433 matches
-
foșnet se auzi mult mai aproape. Auta deschise ochii. Întâi nu văzu nimic, decât un fel de umbră rotundă. Se uită mai bine și deodată zări doi ochi arzători care, apropiindu-se treptat de ochii săi, îl priveau pătrunzători, îl sfredeleau, aprinși. Întinse mâna să-și ferească fața, și mâna lui se lovi de ceva rece, sticlos. Ochii străini ajunseseră în clipa aceea lângă ochii lui. Atunci Auta leșină din nou. CAPITOLUL XVI Când deschise ochii, soarele era sus. Întâi, îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ridicat. Poate ai văzut-o și tu și de aceea te lauzi... Bătrânul porni spre apus, dar celălalt se luă după el. Bătrânul se opri și-i străpunse ochii cu privire de cuțit. Dar ochii străinului nu clipiră: știau să sfredelească și ei. Bătrânul îl întrebă: - Cine ești de nu mă socoți nebun, ca ceilalți? Sau mă socoți nebun, dar nu ți-e frică și vrei numai să-ți râzi de mine? Omul străin vru să răspundă ceva, dar tăcu. - De unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
timpul, parcă numărând cu pașii lungimea și lățimea încăperii. - Îți voi da cai, să-ți transporți tunurile și muniția până în spatele Grupării Tactice de Nord. Apropo’, mon cher, mai știi să stai călare? Se-ntoarse brusc spre el și-l sfredeli cu privirea. Nițel încurcat, fiindcă în copilărie călărise pe păr, adică fără șea, gândea rapid: “M-a întrebat dacă știu să stau călare, nu dacă știu să călăresc. Este o diferență între una și cealaltă dar, cum să spun eu
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
folosesc întrebări în care cuvintele sunt asociate cu un înțeles așteptat de către cel chestionat (de exemplu: "Este neindicat să folosim medicamente în exces?"); • nu se introduc două idei, două enunțuri în aceeași întrebare; • trebuie acordată atenție sporită întrebărilor "delicate", care "sfredelesc intimitatea" (de exemplu, cele referitoare la viața sexuală etc.) care pot determina reticența, refuzul de a răspunde; o soluție ar fi adresarea lor în "în treacăt", "ca și cum" n-ar prezenta nici un interes, "fiindcă veni vorba" etc.); • sunt indicate întrebări "de
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
pe lângă eventuala incapacitate de a răspunde a celor cuprinși în eșantion). Nu se pot trage concluzii nete privind disponibilitatea oamenilor de a răspunde, în general (unii refuză să răspundă fiindcă sunt neîncrezători în rezultatele cercetării, în cercetători, fiindcă întrebările le "sfredelesc ființa", fiindcă sunt lipsiți de interes, sceptici, apatici etc.). Este importantă imaginea rostului cercetărilor sociologice și a rezultatelor acestora în ochii categoriilor de public. Cercetările dubioase, îndoielnice, prost desfășurate, tendențioase, pot arunca discredit asupra cercetării și rezultatelor acesteia. În caseta
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
omul, iese învingător, și aceasta datorită vicleniei. Omul, uneori, știe mai puține lucruri despre purtările lupului, decât știe lupul despre obiceiurile omului. Acum stăteau și așteptau... poate așteptau o greșeală a omului. Ei stăpâneau lumea, cu ochii lor ageri, cât sfredeleau în noapte depărtările. Urlau... urlau, urletele lor păreau rugăciuni la luna care-i încălzea cu razele ei reci. Pădurarul îi privea cu bucurie în ochi... nici un mușchi nu i se clintea pe față. Și moșierul îi urmărea cu admirație dar
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
era așa de grozav să fiu cu el, atunci ar fi trebuit să rămână la fel pentru totdeauna. Dar viața nu e așa. —Darcey, s-ar fi însurat cu tine. —Știu. Și... și... ar fi fost o greșeală. Nieve o sfredeli cu privirea. Chiar crezi? Da, răspunse Darcey. Chiar cred. De data asta, privirea lui Nieve era mai puțin neîncrezătoare. —Sincer, adăugă Darcey. —Mulțumesc, zise Nieve. Mulțumesc pentru tot. — Până la urmă chiar ai să fii în frunte, o încredință Darcey. Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
în lume și alte forțe pe lângă Dumnezeu, forțe care se manifestă distructiv, ducând omul la pierzanie, vrând să pună stăpânire pe sufletul lui, Pentru Daniel, cel pierdut de sărutul dublu, erau cuvintele transmise prin gura părintelui Dumitru de starețul Varava, sfredelesc în sufletul meu cale neîntoarsă aceste cuvinte, Crede-mă, Daniel, când îl auzeam pe omul ăsta vorbind nu știam ce să fac, să-l iau în râs sau să-i spun ca de la obraz de preot, doar n-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
meci mișto, blondule. I-am strâns mâna și am observat urme de sânge proaspăt pe manșeta lui dreaptă. — Mulțumesc, domnule sergent, i-am răspuns, apoi i-am întins mâna lui Fritz Vogel, care mi-o strânse o fracțiune de secundă, sfredelindu-mă cu o privire rece și mânioasă, apoi o lăsă să cadă, de parcă ar fi atins un căcat fierbinte. Lee mă bătu pe spate. — Bucky e un as. Și deștept, și cu cojoñes. I-ai povestit lui Ellis despre mărturisire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
un joc de artificii ritualic. Zgomotul făcut de acest tun singuratic străbătu aerodromul, acoperit curînd de zumzetul plîngăreț al unei sirene de alarmă aeriană. Claxonul de deasupra casei paznicilor din lagărul Lunghua reluă mesajul, cu un duduit aspru care Îi sfredeli auzul lui Jim. Emoționat de perspectiva unui raid aerian, Jim se uită spre cer prin acoperișul deschis al sălii de Întrunire. În tot lagărul, deținuții alergau pe cărările de zgură. Bărbații și femeile, care moțăiau ca niște pensionari de azil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
scara și se coborî În adâncuri. „Ană dragă, Ană dragă, de ce ai făcut tu asta? De ce ai făcut asta, femeie?” și o apucă, dar era moartă, era Înecată, o ridică la piept și dintre sâni Îi țâșni o pasăre care sfredeli cerul verii ca un tunet. Bărbatul Întâi scrâșni, spărgându-și măselele, izbucni În plâns, apoi Începu să cânte ușor, Îndelung, ca atunci, În plutirea aceea peste lanul de lucernă, parcă dintr-o altă viață, ținându-se de mână cu fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
dispărut. Fata tinichigiului, întâlnindu-mă odată, îmi spuse că mezina lui madam Fișic s-a obicinuit să vină numai cu trăsura acasă. - E sănătoasă? am întrebat-o indiferent și fata cu pliscul lustruit mi-a întors spatele, după ce m-a sfredelit disprețuitoare, cu ochi de bufniță. Ziua în care am revăzut-o pe Laura, după multe săptămâni, o însemn acum, ca să mi-o păstrez albă și ferită de umbre. Soarele să n-o părăsească și norii să n-o întunece, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
povestind generalului purtarea căpitanului în fața trupelor, în toiul atacului inamic. Dar în ceasul prăpădului, maiorul se făcuse atât de mic, încât l-ai fi putut ușor băga într-un sac de merinde. L-am văzut de-atâtea ori, când moartea sfredelea pământul între cizme, când caii, cu picioarele din față retezate, clătinau capetele ca urșii, cerșindu-ne sfârșitul chinurilor, cu privirea lor deșteaptă! Atunci maiorul nostru era bun și blând. Ridica umerii neputincios și telefona la Divizie că lupta e inegalăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mort de-a bineleaă E mort? Acum, zidul tapetat alunecă într-o vale pe două roți de obuzier. Se îndepărtează fără zgomot, se face tot mai mic, până când ajunge cât forma și mărimea panoului de tun, din centrul căruia mă sfredelește ochiul negru al țevii ghintuite. Uite-l și pe Iarmaroc, calul rotaș al tunului meu, cel mai puternic animal din baterie. El a mai tras tunul încă patru kilometri, după ce a primit un glonț din carabina unui ulan, de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mă caute, luă loc pe scaunul cu spătar înalt. Mângâia o pisicuță cafenie ce i se așezase în poală. O pată mare, sângerie i se ivi pe pometul obrazului drept și stăruia acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am făcut?” părea că mă întreabă Mariana. Și așa cum pisicul cafeniu îi dormita în poală, așezat și sprijinit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dă cafea cu lapte, mi-a zis că, cu privire la treimi, nime n-a simțit ca iel pulsu la tristele urmări ale superstiției și ignoranței și că În zadar aș da să scoț o singură silabă, pencă ipso facto o să-mi sfredelească pă sub perucă trăirea personală care Îl potmolise pă linea moartă dă materialism grosolan. Don Lumbeira, milordule, mă jur pă zău meu că, decât ca să despotmolesc huiduma dân proiect, am vrut să-l fac să pună scurt bila pă cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
m-am bucurat În iel d-o soileală binemeritată. Am dormit ca bușteanu: două nopți și două zile, da o să fiu domn pă două bătrâne juma la cursu legal. A sosit, În fine, și după-amiaza la randevu. Pă mandea mă sfredelea spaima că plătărețu o să călătorească cu același tren. Da ce-o să fac de se Întâmpla carambolu? Cădeam unu În brațe la ăllant, amânam salutu până-n buricu la Piața Cañuelas, ne Întorceam În convoaie diferite, or cu același convoi, În mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ce jignitor este? Nu, am răspuns aproape fiindu-mi frică să-l privesc. Ei, bine, e jignitor! Nu știam ce să spun. N-am făcut decât să stau locului și să mă uit la el, în timp ce ochii lui albaștri mă sfredeleau. Dintr-odată, am realizat cât de aproape eram de el. Fețele noastre erau la câțiva centimetri distanță una de cealaltă. Îi vedeam fiecare fir de păr din barbă, pielea ușor bronzată întinsă peste oasele superbe ale obrazului, dinții albi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-mi dea telefoane obscene. Să-mi sune la ușă și să fugă, apoi au furat soneria și izbeau cu picioarele, să-mi bată În țevi, să-și dea găuri În pereți cu bormașina numai ca să mă scoată din sărite, sfredeleau staccato, de-a lungul apartamentului, speculînd oportunitatea oferită de stilul arhitectonic, vagon Louis XV, al apartamentului meu. CÎțiva, folosind burghie extrem de lungi, au reușit după eforturi uluitor de zgomotoase să străpungă zidurile duble și mi-au suflat prin găuri În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
TE SCAPĂ EL, NIGEL, CÎT DE CURÎND DE ÎNFĂȚIȘAREA ASTA DE ȘOARECE CARE SE ÎMBRACĂ DE LA MALL-UL DIN JERSEY“ Și-a pus ambele mâini masive pe șoldurile mele și m-a Învârtit În jurul propriei axe. Simțeam cum privirea Îmi sfredelește picioarele și partea dorsală. — CÎT DE CURÎND, SCUMPETE, ÎȚI PROMIT, CĂ AI MATERIE PRIMĂ DE CALITATE. PICIOARE FRUMOASE, PĂR SUPERB ȘI NU EȘTI GRASĂ. POT SĂ LUCREZ BINE CU O FATĂ CARE NU E GRASĂ. CÎT DE CURÎND, SCUMPETE. Voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Încontinuu, și mai tare, și mai sus, febril, după fiecare salt În tăcere, și era imposibil, chiar și după atîția ani, să stai calm, să nu le bagi În seamă, să nu simți cum te presează, cum pieptul Îți e sfredelit de gheara aceea de panică. Fiind Înconjurat de beznă, efectul era Însutit. Helen Își astupă urechile cu palmele și spuse: — O, nu-i drept! Nu le suport! SÎnt ca niște vaiete de durere! SÎnt... sînt asemeni clopotelor Londrei! SÎnt făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pază. De când, acum optsprezece luni, au redecorat holul clădirii Edwin Morgan Forster, care Înainte arăta ca o bancă, Încăperea seamănă cu unul dintre acele țarcuri pentru pinguini proiectate de constructiviștii ruși. Toate suprafețele sunt de un alb arctic care-ți sfredelește retina, cu excepția peretelui din fund, pictat În aceeași nuanță de turcoaz pe care o avea săpunul Yardley, preferatul străbunicii Phyllis, acum treizeci de ani, dar care a fost descris de designerul holului drept „o culoare oceanică, simbol al viitorului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
lăptărese? Sau practicau de-adevăratelea meseria asta? M-a izbit gîndul că poate locuitorii Estrellei de Mar nu erau atît de prosperi pe cît păreau. Undeva de pe pantele dealurilor, mai jos de club, Începu să sune o alarmă de securitate, sfredelind noaptea ca o cicadă metalică. Sirena de răspuns a patrulei de pază voluntare porni să urle printre palmieri, ca un spirit vestitor de moarte plutind peste vilele cufundate În Întuneric. Crime neștiute scuturau somnul Estrellei de Mar. Mi-a zburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de stînga... Exersam pe terenul de tenis cînd a sunat telefonul, dar nu l-am luat În seamă și m-am concentrat asupra barajului de mingi lansate de mașina de tenis, returnîndu-le departe către linia de fund. Telefonul continuă să sfredelească liniștea casei goale, sunetul lui fiind amplificat de șirurile de scaune aurite de pe terasă. — Charles...? — Ce-i? Cine e? — Paula. Sun de la Clubul Nautico. (Părea stăpînă pe sine, dar simțeam o tensiune ciudată În vocea ei.) Poți să vii pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
minte, ne-am crucit cu toții, normal, când am văzut-o. O inconștientă! Clara își simțea obrajii arzând și capul bubuind. Se uita de jur împrejur, nemaiștiind unde se află. Vedea un bărbat rumen care-și zornăia înfiorător gheața în pahar, sfredelind-o cu o privire bădărană, un alt bărbat care își mișca întruna maxilarele și pe bărbia căruia se prelingeau grețos un strop de salivă și un strop de vin roșu și căruia totul i se părea normal, și mai vedea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]