16,938 matches
-
în spațiul galilean și pregătindu-se să îl reproducă în ea. Și aceasta cu o dublă condiție, pe care am recunoscut-o deja, însă a cărei semnificație de moarte este acum mai ușor de perceput: pe de-o parte, ca separarea tradițională Universitate / lume să fie abolită și atunci și numai atunci Universitatea devine de fapt un microcosmos; pe de altă parte, având în vedere că acest conținut al lumii tehno-științei devine cel al Universității, ca aceasta din urmă să-și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ce este personal este resemnificat drept important din punct de vedere public. Întrebarea însă rămâne: în ce măsură este resemnificat și politic? 1.2. Public și/sau privattc " 1.2. Public și/sau privat" Distincția clasică dintre public și privat era asociată separării locului de muncă de propria casă (gospodărie). În mod curent, ea este reluată prin circumscrierea locului unde se desfășoară activitatea: acasă (în mediul privat) ori în diverse instituții (în cadrul public). Delimitarea respectivă i-a afectat pe femei și pe bărbați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
18,3% în 1990, la 25,5% în anul 2000. Numărul copiilor născuți de mame necăsătorite reprezintă circa o cincime din totalul născuților vii (I.N.S., 2002, p. 10). Un alt fenomen frecvent, dar greu de surprins în studiile sociologice este separarea, situație în care, în fapt, cuplul se destramă, iar relațiile părinților cu copii sunt marcate de conflictele dintre adulți. Pe lângă constatările de ordin cantitativ, pot fi invocate drept bune argumente pentru analiza problematicii familiei monoparentale consecințele privind calitatea vieții membrilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Adesea, este abordată ca o abatere de la familia nucleară, formată din soț, soție și copiii lor minori. Căsătoria nu mai reprezintă modalitatea de constituire legală a familiei, ci doar un prim element dintr-un conglomerat cauzal: căsătoria urmată de divorț, separare sau deces. Familia monoparentală poate rezulta și din asumarea copiilor în afara căsătoriei. Din punct de vedere sociologic, familia monoparentală poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie între unul dintre părinți (părintele singur) și copilul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
în care soțul tutore menține relații de rudenie cu familia soțului decedat, precum și cu propria familie de origine și mult mai dificilă este o situație în care părintele singur este izolat atât prin divorțul de soț/soție, cât și prin separarea de restul familiei. 3.2. Efecte ale structurării familiei asupra copiilor și a părinților singuritc "3.2. Efecte ale structurării familiei asupra copiilor și a părinților singuri" Structura familiei monoparentale numește acele caracteristici stabile, profunde, raporturile semnificative între membri, astfel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Pateman (1989) a numit contractul sexual. Conform cu diviziunea socială a muncii, la nivelul contractului conjugal, rezultă o împărțire a îndatoririlor în care femeile se ocupă de nașterea și creșterea copiilor, iar bărbații de câștigarea mijloacelor de trai. Atunci când se despart (separare, divorț), mamele continuă să se îngrijească de copii, iar rolul taților se rezumă adesea la plata unei pensii alimentare. În țările europene, copiii sunt încredințați după divorț mamelor într-un procent de 75-90 % din cazuri. Doar 15% dintre tați cer
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
maritale ține, mai cu seamă, de configurația familiei de tip tradițional. În societatea contemporană, este semnificativ că asumarea parentității se face într-o diversitate de situații (în singurătate asumată voit, în concubinaj, în singurătatea rezultată după dezmembrarea cuplurilor prin divorț/separare sau deces, în familii reconstituite prin recăsătorire). Funcțiile familiei s-au schimbat în sensul unei reduceri vizibile a rolurilor acesteia în socializarea copiilor 16. John Stuart Mill considera, în bine-cunoscutul său eseu Despre libertate, că o intervenție legitimă din partea societății
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
bărbați erau înrolați în serviciul militar 18. Aceeași sintagmă a desemnat apoi pe tatăl preocupat toată ziua de serviciu, tată care își vedea copiii doar seara și la sfârșit de săptămână. Tot astfel sunt numiți și acei părinți care, în urma separării sau divorțului, își văd rar sau deloc copiii. Sociologii arată că, în multe familii monoparentale, figura tatălui este absentă, iar acest fapt explică fenomenele deviante în care sunt antrenați copiii. Dezorganizarea familiei este apreciată drept cauză a creșterii violenței, familia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
particularitățile acestui tip de familie vizează o acută nevoie de suport mai ales când, dintr-o cauză sau alta, familia devine incompletă. Pentru că, în condiții normale, diviziunea rolurilor este bine articulată: în cazul dispariției unuia dintre participanți (deces, boală, detenție, separare, divorț etc.), ceilalți membri ai familiei preiau rolul celui absent. Privind statusul social, acesta suferă o degradare, cei rămași singuri fiind tratați drept victime, neajutorați etc. 2.2. Modelul contractualisttc "2.2. Modelul contractualist" Un alt model de familie este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
fugi, nu există un alt loc pentru o eventuală retragere 49. În timp ce bărbații se pot reface acasă după stresul suportat în sfera publică prin activitatea desfășurată, ei având o alternativă de a petrece timpul liber, pentru femei nu există o separare a sferei muncii și a celei destinate pentru recreere (S. Rowbotham, 1973). De altfel, timp liber acasă nu există pentru femei, activitatea domestică nu se termină niciodată. Din perspectiva ideologiei comuniste, faptul că familia poate dispărea este de neconceput. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
conservatoare și problematica familiei monoparentale este nevoia de siguranță. Aceasta se resimte acut mai ales datorită faptului că familia respectivă a trecut printr-un moment de schimbare profundă, cel prin care a rămas incompletă. Fie că a fost vorba de separare, divorț sau deces al partenerului, respectiva schimbare a fost una dureroasă, care a însemnat costuri importante pe toate planurile vieții. De aceea, apare o temă suplimentară față de ideea de schimbare ce ar putea aduce aspecte negative. Apoi, efortul părintelui singur
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
ușa casei, a instituției, firmei sau a statului (M. Miroiu, 2001, p. 63). În cadrul problematicii familiei monoparentale, o astfel de condiție ar putea fi identificată la nivelul cauzelor care au determinat constituirea respectivei familii. De multe ori, se recurge la separare sau la divorț tocmai pentru că în familie au existat constrângeri, pe care unul dintre parteneri le denunță (eliberarea de sub stresul unei relații insatisfăcătoare, de sub un trai dus în insecuritate fizică sau emoțională, devine necesară, mai ales dacă sunt implicați și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de autodefinire a acestui sine să nu limiteze condițiile necesare pentru ca și ceilalți să se poată diferenția la rândul lor. Acest tip de autonomie este propriu persoanelor care au copii în îngrijire. Sunt denunțate, în acest context, dominația, competiția, excluderea, separarea de ceilalți. Din punctul de vedere al teoriilor politice feministe, autonomia este subiectul de interes al unei etape de dezvoltare, la începutul anilor ’90: feminismul valului III (Elizabeth Grosz, 1988). În acest demers teoretic, sunt luate în considerare experiențele diferite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de către conservatori drept un model de viață aproape de o formă extremă, care, ca orice exagerare, este conotată negativ. Faptul de a fi părinte singur decurge dintr-o situație asumată sau întâmplătoare, dar una la limită. Reală, efectivă sau numai simbolică, separarea de opresor este un fapt real. Din această perspectivă, femeile din familiile monoparentale pot fi receptate ca aflându-se pe poziții radicale. Pot fi considerate chiar mai radicale decât cele radicale (în abordarea radicală, separarea teoretică și politică de bărbați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Reală, efectivă sau numai simbolică, separarea de opresor este un fapt real. Din această perspectivă, femeile din familiile monoparentale pot fi receptate ca aflându-se pe poziții radicale. Pot fi considerate chiar mai radicale decât cele radicale (în abordarea radicală, separarea teoretică și politică de bărbați apărea ca o posibilitate de emancipare). Schimbarea vieții lor s-a produs fără să se țină seama de consimțământul cuiva, ca un proces firesc (de la sine), ca fapt împlinit de viață: separarea s-a realizat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
în abordarea radicală, separarea teoretică și politică de bărbați apărea ca o posibilitate de emancipare). Schimbarea vieții lor s-a produs fără să se țină seama de consimțământul cuiva, ca un proces firesc (de la sine), ca fapt împlinit de viață: separarea s-a realizat efectiv. Dacă acest lucru este înțeles ca mecanism de emancipare sau, dimpotrivă, de oprimare, este o altă discuție. În feminismul de orientare radicală, se consideră că femeile sunt aservite ca femei de către bărbați, care apar drept adevărați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
caute contactul pozitiv cu lumea înconjurătoare (A. Adler, 1995, p. 36). Iubirea maternă nu este numai iubirea pentru copilul mic, ci, mai ales, iubirea pentru copilul în creștere (E. Fromm, 1995, p. 49). Mama trebuie să exerseze o filosofie a separării, să urmărească creșterea copilului, în vederea obținerii de către acesta a unei stări autonome, independente. Copilul receptează iubirea maternă ca pe un dar: „Sunt iubit pentru că sunt fiul/fiica mamei mele, pentru ceea ce sunt, pentru că sunt”, numind dragostea maternă necondiționată (în comparație cu cea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și copil îi facilitează acestuia procesul de identificare cu părintele de același sex. Conform unor puncte de vedere 106, există chiar o dimensiune de gen a efectelor deprivării materne: băieții ar fi mai vulnerabili decât fetele, ar suporta mai greu separarea de mamă. Un punct de vedere pe care simțul comun îl poate recunoaște cu ușurință este exprimat de Carl Gustav Jung: iubirea tatălui este contingentă (adică e condiționată de adaptarea anumitor valori, norme și moduri de comportament), pe când iubirea mamei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
să fie mai mic. Aceasta pentru că, odată ajunși părinți, oamenii nu și-ar mai întemeia parentitatea pe efortul celuilalt părinte, ci ar fi empatici și solidari cu el. Desigur, asta nu are de-a face cu numărul de divorțuri sau separări. Vizează, în principal, relația părinte-copil (părinte-părinte-copil) ca relație autentică, reglementată formal într-un fel sau altul. 8. Capitalul social - perspectiva comunitarianătc "8. Capitalul social - perspectiva comunitariană" Sociologul James Coleman definea capitalul social drept un „set de resurse proprii relațiilor de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de destrămare a cuplului. Lipsa actelor de căsătorie (a actelor în general), apelul cu dificultate la autorități, reținerile privind reglementarea conflictelor în afara etniei sunt argumente împotriva recurgerii la divorț. În cazul unor conflicte în cuplu, forma cea mai probabilă este separarea membrilor acestuia. Familiile monoparentale în comunitățile rome tradiționale se compun, în cele mai frecvente cazuri, din mama singură și mai mulți copii. Aceștia sunt crescuți cu sprijinul familiei lărgite. Din cauza absenței actelor, se fac simțite mai multe forme de excluziune
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
singur nu le face față (sau le face față cu greu), o astfel de familie este receptată ca fiind orientată preponderent spre prezent. Se presupune că trecutul este adesea o sumă de amintiri amare, fie că e vorba despre divorț, separare sau decesul celuilalt părinte. Proiectarea viitorului este timidă, incertă, ca și cum nu se cunosc și nici nu pot fi anticipate coordonatele următoare de viață. Ceea ce domină pare să fie mai cu seamă arbitrarul. O altă prejudecată este că părintele singur își
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
închiderea în privatitate, la izolarea și marginalizarea persoanelor din familiile monoparentale: În calitate de concept politic abstract, privatitatea semnifică granițele de includere și excludere socială. În primul rând, are semnificația hotarelor de includere și excludere ce separă cetățenii de guvernare, în sensul separării persoanelor și instituțiilor „private” de autoritatea „publică”, exercitată de salariați, agenți și agenții guvernamentale. În al doilea rând, privatitatea are semnificația hotarelor de includere și excludere, separând cetățenii de alți cetățeni (Anita L. Allen, 2001, p. 102). Din acest punct
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
publice metode derivate dintr-o analiză inițial destinată realizării unui compromis în relațiile dintre proprietari și conducătorii de întreprinderi. 4.4.3. Teoria agentului La sfîrșitul secolului al XVIII-lea, Adam Smith critica apariția societăților pe acțiuni, indicînd faptul că separarea dintre proprietari și conducători va avea ca efect firme mai puțin eficace. În anii 1960, J.K. Galbraith și J. Burnham puneau în evidență dezvoltarea tehnostructurii și substituirea prin gestiunea managerilor salariați a gestiunii deținătorilor de acțiuni. Separarea dintre proprieteri și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
indicînd faptul că separarea dintre proprietari și conducători va avea ca efect firme mai puțin eficace. În anii 1960, J.K. Galbraith și J. Burnham puneau în evidență dezvoltarea tehnostructurii și substituirea prin gestiunea managerilor salariați a gestiunii deținătorilor de acțiuni. Separarea dintre proprieteri și manageri nu este totuși decît o formă particulară a unei "relații de agent", definită în 1976, prin M.C. Jensen și W.H. Meckling, ca un contract în care una sau mai multe persoane (denumite "mandant" sau "principal
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
girează să fie același cu cel care controlează într-o mică întreprindere familială, sau într-o mică societate comună, situația nu e transferabilă la organizațiile complexe și de talie mare. M.C. Jensen și E.F. Fama au insistat asupra faptului că separarea dintre proprietari, pe de o parte, care-și asumă riscul financiar, și gestionari pe de altă parte, care iau deciziile cotidiene, poate fi chiar un factor de eficacitate. Aceasta presupune ca relațiile să fie clar stabilite între agent și mandant
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]