494 matches
-
în vorbe rimate, și atunci nu mai rezista de-a le scrie pe hârtie... mai ales garafa goală era în stare de a-l umplea de cugetări melancolice... Ah! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună Și mucoasa lumânare sfârâind săul și-l arde Și-n această sărăcie te inspiră, cântă barde - Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-umplu norii de zăpadă Cu himere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dintre imaginar și real. Contururile se destramă, iar „oglinda purtată de-a lungul unei oglinzi” nu este în fapt deloc obedientă față de real, ci mai curând sfidează imaginea lumii, oglindind deja oglinditul: venea seara, orașul se anima, venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul, să fim tandri, loz necâștigător, să fim tandri, bătător de covoare, să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri! în rochii de moloz și nuiele verzi, de mezeluri și de brânzeturi, spoite cu vodcă și motorină
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge; Pare că-l sfîșie guri Însetabile. Hainele-i suge; Baba p-o cavală iute cu fulgerul Trece-nainte, Slabă și palidă, pletele-i fîlfîie Pe osăminte; Barba Îi tremură, dinții
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
porni, cu pasul lui larg. Venea apoi îngerul cu aripile chircite, pe scândura cu rulmenți huruind, și, la urmă, șchiopul, icnind șonticăit pentru fiecare zi a Facerii. — Trei pași, bordura ! strigă Coltuc. Nu mai trebui alt indiciu, căci mirosul grăsimii sfârâind pe grătar îi dădu orbului semn că ajunseseră. Costică deschise ușa cu cârja și intră cu spatele, înțepenind pentru ceilalți doi canaturile. Nu prea era lume la ora aia, cârciumarul se apro pie, îi privi cu oarecare dezgust, dar nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de țigară ateriză cu precizie chiar pe urmele sale. — Mă bucur, aruncă el peste umăr, fără a mai lua în seamă hârâielile bărbatului, că sunteți bine. La primul etaj, dădu în casa scării peste un aragaz unde uleiurile din tigăi sfârâiau de sănătate. Ușile celor două apartamente stăteau larg deschise, mirosul de ulei încins era, oricum, mai vioi și mai vesel decât duhorile de corabie scufundată venind din subsoluri și decât cele de igrasie care colcăiau în pereți. Două femei dolofane
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
putut auzi de la el nimic. De aceea, atât guvernatorul cât și chinuitorii s-au înverșunat foarte împotriva lui încât, nemaiavând ce să-i mai facă, i-au lipit de părțile cele mai plăpânde ale trupului plăci de aramă înroșite. Acestea sfârâiau, dar el rămânea neînduplecat, neînfrânt și statornic în mărturisirea lui, răcorit și întărit doar de izvorul cel ceresc al apei vieții care țâșnește din coasta lui Hristos (In. 8, 38; 19, 34)”<footnote Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
putut auzi de la el nimic. De aceea, atât guvernatorul cât și chinuitorii s-au înverșunat foarte împotriva lui încât, nemaiavând ce să-i mai facă, i-au lipit de părțile cele mai plăpânde ale trupului plăci de aramă înroșite. Acestea sfârâiau, dar el rămânea neînduplecat, neînfrânt și statornic în mărturisirea lui, răcorit și întărit doar de izvorul cel ceresc al apei vieții care Țâșnește din coasta lui Hristos (In. 8, 38; 19, 34)”<footnote Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
stau alături? Știi ceva, dragă, se adresă el soției. Fă, te rog, o cafea tare și, la masă în liniște, cu ceștile în față, pe măsură ce ne vom delecta cu mirosul și savoarea ei, îți voi explica totul! În timp ce cafeaua fierbea sfârâind în cafetiera cu filtru, sângele, ce circula prin sistemul sanguin al Sionei Bidaru, fierbea așișderea, gata-gata să explodeze. După aproximativ zece minute, la masa din bucătărie, cu licoarea frumos mirositoare în față, discuția reîncepu cu o întrebare formulată tot de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Dragoste fără cunună. / Cer amestecat cu lut / Soare-amestecat cu lună (...) // Iar în cerul de nămete / dorul lor urnea planete. Și de dragoste nebună / și cuminte, la un loc, încolțea sâmburu-n prună, / roua multă lua foc. // ... iar departe, iar aproape / luna sfârâia pe ape..." Ce este Elegia tristeții din prea multă iubire decât o meditație (cu irizări eminesciene) despre fondul comun al acestora? Vai, firul ierbii cum se roagă, drept! Și vai, mai zic, atâta depărtare se-așterne între mine, cel de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
închis în grajd,/ Unde am sfărâmat paiele mele încete,/ Unde mi-am golit urechile/ De sunete văratice și pofte firești,/ Iernând în contemplarea oboselii/ tot mai rotunde din capul meu...". " Dar n-am fost decât an cal adormit/ cu pielea sfârâind de aripi și de spume/ acoperit de mânjii mărunți din vis." Visează o lume în care să evadeze, pentru că aici, săraci în zile, trăiești ca sub un ghețar legat la gât cu lungi copilării (agonice); de aceea exclamă: "Sunt otrăvită
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
va trăi. Poporul crede că, dacă dă unui greu bolnav un alt nume de cum are el din botez, acela se va însănătoșa. Cînd cineva se îmbolnăvește, sfădiții se duc de se iartă, cum și bolnavul, cerîndu-i dezlegarea blăstămelor. Dacă cărbunii sfîrîie cînd îi stîngi, atunci e semn că boala-i grea; dacă nu, nu. Se crede că dacă se face vreun leac pentru un bolnav, apoi acela nu trebuie să știe de dînsul, căci la din contra, nu folosește. Dacă se
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
te vei sfădi cu cineva. Dacă se face foc în cuptor și se aprind funinginii din horn, apoi se zice că va urma sfadă în casă. Cînd o persoană șade la gura sobei în care arde foc și vreun tăciune sfîrîie, să nu scuipi în el, căci în timpul acela se ceartă Dumnezeu cu diavolul; dacă scuipi, face pe voia diavolului, iar de nu, pe a lui Dumnezeu. Focul din Joia Mare înainte de Paști se face aprinzînd pentru fiecare mort cîte-o grămăgioară
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
aprinde focul viu frecînd două lemne uscate și rămîne așa tot anul. (Gh.F.C.) De Paști să arzi focul toată ziua. (Gh.F.C.) Cînd focul pocnește, dă-i mălai. (Gh.F.C.) Mare păcat să drăcui focul! (Gh.F.C.) Cînd arzi lemne verzi și flacăra sfîrîie, se zice că e blestemat cine le-a pus pe foc. (Gh.F.C.) De Sf. Ilie dacă lucrezi, ai pagubă de foc. (Gh.F.C.) Fotografie Nu e bine să se fotografieze cineva, căci prin aceasta i se ia din puterea corpului. Nu
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
schimba, încep ploi și furtună. Semne de ploaie Cînd soarele arde tare. Cînd soarele este îngrădit (gulerat). Cînd e geană la răsărit și nouri la sfințit. Cînd la sfințit soarele se uită înapoi. Cînd cerul e plin de nouri. Cînd sfîrîie luleaua. Cînd broaștele și buratecii orăcăiesc. Cînd cîntă boul-lui-Dumnezeu*. Cînd visezi pește. Cînd se strîng multe cioare la un loc și croncănesc. Cînd cîntă cocoșii ziua. Cînd se scaldă vrăbiile în colb. Cînd cîntă vrăbiile toamna. Cînd mîțele se ling
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
umbră, care includ pasaje de o delicatețe și o receptivitate emoțională prea puțin discreditate de camuflajul (auto)ironic, în fond terapeutic: " Se lasă ceața în pahare,/ timpul beat mort mai vrea un rând,/ un fluture se-aprinde'n felinare/ și sfârâie fitilul de pământ.// Un crai de votcă se arată/ în ochiul tău ca solzii triști/ pe care scriu ca o erată/ un decalog de navetiști.// Se beau paharele-ntre ele'n/ alcoolic cor și heruvimi/ rup țuicii de la gât mărgele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
desprinzându-se și parcă, / pe cat se-apropia căzând, pe-atâta / părea c-o văd crescând, pân'ce la urmă / se prăbuși-n răzor; și era mare / cât o găleată și zvârlea pe gură / puzderii de scântei, o pâcla deasa / ce sfârâia cum sfârâie cărbunii / încinși, când îi cufunzi și-i stingi în apă. Pe pajiște, cum zic, la fel și luna / se înnegrea stingându-se pe-ncetul / și ierburile-i fumegau în preajmă. (Fragmentul XXXVII, vv. 3-16).401 Personajul poemului vede
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și parcă, / pe cat se-apropia căzând, pe-atâta / părea c-o văd crescând, pân'ce la urmă / se prăbuși-n răzor; și era mare / cât o găleată și zvârlea pe gură / puzderii de scântei, o pâcla deasa / ce sfârâia cum sfârâie cărbunii / încinși, când îi cufunzi și-i stingi în apă. Pe pajiște, cum zic, la fel și luna / se înnegrea stingându-se pe-ncetul / și ierburile-i fumegau în preajmă. (Fragmentul XXXVII, vv. 3-16).401 Personajul poemului vede într-o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
versurilor străvechi se regăsesc și în creația originală a romanticului. Afirmația este confirmată de partea finală a cantului Italiei ce conține o variantă extinsă a fragmentului păstrat din poemul lui Simonide, dedicat gloriei eroilor căzuți la Termopile: Căci mai degrabă sfârâi-vor stele / căzând adânc în mari, decât din minte / a voastră amintire / să piară-ori să pălească. / Altar va sunt mormintele; pe ele / veni-vor mume-a voastre urme sfinte / copiilor vădind. În proslăvire / m-aștern și eu țăranii / și pietrele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
noi: nu plec de aici până nu le termin. - E normal, am zis eu, după atâta uscăciune! Tarzan se așeză pe iarbă, chiar lângă magazin, și sorbi dintr-o sticlă: - Vezi că înghiți și sticla, măi, omule! îi spuse Gabi. - Sfârâie pe gât! făcu Tarzan cu satisfacție. Apoi a venit la poartă un om între două vârste: - Bună ziua. Sunteți mai mult ca sigur pescari veniți de la... a, uite, (și se uită la plăcuța cu numărul mașinii) tocmai de la Iași, unde am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vânt și stropi de ploaie rece. Aveam pe mine o șubă antivânt și impermiabilă, închisă până la gât. Pe cap pusesem capișonul. Nu-mi era frig, dar mă simțeam încotoșmănat și greoi în mișcări. Cele două lămpi de carbid ardeau, mai sfârâind când vântul sufla mai tare. Dar o pală de vânt mi-a stins una. Am încercat s-o reaprind dar n-am izbutit, se înfundase becul (becul este o biluță de metal înfiletat în țevușoara lămpii, care are un orificiu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dădusem seama cum, aveam o cană de vin fiert cu scorțișoară, piper și coreandru. Am cuprins cu privirea întreaga cameră. Soba străveche iradia o căldură plăcută, care era într-un extraordinar contrast cu vijelia și gerul de afară: pe plită sfârâia încet o ditamai cratiță cu friptură de porc. Priveam cu privire în jur. Nu era nimic ce te-ar fi putut deranja, chiar dacă toate erau alandala: un pat, două paturi, într-un colț icoane, o pictură pe lemn și altele
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lună chinuie spudeii să i învețe cântarea. — Ah, da, Filotei sin Agăi Jipa, știu, știu, noi i-am plătit călătoria la Athos... Afară se întunecase. În biserică era bine. Fiecare ținea în mână o lumânare de ceară, care ardea curat sfârâind arare. Chipurile oamenilor, luminate așa de jos, galben auriu, semănau cu chipurile sfinților de pe pereți. Ți se părea că sfintele împărătese și cu sfinții oșteni și mucenici fac un fel de cerc, o horă ca să apere credincioșii pătrunși de armonia
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de neamurile supuse padișahului fuseseră tipărite la Râmnicul Vâlcii, la Snagov și la Cotroceni, ba chiar și la Mitropolie aci la București, sute de liturghiere și cazanii, evanghelii și moliftelnice ce luaseră drumul spre creștinii păstoriți de patriarhul Constantinopolului. Lumânările sfârâiau, luminau fețele celor îngenuncheați ascultând Prohodul, dârele subțiri de fum miroseau a ceară de fagure. „Ce păcate l-or fi apăsând pe Ștefan? Doamne, ce ciudată e viața omului. Aveam vârsta lui Ștefan când l-au adus pe Barbu pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
traversat grădina Curții domnești și au intrat în biserica domnească. Clopotele băteau grav, anunțând începerea deniei. Lumina zilei încă nu murise, dar vremea se stricase și prin ușa prea strâmtă rămasă deschisă nu intra multă lumină, așa că lumânările pâlpâind și sfârâind blajin poleiau auriu totul, luminând cald, de jos în sus fețele celor ce le țineau în mâini. Vlădica Antim, în odăjdii arhierești negre, cusute pe margini cu argintiu, stăpânea cu glasul lui exact emoția credincioșilor. L-au condus pe Brâncoveanu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Bologa se pomeni singur, pironit în același loc, cu ochii în gol, uluit de vedenii. Își veni în fire și, simțindu-se sleit de puteri, se trânti pe pat. Pe masă, în sfeșnicul improvizat, lumina începu să pâlpâie repede, să sfârâie și apoi deodată se stinse. Pe Bologa întunericul îl zgudui, buzele-i arse însă șoptiră cu îndîrjire: ― Nu se poate! 8 ― Știi vestea, Petre? zise a doua zi Apostol către ordonanța care, ghemuit într-un colț al adăpostului, citea cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]