707 matches
-
Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa și descoperi pe moș Costache, căzut jos pe dușumea, dar gemând încet, îl ridică cu greutate și-l puse pe sofa, privit de Otilia, care ședea lângă ușă, înspăimîntată. - Trebuie s-o trimit pe Marina după doctor. Otilia alergă afară și o găsi pe bătrână dormind îmbrăcată, în odaia ei. Când auzi că i-a venit rău lui moș Costache, Marina
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acte, că am mâine un proces. Să-mi dai cheia de la casă, Olimpio. Și astfel Stănică plecă, spre mulțumirea Aglaei, căreia i se părea că prea scotocește multe pe cont propriu. Otilia se ascunse în odaia ei, ghemuindu-se pe sofa, cu pupilele pironite, cu o ușoară umiditate în ochii care nu puteau plânge, și Felix n-o putea scoate din muțenia ei. Aglae ocupă casa, militărește. În loc să îngrijească de mort, ordonă tuturor să nu spuie încă nimănui de cele întîmplate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
căzută pe jumătate jos. Felix, observând asta și știind că morților le trebuiesc date unele îngrijiri pentru a putea fi puși în coșciug, spuse, cu toată gingășia de care fu în stare, Otiliei, cum stă cazul. Aceasta se ridică de pe sofaua ei, decisă, calmă, chemă pe Marina și, cu ajutorul ei, gătiră pe moș Costache și-l așezară cu solemnitate pe pat. Aglae se trânti întîi pe canapea și rugă lumea să facă liniște, fiindcă vrea să închidă puțin ochii. Dormi un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la Mitropolie! 184 Era înalt de atingea candela. Avea jambiere și bocanci. Mirosea a bărbat și a vin. Ninsoarea i se topea pe cojocul scurt și călduros. Se auzea trosnetul lemnelor în godinul pântecos și torsul pisicilor adormite pe o sofa scundă. Așa a început dragostea lui cu Sinefta. Copila 1-a frecat ce 1-a frecat, îl aducea noaptea, îl ținea în odaia ei, la căldură, dar nu-i credea vorbele mincinoase, că vorbea Piele, vorbea, dar nici codana nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
neglijeu alb, ea ședea pe-o sofă de matase verde și citea. Când mă văzu intrând, sări plină de bucurie să mă-ntîmpine. Era o sară de iarnă când vântul țipa afară împuns de ploaia cu miliarde [de] mărgelușe de argint. Sofa verde era înaintea unei mese poleite, acoperită cu cărți și albume. Iar mai încolo era [un] piano deschis, iar dinaintea căminului deschis era o altă sofă, înainte-i c-o mesuță miniatură, cu clopoțel și c-un album. - Ce faci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spre a servi la masă - o muzică fermecătoare le mângâia auzul. El era mut de mirare și răspundea prin înclinări * și mine politicoase. După ce se ridicară toți de la masă, toate fetele se-mprăștiară, afară de Angela, care-l duse iar la sofa, i se puse în brațe, i-nconjură gâtul cu brațul ei gol, fin, marmoreu, își apropie buzele de gura lui și-cepu să-i vorbească, gură-n gură, într-astfel....... ....................................................................................... ["Fondalul acestei scenerii sălbatece"] 2255 Fondalul acestei scenerii sălbatece încărcate de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-și capul în cotul celălalt deasupra colii de hârtie, precum un elev al Școlii din Atena. Pantelimon, explicând lecția de anatomie, Efrem, țanțoș, cu mâinile în șolduri și bereta într-o parte, Papi, pe rând nudă și îmbrăcată, întinsă pe sofa, maestrul privind și privindu-se în atelierul său și, în sfârșit, Ionuț, deschizând ușa și poftind-o înăuntru. Făcu doi-trei pași, nu mai putea să zboare, ar fi vrut să reia plutirea și atunci, cu gesturi largi, nefirești, cu fața
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
împrejurare i se rupsese în mână. De unde repulsia complicată împotriva casei Saferian Manigomian. A doua zi, Gaittany lămuri societății că Ioanide nu poate veni "luna asta", fiindcă îl supără apusul soarelui. Răsunară felurite râsete și chiote, numai Saferian, întins pe sofa, zâmbi cu împăciuire din buzele lui groase, clătinând din cap neîncrezător. Se aflau în salon, așezați pe mari scaune încrustate cu sidef, într-un cerc în jurul sofalei, Angela Valsamaky, Panait Suflețel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienuș, Andrei Gulimănescu, Gonzalv
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îl supără apusul soarelui. Răsunară felurite râsete și chiote, numai Saferian, întins pe sofa, zâmbi cu împăciuire din buzele lui groase, clătinând din cap neîncrezător. Se aflau în salon, așezați pe mari scaune încrustate cu sidef, într-un cerc în jurul sofalei, Angela Valsamaky, Panait Suflețel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienuș, Andrei Gulimănescu, Gonzalv Ionescu, Gaittany și, evident, Smărăndache și Smărăndăchioaia. O scurtă topografie a locului nu-i de prisos. Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Smărăndache și Smărăndăchioaia. O scurtă topografie a locului nu-i de prisos. Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui G. Călinescu Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, iar de o parte și de alta - câte o fereastră înaltă, acoperită
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
scurtă topografie a locului nu-i de prisos. Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui G. Călinescu Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, iar de o parte și de alta - câte o fereastră înaltă, acoperită cu draperii de pluș
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
arăta. Pe urmă își zise că un exces de anchetă denotă lipsă de tact. Se îndreptă deci spre casa lui Saferian. Aci, fără a fi prevenit de servitoare, pică într-o reuniune curioasă la prima vedere. Saferian, aproape culcat pe sofaua G. Călinescu lui, părea a prezida o adunare alcătuită exclusiv din armeni, cum arătau fizionomiile brune, părul creț, fețele în general pletorice și un nas coroiat. Era și un personaj cu barbă, un prelat după îmbrăcăminte. Salonul plutea în ceață
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Fuseseră destui de mulți și, neavând scaune suficiente, unii stătuseră pe mormanele de covoare, nelipsite în casa lui Manigomian. Acesta nu-și condusese invitații până la ușă, din imposibilitatea de a se mișca, dar, în semn de politeță, se așezase pe sofa ca pe un scaun și se sprijinea cu mâna de un baston, în vreme ce cu cealaltă făcea niște saluturi ca niște temenele. Când salonul se goli, Saferian puse pe servitoare să deschidă ferestrele și fumul începu să iasă consistent pe geam
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
viitoare o emoție? lată o întrebare. Ministrul, anxios, aștepta ca Ioana să zică: Sunt convinsă! Numele lui Demostene a rămas." Dar ea, impasibilă, zise doar: - Tu știi mai bine decât oricine! XXII Saferian petrecea acuma ziua aproape numai întins pe sofa, în urma inflamației picioarelor. Inima, rinichii nu-i erau în stare bună, din cauza existenței sedentare, fenomene reumatice și arterosclerotice se adăugau. Nu se mai cobora la parter, de afacerile casei se ocupau mai mult Demirgian și Sultana. Saferian dădea doar sfaturi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
migrației. Voia să fugă din fața unui inamic invizibil. Manigomian nu era ceea ce se cheamă un nevrozat, deoarece de această psihoză sufereau mulți din colegii lui de breaslă, exprima cu mai multă agitație o stare de spirit comună. Lângă G. Călinescu sofaua lui Saferian se găseau două mormane de covoare persane întoarse pe dos și împăturite, alese de el personal din piesele cele mai bune, sustrase din emoție estetică circulației comerciale. Afară de aceasta, așezat pe dușumea se vedea un glob terestru așa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
două mormane de covoare persane întoarse pe dos și împăturite, alese de el personal din piesele cele mai bune, sustrase din emoție estetică circulației comerciale. Afară de aceasta, așezat pe dușumea se vedea un glob terestru așa de mare, încît de pe sofa Saferian îl putea învîrti cu mâna și contempla. I-l adusese Demirgian, dintr-un fond de mobile vechi. Manigomian primea un jurnal armenesc apărând la Stambul și unul franțuzesc din Cairo, La Bourse, pe care le citea și răscitea, căutând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era ceva factice. În felul cum îmbrățișa și săruta, în tolănirile ei pe divan, se ghicea jocul teatral. Scena mecanizase, transformând în reflexe, viața emotivă a Ioanei. Un gest îndeosebi șocă pe Pomponescu. Cum exministrul ședea pe o margine a sofalei, cu un picior încovoiat sub sine, Indolenta se întinsese pe spate și-și rezemase capul de trupul lui Pomponescu. Sofaua fiind îngustă, un picior al Indolentei atârna jos, și genunchiul dezgolindu-se, spectacolul din punct de vedere plastic era destul de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
transformând în reflexe, viața emotivă a Ioanei. Un gest îndeosebi șocă pe Pomponescu. Cum exministrul ședea pe o margine a sofalei, cu un picior încovoiat sub sine, Indolenta se întinsese pe spate și-și rezemase capul de trupul lui Pomponescu. Sofaua fiind îngustă, un picior al Indolentei atârna jos, și genunchiul dezgolindu-se, spectacolul din punct de vedere plastic era destul de grațios. Chiar ideea de a sta astfel în tăcere, îndesați unul într-altul, într-un amurg de iarnă, în casă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Manigomian se transformă într-un cosmos, sugerând un anume prezent și trecut: "Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, iar de o parte și de alta, câte o fereastră înaltă acoperită cu draperii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un cosmos, sugerând un anume prezent și trecut: "Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, iar de o parte și de alta, câte o fereastră înaltă acoperită cu draperii de pluș roșu. Aproape
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui Manigomian, romancierul regizează o reuniune mondenă. Pe mari scaune încrustate în sidef, Panait Suflețel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienuș, Andrei Gulimănescu, Gonzalv lonescu, Dinu Gaittany, intelectuali "putrefiați de cultură", alături de Angela Valsamaki, Smărăndache, Smărăndăchioaia, așezați în cerc în jurul sofalei pe care se afla întins stăpânul casei, făceau conversație. Centrul atenției era, bineînțeles, Ioanide; el, informa Gaittany societatea, nu putea veni "luna asta", la Manigomian, "fiindcă îl supără apusul soarelui". Discuțiile servesc romancierului în analiza lui Ioanide pe fețe felurite
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
el? În jurnalul său, el se pune pe sine în scenă ca monstrum și creează, pentru literatură, cazul unic al unei mulțimi cu un singur element. Îmi vine în minte exemplul unui asemenea personaj. Era, firește, scriitor. Stătea pe o sofa, alături de mama sa. Ne explica nouă, celorlalți, musafirii lui, cum un scriitor, pentru opera lui, trebuie să fie pregătit "să calce pe cadavre". Spunea "să calce pe cadavre" cu o anume inflexiune în glas și ne privea stăruitor să vadă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pas les jeter...Cest plutot môche...." Othello intervine și începe o poveste cu colegii lui care, după Revoluție, fumau în birou și... Regina dă din cap și se gândește la altceva. Ne așezăm, Regina îmi indică un loc pe o sofa lângă Rege. Sîntem șase persoane în cameră, plus doi chelneri tineri care, după ce pun în fața fiecăruia o farfurioară cu două triunghiulețe de pâine acoperite unul cu o felioară de somon și altul cu câteva icre negre și o coajă de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mă face să cred că e pe picior de plecare, ceea ce se va dovedi a nu fi deloc așa, întrucît, peste o jumătate de oră, va coborî pe scenă, păstrîndu-și paltonul, și voi lua loc lângă el pe una dintre sofalele din catifea galbenă instalate acolo anume pentru noi. Nu știu de ce suport greu, iarna, să văd într-o încăpere oameni îmbrăcați ca pentru afară. Spectacolul cuiva care, îmbrăcat de stradă, întîrzie în mijlocul casei îmi induce o neliniște crescândă. Bănuiesc că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
niciodată să aflu nici de la el, nici de la ceilalți, cărui zeu îi jertfea intervalul dintre orele 7 și 9 ale dimineții. În orice caz, în mai multe rânduri vreme de o oră, de la 4 la 5 astăzi după-amiază, stând pe sofa pe scena Teatrului din Arad, m-am pomenit proiectat, de câte ori îl vedeam cu coada ochiului lângă mine pe Sfinția Sa, în palton și cu potcap, în anii, de altminteri fericiți, ai copilăriei mele din Cotroceni. Deocamdată însă, cum spuneam, Sfinția Sa vorbește
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]