KorAP: Find »[drukola/base=spadă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...186 >

4,641 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

cuțit scurt. Focul de armă Îl descumpănise la fel de mult ca pe ceilalți și În primul moment se crezuse ținta lui. Apoi Îmi auzi strigătul și, nepricepând deloc cum de mă aflam la asemenea oră În asemenea locuri, se trezise cu spada venindu-i vâjâind prin aer, căzută parcă din cer. Cât ai clipi o Înșfăcase, la țanc ca s-o opună oțelurilor care Îl căutau cu Înverșunare. Însă abia lumina celei de a doua Împușcături Îi permise să-și dea seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
la stânga decât la dreapta. Ei continuau să-l preseze la fiecare mișcare, astfel că după vreo duzină de fente și atacuri descriseseră deja un cerc Întreg În jurul lui. Două lovituri piezișe alunecaseră pe pieptarul lui din piele de bivol. Cling-clangul spadelor de Toledo răsuna de-a lungul și de-a latul piațetei și nu mă Îndoiesc că, dacă locul ar fi fost mai locuit, Încrucișarea armelor albe și Împușcăturile mele ar fi umplut ferestrele de curioși. Atunci, Întâmplarea, care sub chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
În piept. Impulsul celuilalt făcu restul, Încât se pomeni tras În țeapă, aruncă arma cu un „Iisuse!“, iar aceasta sună metalic pe jos, În spatele căpitanului. Al doilea spadasin, care tocmai dădea să se repeadă, se opri brusc. Alatriste trase lama spadei din pieptul primului, care căzu ca o boccea, și Își Înfruntă ultimul dușman, Încercând să-și recapete suflarea. Norii se Îndepărtaseră suficient pentru ca, la lumina lunii, să-l recunoască pe italian. — Acum suntem la egalitate - zise căpitanul, cu suflarea Întretăiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
gol; cu toate acestea, dând Înapoi, simți o tăietură de pumnal pe dosul mâinii. Sperând că italianul nu-i tăiase nici un tendon, Își Întoarse brațul drept cu pumnul În sus dar cu lama În jos, deviind cu un clinchet sec spada care Îi căuta iar trupul Într-un atac tot atât de imparabil și de meșteșugit ca primul. Italianul dădu un pas Îndărăt și rămaseră din nou nemișcați unul În fața celuilalt, răsuflând amândoi din greu. Căpitanul Își mișcă degetele mâinii rănite, convingându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
șuieră căpitanul. — Ei na, răspunse celălalt. Că doar nu te-așteptai să-ți cer voie. Apoi rămaseră iar neclintiți un timp, observându-se atent. Până la urmă italianul schiță o mișcare, Alatriste răspunse cu alta, și Își mai ridicară o dată prudent spadele, atingându-le cu un ușor clinchet metalic, Înainte de a le coborî din nou. — Pe Belzebut, suspină În sfârșit, răgușit, italianul, nu există două ocazii fără o a treia. Și Începu să bată În retragere, mereu cu fața la căpitan, Îndepărtându-se foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cu un ușor clinchet metalic, Înainte de a le coborî din nou. — Pe Belzebut, suspină În sfârșit, răgușit, italianul, nu există două ocazii fără o a treia. Și Începu să bată În retragere, mereu cu fața la căpitan, Îndepărtându-se foarte Încet, cu spada Între ei. Abia la capăt, aproape de colțul străzii, se hotărî să Întoarcă spatele. — Ah da, zise când era gata să dispară În umbră. Numele meu e Gualterio Malatesta, ai auzit?... Și-s din Palermo... Vreau să-ți amintești bine toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
spuse nimic din ceea ce se presupune că ar trebui să-i zici unui băiat din treisprezece ani, când acesta ți-a salvat viața. Mă Întrebă doar atât: dacă mă simt bine; iar când i-am răspuns că da, Își puse spada sub braț și cu celălalt Îmi Înconjură umerii, ajutându-mă să mă ridic. Făcând aceasta, mustața lui mi-a atins o clipă fața și am văzut că ochii săi, mai deschiși la culoare ca niciodată În lumina lunii, mă observau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ziua decât noaptea și, la cel mai ușor zgomot, o pisică pe acoperiș sau o treaptă de lemn a scării scârțâind, eu mă deșteptam În culcușul meu și Îl vedeam șezând În capul oaselor pe patul lui, În cămașă, cu spada sau cu pistolul În mână. După Înfruntarea de la Portița Sufletelor Încercase să mă trimită pentru un timp acasă la mama sau la vreun prieten de-al lui; dar i-am spus că nu aveam de gând să dau bir cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
noi, numai ospitalitatea și buna creștere a gentilomilor noștri au evitat, nu o dată, ca vreo mănușă să brăzdeze fața englezului ca răspuns la o insolență, Înainte ca problema să fie rezolvată la modul cel mai potrivit, cu martori și cu spada În mână, În zorii zilei, la Prado de los Jerónimos sau la Puerta de la Vega. În ce-l privește pe contele de Olivares, relațiile lui cu Buckingham s-au Înrăutățit treptat după primele zile de curtoazie politică obligatorie, iar asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
grele până la păruieli, cu mulți din colegii lui rivali, lucru foarte obișnuit În vremea aceea și În toate vremurile În țara asta a nostră de Abeli și Caini, de dușmănii și invidii, unde cuvântul ofensează și omoară mai ceva decât spada. Unii, ca Luis de Góngora sau Juan Ruiz de Alarcón, doreau să-i facă felul, și nu numai În scris. De exemplu, iată ce zicea Góngora de don Francisco de Quevedo: Muză ce suflă și nu inspiră, și știe mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pân’la coate și poți grebla cu tâmplele, cum văd; ți-s coarnele atâta de bogate, Încât În juru-ți o să faci prăpăd. Și tot așa. Încât nu e de mirare că, deși curajos de felul lui și dibaci În mânuitul spadei, ciufutul poet prefera să-l aibă alături pe un om ca Diego Alatriste când se plimba printre eventuali adversari. Un Cutărică aidoma celui zugrăvit În poem - sau cineva care s-o fi simțit vizat, fiindcă În Madridul acela al Bunului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Întunecat la culoare Închis până la gât; și deși dimineața era destul de călduroasă, avea pe umeri capa ca să acopere cu ea crosa unui pistol pe care și-l vârâse În partea din spate a cingătorii, lângă pumnalul cel lung - daga - și spadă. Contrar celor mai mulți soldați veterani din vremea aceea, Diego Alatriste nu se dădea În vânt după haine sau podoabe țipătoare, nici măcar viu colorate, Încât singura notă oarecum stridentă a Îmbrăcăminții sale o constituia pana roșie ce-i Împodobea pălăria cu boruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ochelarii, le aruncă o privire hotărâtă și furioasă celor doi. — Oricum, conchise, dacă iese cu scandal, doi contra doi mai merge. Poți conta pe mine. — Știu, zise Alatriste. — Jap, jap și șo pe ei. Poetul Își sprijinea mâna pe garda spadei care Îi ridica la spate capa scurtă. Îți datorez asta și multe altele. Iar maestrul meu nu-i chiar Pacheco. Zâmbiră amândoi la unison, la fel de răutăcios. Luis Pacheco de Narváez era cel mai faimos maestru de scrimă din Madrid, ajungând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
dea lecții regelui stăpânul nostru. Scrisese câteva tratate despre meșteșugul armelor și, aflându-se odată În casa președintelui Consiliului Castiliei, se lansase Într-o discuție cu don Francisco de Quevedo asupra unor detalii și concluzii; drept care, punând amândoi mâna pe spadă pentru o demonstrație amicală, de la primul asalt don Francisco Îl atinsese pe maestrul Pacheco la cap cu o lovitură imparabilă, aruncându-i pălăria cât colo. De atunci, dușmănia dintre cei doi era mortală: unul Îl denunțase pe celălalt tribunalului Inchiziției

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
grav și solemn, foarte pătruns de importanța rolului său. La ora două după-amiaza, străduța Del Príncipe și intrările corral-ului erau un vălmășag de negustori, meseriași, paji, studenți, preoți, conțopiști, soldați, lachei, scutieri și pungași care cu ocazia aceasta purtau capă, spadă și pumnal, adresându-se unul altuia numai cu caballero și gata să sară la bătaie pentru un loc de unde să privească piesa. La ambianța aceasta gălăgioasă și fascinantă contribuiau din plin și femeile, care Într-un vârtej de rochii, mantii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
În spațiul rezervat lor. Pe scurt, gâlceava și Încăierările din cauza locurilor sau a intratului pe gratis, discuțiile furioase dintre cei ce Închiriaseră un loc pe bancă și cei care Îl disputau erau atât de frecvente, Încât se ajungea la Încrucișarea spadelor din cele mai neînsemnate motive, iar la reprezentații trebuia să asiste un magistrat municipal - un alcalde - ajutat de alguazili. Nici măcar nobilii nu erau străini de tevatura aceea: ducii de Feria și de Rioseco, rivali la grațiile unei actrițe, se Înjunghiaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de Benavente, un toledan timid și cumsecade care a fost un cunoscut de-al nostru, al căpitanului Alatriste și al meu, a descris Într-una din compozițiile lui În metru popular ambianța aceea densă În care ploua cu Împunsături de spadă: La corral-ul de comèdii se Înghesuie turbați, ținând poarta sub asedii ca să intre făr’un sfanț. Ciudat caracter și ăsta-al nostru! După cum avea să scrie cineva mai târziu, a Înfrunta primejdii, a te bate, a sfida autoritatea constituită, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Înfrunta primejdii, a te bate, a sfida autoritatea constituită, a-ți expune viața sau libertatea sunt lucruri care s-au petrecut peste tot În lume pe motiv de foame, ambiție, ură, desfrâu, onoare ori patriotism. Însă a pune mâna pe spadă și a lupta ca să asiști la o reprezentație teatrală era ceva tipic numai acelei Spanii a Casei de Austria, pe care În bine - puțintel - și În rău - mult mai mult - am cunoscut-o În tinerețea mea: cea a eroismelor quijotești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de Austria, pe care În bine - puțintel - și În rău - mult mai mult - am cunoscut-o În tinerețea mea: cea a eroismelor quijotești și sterile, care și-a Întemeiat rațiunea de-a fi și dreptul pe orgoliosul vârf al unei spade. Astfel am ajuns noi, după cum vă spuneam, la poarta corral-ului, ferindu-ne de zurbagii și de cerșetorii care Îi asediau pe toți cerând pomană. Bineînțeles că jumătate din ei erau orbi, șchiopi, ciungi și ologi prefăcuți, dându-se drept hidalgi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
nevoie-mare, și Își ținea o mână pe umărul meu ca să nu mă urnească de acolo brânciurile și toată foiala. Dar la un moment dat am simțit cum mâna aceea devenea rigidă, apoi se retrăgea ușor ca să se sprijine de mânerul spadei. I-am urmărit direcția ochilor, a căror expresie se asprise dintr-o dată, și prin mulțime am izbutit să-i zăresc pe cei doi bărbați care cu o zi Înainte ne dăduseră târcoale pe treptele de la San Felipe. Se strecuraseră printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Îndrăgostit nebunește de Laura, și nu-mi doream decât să dau dovadă de vitejia căpitanilor Fajardo și Castellanos, Înfruntându-i pe toți alguazilii și poterașii Înainte de a mă Îmbarca În Armada regelui, zicând, ca don Lope: A trebuit să scot spada cavalerește. N-am scos-o pentru un fitecine, ci pentru un hidalg, căci se cuvine să-l cinstești și pe cel ce te-amărește, dacă te prețuiești cât de cât... Vezi tu, a-l ofensa urât pe cel ce-a cutezat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cuvințel măcar. M-am Întors mirat și am observat că Diego Alatriste se uita cu atenție la cel care Îl șâșâise, un individ cu moacă de bandit, cu capa Împăturită În patru pe un umăr și cu mâna pe garda spadei. Reprezentația continuă, eu mă lăsai din nou furat de scenă, și deși căpitanul rămânea tăcut și nemișcat, tipul cu capa Împăturită Îl șâșâi iar, apoi Îl țâstui, privindu-l dușmănos și mormăind ceva despre prost-crescuții care nu respectă teatrul, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
să-i sprijine fățiș: răsunară vorbe grele la adresa lui, spiritele se Încinseră. În sfârșit, prin vacarmul de vociferări, cineva rosti cuvântul nemernic. Atunci Diego Alatriste suspină foarte adânc În sineși. Nu mai exista cale de Întoarcere. Așa că, resemnat, duse mâna la spadă și scoase oțelul din teacă. Cel puțin, Își spuse În treacăt trăgând spada, doi-trei din feciorii ăștia de curvă tot mă vor Însoți bine găuriți În iad. Și fără a mai lua poziția „en garde“, lansă un atac orizontal cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
prin vacarmul de vociferări, cineva rosti cuvântul nemernic. Atunci Diego Alatriste suspină foarte adânc În sineși. Nu mai exista cale de Întoarcere. Așa că, resemnat, duse mâna la spadă și scoase oțelul din teacă. Cel puțin, Își spuse În treacăt trăgând spada, doi-trei din feciorii ăștia de curvă tot mă vor Însoți bine găuriți În iad. Și fără a mai lua poziția „en garde“, lansă un atac orizontal cu spada spre dreapta pentru a-i Îndepărta pe bandiții cei mai apropiați și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și scoase oțelul din teacă. Cel puțin, Își spuse În treacăt trăgând spada, doi-trei din feciorii ăștia de curvă tot mă vor Însoți bine găuriți În iad. Și fără a mai lua poziția „en garde“, lansă un atac orizontal cu spada spre dreapta pentru a-i Îndepărta pe bandiții cei mai apropiați și, ducând la spate mâna stângă scoase daga vizcaína din teaca pe care o purta atârnată de cingătoare În dreptul rinichilor. Publicul se agita și se Înghesuia ca să lase spațiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]