4,267 matches
-
rouă, ci lacrimile Rafirei, în așteptarea lui Vișinel!? Pașii o purtau pe Ina spre locul de muncă, învălmășită încă de gândurile ce săpau în sufletul ei atâtea îngrijorări. Scena din fața casei ei, când Vișinel se întâlnise cu Rafira, îi mai stăruia încă în minte. Era convinsă că femeia aceasta îl iubește nespus de mult pe băiat. Era și ea mamă și încă una duioasă. Ea îl legănase, veghease la căpătâiul lui când poate fusese bolnav, îl crescuse aproape doisprezece ani, cum
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
prevedere expresă cu privire la momentul când părțile pot cere medierea conflictului dedus prima dată instanței de judecată. Răspunsul la această problemă poate fi dat doar prin extinderea prevederilor din Codul de procedură civilă ce se referă la obligația judecătorului de a stărui în toate fazele procesuale pentru a soluționa pe cale amiabilă conflictul dedus, coroborat cu art.2 alin.1 din legea medierii. Aceasta ar putea fi deci modalitatea prin care se acoperă golul legislativ semnalat. Părțile pot cere instanței în orice moment
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
la geam... Poți să mai rămâi? - Cum să nu, dar alerg până la colțul străzii să iau un buchet de flori! - Bine, mamă, te aștept... Peste zece minute, Alex reapăru cu un buchet enorm de trandafiri albi, superbi, pe care mai stăruiau picături de apă proaspătă întocmai unor perle. Olga făcu mai multe drumuri, vădit surescitată, de la saloane la oficiu, de la oficiu la camera copiilor... Voia probabil să-și liniștească nervii care năvăleau neînfrânați, asemenea unei hoarde de tătari pe caii sălbăticiți
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
steril. Cum ar fi arătat istoria teatrului universal, dacă după Hamletul lui Oliver, nu ar mai fi cutezat nimeni să facă un alt Hamlet? Și cum ar fi să nu realizăm un nou Cehov, de frica celor vechi, care ne stăruie Încă În memorie? Dar ce ar Însemna teama de Ștefan cel Mare realizat de Calboreanu? Și de ce să văduvim studenții-actori de șansa de-a-l juca pe Treplev, Voinițchi sau Verșinin, numai pentru că nu-s (Încă) mari actori?!... După Oliver a
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
din cauza lașității mele și parțial din cauza felului taciturn în care rezista Georgie. În timpul episodului cu copilul făcusem unele comentarii extravagante referitoare la dorința mea de a-mi lega soarta definitiv de a ei. Aceste comentarii rămăseseră fără urmări, dar ele stăruiau între noi ca un text ce trebuia cândva revizuit, ratificat sau măcar explicat. Între timp pentru mine era important, chiar foarte important, ca Antonia să mă creadă un bărbat virtuos; și, cu acel dram de autoamăgire care este fundamental într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Rosemary. Dar, dacă avem noroc, poate ninsoarea blochează drumurile. Ne-am dus și am deschis ușa, ne-am oprit în prag și ne-am uitat afară. Aerul rece, tăios ne-a învăluit. Se mai întunecase, dar ultimele raze de lumină stăruiau cu o strălucire ce părea că izvorește chiar din zăpadă. Covorul alb și neatins de picior de om se întindea până la cei doi salcâmi mari, care marcau hotarul peluzei și încadrau satele pierdute, ca de porțelan, Sibford Gower și Sibford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
care nu mai era al Antoniei, un miros amărui abia perceptibil și un abur și mai puțin perceptibil. Zăpada așternută atât de frumos într-un strat gros la țară aproape că nu se mai vedea în oraș, petice mici albe stăruiau încă pe acoperișuri și pe trotuarele mai puțin circulate se vedeau fâșii lungi de gheață cenușie. M-am așezat pe canapea și am început să-mi curăț pipa lovind-o de cămin. Antonia se apropie din nou. — Vezi că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
manifestă în afara propriei ființe, așa încât, prin pierderea cuiva drag, pierzi totodată o mulțime de lucruri - fotografii, poezii, locuri: Dante, Avignon, un sonet de Shakespeare, marea de la țărmul Țării Galilor. Camera era Antonia. Răsufla amprenta personalității ei. Mirosul de trandafiri, abia perceptibil, stăruia, așteptând zadarnic să fie împrospătat de căldura focului. Toate obiectele din jur erau ea - covoarele mătăsoase, pernele înfoiate, dar mai ales polița căminului, micul ei altar, papagalii din porțelan de Meissen, ceașca din argint italienesc, paharul din sticlă de Waterford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Îmi arătă un coș aflat sub masa din hol. Pe masă era geanta lui Georgie și două cărți de economie. Am luat coșul și i l-am întins. — Mulțumesc, a spus. Îmi pare rău că v-am deranjat. Privirea ei stărui asupra genții lui Georgie. Nu m-ați deranjat deloc, am spus. Deodată m-a cuprins o aprigă dorință de a o mai reține. Voiam să aflu ce gândește. Dar n-am știut ce să spun. În fața ei mă simțeam prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
un efort să mă concentrez asupra altor probleme și asupra altor persoane. Căci acesta era în prezent centrul magnetic al gândurilor mele dezlânate și, cu o uimire pe care mi-o îngăduiam ca pe un lux, m-am trezit că stărui asupra ciudatei persoane a surorii lui Palmer. Acum îmi părea rău că-i trimisesem cea de a doua variantă de scrisoare, deși eram tare bucuros că nu i-o trimisesem pe prima. A doua scrisoare nu era decât o formulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mi-l puteam închipui pe Palmer, nici după ce se va căsători cu Antonia, eliberat cu totul din ghearele acestei vrăjitoare cu sâni bronzați a cărei imagine - cu părul ciuntit și ciufulit, cu fața gravă și angelică dominându-i goliciunea - îmi stăruia neîncetat în fața ochilor; și, în egală măsură, îmi dădeam seama că sunt blestemat pentru tot restul vieții, întocmai ca acei bărbați care se culcă cu prostituatele dintr-un templu și care, după ce au întâlnit o zeiță, nu se mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-l mai aud încă o dată, am deschis ușa. Honor Klein stătea în semiîntunericul de pe palier. Ne-am privit în tăcere, eu încremenit cu mâna pe ușă, ea ținându-și capul plecat și privindu-mă pe sub sprâncene. Pe buzele roșii, arcuite, stăruia un zâmbet crispat abia perceptibil. M-am întors, permițându-i astfel să înainteze spre lumină în urma mea. Am intrat în salon și m-am oprit lângă fereastră, astfel încât patul de campanie era între noi. Când m-am întors, ea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mai nepriceput în materie de lacrimi femeiești din istoria întregii omeniri? Tata. Iar eu vin pe locul doi. Îmi zice: — Ai auzit ce-a spus maică-ta. Să nu mai mănânci cartofi-pai cu Melvin Weiner după ore. — Nici altă dată, stăruie mama. — Nici altă dată, zice tata. Și nici hamburgeri, stăruie mama. — Și nici hamburgeri, zice tata. — Hamburgeri, zice ea cu înverșunare, de parcă ar rosti Hitler, în care se bagă toate porcăriile pământului - iar dumnealui îi mănâncă. Jack, pune-l să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
omeniri? Tata. Iar eu vin pe locul doi. Îmi zice: — Ai auzit ce-a spus maică-ta. Să nu mai mănânci cartofi-pai cu Melvin Weiner după ore. — Nici altă dată, stăruie mama. — Nici altă dată, zice tata. Și nici hamburgeri, stăruie mama. — Și nici hamburgeri, zice tata. — Hamburgeri, zice ea cu înverșunare, de parcă ar rosti Hitler, în care se bagă toate porcăriile pământului - iar dumnealui îi mănâncă. Jack, pune-l să promită până nu se-alege cu o țura2 îngrozitoare și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de mahon, unde doarme ea cu un bărbat care locuiește la noi noaptea și duminica după-amiază. Cică ar fi taică-meu. Pe buricele degetelor, deși mi-a spălat fiecare purceluș în parte cu o cârpă umezită cu apă caldă, îmi stăruie mirosul mâncării de la prânz, al salatei de ton. Poate că, de fapt, adulmec miros de pizdă, mai știi? Asta o fi! Ah, îmi vine să mormăi de plăcere. Am patru ani și, cu toate astea, simt în sânge - ăhă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fim milostivi în gândire, doctore? Iată detaliul meu preferat din sinuciderea lui Ronald Nimkin: în timp ce se bălăbăne atârnat de capul dușului, de cămașa cu mâneci scurte a tânărului pianist mort e prins cu un bold un bilet - cămășile lui Ronald stăruie cel mai mult în memoria mea: acest adolescent înalt, slăbănog, aiurit, plutind singuratic de colo-colo în cămășile alea sport, mult prea mari pentru el, cu mâneci scurte, cu reverele apretate și călcate atât de strașnic, de-ai fi zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mai răzbătea dintre rândurile rămase în urma foarfecelor cenzurii, îmi înseninaseră multe ore de lectură și-mi întăriseră încrederea că spiritul liberalismului nu poate fi înfrânt de nici un fel de dictatură. Pe scriitor îl cheamă Constantin Munteanu, iar cartea care-mi stăruia în minte, poate și pentru că la Piatra Neamț, în zilele acelea, era ger și viscolea mult, se numește Cursa rapidă, adevărată "corabie a nebunilor" ducând la bordul ei personaje din toate straturile societății, parabolă a vieții însăși, navigând prin furtuna nimicitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
toate crengile, retezîndu-le. *** În compartimentul vagonului de clasa întîia, se simte cum iese căldura aburului din țevile de sub canapele. Aura, cufundată în locul de lîngă fereastră, privește fix în afară, parcă ar număra stîlpii de telegraf. De fapt, în ochii ei stăruie doar imaginea lui Radu, pe care și-l închipuie primind telegrama, trezit din somnul de după-amiază, dezorientat o clipă, cercetînd apoi ceasul, să vadă cum își împarte timpul pînă la venirea ei. Undeva înainte, locomotiva fluieră prelung, spărgînd în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
două, brutal, de un gînd: "Eu de ce să vegetez la umbra unei căsnicii?!" s-a întrebat ea, ieșind din sala cinematografului, de la primul spectacol, într-o duminică, încurajată de vederea unor perechi împodobite în haine și-n zîmbete sărbătorești. Îi stăruia încă în minte cum, numai cu o zi în urmă, pe cînd se întorcea de la București, un tînăr a încercat, timid, să-i propună o întîlnire. Inginerul Vlad, "Valea Brîndușelor", serviciul Investiții i-a spus tînărul după ce i-a înapoiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gîndul că gluma lui, cu aruncatul în iazul secat, poate deveni realitate; în fond, la anchetă, se poate conchide că fata a ieșit să se plimbe și a căzut. Pleacă spre bucătărie, abătut, cu privirea în jos, în care nu stăruie decît imaginea iazului secat. Pe lîngă el, în întreaga sală a restaurantului, ca și cum i-ar face lui în necaz, larma și buna dispoziție s-au instaurat definitiv. Andrei umblă printre mese cu canistra și mai toarnă un rînd. Bătrîna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gîndul neliniștit pentru copiii rămași acasă. "Iată, gîndește el viața are și-o altă față, mai reală decît cea văzută din crama lui Săteanu, ori din garsoniera mea, în care vine și se dezbracă vreuna, în ai cărei ochi nu stăruie grija pentru cei doi prunci de acasă... Dacă vreau să fac literatură, trebuie să înfrunt pieptiș viața sub multiplele-i aspecte" conchide și se preocupă de telefon, să-i spună portarului s-o lase pe femeie să iasă mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
unei doamne Bellairs. Nici o doamnă cu acest nume nu lucrează aici. — Am Întîlnit-o În parc, la tombolă... — Știți, toate doamnele care lucrează la tombolă sînt voluntare. Nu vă putem spune adresele lor. — Se pare că s-a făcut o greșeală, stărui Rowe. Mi s-a dat un cozonac destinat altuia... — Mă duc să mă interesez, zise dactilografa, și intră Într-o Încăpere alăturată. Rowe avu răgazul să se Întrebe dacă nu fusese cumva imprudent venind singur Încoace. N-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
copilărești: „Ba da, ba da, ba da!“ Maică-sa se lungi În șezlong și-i spuse surîzătoare: „Băiețelul meu n-ar omorî nici măcar un gîndac.“ (Avea obiceiul să cam Încurce expresiile curente.) „Ba tocmai de aceea, ba tocmai de aceea“, stărui el, dar maică-sa Îi spuse, făcînd un semn cu mîna spre soția vicarului: „E doar un vis, dragul meu, un vis urît...“ ... Se trezi În lumina lugubră a stației de metrou - cineva Înfășurase becul Într-o eșarfă de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de a folosi rețeaua telefonică. — Aici Mamele libere. Cine-i la aparat? — Aș dori să vorbesc cu domnișoara Hilfe. — Cine Întreabă? — Un prieten al ei. Un mormăit dezaprobator răzbătu pe fir, pînă la urechea lui. Dați-mi, vă rog, legătura, stărui Rowe, și În clipa următoare auzi un glas pe care dac-ar fi Închis ochii pentru a nu mai vedea cabina telefonică și ruinele din Holborn l-ar fi putut lua drept al soției sale. De fapt, nu semăna deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cenzură. Rowe simțea o nevoie irezistibilă de a vorbi deschis cu cineva. — N-ai vrea să ne Întîlnim undeva numai pentru cinci minute? — Nu. Mi-e cu neputință. Nu pot pleca de-aici. Măcar pentru două minute! — Exclus! — Te rog! stărui el, simțind neapărat nevoia s-o vadă. — Ar fi periculos... Iar fratele meu s-ar supăra... — SÎnt așa de singur! Nici nu pricep ce se-ntîmplă. Și n-am pe nimeni cu care să mă sfătuiesc. SÎnt atîtea Întrebări pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]