1,274 matches
-
perspectiva naratorului cioban moldovean extrem de receptiv la aspectul antropocentric. "Saga" sa diferă de textul de bază, în sensul că variantei donquijotești propuse de Mircea Băduț îi lipsește tema inițială a complotului ciobanilor vrâncean și ungurean. Naratorului îi este teamă de solitudine și de îmbătrânire (practic, nu își ascunde slăbiciunile umane), tânjește după comuniune și tovărășia semenilor pe principiul omului-ființă socială, e captiv între dorința de a crede în divinitate și contestarea vehementă a acesteia (moartea surorii îi trezește porniri eretice), are
FLORIN-CORNELIU POPOVICI, DESPRE DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE de MIRCEA BĂDUŢ în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/350161_a_351490]
-
Il était une large figure”. Da, întocmai. Bonom, jovial, generos, gata întotdeauna să facă o glumă, să se arate binevoitor cu cei de lângă el. Îi plăcea să-și trăiască viața, dar numai înconjurat de prieteni sau apropiați, nu într-o solitudine meditativă ca mine. Din acest punct de vedere, ne deosebeam, dar firește că îl înțelegeam, mai ales că găsea oameni adevărați cu care să se înconjoare. Îi plăcea să povestească, să se uite la seriale și emisiuni sportive, să călătorească
ACELAŞI OM, ALT PĂIANJEN de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350198_a_351527]
-
un suflu nou în jurul său. C. Nu pot spune că am atins, cu adevărat, o culme în decursul scurtei și aproape măruntei mele existențe - nici a desfrâului, nici a sfințeniei. Nici a ignoranței, nici a cunoașterii absolute. Nici a viciilor solitudinii, nici a bucuriei totale, altruiste. Dar, într-o oarecare măsură, pot afirma că am cochetat cu extremele, în timpul unor aventuri minunate, fie ele reale sau imaginare, pe care le-am traversat pe parcursul extraordinarei, dar și istovitoarei meserii de a scrie
UN SIMPLU ŞI LETAL DE CE ? de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350201_a_351530]
-
Și atunci îmi dau seama, cumplită revelație, că sunt, la rându-mi, muribund, că încerc să-mi alimentez speranțele și idealurile, dar nu mai am cu ce. Trăiesc, la rându-mi, din inerție. Nu doar pentru că mă înec în oceanul solitudinii, dar mai ales fiindcă lumea de astăzi pare guvernată de valori sau principii pe care nu le înțeleg. Cum ar fi, de pildă, puterea banului sau a celui care strigă mai tare. Legea pumnului sau legea junglei. Cu ce au
UCENICUL de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2140 din 09 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350224_a_351553]
-
După ce ne-am mai întreținut o perioadă, Andrei s-a ridicat și a plecat către următoarea lui destinație din acea zi. Rămas singur, am respirat adânc. De acum, puteam deja spune că Andrei devenise ucenicul meu. * Îmbătat iar de sentimentul solitudinii, pustiit de impactul cu o omenire în declin, rătăcit în propriul apartament și în labirintul propriei minți. ...Silvia, o tânără ingenuă, pășește în încăpere. E adorabilă în candoarea ei, are un trup perfect și doi ochi care promit Paradisul. Se
UCENICUL de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2140 din 09 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350224_a_351553]
-
în căutarea echilibrului lăuntric, a privit iubirea și natura ca pe o evadare din realitatea brutală. Ion Caraion scria despre Eminescu: „Înainte de a fi idee, sentiment, amintire, filosofie, regret, istorie, autenticitate, travaliu, eres, revoltă, pesimism, ton premonitoriu, tandrețe, dor, cultură, solitudine, Eminescu este muzică.” „Eminescu este imponderabil și muzică.” Alexandru Surdu a consemnat faptul că Eminescu a fost una dintre „personalitățile hibride, filozof-poet.” Noica îl considera etalonul poeziei românești spunând că „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem crește
EMINESCU ŞI DRAGOSTEA de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 372 din 07 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361862_a_363191]
-
Deltei. Tabăra noastră se află la marginea localității și de lângă ea începe balta. Ea, tabăra, este pustie până la începerea campaniei geologice (în aprilie). Din toamnă aici nu se găsește decât un om, care are grijă să nu-i fie deranjată solitudinea. De două săptămâni eu sunt cel care o face, urmând să mai stau aici încă pe atât. Viețuiesc într-o căsuță tip camp, singur și bucuros că am lângă mine caietul în care scriu, câteva cărți, un aparat mic de
FUGIND SAU ACASĂ, CÂNDVA, LA MIRCEA HORIA SIMIONESCU de ION IANCU VALE în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365982_a_367311]
-
alambicul magicianului, ingredientele care pot fabrica aurul sufletesc: candoare, frumusețe lăuntrică, gingășie, putere de sacrificiu. Și nu în ultimul rând, iubire. Toată gama de stări afective se regăsește în aceste poeme: tristețea, melancolia, spaima, ardoarea, un dor fără sațiu, voluptatea, solitudinea, patosul, lirismul, patima, bucuria, capriciul, provocarea, căutarea, nemulțumirea, dăruirea totală. Sub forme și expresii originale, într-un stil elevat, concis, format, nuanțat, în funcție de propriile trăiri și precepte. Visele Valentinei Becart sunt împărtășite, după propria mărturisire. De ce nu ar fi și
PAŞI PRIN MISTERIOASA GRĂDINĂ A CUVÂNTULUI, RECENZIE LA CARTEA VALENTINEI BECART UNDEVA, UN POET , EDITURA ARHIP ART, SIBIU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 426 din 01 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365235_a_366564]
-
de platitudinea orizontală. Concret, lucrul acesta se observă în redeșteptarea interesului omului modern pentru religie, care reprezintă tocmai dimensiunea verticală în orice formă de dialog și la orice nivel. Făpturile și lucrurile nu există în mod solitar în lume. Nu solitudinea și multitudinea lor individuală le justifică existența, ci unitatea existențială a lumii, bazată pe identitatea personală a oamenilor, care realizează o comuniune ce constă nu din dizolvarea sau pierderea lucrurilor și făpturilor în masa unității, ci din sinergia și perihoreza
DESPRE IMPORTANTA CONLUCRARII RELIGIILOR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364718_a_366047]
-
teoretice pe care le cunoaștem despre Biserică și dacă le împlinim în Biserică - acolo unde le este locul și rostul!... Biserica, în calitatea sa de extensie în lume a Trupului înviat al lui Iisus Hristos, nu duce o existență în solitudine ci se constituie într-o realitate socială făcându-și simțită prezența în lume față de care are o seamă de îndatoriri, îndatoriri provenind din faptul că ambele, și Biserica și lumea sunt creații ale lui Dumnezeu, prima fiind Împărăția Harului dumnezeiesc
DESPRE CULTURA DIALOGULUI DINTRE STAT SI BISERICA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364720_a_366049]
-
ele l-ar cumpăra ?!... Răspunsul a venit instantaneu: „Cu certiitudine, pe cel de-al doilea”, fără nici o urmă de ezitare. Și nu glumea, fir-ar!... Apoi, mi-a motivat ca și cum ar fi reflectat îndeajuns în condiții de profundă meditație și solitudine, fără nici o șansă de parare logică, dar cu o „logică” de-a lui imparabilă și care scotea la mezat și jocul de cuvinte evident, calambur cu oarece tâlc: „De prima fugi, iar pe-a doua o cauți!”... Referință Bibliografică: Decorticări
DECORTICĂRI DE LIMBAJ (II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 190 din 09 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366686_a_368015]
-
ne-a coborât din altă viață, locuim prin cărți și iubirea servește prefață. Azi te caut prin templu' cu ferestre-n rime, dar am rămas peste timp, suflete sinonime; diminețile sunt răvășite și plină de fantezie, am găsit leacul pentru solitudine, în poezie. Am rămas legați de-un anotimp nemuritor, iar prin labirintul amintirilor, dorul ,,vărsător'' cu greu, se lasă răsfățat de clipa vrăjitoare, dar prin clepsidră, nisipul curge cu răbdare. Moștenim visul ce-i prins cu funde de cărți și
LOCUIM PRIN CĂRŢI de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2097 din 27 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366283_a_367612]
-
de platitudinea orizontală. Concret, lucrul acesta se observă în redeșteptarea interesului omului modern pentru religie, care reprezintă tocmai dimensiunea verticală în orice formă de dialog și la orice nivel. Făpturile și lucrurile nu există în mod solitar în lume. Nu solitudinea și multitudinea lor individuală le justifică existența, ci unitatea existențială a lumii, bazată pe identitatea personală a oamenilor, care realizează o comuniune ce constă nu din dizolvarea sau pierderea lucrurilor și făpturilor în masa unității, ci din sinergia și perihoreza
PARTEA I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361487_a_362816]
-
devenită aproape o certitudine, o prietenă. ”Un jalnic dor” îl încearcă pe poet și atunci când, după retrospectiva unei vieți în doi pline de fericire, iubire și credință, constată că dorința de a-și revedea iubita în vis este zadarnică, iar solitudinea rămâne definitivă. Dar, pe de altă parte, iubita rămâne ca un astru veghetor din alte lumi, fiind alături de cel rămas singur ”în orice timp”, mulțumită de calea pe care el a urcat-o în ”mersul vieții”, cu smerenie, pioșenie și
PLÂNSUL INIMII, DE PROF. PETRONELA ANGHELUŢĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1012 din 08 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352377_a_353706]
-
MUREȘANU Motto: Or, nu! s-aprind luminile-n oraș... / Sunt alții, și un alt poet - / E mult de când dormim în umbră, / În cimitirul violet... (George Bacovia, „Amurg”) Cuvinte cheie: sens, regret, funerar, deznădejde, învinse, sunet, schelet, înspăimântat, lume Funerarul este solitudinea efectului în creație al poetului. El depășește dimensiunea telurică, se unește cu spațiul cosmic, ondulează regretul și îl coboară în sufletele oamenilor. În inima lui am putea crede că există două fonduri: luminos, care se revarsă în mediu prin licăririle
FUNERAR ŞI SENS AL REGRETELOR ÎN SCÂNTEILE GALBENE BACOVIENE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 694 din 24 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351343_a_352672]
-
constantă, la fel de tiranică, pentru verbul poeziei. Lumile celor două universuri reverberează una spre cealaltă, ca o oglindă cu două fețe. De aici, poate (dar nu numai), titlul, focalizând, pe de o parte, factura elegiacă a poemelor și, pe de alta, solitudinea actului poetic. Monologul liric se aude dincolo de cortină, fără spectatori: “obloanele” sunt trase”. Este, de altfel, și concluzia discursului, exprimată în ultima piesă: “eu stau singur într-o elegie cu obloanele trase și nu mai întreb de/ tine nu aștept
“...ASCUNS ÎN POEM CA SUB O LESPEDE GRAŢIOASĂ” de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 692 din 22 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/350789_a_352118]
-
să te văd cum vei putea suporta atâta transparență”). Există în enunț numeroși indici textuali (vocativele, spre exemplu: doamne, iubito, tată), ce dau în vileag această nouă ipostază a scrisului. Afirmând sensul titulaturii, poetul îl dezice, totodată. Deși își aclamă solitudinea, el pare să caute un partener de dialog, un interlocutor: se adresează iubitei, contemporanilor, tatălui (“nu-mi uit apartenența de bun creștin la sângele tău tată/... // te recunosc după cum râzi din haita de figuri de ceară// vin să-mi alătur
“...ASCUNS ÎN POEM CA SUB O LESPEDE GRAŢIOASĂ” de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 692 din 22 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/350789_a_352118]
-
frunze uscate) Ca sosită din rămurișuri celeste, frunză veștedă, cazi pe pământul splendorii și durerii pentru a ne arăta săvârșirea, extincția, așteptarea? Noi de asemenea, smulși, uscați, cădem pe pământul nesfârșit, ca o floare a negării cădem de la stele până la solitudine. Și tu cazi mută, fără a ști. Cazi ca și noi, în tăcere. Aidoma unui trup nimicit cazi pe verticala aerului lipsit de vedere. * (O umbră) Pescăruși în străvechea incintă: lumină, aripă și piatră, toate la un loc. Cine a
ANDRES SÁNCHEZ ROBAYNA, UMBRA ŞI APARENŢA de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 403 din 07 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346695_a_348024]
-
apară - o clipă uitasem asta - deși mă întreb cînd moartea vorbește în mine: descriu realitatea sau o creez la doi pasi de Colosseum-ul celui mai legitim detaliu de apă nu există decît răspunsuri adecvate, oportune, răspunsurile juste din sfîntă Gertrude solitudinea devine sensibilă că durerea într-un spital de la capătul tuturor raționamentelor în care nimic nu egalează Azay-le-Rideau, poate doar zăpadă cruciadelor adulmecata de păsări în vreme de război. În închipuirea mea plină de soare am toate motivele să te iubesc
INTAGLIO SYNDROME de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 351 din 17 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351015_a_352344]
-
am timp de citit la dracu dar nu am timp nici de marșul prin câmpul cu noduri înflorite până în buzele ferestrelor unde îți locuiești trupul sărbătorile astea nenorocite îmi obosesc ochii de la atâta uitat în mine și ție îți trebuie solitudine femeie proastă cu zâmbetul plâns în mijlocul chipului ca o agățare de un cotidian dezvirginat de o mie de ori cel mai bine ar fi să mă împingi la o parte ca pe un rest de plată Referință Bibliografică: câmpul cu
CÂMPUL CU NODURI de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 362 din 28 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351150_a_352479]
-
fost mereu motivată de dorința de a petrece cât mai mult timp alături de fiica sa și, ulterior, de copilașii acesteia. Strămutați din casa bunicilor și extrași dintre prietenii cu care se jucau pe malul râului, Alexandru și Ariana resimt puternic solitudinea. Fetița crede că o tragedie i-ar aduce din nou la un loc pe părinții și bunicii ei, așa că își dorește să moară, proiectându-și în minte viața acelora după decesul ei. Dora, la fel de egocentrică precum în timpul primului mariaj, nu
DESPRE CĂUTAREA FERICIRII PRIN IUBIRE, CRONICĂ DE VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 791 din 01 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345550_a_346879]
-
reprezintă, de fapt, tot atâtea spectacole de teatru viu cu afișul prins într-o taină: aceea a unui destin cu două capete exacte și foarte bine înfipte în structura fluidă a timpului... Departe de a fi prins în mrejele unei solitudini reci de tip schopenhauerian, pentru fostul dascăl de filozofie al liceului unde am studiat, la rându-mi, cu ani în urmă (Liceul „Alexandru Vlahuță”), Gheorghe Păduroiu, cele două entități temporale anterior precizate s-au suprapus constant în cadrul discursului său existențial
UN DESTIN PRINTRE APELE TIMPULUI de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 733 din 02 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345699_a_347028]
-
care anotimpuri să mă zoresc” ( am să te caut). Dincolo de toamnele pustii, de iernile ce induc o senzație de vid existențial - undeva în umbră - rămâne visul - libertatea visului de a hoinări prin grădinile paradisului cu parfum de „eternitate”. Apăsat de solitudine interioară, poetul caută o „luminiță” care să-l salveze de fantasma sfârșitului. Spectacolul perimării lucrurilor îi accentuiază starea de „coșmar”... dorința de a se elibera din cătușele timpului devenind acerbă.Și cum „am fost dat jertfă clipei”... afirmă acesta, nu
CRONICĂ REALIZATĂ ( DE VALENTINA BECART) VOLUMULUI “RĂNITĂ, UMBRA MEA”, AUTOR, GEORGE IONIŢĂ de VALENTINA BECART în ediţia nr. 410 din 14 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356300_a_357629]
-
Aceasta e într-adevăr marea metaforă(edenul) a lui Kavafis.Spre deosebire de poetul grec,Ruben Dario devenit un fenomen general în Spania în prima perioadă a secolului XX, căruia Unamuno îi cere poetului să găsească sufletul dincolo de carne,pentru care autorul Solitudinilor se declară simpatizant al Meditiaciones rurales, unde regăsește edenul. La poeții europeni,inclusiv cei din spațiul carpato-danubiano-pontic,descoperim dimensiunea rațională al sublimului,cum spunea Kant,dar și jocul de fugă către teritorii sublime. La Eugenio Montale,poetul italian,ale cărui
MITUL EDENULUI ÎN UNIVERSUL POETIC EUROPEAN AL SECOLULUI XX de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 853 din 02 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/354733_a_356062]
-
darul nostru. Darul nostru, pe care, de fapt, în facem lui Iisus Hristos. Și-n timp ce imaginea Crucii se proiectează în sufletul nostru, un pod înmiresmat de dragoste și de solidaritate creștină se întinde peste oceanul de indiferență și solitudine. Grigore Vieru spunea la un moment dat: „Îmi vine să strig că poetul:/ Stingeți luminile să se vadă Lumină./ Până să se vadă Lumină trece viața”. Să nu lăsăm să treacă neobservată pe lângă noi viața, „singură ocazie pe lumea asta
CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 467 din 11 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/355379_a_356708]