1,605 matches
-
voi face...simt că mi s-a sfârșit viața ... - Liniștește-te!..Hai, liniștește-te, o mângâie Maria, strângând-o în brațe. Dezbracă haina și...hai înăuntru! Să vă cunoașteți: Irina, de la blocul ... Citește mai mult 7. Disperările IrineiSunetul strident al soneriei de la ușă o întrerupse. Speriată, Violeta șopti:- Parcă ziceai că nu ai invitați!- Sigur nu am! Chiar mă mir, cine-o fi? Se repezi la ușă, privi pe vizor și-i șopti: o cunoștință din blocul vecin. Deschise ușa. O
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Maria, strângând-o în brațe. Dezbracă haina și...hai înăuntru! Să vă cunoașteți: Irina, de la blocul ... VII. NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (ROMAN) - CAP. 6, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 2225 din 02 februarie 2017. 6. Un telefon în noapte Soneria stridentă a telefonului îi întrerupse disperarea hohotelor. Chiar se sperie. Nu-și mai amintea de când nu-i mai auzise țârâitul. Ce s-o fi întâmplat? Se repezi și ridică receptorul, răspunzând timid: alo? - Tanti Maria, tanti Maria!..și vocea agitată
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
amintirea asta. Nu reuși. Cu greu își strânse energiile pentru a demara spre un alt moment al terapiei intenționate. Tocmai când voia să creioneze un alt episod ce ar fi putut-o bucura pe mătuși-sa, se auzi telefonul. Stridența soneriei o necăji pe Marieta, care începu să clipească des-des și să-și agite mâinile încercând, parcă, o defensivă... Noroc că telefonul tăcuse. Totuși, Mira nu putu să nu observe precipitarea asta; nu înțelegea reacția asta la telefon... Avea să afle
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
lucrurile - doar a adus atâția specialiști! - nici nu se gândește să părăsească Stațiunea. Și nici să-și mute din bunuri în locuri ferite. Un barometru care arată timp frumos. Ura concetățenilor săi s-a transformat în venerație. (CRONICĂ INFAMĂ, fragmentă § Soneria! Nu-ți place să-ți pice cineva pe cap atunci când scrii. Și-n general. Nu ai cafea, dulceață, băutură, timp. Nu mai fumezi. Te uiți pe vizor. E o femeie, vine, uneori, câteva ceasuri. În câteva rânduri, a rămas până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
sau altul Încă zece, hai, douăsprezece minute. În mod normal, aproximativarea timpului nu-mi putea crea probleme, ți-am mai spus că la cursuri obișnuiam să-mi consult neobservat ceasul și să-mi dozez expunerea În așa fel Încât țârâitul soneriei care anunța pauza să se declanșeze imediat după ce rotunjisem satisfăcut fraza de Încheiere. Am gestionat binișor cele mai lungi zece minute din viața mea. Spectaculos chiar, aș putea să spun, fără să mă laud prea tare. În mijlocul tiradei care amenința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o poziție nefirească, prizonier, parcă, al amintirilor lui tenebroase. M-am temut că i s-a făcut iarăși rău și cred că nu eram departe de adevăr. A găsit forța să se remonteze pentru un timp scurt, a apăsat butonul soneriei prin care Își chema Îngrijitorii și a mai adăugat cu glas slab: - Aceasta este povestea. Întrevederea nostră a luat sfârșit și te rog să nu mă mai cauți vreodată. Dacă ai Întrebări, Încearcă să găsești singur răspunsurile. Acum, aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu picioarele goale memoria. Se răcește cafeaua de atîta liniște. El doarme. Îl duce o apă molcomă printre maluri de ferigă și maghiran. O dimineață de luni poate să fie orice; un ziar, o pîine, un aviz de plată, o sonerie. Na, că sună. Blestemat gîndul ăsta care cheamă din ce În ce mai des Întîmplarea. — Imediat, doamna Oprișan, o clipă să-mi pun ceva pe mine. Tocmai am ieșit din baie. țîmi strîng la repezeală foile de pe masă. Ascund radiatorul În șifonier. Deșert scrumiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
prototip universal, intru de bunăvoie În patul lui Procust. Mă scufund. Sună. Acum s-a găsit să vină. Imediat, strig. Iau repede căldarea de sub chiuveta din bucătărie și dau drumul la robinet. GÎlgîitul jetului de apă În găleată acoperă țîrÎitul soneriei care cu cît se estompează devine mai insistent. Da, da, Îndată. Mă opintesc să ridic găleata plină din chiuvetă și mă reped abia ducînd-o pînă la ușă. Apa dă peste margini, mă ud pe picioare, las o dîră de stropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fixă, călcat de tramvai, Înecat În lacul IOR sau intoxicat cu conserve de pește. — Vai, doamna Oprișan, iertați-mă că te-am făcut să aștepți, mi-a fost pur și simplu frică să deschid. De ce n-ați sunat, nu merge soneria? — S-a Întrerupt curentul Întrerupe-li-s-ar zilele c-am urcat pe scări pînă la dumneata; uite aici niște pomană pentru bătrîna și lasă-mă să șez nițel să-mi trag sufletul că nu mai poci. — Să-ți dau un pahar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să-i dau iluzia de reciprocitate, pentru mine obligațiile trec Întotdeauna pe primul plan - te justifici - Îndatoririle zilnice față de semenii, de superiorii, de bărbații, de copiii și nepoții noștri, față de stomacul nostru, atîtea solicitări de o violență agresivă, telefonul sau soneria de la ușă, sau, glasul bărbatului din camera de alături „noi nu mîncăm nimic azi?“ sau nasturele rupt care trebuie cusut sau corespondența ce nu suportă amînare tocmai cînd În creierul meu Începe libidoul ca o transfuzie dintr-o vîrstă tînără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu cabinele lângă ea. Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau pe jumătate deschise să fie bălăngănite de cea mai firavă adiere. A venit o adiere firavă. Cincizeci de uși au scârțâit în același timp. Eram din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Când se întâmpla asta, izbucnea imediat: „Vai de mine. Uite ce am făcut. Mă poți ierta oare?“ Apoi își rodea unghiile sau se zgândărea pe față. Domnișoara A. Scover era una dintre femeile cărora le duceam comanda. Așa scria pe sonerie. O mai văzusem și înainte pentru că vindea timbre la poștă. Casa ei era una dintre cele nou construite pe deal. Din câte știam eu, locuia singură, dar avea o groază de pisici care stăteau pe verandă și veneau la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
zis că nu. Mi-a strigat adresa și numele, pe care le știam pe de rost. Când am ajuns la domnișoara Scover, toate pisicile erau pe verandă, în lumina lunii. Au fugit toate când m-am apropiat să sun la sonerie. Imediat domnișoara Scover a venit la ușă. Era în capot, ca întotdeauna, dar de data asta avea pe ea unul din mătase sau vreun alt material scump. Lumina bătea din prima cameră afară pe verandă. Fața îi era în umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și am încuiat ușa după mine. Când a venit liftul, m-am urcat fără zgomot în el și apoi am ieșit imediat. De data asta am făcut mult zgomot mergând înapoi până în fața ușii lui Lee, unde am apăsat pe sonerie. A ieșit un sunet dezamăgitor de încet. Nici nu se auzea de la apartamentele vecine. Am bătut la ușă, puternic, am așteptat o vreme, după care am sunat iar, urmând un nou set de bușituri în ușă. Nimic încă. Fir’ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
era sculptată în coloane dând impresia unor gardieni aliniați în tăcere în fața clădirii. Ferestrele erau fumurii; la fel și ușa imensă. Era o adevărată pată neagră înrămată de un arc masiv, în stil gotic, din marmură roz. Nici un mâner, nici o sonerie. Per ansamblu efectul era cel al unui palat de zahăr creat de Charles Addams într-una din zilele lui proaste. Am traversat strada și m-am apropiat cu precauție de ușă. S-a despicat de la mijloc, deschizându-se. Impresionant. Recepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
erau deja aprinse înăuntru și o mașină parcată pe alee. Taxiul a plecat. Am pornit dubița și am trecut cât am putut de încet pe lângă casă. Perdelele erau trase, așa că nu am putut vedea înăuntru. La ușă era o singură sonerie. Doamna și, probabil, domnul Archer erau singurii locatari. Bineînțeles că domnul Archer nu știa de ce doamna Archer a venit târziu de la muncă, căci doamna Archer mi-a specificat să sun numai la birou. Mă întrebam cât anume știa domnul Archer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Shelley părea să fie șefa, mereu se ghida după raționamentul lui Judith. Mi-am luat o linie de măsurat și am început să însemnez peretele. Shelley s-a întors la ce făcea înainte, a mai sunat la un ziar. O sonerie a răsunat scurt, indicând că cineva a intrat în galerie. Cu colțul ochiului am văzut un bărbat plimbându-se încet printre tablourile care erau deja atârnate. Majoritatea erau de Susan Durrit; suprafețe imense, incrustate cu straturi groase de vopsea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bleumarin sau după orice altă mașină de genul ăla, care ar fi putut să mă urmărească, întorcându-mă chiar de câteva ori ca să fiu sigură. Totul părea în regulă. Jumătate de oră mai târziu eram în Highgate, sunând la o sonerie veche, ruginită, de pe o poartă și mai veche, acoperită de iederă. Dacă scrisorile lui Lee s-ar afla aici, ar fi bine păzite. Stephen Baldring mă aștepta. Ne știam din vedere, de când fusesem odată acolo să o vizitez pe Lee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mă anunți dacă ai progresat în ceea ce privește problema pe care am discutat-o? Abia aștept să aud vești de la tine. Uite că nu te cred, m-am gândit jucăuș. Abia reușisem să scobesc o bucată mare de înghețată când a sunat soneria. Trebuia să fie Tom care trecea pe acolo așa cum promisese. Am înghițit în sec. Nu aveam chef de companie. M-am dus până la ușă, dar nu am apucat să descui. —Tom? am întrebat. Nu, eu sunt. — Oh, am exclamat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fost nevoită să parchez câteva străzi mai departe. Dar Golf-ul bleumarin era chiar în fața casei lui Walter. Ce binecuvântare, scăpasem de durerile provocate de o eventuală așteptare în mașină. Am ajuns în fața casei numărul paisprezece și am apăsat pe soneria pe care scria „Quincy“. Un bâzâit și apoi o voce ștearsă a întrebat prin aparat: — Cine este? — Sunt Sam Jones, Walter. Aș vrea să stăm puțin de vorbă. Până și interfonul a amuțit. —Walter? am spus mai tare. Tot nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
o față albă și neclară la una din ferestrele de la etajul trei, ca o fantomă agitată. Nu era politicos - făcusem atâta drum din Fulham ca să îl văd și ar fi putut să mă lase măcar înăuntru. M-am întors lângă sonerie și am ținut degetul apăsat pe el vreo câteva minute. Sunetul produs abia ajungea până la mine, dar speram să aibă efectul scontat pentru apartamentul 14C. Probabil că așa s-a și întâmplat. După o vreme, vocea lui a spus implorându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
jumătate, ora normală de închidere. Nimeni nu mai intrase. Apoi, la cinci și jumătate, a sunat Johnny. Căutând intimitate, Harriet s-a dus în biroul din spate să vorbească la unul din telefoanele de acolo. Se certau când a sunat soneria, indicând că cineva a intrat în galerie. I-a luat puțin - nu mai mult de treizeci de secunde, a spus ea cu sinceritate - să îi spună lui Johnny să aștepte. Când a ieșit din birou în galerie, soneria s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a sunat soneria, indicând că cineva a intrat în galerie. I-a luat puțin - nu mai mult de treizeci de secunde, a spus ea cu sinceritate - să îi spună lui Johnny să aștepte. Când a ieșit din birou în galerie, soneria s-a auzit pentru a doua oară; ușa deja se închidea. A presupus că oricine ar fi fost cel care a intrat s-a uitat în jur și a plecat imediat, ceea ce se mai întâmplă. Apoi a observat că picturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cumva tatona terenul? Acum era exclus din ecuație și îmi era rușine că gândisem astfel despre el. El nu va afla niciodată, dar eu tot am să-i cumpăr un bax de bere ca să-mi ispășesc vina. Pe eticheta de lângă sonerie scria „J. Mitchell“. La naiba: nu îmi dădusem seama că locuiește cu Johnny. Ei, poate era încă la lucru. Oricum, am apăsat soneria. După câteva momente ușa de la intrare s-a deschis și Harriet a apărut în fața mea. —A, bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
eu tot am să-i cumpăr un bax de bere ca să-mi ispășesc vina. Pe eticheta de lângă sonerie scria „J. Mitchell“. La naiba: nu îmi dădusem seama că locuiește cu Johnny. Ei, poate era încă la lucru. Oricum, am apăsat soneria. După câteva momente ușa de la intrare s-a deschis și Harriet a apărut în fața mea. —A, bună, Sam, a spus, surprinsă că mă vede. Nu arăta prea bine. Sub ochi avea cearcăne negre și tenul ei părea obosit, avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]