742 matches
-
argument pentru ideea că această potrivire este miraculoasă. Problema sa privește utilitatea conceptelor matematice în producerea de descrieri fizice de succes, iar la ea se ajunge imediat ce realizăm că sursa acestor concepte ține de estetică. După Steiner, Wigner oferă următorul silogism: (1) Conceptele C1, C2, ..., Cn sunt într-un mod nerezonabil utile. (2) Aceste concepte sunt matematice. (3) Concluzie: conceptele matematice sunt într-un mod nerezonabil utile. (Steiner 1998: 45) După cum se poate vedea, acest silogism este invalid. Putem deduce doar
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
După Steiner, Wigner oferă următorul silogism: (1) Conceptele C1, C2, ..., Cn sunt într-un mod nerezonabil utile. (2) Aceste concepte sunt matematice. (3) Concluzie: conceptele matematice sunt într-un mod nerezonabil utile. (Steiner 1998: 45) După cum se poate vedea, acest silogism este invalid. Putem deduce doar că unele concepte matematice sunt nerezonabil utile și nu că toate sunt astfel. Mai mult, nu se reușește să se arate că există o legătură între utilitatea acestor concepte și faptul că ele sunt matematice
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
că ele sunt matematice. În acest fel se lasă loc obiecției că nu este nimic special în legătură cu cazul matematicii, aplicabilitatea oricărei scheme conceptuale fiind un mister. Steiner mai găsește, însă, la Wigner un alt argument care nu ia forma unui silogism invalid și care reușește să sublinieze caracterul matematic al fenomenului, dar care nu este foarte bine distins, consideră Steiner, de primul. Acesta arată astfel: (1) Conceptele matematice apar dintr-un impuls estetic al matematicienilor. (2) Nu este rațional să te
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
că străbunii mei de la Burebista stăteau, ca să zic așa, c-o inimă nouă în fața minunilor. De aceea înțelepții de atunci au comunicat cu divinitatea altfel decât în civilizația dumneavoastră. Acolo unde dumneavoastră raționați și încercați a trece spre adevăr prin silogisme și ipoteze, înțeleptul de demult avea o cale deschisă, o împărtășire directă, o însușire de a pătrunde nesilit în miezul lucrurilor. Aspectele lumii și fenomenele naturii magul le prezenta în embleme; le punea deci o cheie veșnică. După aceeași metodă
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Paradisului. Un dialog cu Mircea Mihăieș, Timișoara, 1999; Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului, îngr. Mircea Mihăieș, Iași, 1999; Poeți romantici, București, 1999; Teme, București, 2000; Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, I-III, Brașov, 2001; Cititul și scrisul, Iași, 2002; Inutile silogisme de morală practică, București, 2003; Poeți moderni, Brașov, 2003; Lectura pe înțelesul tuturor, Brașov, 2003. Antologii: Poezia română modernă. De la G. Bacovia la Emil Botta, I-II, pref. edit., București, 1968. Repere bibliografice: Regman, Cărți, 116-120; Felea, Reflexii, 131-133; Cesereanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
celui ce face „știință” (episteme); dimpotrivă ei sunt profund interesați în aceasta și cu Etica nicomahică se ocupă în mod vădit chiar cu așa ceva. Aristotel vrea să spună că etica si politica nu sunt preocupări strict cognitive bazate pe metoda silogismului demontrativ - cum e teoria cerului, de exemplu - ci ele sunt preocupări cognitive sui generis orientate in ultimă instanță spre un scop practic, formarea caracterului. El mai vrea să spună, contrar tradiției socratice, că virtutea etică nu poate fi învățată din
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Constantina Negrea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2280]
-
ritual, ca o nouă tentativă de acces într-un spațiu/timp magic, unificând gama atitudinilor lirice sub semnul unei gestici simbolice. Versul rămâne, esențial, rostire, adică discurs adresat unui interlocutor tăcut. De aici preferința poetului pentru cântec, baladă, psalm, „lied”, „silogism”, toate purtând, cu accente și intensități diferite, un frison metafizic, prezent de la primul poem al cărții de debut, până la Ziua cenușii (2000): „dinspre îngheț te bântuie un vânt,/ fantastici nori ți se-nvârtesc în creier,/pe osii strâmbe și pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
azi o reacție explicită față de exclusivismul valoric pe care îl implică principiul terțului exclus. Imaginea nu oferă poate „claritatea și distincția” ideilor carteziene dar, în egală măsură nu riscă să rămână aproximată de enunțul reducționist pe care îl presupune orice silogism. Nu este vorba de a reitera aici un proiect intelectual menit să pună într-un registru căutat-original controversa clasică dintre iconoduli și iconoclaști. Vrem doar să remarcăm motivațiile comune care fac dintr-un simbol iconografic (fie el icoană ori spot
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pe fantezie, pe plăsmuire imaginativă. N-are nevoie de visuri poetice, de miturile grandioase care falsifică realitatea și o prezintă altfel de cum este. N-are nevoie nici de inteligența abstractă, uscată, prea raționalistă, prea logică, făcută numai din concepte și silogisme, rezultată din exerciții dialectice milenare, așa cum e inteligența evreului. Inteligența românului, în adevăr, nu e nici prea imaginativă, nici prea abstractă. E inteligența imediată, plină de claritate și mai ales de bun-simț. Bergson a definit inteligența parcă pentru uzul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
logica drept „cheia celor mai ferecate porți ale filosofiei”, învățarea ei ducând la „comoara învățăturilor transmise din vechime”. Ca „artă instrumentală a filosofiei”, logica educă „operațiile intelectului”, ordonează, prin categoriile ei, bagajul „mental” și „verbal”. Autorul pune accent pe teoria silogismului, cu exemplificări. Urmele acestor preocupări pentru știința logicii vor fi identificabile în parodia gândirii silogistice din romanul alegoric. Compendiul de logică, deși scris în latină, îl situează, prin conținut, pe C. în zona umanismului de factură grecească. Din aceeași perioadă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
simboluri (plastic denumite "flori ale Abisului").176 Astfel explică și diferența dintre Filosofie, care "înaintează geometric", prin artificii abstracte, și Inițiere, care se apropie de mit în mod organic, cu entuziasm, prin metamorfoză, misterul învăluit în mit nerezolvându-se prin silogism și calcule, necesitând adeziune și transfigurare (nu e suficient să înțelegi simbolul, trebuie să-l "încarnezi").177 Dar fiind ontologic, misterul ține și de intelect, solicitând și o studiere logică.178 Pentru astfel de încercări, Vasile Lovinescu disecă mitul în
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
devine tema celei de a doua a cărei remă furnizează, la rîndul ei, tema frazei următoare. Cităm ca exemplu un text publicitar (analizat în detaliu în Adam 1990: 121-133) pe care-l redau aici sub forma sa autentică de entimemă (silogism incomplet): Schema 6 Tematizarea liniară este catalogată în retorică sub numele de anadiploză, figură sintactică a repetiției care se prezintă ca o reluare, la începutul unei unități sintactice (care poate fi și o frază), a elementului situat la sfîrșitul unității
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
pasărea e în colivie, colivia e în cameră, camera e pe vapor, vaporul e în depărtări pe marea cea mare" (Phébus, (1894) 2002: 429) • c. Progresie tematică combinată sau amestec de două modele de bază. Dacă restabilim concluzia lipsă a silogismului din exemplul cu mierea Trubert, obținem o versiune cu T1 redundantă și cu o reluare a R2 de două ori: Schema 7 Dacă examinăm primele trei fraze din textul lui Schwob citat mai sus, observăm în același timp o progresie
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
pentru care acest ziar este cel mai citit. Cititorul nu poate interpreta T44 decît recurgînd la inferențe, adică la extragerea propozițiilor implicite pe baza conținutului presupus și exprimat. Trebuie ca el să se angajeze într-un raționament sub forma unui silogism: mai întîi să admită o premisă majoră de tipul: Ziarul cel mai citit [A] este cel mai bun ziar [B]; să admită apoi o premisă minoră corespunzătoare presupoziției din T44: Or TG [C] este ziarul cel mai citit [A]. Ajungem
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
cotidian de calitate a unui ziar permite evitarea unei astfel de interpretări și restituirea propozițiilor care fondează argumentul de cumpărare a ziarului La Tribune de Genève, spre deosebire de celelalte ziare. Putem vorbi aici și de o strategie de (falsă) modestie: enunțarea silogismul ar putea părea o îngîmfare în contextul protestant al "Cetății lui Calvin"! Referințe și lecturi recomandate - Charles BALLY: Traité de stylistique française, Genève-Paris, Georg-Klincksieck, vol. 1, 3e éd., (1909) 1951: § 265-269. - Irina BELLERT: "On a Condition of the Cohérence of
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de inserare prin sub-tematizare / 109 4. Text procedural sau descriere de acțiuni? / 111 5. Concluzie / 117 6. Exerciții de analiză secvențială / 118 Capitolul 4. Prototipul secvenței argumentative / 121 1. O schemă de susținere argumentativă a propozițiilor / 123 2. Schema inferențială, silogismul și entimema / 131 3. De la schema de susținere a propozițiilor la prototipul secvenței argumentative / 134 4. Analizele secvențiale / 138 4.1. Respingerea și elipsa concluziei-teză nouă / 138 4.2. Revenirea la un text publicitar: Mir Rose / 140 5. Exerciții de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de către cel care rezumă evenimentele povestite în text" (1979: 380). Rezumatul ales ne permite să ajungem la fabulă/ întâmplare, termen de preferat în fața celui de "povestire", așa cum este folosit de către A. Kibedi Varga, care pare să se bazeze pe un silogism subiacent: Premisa majoră: Omul care nu-și apără onoarea nu merită să fie fericit. (m1= [a]+ [b]). Premisa minoră: Or, Orso (datorită lui Colomba) a știut să-și apere onoarea (m2 + m3 +m4 = [c], [d], [e], [f]). Concluzie: Deci Orso
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Deci Orso merită să fie fericit (m5 = [g] și [h]). Atât la Mérimée, cât și la Goethe, faptele au transparența, dacă nu a "unei ecuații matematice", așa cum afirmă M. Kundera, cel puțin a acestei forme ideale de raționament care este silogismul. În aceste condiții, narațiunea se bazează pe logica unui raționament și putem efectiv vorbi despre o "înlănțuire a actelor, vizibil cauzală." Logica singulară a punerii în intrigă nu are nimic de-a face cu rigoarea abstractă a raționamentelor materializate prin
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
condiții, narațiunea se bazează pe logica unui raționament și putem efectiv vorbi despre o "înlănțuire a actelor, vizibil cauzală." Logica singulară a punerii în intrigă nu are nimic de-a face cu rigoarea abstractă a raționamentelor materializate prin astfel de silogisme " Logica" narativă este perfect definită de R. Barthes atunci când vorbește despre ea ca despre o logică foarte impură, o logică aparentă, o logică endoxală, legată de felul nostru de a raționa și absolut deloc de raționamentul formal pe care silogismele
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
silogisme " Logica" narativă este perfect definită de R. Barthes atunci când vorbește despre ea ca despre o logică foarte impură, o logică aparentă, o logică endoxală, legată de felul nostru de a raționa și absolut deloc de raționamentul formal pe care silogismele precedente le puneau în evidență: Totul te face să te gândești, într-adevăr, la faptul că resortul activității narative este însăși confuzia dintre consecuție și consecință, ceea ce vine după fiind văzut în povestire drept cauzat de; povestirea ar fi, în
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
relațiile, de altfel cronologice și liniare, între cele cinci momente (m) al oricărui proces din interiorul unei secvențe (sau al unui întreg text): Aplicarea acestei scheme la Colomba, propusă ceva mai sus, realizează decupajul următor, mai aproape de ansamblul rezumatului decât silogismul: Pn1 = [a] + [b] = Fericirea lui Orso și mândria rănită a Colombei (de unde cererea adresată lui Orso) într-o situație inițială tip care reunește trei actori din perspectiva a două căutări cu legătură între ele: Orso și Lydia (dobândirea fericirii), Orso
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
care servește drept bază de inferență și vine să susțină trecerea de la informația dată la concluzie. (28) Bărbaților le plac femeile care au mâini fine. Avem astfel posibilitatea să descoperim mișcarea inferențială dintr-un raționament subiacent care are forma unui silogism, în care trecerea de la clasă (bărbații / femeile) la un singur membru al clasei (Eu / marchiza) nu ridică prea multe probleme. Bărbaților le plac femeile care au mâini fine (28) OR, Marchiza are mâini fine (29) DECI îmi place marchiza Informația
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
a reformulării a fost foarte rar subliniată de către lingviști: se poate foarte bine aici observa cum reformularea este un fel de intermediar, un punct de tranziție între secvența descriptivă pe care o încheie și mișcarea argumentativă înglobantă. 2. Schema inferențială, silogismul și entimema Putem spune că modelul redus al mișcării argumentative este realizat, în general, prin inducție [dacă p atunci q] și prin silogism (cu varianta incompletă proprie discursului propriu-zis: entimema). În Analitica primă (24b, 18-22) și în Topica, Cartea I
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
punct de tranziție între secvența descriptivă pe care o încheie și mișcarea argumentativă înglobantă. 2. Schema inferențială, silogismul și entimema Putem spune că modelul redus al mișcării argumentative este realizat, în general, prin inducție [dacă p atunci q] și prin silogism (cu varianta incompletă proprie discursului propriu-zis: entimema). În Analitica primă (24b, 18-22) și în Topica, Cartea I, 100a25-100b26 -, Aristotel ne prezintă o primă definiție a silogismului: Silogismul este un raționament prin care, date fiind anumite premise, rezultă de aici, în
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
mișcării argumentative este realizat, în general, prin inducție [dacă p atunci q] și prin silogism (cu varianta incompletă proprie discursului propriu-zis: entimema). În Analitica primă (24b, 18-22) și în Topica, Cartea I, 100a25-100b26 -, Aristotel ne prezintă o primă definiție a silogismului: Silogismul este un raționament prin care, date fiind anumite premise, rezultă de aici, în mod necesar, o nouă propoziție prin simpla prezență a acestor informații date." Mai trebuie adăugat că aceasta nu necesită nici suport, nici restricție și că regula
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]