872 matches
-
corpului său. În sensul acesta, ea are două accepțiuni: aă este o senzație penibilă, neplăcută, localizată precis sau difuz, de forme, intensități și frecvență diferite, indicând o suferință fizică sau funcțională a corpului; bă reprezintă un sentiment moral de apăsare, sfâșiere sufletească, resimțită ca durere psihică, la care se adaugă o importantă componentă ideativă de factură depresivă sau anxioasă. Din punct de vedere corporal, durerea este indicatorul și semnalul răului, iar efectul acesteia este suferința pe care o resimte individul În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
plânsul, disperarea, izolarea și fuga, tortura fizică, remușcarea. Toate sunt, În final, chinuri omenești. Să le analizăm În continuare. 1. Plânsul Este manifestarea fizică, exterioară a durerii, a suferinței, a deznădejdei. El este Întotdeauna sincer și exprimă o stare de sfâșiere interioară, o durere sufletească sau morală, dar și o durere fizică insuportabilă. Dar plânsul nu este numai suferință, el este și descărcare. Este forma de exteriorizare a durerii. Poate fi și expresia regretului legat de o pierdere ireparabilă, dar și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
durerii colective sau individuale și ele se manifestă prin ceremonialuri de conducere a celui care pleacă sau a celui care a murit, de către cei rămași În viață. Este expresia durerii despărțirii fizice de prezența celui cu care am fost Împreună, sfâșiere și regret. În planul formal-cultural, acest ritualuri ale suferinței, provocate date de despărțire, se manifestă prin două modalități. Prima dintre acestea este actul de a-l conduce pe cel plecat prin ceremonia Înmormântării. A doua formă de exprimare culturală a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
persoanei umane, așa cum este ea Întâlnită În crizele de angoasă, În atacurile de panică, În experiența depresiei sau a melancoliei, dar și În cazurile de Închidere În sine patologică a autismului schizofrenic; o vedem ca act de maximă afirmare a sfâșierii și disperării În crizele de suicid. În aceste situații singurătatea are un caracter morbid, patologic. Orice experiență sufletească a singurătății este dublată de trăirea disperării morale. Singurătatea este trăită În câmpul conștiinței mele, atât ca stare, cât și ca sentiment
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Această schimbare se observă atât În planul sufletesc, cât și În cel moral. Fie că este o constrângere externă, fie că este vorba de o abținere interioară, În ambele situații, persoana suferă. Suferințele morale au caracter de frământare și de sfâșiere interioară. Ele izolează sfârșind prin a Însingura Persoana. În plan colectiv, Însingurarea se manifestă prin starea de Înstrăinare a indivizilor. În această situație, compensarea este dată de deschiderea și refugiul interior al persoanei. Ceea ce-mi este interzis În afara mea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mult mai mare asupra mea decât cea a binelui făcut. Răul Încarcă conștiința mea morală, care va sancționa Eul. Orice vinovăție este trăită cu mult mai mare intensitate decât oricare altă virtute. Aceasta se datorează faptului că vinovăția este sursa sfâșierilor interioare ale persoanei, a durerilor sufletești, dar și a unei apăsări morale care vine dintr-o Încercare tardivă de reparație a răspunderii mele pentru faptele din trecut. Atât binele, cât și răul, reprezintă esența morală a acțiunilor mele psihologice. Acțiunile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
interioară care afectează Eul. Durerea morală este resimțită ca o stare de apăsare interioară, cu caracter difuz ca localizare, ceva simțit, dar, cu toate acestea, incert. Suferința morală este secundară durerii morale. Este o trăire a neliniștii și incertitudinii, a sfâșierii interioare a ființei. Persoana care suferă din punct de vedere moral știe și simte că suferă, dar nu poate nici explica, nici justifica cauzal această suferință. Atât durerea, cât și suferința morală apasă și copleșesc persoana, o imobilizează Într-o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de a fi ale acesteia. Eroul se glorifică, pe când persoana tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a două atitudini exemplare din punct de vedere psihologic și moral: admirația care glorifică și sfâșierea care condamnă prin suferință. Dar nici eroul și nici tragicul nu mai sunt persoane. Ele devin În această situație personaje. Transgresând realitatea, ele nu mai pot fi reale, pentru că se raportează exclusiv la aventura umanului, care se identifică cu valorile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a angajării existențiale, de un extraordinar tragism, în cele din urmă umbrită de aprehensiunea morții. Rareori „s-a dat glas atât de «omenesc» acestui paradox, acestui «scandal» rezultând din întâlnirea și din confruntarea vieții ca miracol și vieții ca suferință, sfâșiere și lamentare, vieții ca sărbătoare a sensului și sărbătoare sieși suficientă, și vieții ca «noroc» absolut și vieții ca lipsă de «noroc»” (Lucian Raicu). Anecdotica celor patru romane este bogată și simplă, puternică și pulverulentă, acțiunea lor e greu de
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 254, 275-276; Alexandru Burlacu, Proza basarabeană, Chișinău, 1999, 131-133; Emilian Galaicu-Păun, Poezia de după poezie. Ultimul deceniu, Chișinău, 1999, 71-77; Popa, Ist. lit., II, 1198; Ion Ciocanu, Dincolo de literă, Timișoara, 2002, 150-155; Theodor Codreanu, Basarabia sau Drama sfâșierii, ed. 2, pref. Mihai Cimpoi, Galați, 2003, 256-263. A. B., L. Cr.
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
Leviathanul, zidul metafizic, „Porto-Franco”, 2002, 4-6; [Arcadie Suceveanu], LA, 2002, 46 (semnează Mihai Cimpoi, Anatol Codru, Ștefan Hostiuc, Gheorghe Ciocoi, Constantin Cubleșan, Mircea A. Diaconu); Mihai Cimpoi, Critice, II, Craiova, 2002, 167-170; Vasile, Poezia, 263-266; Theodor Codreanu, Basarabia sau Drama sfâșierii, ed. 2, pref. Mihai Cimpoi, Galați, 2003, 249-256. M. C.
SUCEVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290005_a_291334]
-
barbiana Pământ roșu „virtualitatea/ îmi apare cu mâinile pătate de realitate”, iar poetul își dezvăluie adevăratul model, modernist, religios-metafizic, al limbajului: „Pâinea se frânse în bucăți./ Limba se frânse în cuvinte”. De altfel, tema stănesciană a frângerii cuvântului și a sfâșierii eului liric e prezentă în Grota, Vers, Locul de trecere, acesta din urmă unul din cele mai originale poeme ale sale. Cu Ruleta rusească (1993) livrescul revine într-o nouă formă: ciclul Ediție critică propune imitații și parodii după și
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
psihică. Din punctul de vedere al acestei stări, trebuie să precizăm faptul că situația tragică a vieții exprimă mai mult o atitudine a persoanei față de propria sa stare sufletească și morală, și, în egală măsură, o atitudine de compasiune și sfâșiere a celor care asistă la aceasta. Ea este o situație-limită care închide individul răpindu-i libertatea și anulându-i capacitatea de a putea acționa voluntar. Destinul se închide. Două elemente intră în discuție referitor la existența tragică: pe de o
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fără raționalitatea poruncitoare, imperor, a stoicilor, ci cu misticismul sans rivages, cu evlavia infinită și bona fides slăvită de evangheliști. Așa a apărut soluția monastică 1. Era un liman la capătul oceanului lumii romane, frământat de uragane externe și de sfâșieri lăuntrice. Geografia variată a Imperiului a permis aceste izolări de lume ale indivizilor dedicați credinței în Iisus; au redescoperit deșerturile orientale, grotele galice, pădurile italice, culmile împădurite ale Alpilor și Pirineilor. Eremiții, solitarii, monaștii s-au retras, fugind de infernul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de un alt limbaj, pentru o altă lume și o altă cunoaștere: „înaintez prin dosul ființei/ pe dedesubtul ei,/ unde nu se află încă nimic închegat”. Scrisul se face pe dinăuntru, este un scris în propriul trup, o scriere-căutare și sfâșiere de sine. În arta poetică intitulată iov.iova.iona.ion, înțesată de aluzii livrești, biblice și autobiografice - o întâlnire între poetul Gheorghe Iova și autor, la intersecția Căii Victoriei cu Lemnea, într-o vineri seara, pe 16 noiembrie - poate fi
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
Iona, un Iona poet, locuitor al chitului care este poezia-trup, din care nu se poate salva, în care se crestează pe sine pentru a ieși în afara sa. Argheziana unghie de la mâna stângă devine aici un simbol al încercării sisifice de sfâșiere a spațiului conținător, în mod paradoxal identic cu eul-conținut: „dar eu cioplesc la o unghie grozav de mare” sau „eu acum vorbesc de sub unghii: ele au crescut deja/ nemăsurat de mari, poate mai mari decât capacele de la sicrie./ precis au
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
încercuiește alt domeniu, acela al existenței individuale, nu fără configurarea cadrului social și istoric. Liantul primului roman e drama unui chirurg oftalmolog, înfățișat în ambianța profesională, în alternanță cu alta, în care se definește virtuala sa pereche ideală, o balerină. Sfâșierile interioare pe care și le provoacă reciproc îndrăgostiții sunt prilej pentru o analiză excesivă, explicabilă prin predispoziția autorului de a despica oricând firul în patru. Dintre romanele de după 1989, două au caracter „eseistic”, iar unul conține cronica unor familii, cu
POPESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
Boerescu, Daniel Bănulescu, Simona Popescu, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Radu Aldulescu. Repere bibliografice: Dan Silviu Boerescu, La noapte, pe strada Toamnei, București, 1993; Dan Silviu Boerescu, Doamna Ovary (dicționar antologic al generației ’90), București, 1993; Dan Silviu Boerescu, Sfâșierea lui Morfeu (antologie a generației ’90), București, 1994; Valeriu Bârgău, Generația’80: precursori și urmași, Deva, 1999; Cărtărescu, Postmodernismul, 458-480; [Fenomenul nouăzecist], CC, 2000, 9-12. N.Br.
NOUAZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
realitate tot mai pregnantă înghite ecourile/ și conversația, solitudinea trupurilor/ acum perfect acordată cu bolțile// și Naratorul în dugheana fiecărui cuvânt/ își oblojește cum poate arsurile/ și vedenia” (După-amiază cu academică vedenie într-o dugheană). Tensiunea poemelor provine din împărțirea, sfâșierea eului poetic între înlăuntru și afară („homo conclusus” - se mărturisește P. într-un poem), între reveria realului și percepția lui, între conștiința unui artefact poetic geometric și presiunea senzației viscerale. Dacă într-o primă secvență, cu versuri discursive și conversații
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
inclusiv în titluri, majusculele, iar la semnele de punctuație recurge foarte rar, și nu după regulile curente. Pe de altă parte, asociază recursul la parabola modernistă (în regim ludic) cu discreția extremă a metaforei, universul casnic sau familiar cu zbuciumul sfâșierii existențiale, peisagistica de atmosferă - de factură deseori onirică - cu fronda, cu vaticinarea obscură ori cu chestionarea ontologică - obosită, suspendată, desolemnizată de autoironie, dar deloc privată de tragism - și cu „expierea în text”. Iată, de pildă, cum dintr-un tablou vag
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
tendințe spre hermetism, spre ezoteric. Dincolo de tristeți, de iluzii, disperări, suverană rămâne iubirea, deși „amore e morte” cum zice Leopardi, citat într-un moto. Poeta își asumă riscul, desfășurând un adevărat ceremonial de trucuri și de subterfugii pentru a limita sfîșierea cuvintelor, cu care vrea să sperie moartea, păstrându-și vigoarea și tinerețea. Are conștiința destinului („tigrii albi”) și a artei sale, ca o pedeapsă pe altarul unui „poem sacrificial”, de unde nu există cale de întoarcere, și își întoarce ruga către
MILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
poate mai prudent și ar ține să-și epateze anturajul, invitându-l la discuții savante, audiții de operă și sherry. În această logică intolerantă a amintirii, chiar calitățile lui „Abe” sunt constant asociate cu defecte majore: „Abe” trăiește din plin sfâșierile psihologice ale intelectualului evreu (american) ateu, ceea ce îl apropie de „Chick”, dar îl detestă pe Sartre și îi disprețuiește ideile, așa cum îi disprețuiește pe mulți intelectuali francezi (ceea ce e descalificant în mediile academice americane de stânga, unde Sartre și atâția
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
care le taxează de teribiliste, ale criterioniștilor, ce „fac caz de neliniștile lor cerebralizate” în chestiuni, oricum, irezolvabile. Absolutul la A. e în iubire. Luând închipuirile drept adevăr, „armeanca” trăiește mistuitor, până la orbire, un sentiment care îi procură dezamăgiri și sfâșieri în suită. Șocurile trezirii sunt violente, întărindu-i convingerea dintotdeauna că existența ce i-a fost dat s-o ducă e pecetluită de semnul neîmplinirii. În acest ingrat scenariu, jurnalul pe care Arșavir, fratele afectuos și săritor la nevoie, l-
ACTERIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285157_a_286486]
-
a luptei dintre clase, În lumina Înțelegerii semnificației istorice a trădării burgheziei și a coaliției burghezo-moșierești, a putut fi explicat pe de o parte mersul ascendent al operei unor scriitori - precursori ai revoluției sau contemporani cu aceasta - caracterul protestatar sau sfâșierile, contradicțiile unei alte serii de scriitori trăind În timpul revoluției după revoluție. Înțelegerea operei lui Bălcescu, Kogălniceanu, Alexandrescu, Cârlova, sau Boliac, nu se putea face independent de acesta. Dar nici sensul progresist al celei mai mari părți din opera lui Eminescu
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a piciorului pe care tocmai l-a pierdut. Îmi spuneam că tot așa se petreceau lucrurile când era vorba de țara natală, de patrie, pierdută sau redusă la starea de umbră, și că atunci senzația asta se trezește în noi, sfâșiere și iubire totodată, în pulsațiile cele mai intime ale venelor tăiate. „Ar fi trebuit să vorbesc despre...“ Dar ceea ce-mi venea în minte era ceva tăcut: femeia aceea singură din mijlocul imensității stepei, privirea care rătăcea în ultima geană
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]