980 matches
-
pescarii care Îți aduc pește proaspăt de câte ori e nevoie... - Desigur, căpitane... se grăbi să Încuviințeze vornicul. Voi grăbi la chemarea măriei sale... dar mă cam dor oasele, poate mâine sau poimâine voi face drumul la cetate... - Acum, vornice! Vornicul păru puțin stânjenit, dar deloc speriat. - Acum e cam greu, căpitane, fiindcă, după cum vezi, am oaspeți... Pe zidurile de apărare ale conacului apărură peste o sută de arcași. În aceeași clipă, curtea fu năpădită de ieniceri. În crângurile din jurul casei se auziră tropote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Atunci, spuse Ștefănel ridicându-se din jilț, Înseamnă că Alexandru a fost sau se află În hotarele Imperiului Otoman! - Posibil... O bătaie la ușă Îi Întrerupse. Unul din oamenii de gardă intră, se Înclină În fața Marelui Maestru și spuse, puțin stânjenit: - Un negustor din port cere să intre la Înălțimea voastră. E cam jerpelit. Dar are o hârtie legată sul. Spune că e un cadou pentru Marele Maestru. - Să intre, spuse Ștefănel. În Încăpere intră un bărbat ce părea a avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
indiferent, fără suferință, nici sentiment, și acum cu mijloace de simulare și seducție, căutase în el un partizan, un străin aliat ei. De aceea azi atmosfera locului burghez era așa de ciudată: gesturile, vorbele oamenilor acestora mediocri erau așa de stânjenite și tainice. Lucruri nepipăite prevesteau, deviau traiul lor banal. Cele mai dezordonate legi ale simțirei turburau așezarea statornică a familiei, pentru că un om trecuse pe-acolo, cîndva: italianul. Mini se gândi la casa de moșie nici rustică, nici modernă, cu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
frecîndu-și genunchiul. Drept răspuns Mini întoarse spre ea fața, pe care, cu mijloace necunoscute dar sigure, simțirea așternea expresia bucuriei. Nory dete din umeri, cercetînd-o cu ochii ei miopi, înfruntînd-o cu nasul ei batjocoritor, prea achilin, sceptic. Lina păru deodată stînjenită: - Mă rugase Hallipa să iau fata ceea, o zi, două, la mine . . . dar e greu cu Rim . . . Totuși i-am propus, dar m-a refuzat net: are unde găzdui. -- Bravo ei! râse Nory. A rezolvat și problema locuinței! Acum Mini
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
neamul vostru nu a învățat carte, afară de tine!" declar... Lina se roșea încă o dată, ca și cum conversația ar fi fost foarte spinoasă. Acea femeie simplă, buna Lina, avea enigmele ei: probabil manii inofensive dar temeinice. Cum, după incidentul Mika-Le, tăcerea dura stânjenită, Mini se uită la ceas și deodată fu în picioare. Avea astfel cu timpul și 49 cu locul raporturi tainice, de la care nimic nu o putea întoarce. Un ac la o busolă a sufletului ei singular le cârmuia. Nory cunoștea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
printr-un surâs imperceptibil, totuși neândoios. Urma o aruncătură repede de ochi a actorașului spre Mika-Le, care atunci avea și ea un surâs de conivență, mai nesimțit încă. Jocul era penibil, mai ales că Mini, în mediul acela neobicinuit, era stânjenită, rătăcită. In discuție, spre mirarea lui Mini, Adolful pontifia gușat, cu glas sigur, contrazicând sau întărind, cu autoritatea obrăzniciei lui, pe Greg, care îi da o atenție deosebită. Nory îi explicase că ipochimenul se dedase la cronică de artă și
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
încet: — Poți să pleci chiar acum. Ia-ți lucrurile și pleacă de aici. — Ambaji... — Doamnă Macfarlane? — Nu mai sunt Ambaji a ta. — Doamna Elspeth Macfarlane? Mă scuzați, sunteți doamna Macfarlane? În spatele lor se află un căpitan englez de poliție, extrem de stânjenit, flancat de doi polițai indieni. Elspeth se întoarce uluită spre ei. — Doamnă Macfarlane, mă tem că va trebui să ne însoțiți. Avem ordin să vă reținem preventiv, în conformitate cu Actul Indian al Apărării. Pagină separată Doamnei Macfarlane i se lasă timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
prelegere la Sheldonian și participantele au constatat la ieșire că cineva a adunat bicicletele studentelor și le-a legat între ele cu sârmă, blocându-le cu o bară transversală. Mulțimea s-a adunat să urmărească spectacolul unei duzini de femei stânjenite care încearcă să iasă din încurcătură, să plece cât mai repede. Fluieră și huiduie veselindu-se când una din ele cedează și încalecă pe bicicletă „ca un bărbat“. Foarte bine, băieți! strigă o gașcă de indivizi în jachete și pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a mai auzit nimic după aceea vreo săptămână, iar el a rămas așa. De atunci spune că aude totul ca un fluierat, își termină el explicația, adoptând o expresie specială, importantă, ca sunetul unei cochilii în creștere. Gittens îl privește stânjenit. — E din cauza romului. — Așa e, îl înnebunește. Așadar, ai fost cu el în Franța? — Am fost CSM-ul lui. — Și mai sunteți încă împreună. — Ei bine, zice Marchant, făcând o pauză mai lungă, care se întinse aproape până la punctul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Nu am nici un semn de la Majestatea Sa, până într-o dimineață când Nuharoo sosește la mine, cu un zâmbet larg fluturându-i pe buze. Sunt surprinsă când îl văd în spatele ei pe împăratul Hsien Feng. Iubitul meu pare un pic stânjenit, dar curând își vine în fire. Nu-mi pot da seama dacă i-a fost dor de mine. Bănuiesc că nu. A fost crescut astfel încât nu poate înțelege suferința altora. Oricum, ar fi o greșeală din partea lui să-și petreacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
înduioșat șil condamnai pe individ. Înfiptă în rama oglinzii, o fotografie mică o înfățișa pe Patricia pe vremea cînd era copil. Valul care îmi umfla inima dădu să-mi spargă din nou pieptul. Cînd pălăvrăgeala începu să se subție, oarecum stînjeniți răsfoirăm caietele. Amîndoi am fumat o țigară proastă; ni se părea că viciul acesta ne apropie mai tare. Cochetă și totodată sinceră, purtarea fetei mă tulbura. Patriciei îi plăcea să flecărească. Cu o frivolitate care începuse a fi încîntătoare, îmi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fătat. Era rece și, din grajdul friguros, dînsa aducea la mine vietatea umedă care mirosea grețos. În căldura dospită a bucătăriei lelea Ghența adormise demult cînd, lîngă animalul puturos, eu încă mai aveam insomnii. Mă simțeam atras de acești oameni. Stînjenită că într-o zi nu avusese timp să gătească, lelea Ghența m-a poftit să gust din niște turte coapte pe plită. Erau din aluat negru, proaspete și sărate; și bunica mea făcea turte cu lapte fiert în ceaun. A
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pungile În tăcere. Pe patul de alături, așezat turcește, singur, rudarul părea că nu se sinchisește de nimeni. Avea pe chip o veselie strunită și cânta Încet, pentru sine. Verii Îi auziseră mormăielile, dar se prefăceau că nu-l văd, stânjeniți cum erau de singurătatea lui. „Luați!” le spusese pe neașteptate, Întinzându-le două felii de cozonac groase, tăiate cu briceagul. Băieții, fâstâciți, le luaseră fără vreo vorbă. Mama lui Lică făcea cel mai bun cozonac din sat. Multe femei Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dinăuntru-i dangăt mai puternic ori mai moale, după cât de adânci se vădeau văluririle scoarței pământului. Foiște sta cuminte și deoparte, cu ochii ațintiți pe acea umflătură care creștea Întruna. Oamenii nu dădeau semn că s-ar fi simțit cumva stânjeniți și-și purtau pașii aproape ca de obicei prin țărâna drumurilor ce șerpuiau sub tălpile lor fără să-i dărâme. Câte unuia, atunci când drumul Îi sălta sub Încălțări o cocoașă mișcătoare ca un val de apă, Îi cădea pălăria ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
însuși ca să picteze pentru inamicul fostului său stăpân. Chiar atunci, unul dintre vasalii lui Mitsuharu intră și îngenunche în spatele lor, iar cei doi se întrerupseră din conversație. Mitsuharu se întoarse, întrebându-l pe noul sosit ce se întâmplase. Samuraiul părea stânjenit. Ținea în mână o scrisoare și ceva ce părea a fi o petiție scrisă pe hârtie groasă. În timp ce vorbea, se vedea limpede că era îngrijorat din cauza posibilei reacții a lui Mitsuharu: — La poarta castelului a venit încă un mesager din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de așteptat să se întâmple curând, zâmbi Nobunaga, încântat de umorul bătrânului. Soshitsu putea spune ceea ce credea într-un mod de care generalii lui Nagoya nu erau în stare. Din când în când, pe parcursul conversației, Nobutada și Nagato se simțeau stânjeniți, întrebându-se dacă se cuvenea, într-adevăr, ca acei negustori să vorbească atât de franc. În același timp, se întrebau de ce îi învrednicea Nobunaga cu favorurile lui pe oamenii aceia de rând. Era foarte improbabil ca Nobunaga să-i tolereze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
așteptat întrebarea, n-ar fi făcut decât să-i stârnească lui Hideyoshi bănuielile (Afurisitul ăsta de Sakichi a aflat) și, fără îndoială, l-ar fi făcut să se simtă prost mai târziu. Dovada era aceea că, în clipa când întrebase, stânjenit, despre Chacha, expresia impunătoare a lui Hideyoshi se risipise și chipul, aparent autoritar, i se înroșise. Arăta peste măsură de jenat. Sakichi îi observă imediat stinghereala și nu-și putu stăpâni un zâmbet în colțul gurii. După căderea Castelului Kitanosho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
profitat de acea ocazie. Hideyoshi nu-și cruța laudele față de izbânzile lui Shonyu, dar nu spuse nimic despre marea înfrângere a ginerelui acestuia după victoria de la Inuyama. Însă chiar dacă Hideyoshi nu aducea vorba, lui Shonyu îi era rușine. Părea profund stânjenit de faptul că victoria din Inuyama nu putea atenua înfrângerea și pierderea suferite de Nagayoshi. Scrisoarea lui Hideyoshi, pe care i-o adusese Bito Jinemon, îl prevenise îndeosebi să nu se lase atras de nici o provocare de-a lui Ieyasu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Brigit chiria pe câteva luni ca să aibă timp să găsească pe altcineva. Pe altcineva? am țipat eu. Dar e casa mea! Din câte am înțeles eu, tu și cu Brigit nu v-ați înțeles prea bine, a spus tata ușor stânjenit. Avea dreptate. Și ne înțeleseserăm și mai prost de când Brigit le dăduse telefon alor mei și-mi ridicase în cap toată familia. Eram foarte supărată pe ea și, din nu știu ce motiv, și ea părea foarte supărată pe mine. Dar Brigit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ai! m-a susținut Paul cu răutate. 2tc "2" Stewardesa a încercat să se strecoare pe lângă mine și Paul. —Vă rog să luați loc. Blocați culoarul. Cu toată rugămintea ei, Paul și cu mine stăteam în continuare în picioare, destul de stânjeniți. Margaret, ca o fată bună ce era, se așezase deja pe locul ei, lângă fereastră. —Care e problema? Stewardesa s-a uitat pe biletele noastre de îmbarcare, după care a verificat numărul locurilor. — Dar locurile sunt corecte, a zis ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
plec. Simplu! N-o să mă împrietenesc cu nimeni. îCu excepția celor bogați și faimoși, normal!) Dar nici n-o să supăr pe nimeni. Cearta a fost întreruptă de cineva care a spus: —Uite-o pe Misty. Toți bărbații s-au întors stânjeniți. Misty, am presupus eu, era fata cea frumoasă, care traversase camera cu un mers lejer și cu nasul pe sus. Cu toate că era îmbrăcată doar cu o pereche de blugi și cu un pulover verde, era uluitor de frumoasă. Imediat m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
După aceea, însă, mi-am luat seama. — Nu sunt o persoană matinală, am răspuns scurt. Celine a zâmbit. Și din privirea aia am înțeles că mă judecase deja. Euforia mi s-a risipit cât ai clipi. Știe, mi-am spus stânjenită. Știe totul despre mine. Cred că după ceai ar fi mai bine să te bagi în pat, mi-a spus ea. Am discutat cu consilierul de serviciu și am hotărât că nu e grav dacă o să pierzi jocurile din seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pe Sadie să le dea niște ulei, din ăla în care se prăjesc cartofii. Pot să mă roage mult și bine, dar eu n-o să le dau, a strigat Sadie care se întâmpla să treacă șontâc prin zonă. Am tresărit stânjenită, întrebându-mă dacă toată lumea râdea de mine fiindcă crezusem că Cloisters e o fermă de sănătate. — Nu e vorba de asta, am spus jignită. S-a întâmplat altceva. Aproape că eram fericită că Luke mă căptușise așa de bine. Povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
zâmbet crispat, care mi-a dat o senzație ciudată în stomac, tuturor ne prinde bine o formă sau alta de psihoterapie. Da?! am exclamat surprinsă. Chiar și ție? Chris a râs, însă cu atâta tristețe, încât m-am simțit imediat stânjenită. Da, a răspuns el privind în depărtare, de parcă s-ar fi aflat la o mie de kilometri distanță de mine. Toți avem nevoie de ajutor ca să fim fericiți. —Fericiți? — Da. Fericiți! Tu ești fericită? — Sigur că da, am spus eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
își amintise adresa din noaptea cu petrecerea. Eram așa de fericită încât aproape am început să tremur. Acum că totul se terminase cu bine, toate temerile mele păreau prostești. —Hei, Rebecca, a zis el vag. —Rachel, l-am corectat eu stânjenită. —Nu, Daryl, a zis el. Numele meu e Daryl. Acum nu mi se mai părea așa de arătos. Nu așa cum mi se păruse sâmbătă noaptea. Dar nu-mi păsa. Avea niște haine super, îl cunoștea pe Jay McInerney, iar inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]