728 matches
-
rănile - uneori foarte adânci - pe care fiecare din ei, unii mai mult, alții mai puțin, le purta în suflet. Opt călugări de vârste diferite, proveniți din medii diferite; opt trupuri măcinate de posturi, de muncă și de penitențe, opt inimi sfâșiate, ca și a sa, de iubirea pentru Mântuitor. Când sfârși litania și fu în picioare, îi veni alături imediat, în tăcere, cu bunăvoință, Simplicius, călugărul cel mai tânăr, care ținea într-o mână un coșuleț de răchită cu bucăți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
robuști închideau porțile. Ambianus întinde brațul ca să-i oprească. — Așteptați! porunci. Nu sunt hunii! Câțiva războinici burgunzi apăruseră, pe jos, în fața sihăstriei. în urma lor, urcând pe drum, veneau alții, dintre care unii pe cai. Erau murdari și sfârșiți, cu hainele sfâșiate, cu armurile zdrențuite și îmbibate de praf și sânge; câțiva erau răniți și se târau, agățându-se de tovarășii lor. Cu solicitudine, Ambianus deschise din nou porțile și, puțin după aceea, primii războinici intrară în curte, făcându-și loc prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se aplecă puțin, sprijinindu-și mâinile de coapse și începu să-l scruteze, căutând să-i prindă privirea. însă el, fără să se oprească din mestecat, își păstră ochii ațintiți asupra lui Shudian-gun. Cu vârfurile degetelor, războinicul apucă o margine sfâșiată a tunicii sale dalmatica și trase de ea cu un gest sec, lărgind ruptura. — Tu... romanule! Tu, arătare urâtă. Unde platoșa ta? Unde manta de purpură? Unde coif cu pene? încet, Sebastianus se întoarse spre el și îi întâlni ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
obișnuiră cu semiîntunericul, constată că podeaua de pământ bătut și staulele erau încă presărate cu paie, iar pe ele stătea îngrămădită o mică populație de prăpădiți îmbrăcați în zdrențe. Unii dintre ei, care îl recunoscuseră în el, după haine - deși sfâșiate acum - și după felul în care se purta, pe ofițerul roman despre a cărui prezență acolo se aflase în toată tabăra deja de câteva zile, se ridicară și, în scurt timp, veniră împrejurul lui. îl copleșiră cu întrebări: ce soartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se preda, nebunul acela năvălise în spatele său, cerând cu putere să-i împărtășească soarta, și nu putuseră cu nici un chip să-l despartă de el. Balamber îl văzu, înfrigurat și cuprins parcă de o febră, în rasa sa călugărească toată sfâșiată, prăbușindu-se deodată la picioarele sale. — Te rog, îl imploră călugărul, demonule exterminator, sabie răzbunătoare: nu-l lăsa să mă umilească așa. Eu sunt cel mai demn. Ia viața mea! Canzianus, căruia Mandzuk îi legase mâinile în față, asista, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reușiseră să se refugieze în redută și să nu fie prinși. între prizonierii îngroziți împinși de-a valma cu brutalitate și deveniți deja obiect de schimb și de certuri aprinse între barbari, îl putu recunoaște pe Emerentianus. Patricianul, cu tunica sfâșiată și fața plină de funingine, căuta să se interpună între un barbar uriaș și două femei ce se îmbrățișau strâns. îi vorbea războinicului întinzând mâinile, în încercarea evidentă de a-l îmblânzi și de a-i abate atenția de la victimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
11. Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, și cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, au murit. 12. Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie și a venit la Silo în aceeași zi cu hainele sfîșiate, și cu capul acoperit cu țărînă. 13. Cînd a ajuns, Eli aștepta stînd pe un scaun lîngă drum, căci inima îi era neliniștită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate omul acesta a dat de veste, și toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
era dezgolit și complet vizibil. O lampă cu infraroșii revărsa căldură asupra lui și ceea ce rămăsese se simțea bine și confortabil, deloc dureros. Nu sângera; iar din rană răsărea o crescătură, ceva cărnos, roz și răsucit, care părea o parte sfâșiată a brațului sfârtecat și care, din vreun motiv anume, nu fusese tăiată. Apoi văzu că avea o formă. Privi și privi; și în mintea lui apăru amintirea unei fișe militare pe care scria: "Amputarea piciorului impusă de..." Adormi. Undeva, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
județul Bacău, pe data de 14 august 1959.În prezent locuiesc la Piatra Neamț. Deși am lucrat, aproape treizeci de ani, în domeniul tehnic la Romtelecom, în ultimii ani am revenit la iubirea din primăvara vieții - poezia. Poezii publicate în: ,,Artă Sfâșiată Antologie de poezie (poeți contemporani 73)”, coordonator Valentina Becart, editura Arhip Art Sibiu, Antologia de poezie și proză „Confluențe Lirice”, coordonator Relu Coțofană, editura Pim Iași, revista „Familia și viața”, editura Sapienția Iași, revista Agero-Stuttgart, volumul de versuri „Poe Rugă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
apărută la editura Pamfilius Iași Însemne apărută la editura Docucenter Bacău Confluențe Lirice apărută la editura Pim Iași -Antologia de Poezie și epigramă ,,Romeo și Julieta la Mizil” apărută la edituraLVS Crepuscul Ploiești -Povești și povestiri pentru copii-Universul Poveștilor -Artă Sfâșiată apărută la editura Arhip Art Sibiu -Fântâni de gând prin uni... vers apărută la editura Pim Iași2012 -Însemnele unei tăceri apărută la editura Rovimed Publishers Bacău 2012 </biography> calendar în vâltoare să nu-mi ucizi setea ca la ruleta rusească
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
e rece, plouă.” - „Da, se auzi răspunsul, e adevărat... dar noi... fără noi nu se poate”. - „Ce nu se poate, tată?” Casca îi atârna de gât. - „Tu nu știi ce-a fost atunci”. Vestonul îi era rupt în spate, parcă sfâșiat, mâna stângă lipsă, câteva zdrențe atârnau de la umeri, și o gaură neagră în pieptul sfârtecat de un Brandt. Lui Lung îi fu iarăși milă. - „Tu nu știi: ce-a fost atunci a fost și în primul război. Stăm de astă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
rostogolesc spre laturi... Cânele a zvâcnit ca un bulgăre de zăpadă de sub pod și, prin șanțul pe care l-a croit spaima înaintea lui, sfârâie ca o arătare. Dar ciomegele l-au ajuns; l-au îngrămădit subt un gard. Izbit, sfâșiat, zdrobit, începe iar a urla cu sălbăticie, cu ochii căscați de spaimă ațintiți asupra lumii care-l împresoară și care-l ucide. Gemetele slăbesc înăbușite; sângele năvălește pe gură, iese ca niște flori pe blana albă, printre coaste - și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
doborâseră de curând, Valerius își apăra fața cu mâinile, conștient însă că nimic - nici măcar vârsta lui fragedă - nu avea să-l salveze de daga ce se abătea asupra sa. În clipa aceea, doi războinici gali veniră în fugă, cu veșmintele sfâșiate, plini de sânge și de noroi, cu pumnalele întinse spre roman. Fulgerător, soldatul îl răni pe primul la umăr. Șuvoiul de sânge îl împroșcă pe Valerius. Acesta se târî, însă avu timp să vadă cum lama romanului străpungea gâtul celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pânza. Doi oficianți se ridicară. Un taur alb, însângerat, își făcu apariția, mugind de durere. Și Antonius striga de durere, căci i se părea că lama pumnalului pătrundea în propriul său trup. Durerea victimei sacrificate era durerea lui, iar carnea sfâșiată era tot a lui, era partea sa cea mai profundă. Continuă să lovească, strigând și plângând, victimă și ucigaș totodată, om și taur contopiți în desfășurarea ritualului. În cele din urmă, se prăbușiră amândoi. Taurul zăcea în propriul sânge. Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prelingă pe picior. Salix nu se prăbuși, dar strigătul lui de durere și de surpriză făcu să i se strângă stomacul lui Valerius, care își dădu seama imediat de gravitatea rănii. Cum putea Salix să continue lupta cu mușchiul complet sfâșiat? Un vuiet se ridică din mulțime. Acum îl face bucăți! urla tânărul cu păr negru. Îl omoară... Salix e mort, ticălosul de el! continua să strige, fără să-și dea seama că vecinii se amuzau pe seama urii lui. — Nevastă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe secutor în spate cu tridentul. Dar Valerius știu să profite de pe urma fentei spectaculoase a adversarului. Evită tridentul și schimbă brusc direcția de alergare. Îl atacă pe Flamma, îi înfipse sica în coapsă și se retrase repede. Privi impasibil carnea sfâșiată și sângele care țâșnea, lăsând o dâră roșie pe nisip. Flamma rămase o clipă împietrit, apoi, urlând de durere și de furie, se năpusti cu toate forțele spre Valerius, dar se lovi de scutul pe care acesta îl împinsese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înfigea cu măiestrie lama în trupul lui Skorpius - care era acoperit de sânge din cap până în picioare -, dar nu reușea să-i slăbească forțele. Evita cu abilitate atacurile imprevizibile ale lui Skorpius. Fu rănit o singură dată, deasupra genunchiului; carnea sfâșiată dădu la iveală albeața osului, apoi sângele țâșni, scurgându-se pe picior și pe ocrea. Valerius nu scoase nici un strigăt; continuă să alerge. Marcus îl privea, uimit de felul în care își stăpânea durerea. Secutor-ul îl ajunse pe Skorpius din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
maimuțele. Acestea se grupaseră în jurul lui Sampath ca o gardă de corp grațioasă, cu păr grizonat, căscând și scărpinându-și trupurile frumoase. Aproape toate doamnele aveau o poveste, măcar de mâna a doua, dacă nu chiar a lor, despre sariuri sfâșiate și lenjerii, și se minunau: Ia te uită la maimuța aia. E cât se poate de blândă! Baba a supus bestiile. Un preot sosit în vizită de la biserica din Allahabad spunea că asta îi amintea Sfântul Francisc din Assisi, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
-l ia dracu’, oricine ar fi. După siestă m-am simțit ceva mai bine, ba chiar m-am cățărat plin de curaj, deși cam șovăitor, de pe bancheta din spate pe locul din față, oprindu-mă doar să-mi desfac cracul sfâșiat al pantalonului de pe frâna de mână. Apoi mi-am condus singur Fiasco-ul purpuriu acasă - de la Pimlico la Portobello. Fiasco-ul meu e o mașină frumoasă, coupé, care e plină de forță, zgomot și furie. Fiasco-ul e bucuria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
purității albastre de deasupra. Cu trei străzi în urmă existau alei boltite care duceau la ușa de la intrare, portari în livrele și perspectivele cu clădiri îmbrăcate în gresie. Acum străduțele erau pustii, legea nu mai exista Am trecut pe lângă saltele sfâșiate care își rânjeau buretele ieșit din măruntaiele de pânză și valize rupte de colții câinilor, zvârlite pe lângă rigole, am văzut siluetele întunecate din spatele ferestrelor, ale celor refuzați de societate și pene de găină - era țara iară bani, fără apă caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
expoziții. Am fost la o expoziție constructivistă undeva în East. Prăjini tremurătoare de Armindeni, și corturi indiene de bârne, îndoituri spastice de beton și oțel, pisoaruri ciobite. Am fost la o expoziție modernistă nu departe de Park. Cărți de joc sfâșiate, piese de șah, table de la jocul de table, și cioburi de zaruri, rebuturi ale trișatului, ale norocului. Mă simt obligat să-mi manifest entuziasmul față de tot ce văd, dar e mult de când mi-am epuizat resursele de prefăcătorie, așa că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
doar mintea mea le deslușea în tencuiala scorojită inscripțiile scrijelite cu litere șchioape, găurile îndelung râcâite, piroanele masive de care mai atârnau capete de funii, fierăraie și sârmăraie, lanțurile și zdrențele de pături, hârtiile zburătăcite, saltelele pline de pete negre, sfâșiate, cu paie vineții ieșind din acele răni ale cârpei, umbrele pândind în câte un colț de culoar și izbucnind în chiote demente când ne îndreptam pașii într-acolo? Într-o curte interioară, la capătul unui lung și strâmt culoar, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ar fi făcut să se prăpădească de rîs pe socoteala mea. Însă Bea deja nu mai era prezentă. Ceva o rodea pe dinăuntru, În tăcere și totuși strident. — Ce se petrece? am șoptit eu. Mi-a răspuns printr-un zîmbet sfîșiat, de frică și de singurătate. M-am văzut atunci pe mine Însumi prin ochii ei; un biet băiat străveziu care crezuse că cucerise lumea Într-o oră și care Încă nu știa că o poate pierde Într-un minut. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Anderson“. Prietena ei, care părea de vreo șaisprezece ani și stătea Întinsă lângă ea, jucându-se cu părul ei, purta o pereche de ciorapi de plasă argintii care se Întindeau atât de mult pe picioarele ei nesfârșite Încât păreau parțial sfâșiați. Își trăsese pe deasupra o pereche de pantaloni scurți băiețești din piele roșie, care atârnau atât de jos pe șolduri și urcau atât de mult pe coapse, Încât avusese nevoie cu siguranță de o ședință specială de epilat. Singurele accesorii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
mea - nu se Întâmplase“. Nu, nu Înregistrasem nimic din toate astea pentru că nimic nu-mi scurta minutele sau nu mă aducea mai repede În mașină cu Sammy. Când a intrat În holul unchiului meu Îmbrăcat Într-o pereche de jeanși sfâșiați, un pulover foarte mulat și cu un sac de voiaj atârnat pe umăr, n-am știut dacă voi fi În stare să mă uit pe unde merg suficient de mult ca să ieșim din oraș. Hei, a spus el, când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]