea exacerbată, economia libidiană consumată într-un fel de potlatch, într-un schimb generalizat de forțe, permit negarea materiei. A goli, a te goli, a împrăștia, a te
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
imoralitate în textele scripturistice. Perceperea ei drept o figură simbolică a carnalității i-a determinat pe unii critici literari, paradoxal, să afirme că personajul acesta nu are nimic de a face cu verosimilul, este mai curând „o figură iconografică” a senzualității, chiar o alegorie a concupiscenței 286, însă nu subscriem la acest punct de vedere. Personajul feminin își instituie propriile legi de guvernare în căsnicie, un fel de lex non scripta, care au ca izvor preceptele biblice, interpretate însă într-o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
prezentat ca un exemplu al slăbiciunii umane în general sau era legat de anumite ocupații sau stări (avariția negustorului, mândria cavalerului), greșelile femeilor erau privite ca fiind specifice sexului slab și derivau din slăbiciunea firii lor per se. Mai ales senzualitatea era păcatul feminin par excellence.”360 Târgoveața reunește toate defectele incriminate femeilor: ambiția parvenirii, atitudinea combativă, mândria, pasiunea pentru modă, lipsa oricărei obediențe. 361 Scapă totuși de catalogarea negativă deoarece își recunoaște cu dezinvoltură păcatele, ceea ce o face extrem de plăcută
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de doamna pe care naratorul o îndrăgea și care nu este identificabilă printr un nume distinct, aceasta cerând o aservire față de o altă zeiță, Venus. Zeița intransigentă, Diana, simbol al purității, se reîntoarce supărată în cer. Întruchipare a carnalității, a senzualității și a desfătării, Venus nu întârzie să se facă prezentă, transformând toate animalele capturate, chiar și pe narator, în tineri chipeși. Poemul se încheie cu lauda pe care naratorul o aduce doamnei sale, percepută ca sursă a tuturor virtuților și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
să fie înțeleasă ca tot ceea ce înseamnă dorință onestă, legitimă, cum ar fi dorința de a avea o soție, de a avea copii; și despre această Venus nu vorbim aici. Cea de-a doua Venus este cea pentru care orice senzualitate este dorită, și care în mod obișnuit este numită zeița dragostei...>>”596. Una este Venus celestă, protectoare a mariajului și a familiei și care confirmă dragostea creștină; cealaltă este Venus cea carnală sau zeița senzualității și a concupiscenței; una este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
este cea pentru care orice senzualitate este dorită, și care în mod obișnuit este numită zeița dragostei...>>”596. Una este Venus celestă, protectoare a mariajului și a familiei și care confirmă dragostea creștină; cealaltă este Venus cea carnală sau zeița senzualității și a concupiscenței; una este reprezentată de Maria, cealaltă de Eva. Formele pe care le ia această dualitate în operele lui Boccaccio sunt complexe.”597 Paradoxuri de acest gen puteau fi întâlnite și în dragostea curtenească a secolului al XII
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
doi îndrăgostiți, și în mod simbolic Prințul Galeotto este și subtitlul pe care Boccaccio l-a oferit Decameronului 603. Focul care arde în acești doi tineri, exprimat în termini religioși, deoarece este un adevărat cult al iubirii, certifică dragostea profană, senzualitatea sau venerarea lui Cupidon.604 În calitate de donna angelicata, Biancifiore nu mai aspiră la dimensiunile celeste sau la o perfecțiune intangibilă, așa cum făcuse personajul feminin dantesc, ci dorește o împlinire umană a sentimentelor ei celor mai profunde. Prin calități, se apropie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în acel loc și prezentându-i ghidul său feminin, care l-a călăuzit. Fiammetta îi recomandă să o urmeze pe femeia ce l-a îndrumat, dar să nu o uite. Doamna povățuitoare în acest pelerinaj îi reproșează naratorului înclinația spre senzualitate, spre dragostea profană, pe care însă acesta o refuză, mărturisind că s-a convertit spre o altă formă de iubire, care presupune castitatea, puritatea, noblețea. Iubind-o pe Fiammetta, metamorfozare a bunătății, cea care l-a cucerit complet, naratorul s-
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nutrite din atmosfera casei, saturată de moliciuni și voluptăți domestice. Poezia erotică, ezitând între o discreție naturală, feminină, și o voință de forță și expresie frustă, poate de sorginte argheziană, rămâne în cadrele desprinse din Cântarea Cântărilor, marcate de o senzualitate difuză, bacanală. Tentativa scriitoarei de a se ancora în mersul ideologic al celui de-al cincilea deceniu al secolului trecut, cu volumul Caii anilor (1947), are ca efect o impură literatură de propagandă, căci poemele par „un curs de marxism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
veșmântul material a cărui contemplare provoacă oroare și dezgust: „!nu-și uită carnea tiparul ei ciudat:/ veșnice creștete umede se-ndeasă spre mine,/ ca o pasăre deasupra unei oștiri le văd foind și mă sperii.” În fapt, e vorba de o senzualitate întoarsă, fără finalitate, în perspectiva căreia spaima de moarte devine spaimă de sexualitate, iar iubirea, „săgeata care a nimerit călcâiul lui Ahile”, nu este decât celălalt nume al descompunerii. Dualitatea Eros-Thanatos marchează întreaga viziune lirică a lui I., de la reluarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
aerul de invulnerabilitate al eroului: învins de împrejurări, „puritanismul” lui pare a suferi înfrângere după înfrângere. Pe lângă Vivian din The Big Sleep, pe lângă Velma, situații în care atracția primejdiei ia chipul feminității devastatoare apar din ce în ce mai frecvent în cărțile lui Chandler. Senzualitatea este dinamita ce aruncă în aer fundațiile unei lumi pentru care dogmele puritane se dovedesc mult prea înguste. E drept că, în relație cu femeile, Marlowe nu comite aceeași greșeală de două ori. Situația stânjenitoare în care e surprins de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și care, pentru ca să existe, trebuie creat prin cuvânt, rămânând, totuși, principe al necuvântului: „Tată cuvintelor din mine / Și peste nerostire domn.” Prin sonoritatea unor versete, poemul devine o adevărată replică la Cântarea Cântărilor, opunând erosului foarte senzual de acolo o senzualitate de lume florală, serafică. În zona suavului și - de astă dată - a fragmentarului, în registrul liric al confidenței se înscriu paginile din Poezii (1974), pe al căror spațiu „raza gândului” iradiază în decoruri de transparențe lunare, cu fructe îngreunate de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
ocazie pentru Alain Montandon de a studia arhitecturile dorinței în imaginarul ospitalității. Spațiul primitor este aici și spațiul erotic și, într-un text de La Morlière, la arhitectură - un labirint de budoaruri - se adaugă mobilele și decorurile și totul inspiră la senzualitate. O estetică a rococoului, care cultivă jocul savant al asimetriilor, al efectelor bizare se întâlnește în texte libertine din secolul al XVIII-lea, în care efectul de supriză, anunță plăcerea și conduce la ea. La Mandiargues, ospitalitatea erotică, asociată morții
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
să le conceapă pe una fără cealaltă. Nu există plăcere fără surpriză și ceea ce surprinde în acest sistem epicureic nu este noutatea obiectului (obiectul este cunoscut), ci modul neașteptat în care el ne apare. În preocuparea constantă de a satisface senzualitatea pentru a rupe monotonia, se pune problema diversificării, introducerii celei mai mari varietăți posibile. Această farfurie plină de piersici care este chiar acum aranjată, apariție neașteptată în acest anotimp, care ne bucură ochii și ne face să salivăm, deși suntem
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
cu mâinile noastre". Aceste bice cu care "ne lovim unul pe celălalt" (Jurnal) sunt interiorizate și semnifică asceza teribilă pe care omul trebuie să o exercite asupra propriei naturi pentru a o domestici. Fiindcă există la om o sensibilitate, o senzualitate pentru a nu mai vorbi de o sexualitate care trebuie să fie stăpânită. Odată cu apropierea somnului, controlul conștiinței slăbește iar natura și instinctul redobândesc putere. Înțelegem că tânărul Karl refuză somnul și că tema insomniei capătă un loc important și
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
la ea noi accente de pasionalitate, un timbru propriu într-un domeniu saturat de clișee cum este erosul. Impresionează în aceste 13 Poeme (extrase din volume anterioare) o feminitate zglobie, dezinvoltă, un orizont liric în care grație, pudoare și discretă senzualitate conturează un teritoriu mirabil, veșnic seducător, niciodată exprimabil în absolut. Rezultă așadar că jocul de-a spusul și de-a ascunsul (printre cuvinte) se constituie într-un miraj: fascinantă lunecare printre oglinzi vibratile. Intervine imediat o întrebare: dintre succesivele ipostaze
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe care poezia, în puritatea ei, o sugerează cu grație firească: „Într-o grădină, lâng-o tulpină/ Zării o floare ca o lumină./ S-o tai, să strică!/ S-o las mi-e frică/ Că vine altul și mi-o ridică”. Senzualitatea și moliciunea diminutivală (condamnată de Titu Maiorescu), semne de orientalism, dar și de manieră literară galantă, trec în plan secund în fața unității pe care o dă unei „rare poezii” (Nichita Stănescu) ca Într-un copaci zarifior (zarif înseamnă „frumos” în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
un control perfect al acestora, care să determine menținerea continuității și coerenței în redarea liniilor evolutive. Debutând odată cu măsura 7, primul motiv tematic, cu un caracter eminamente instrumental, aduce expresia unei melodii în stil flamenco, impregnată de farmecul sensibilității și senzualității spiritului maur. Indicațiile ce o însoțesc - pp expressif (et lointain), expresiv și îndepărtat, precum și plasarea sa în planul secund al discursului dezvăluie proiecția unei imagini conceptuale difuze, ale cărei ecouri îndepărtate fuzionează la limita unei lumi a irealului, a fantasticului
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
viziunea sonoră anterior „consumată” nu va fi o simplă informație receptată și ulterior uitată, ci va fi stocată în mentalul auditorului, continuânduși existența într-o fază latentă. Ipostaza finală a temei maure Mouvement de début (mișcarea de început) - dobândește în senzualitate, precum și în lascivitatea expresiei, imaginea sonoră conturând tabloul unei nopți toride cu parfumuri grele, în care visele misterioase ale nopții andaluze se spulberă în negura întunericului (En allant se perdant - pierzânduse). În plan interpretativ, textura rarefiată a finalului solicită în
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
fuziune a senzațiilor. De altfel, semnificația versului Sunetele și parfumurile plutesc în aerul înserării face aluzie la o stare psihică cunoscută sub numele de sinestezie, ce desemnează contopirea simțurilor într-o senzație unică. Mobilitatea tempo-ului, ambiguitatea structurii metrice și senzualitatea armoniilor reprezintă opțiuni de limbaj ce imprimă acea mișcare în spirală sau de amețire a simțurilor, sens aferent cuvântului tournent. În pofida tonalității de la major, aspectul armonic al acestei incantații tulburătoare oferă o remarcabilă bogăție de agregate armonice asociată unei „alchimii
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
p, pp) - simbol al imaterialului; secvențările arpegiate (predominant descendente) ale aceleiași configurații de structură pentatonică (3m + 2M + 2M + 2M + 3m), interpretate cu un atac moale și un sunet abia rezonant, difuzând impresia diafană a imponderabilului sau redând gesturile pline de senzualitate ale dansatoarelor (figurațiile arpegiate sugerează tehnica de chitară rasqueado, specifică interpretărilor muzicii flamenco); frecventa menținere prelungită, cu efect de pedală armonică, a scărilor pentatonice afirmate; motivul ostinato repetat cu intermitențe, evitând de această dată statornicirea unei permanențe. Discontinuitatea pregnantă care
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
succed în ritmul capricios al acestei lumi întruchipate. În acest sens, se poate interpreta apariția unui nou moment gracieux ce intervine, completând un caleidoscop de nuanțe sufletești percepute cu o remarcabilă acuitate. Grația și expresivitatea unor gesturi provocatoare, pline de senzualitate, vor putea fi vizualizate prin sensul contrar al apogiaturilor suprapuse, corespondență sonoră a unui imponderabil dans iluzoriu, precum și alternanța cvintelor micșorate și mărite (prezente în primele două măsuri), ce creează prin asocierea rezonanțelor o impresie de instabilitate, de ireal, conturând
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
trăire sinestezică a preludiului baudelairian ce ne amorțea simțurile într-o plăcută abandonare. Scena luminii selenare îndreptate spre o țintă învăluită în mister aduce cu sine corespondențele sonore ale unei pasive solitudini, iradiată uneori de o tandrețe reținută sau o senzualitate sfioasă, ce își pierd apoi urmele în aceeași evanescență finală. Alături de Feux d’artifice și Les fées sont d’exquises danseuses, preludiul La terrasse des audiences du clair de lune va fi interpretat în primă audiție la 5 aprilie 1913
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]