69,339 matches
-
doamna Papadopol, profesoara de sociologie, soția profesorului de latină și greacă Papadopol(Ce o mai fi cu Mira, fata lor, o fi făcut carieră muzicală, căci urmase clasa de pian la conservator) o femeie firavă, scundacă, dar energică foc, spre deosebire de soțul ei care era un om molcom și calm, mereu cu un zâmbet timid În colțul buzelor, parcă nevrând să deranjete cu prezența lui pe nimeni care abia răsărind din dosul catedrei, ne ținea atractive cursuri de sociologie. Îmi reamintesc cu
Liceul Alexandru Lahovary - Vâlcea. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Virgil Sacerdoțeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1554]
-
acesta se plătea atât de scump și nu era de găsit decât la "Consignația"? Ea îi puse mâna pe piept, în vreme ce el era tot mai preocupat de întrebarea: cine putea folosi acest Must de Cartier? Cocheta Lili? Mai curând Oana. Soțul ei, director general... Dar exista acest parfum în urmă cu peste patruzeci de ani? Poate că se numea altfel, poate că era, de fapt, un Guerlain, un Dior, un Chanel. Nimic nu-i nou, totul se reia, totul revine: moda
Micro-proze by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9361_a_10686]
-
neîmplinirii. Frica La clinica din N., rezerva 275, Marie S. Pe culoar o soră ne spune că doarme, dar că putem intra. Deschidem ușa cu grijă, fără zgomot. Ne întâmpină fata ei. Pe un pat scund, de campanie, doarme Pierre, soțul Mariei. îi văd doar picioarele încălțate în pantofi de casă. Sus, în patul înalt, pe roți, Marie zace cu fața ușor înclinată spre fereastră, umărul și brațul peste plapumă. Slabă, un schelet cu gura deschisă. Retrăiesc ultimele zile, ultimele ore
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9731_a_11056]
-
în pantofi de casă. Sus, în patul înalt, pe roți, Marie zace cu fața ușor înclinată spre fereastră, umărul și brațul peste plapumă. Slabă, un schelet cu gura deschisă. Retrăiesc ultimele zile, ultimele ore ale Mamei. Dar... Nici ea, nici soțul ei nu vor să știe ori să înțeleagă ce li se întâmplă! Sunt convinși că, dacă nu mâine, atunci poimâine vor reveni acasă, că boala va da înapoi, că... Oare, într-adevăr, nu văd, nu înțeleg ceea ce se poate atât
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9731_a_11056]
-
o știam demult, dar acum ea era punctată - focul topea ceara și aerul o solidifica în formă de lacrimi, două elemente parcă încercau să comunice cu mine printr-un alfabet morse de ceară, făcându-mă să tresar la fiecare cădere. Soțul meu era liniștit ca de obicei, trăind parcă în altă realitate - închisese fereastra cu grijă, mă îmbrățișase, apoi ne îndreptasem spre dormitor. Ne dezbrăcasem în tăcere punând hainele fiecare pe scaunul lui, în apropierea patului, aproape în același timp. Era
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
în tăcere punând hainele fiecare pe scaunul lui, în apropierea patului, aproape în același timp. Era un ritual care cu timpul se transformase în rutină. Scosesem telegrama din buzunarul taiorului și o pusesem pe noptieră. Apoi văzusem corpul gol al soțului meu dispărând sub pilota elvețiană, ușoară ca fulgii de zăpadă - stătea pe spate cu mâinile pe piept uitându-se în tavan ca un băiețel care se ruga fără cuvinte. Eu făcusem la fel, cu speranța că vom adormi amândoi imediat
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
-se în tavan ca un băiețel care se ruga fără cuvinte. Eu făcusem la fel, cu speranța că vom adormi amândoi imediat și că dormind voi uita de telegramă - mâine, cine știe, greutatea veștii mă va apăsa mai ușor. Dar soțul meu se întorsese spre mine și începuse să-mi caute trupul sub plapumă. M-am retras ușor, el a insistat, m-am retras din nou împotrivindu-mă revărsării lui de tandrețe. Cu o smucitură se retrase și el, rigid - aprinse
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
dispăruseră - parcă rămăsesem în parc numai eu și bărbatul care înainta cu pași siguri către mine. în corp îmi apăruse o frică veche. încercam să-mi controlez expresia exterioară - în buzunarul de la pantaloni aveam briceagul armatei elvețiene, un cadou de la soțul meu, pentru ca în plimbările mele prin pădurile din Luzern să tai cu el ciuperci și plante alpine, ca de exemplu usturoiul sălbatic, o plantă rarissimă care dădea un gust excepțional salatelor mele. Frica de necunoscutul care va face totul ca să
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
nimic de dat și de luat! - Vă arăt ceva! Nu știu când își deschisese geanta de umăr și scosese de acolo o carte punându-mi-o sub ochi. Era cartea lui Isaac Deutscher despre Troțki, Profetul înarmat publicată la editura soțului meu. Eram neliniștită - nu citisem cartea, numai autobiografia lui Troțki, Viața mea, apreciind talentul de scriitor al autorului. Dar nu credeam deloc că Troțki era "Messia", în felul cum alții credeau despre Stalin. M-am uitat la carte apoi m-
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
era numai o grimasă. Puse la loc cărțile, simțindu-se învingător, satisfăcut de perplexitatea în care mă aruncase. - Ce vreți de la mine, l-am întrebat. - Pot să fiu sincer cu dumneavoastră? - Sigur. - Nu vreau nimic, numai să-l salutați pe soț din partea mea - știu că are probleme economice cu editura și o sănătate șubredă. De aceea vă spun: cumpărați acum, mai târziu va costa mult! - Nu sunt nici cumpărător, nici vânzător, am răspuns. Mă privea îndelung și eu făceam la fel
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
la ieșirea din parc, - el o luase la dreapta, eu la stânga. Se întorsese brusc și-mi strigă tutuindu-mă: - Ai grijă de tine! Am mers în neștire cu nervii zdrențuiți. Când am ajuns acasă în loc să lucrez l-am sunat pe soțul meu în Elveția. Nu răspundea nimeni. Zilele următoare au fost din nou, zile cu "piele saturniană" - era vorba nu numai de neașteptata întâlnire a lui Pluto cu Saturn. Am aflat că mii și mii de resturi de sateliți și alte
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
mega-închisoare la care ne gândim rar. Dis-de-dimineață a avut loc o spargere la editura noastră - geamurile mari s-au făcut țăndări, lucruri și hârtii importante au dispărut. Un haos pur. Am sunat din nou în Elveția îngrijorată de viața soțului meu. Telefonul suna în gol. Pe la ora zece au sosit scrisorile anonime - se vedea că erau trimise de același expeditor. Amenințările brutale cu jigniri tipice pentru argoul țării în care am văzut lumina zilei. Sufăr de insomnie și mama e
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
le iau la sărutat ca pe fragmente din zidul plângerii al unui Jerusalim ceresc de pretutindeni. Nu-mi mai este frică de oamenii de lut, încredințându-mă cu totul tăcerii meditative din interiorul pietrelor. La miezul nopții m-a sunat soțul meu din Elveția spunându-mi că primisem un pachet de la mama - un pachet întârziat de cenzură. El deschisese pachetul și găsise o scrisoare și o bluză albă trimise de ea. O bluză brodată alb pe alb, cu un guler croșetat
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
and Reds.” Invitat să conferențiez În Tunis, l-am vizitat acasă pe Gelu Voican Voiculescu În timp ce acesta era ambasador al României; am Înregistrat cu atenție versiunea sa privind moartea Ceaușiștilor... Sunt În relații bune cu jurnalista Sheila Kast și cu soțul acesteia, J. C. Rosapepe, ambasador al SUA În România Între 1998 și 2001, deși cu ocazia venirii ultimului În Florida am arătat public ca democrații lui nu sprijină imigranții din estul Europei. ND. Lista e impresionantă și aș fi tentat
Claudiu Mătasa - ViaȚa neobișnuită a unui om de știinȚă român refugiat În Statele Unite (Interviu consemnat de Nicolae Dima). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetăţeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1537]
-
stațiilor de ascultare. Cine nu știa acest lucru îl va putea afla în zilele tulburi ale lui decembrie 1989, atunci cînd Televiziunea Română, devenită brusc Liberă, va da cîteva imagini cu aparatura de ascultare dezafectată din instituții bucureștene. Dar Aurelian Morar, soțul Nanei, prietena din facultate a Letiției , o să le spună pe loc celor două entuziaste că microfoanele scoase și arătate la televizor sunt prea vechi și au fost de fapt înlocuite cu altele, mai performante. * La ultimul etaj, rezervat servitorilor acum
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
totul detestabilă. Singura salvare e plecarea în Occident, un paradis aseptic, loc ideal pentru afirmarea profesioniștilor și dobândirea unui câștig material pe deplin asigurator pentru o viață mai mult decât decentă. Așa procedează, devenind cetățean canadian, și Ruxandra Albescu, împreună cu soțul ei, Cristian, informatician de mare clasă, cu un salariu de 40.000 de dolari pe an, lucrând epuizant de dimineața până seara. Ea este muzeograf la Galeria de Artă Contemporană din Ottawa. Soțul este un nostalgic, un tradiționalist, Ruxandra - nu
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
devenind cetățean canadian, și Ruxandra Albescu, împreună cu soțul ei, Cristian, informatician de mare clasă, cu un salariu de 40.000 de dolari pe an, lucrând epuizant de dimineața până seara. Ea este muzeograf la Galeria de Artă Contemporană din Ottawa. Soțul este un nostalgic, un tradiționalist, Ruxandra - nu. Îi vizitează din țară profesorul Bălan, medic renumit, care le aprobă alegerea: în România nu e de trăit. Ruxandra se vede confirmată: "Vrusesem foarte mult să părăsesc România. Nu mai suportam mitocănia, murdăria
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
și publicații vechi pe care îmi propuneam mereu să le mai răsfoiesc; peste dulăpiorul metalic sprijinit de peretele din fund, cu rafturile înțesate de pungi din plastic, fotografii de acum 50 de ani, ustensile de primă necesitate ale fostului meu soț - ciocane, șurubelnițe, cuie și cuișoare, cîrlige, inele de perdele, prize dezafectate, minuscule și misterioase spirale albe, bucățele hexagonale de metal frumos strunjite dar orfane de obiectul pe care îl slujiseră, și cîte altele, plus pernițe, pături decolorate, cești și tacîmuri
Răzbunarea porumbiței by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/9841_a_11166]
-
sub care să se poate iubi Calini și Cătăline, sub rază blândă a luceferilor. Lângă teiul înmiresmat, voi plantă un cireș negru, plin de “taine coapte”, iar ca sa il străjuiesc de furi, voi pune pe langă gard câțiva plopi fără soț, a căror tânguire îmi va da de veste. Voi adaugă grădinii mele cu copaci și-un grațios măceș, ce, desi singuratic, vă încântă privirea cu valsul rozelor sale în ceasurile parfumate de seară. Și pentru că înmiresmarea văzduhului să fie deplină
Livada. In: Editura Destine Literare by Eliza Ghinea () [Corola-journal/Science/76_a_312]
-
diavolul fiindcă nu particip la închinăciunile celor mai privilegiați enoriași ai Bucureștilor, nu țin să fiu martorul Celei de-a Doua Veniri semnalată de curcubeul circular din 2 ianuarie. Ei bine, nu țin." Popa Dumitru - parohul bisericii din vecinătatea locuinței soților Caragiale. Este neobișnuită obstinația cu care Mateiu blamează un personaj altfel plin de bunăvoință și dezinteres. Furia sa pare a fi însă una generică, focalizarea atacului pe blândul părinte Dumitru mascând o pornire confuză împotriva ortodoxiei dogmatice. Răbufnirile din însemnările
Index la ultimele însemnîri ale lui Mateiu Caragiale by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/9997_a_11322]
-
solidă, sobră, încăpătoare. Mateiu îi calcă pragul prima oară în 1923 pe 21 mai, invitat la ceai de stăpâna casei, domnișoara de șaizeci și trei de ani Marica Sion. O lună mai târziu se instalează la adresă, fiind acceptat ca soț; căsătoria s-a oficiat chiar aici, în Robert de Flers, o străduță alcătuită din mici grădini cu locuințe impunătoare dar discrete, precum cea a prințului George Valentin Bibescu, aflată mai jos, pe partea dreaptă. Cât despre purtătorul uman al numelui
Index la ultimele însemnîri ale lui Mateiu Caragiale by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/9997_a_11322]
-
de întâlnire al intelectualilor români în exil. Se plimbă în fiecare zi două ore și explora toate locurile de cultură și știință, vedem întâlnirile cu Eugen Ionescu, Emil Cioran și mulți alții. Interviurile încep cu Giza Tatarescu, fata primei sale soții, Nina, si dansa ne dă amănunte vii despre felul cum Eliade scria și dansa bătea la mașină “Istoria Religiilor” (Traité d'histoire des religions, 1949). Extrem de interesante sunt convorbirile cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Acesta ne descrie relațiile cu
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
celor din față, Întorși odată cu zgomotul produs spre imprudentul atacator. O lumină stranie Îl orbi pe atacator. Mâinile-i sloboziră coada satârului. Căzu cu zgomot pe mozaicul holului. Sprijinit de ceilalți, străinul se lăsă mai mult târât decât purtat de soții lui, spre ieșire, În vreme ce Georgescu, orbecăind cu mâinile Întinse dădu peste tocul ușii vecinilor de la parter peste pragul căreia se prăbuși fără cunoștință. * * * În urma lor, luminile din apartament mai pâlpâiră o clipă, după care Începură să pălească, până când bărbatul scoase
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
din acelea ce nu se pot uita... Tu priveai În grădină, iar eu, la razele lunii, descifram bucățile triste cerute de tine”. Care să fie casa cu cerdac și grădină din acest sonet? Cea din Iași, strada Butului 4, locuința soților Micle? Drept este că ei Închiriaseră această casă și aveau locuința de serviciu a lui Ștefan Micle, Rectorul Universității. În mai 1879 Ștefan Micle era În putere (va muri În august al acestui an, În urma unei congestii pulmonare sau a
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
avem cum le proba. Știm, Însă, că Veronica Micle mai avea două locuri, două case unde se retrăgea una numai a ei, la Târgu Neamț, și alta a familiei, la Ungheni, lângă Iași. Aici, la Ungheni, a primit vestea că soțul ei este pe moarte. Casa din Târgu Neamț, apoi, o va ceda Mânăstirii Văratic la 16 octombrie 1886 (câteva săptămâni Înainte ca Eminescu să fie adus la bolnița mânăstirească din același târg). Ca tânără boieroaică moldavă soția Rectorului Universității, probabil
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]