KorAP: Find »[drukola/base=statalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...20 >

483 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

a întregului primordial în cadrul statalității unice a Țării Românești a fost iremediabil spulberată odată cu întemeierea Principatului Moldovei de către Dragoș, care a descălecat "din Maramureș din Ungaria" însoțit de "o colonie de Români". Pentru Aaron, această a doua fundație a unei statalități paralele a constituit lovitura de grație pentru aspirația de unitate politică a poporului român: Atunci prilejul de ori ce unire trecu; în locul aceștia eși la mijloc interesul iubirii de stăpânire; și astfel se puse linie de hotar și întra-aceste două

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Aaron. Motivul independenței capătă valențe sporite, alături de accentuarea principiului naționalității în derularea istorică a românilor. Neatârnarea politică devine expresia ființei naționale în istorie, iar perioadele de subjugare sunt interpretate ca simptomatica amorțirii simțului național. Independența politică devine un corelativ al statalității. Mântuirea politică, scuturarea de sub "jugul îndoit de stăpânire străină și de barbarie" este posibilă doar prin întemeierea statalității românești. În acest fel Aaron pune bazele a ceea ce va evolua și se va rafina în reflecția istorică românească sub forma unui

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
expresia ființei naționale în istorie, iar perioadele de subjugare sunt interpretate ca simptomatica amorțirii simțului național. Independența politică devine un corelativ al statalității. Mântuirea politică, scuturarea de sub "jugul îndoit de stăpânire străină și de barbarie" este posibilă doar prin întemeierea statalității românești. În acest fel Aaron pune bazele a ceea ce va evolua și se va rafina în reflecția istorică românească sub forma unui "mesianism statal", axat pe ideea forță potrivit căreia mântuirea politică a românității se poate împlini doar printr-un

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
un con de umbră, ceea ce a dus la reînceperea luptei pentru "apărarea naționalității, mântuința neatârnării și scăparea drepturilor lor, împotriva puterilor vecine ce voia să le soarbă ființa" (Aaron, 1835, p. x). Pe lângă mântuirea politică (dobândirea și prezervarea neatârnării) prin intermediul statalității, o altă formă de eliberare națională viza îndepărtarea alfabetului chirilic și reinstalarea limbii latine, "limba strămoșească". Depistabile la Aaron sunt primele reflexii herderiene ale ideii că limba exprimă spiritualitatea colectivă a popoarelor. "Întunerecul neștiinței cu care se-acoperi țara rumânească

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
ce i se-cuvine, și întemeidu-se o tipografie rumânească, rumânii începură mai mult a fi rumâni cunoscându-și drepturile naționalității" (Aaron, 1835, p. xiv). Independența românității se dobândi așadar și prin eliberarea prin cultură, în special prin "slobozenia" lingvistică. Însă statalitatea și independența cultural-lingvistică, deși elemente necesare ale neatârnării politice, nu sunt și suficiente în acest scop. "Epoha de fericire" pe care o luase "duhul rumânesc" a fost deturnată prin instalarea de către puterile străine a "sistemei fatale" a fanariotismului: "Rumânii piedură

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
mea, toată acea întindere de loc unde se vorbește românește, și ca istoria națională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâșierea ei, a Valahiei și a fraților din Transilvania" (pp. 647-648). Noțiunea de "patrie", anterior având o definiție etatistă, fiind echivalată cu statalitatea (fie cu Principatul Transilvaniei, fie cu cel al Țării Românești, fie cu cel al Moldovei), este astfel expandată pentru a cuprinde întreaga românime. O altă notă distinctivă a istoriografiei romantice promovate de Kogălniceanu este subiectivizarea istoriei. Această urmare este, în

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
latine, continuitatea romană după retragerea aureliană, unitatea etnică a tuturor românilor), care sunt completate cu adiții extrem de importante elaborate în climatul romantismului istoriografic: independența națională ("neatârnare" politică și "slobozenia" lingvistică și culturală) și mai ales unitatea românimii sub cupola aceleași statalități și sub aceeași autoritate politică. Renovarea paradigmatică adusă de fundarea discursului istoriografic pe coordonate romantice a implicat o deplasare a accentului de pe chestiunile originii, latinității pure și continuității etnice (asupra cărora s-a concentrat aproape în totalitate investiția istoriografică a

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
au schimbat mult, cu toate acestea păstrară numele, limba, obiceiurile, năravurile și alte trăsuri caracteristice de strălucitul sânge roman din care se trag" (Aaron, 1839, p. 23). Decisiv de importantă este sublinierea unei alte dimensiuni a continuității - permanența politică a statalității române. Semnalată de L. Boia (1997), "ceea ce îi complexează pe români este lipsa, timp de o mie de ani, a unui stat românesc, este lipsa unei tradiții politice înrădăcinate în timp, comparabilă cu a națiunilor vecine" (p. 138). Evident, acest

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
complexează pe români este lipsa, timp de o mie de ani, a unui stat românesc, este lipsa unei tradiții politice înrădăcinate în timp, comparabilă cu a națiunilor vecine" (p. 138). Evident, acest deficit al organizării statale, această discontinuitate marcantă a statalității românești, a bântuit frenetic conștiința istorică românească. Împotriva conștiinței acestei discontinuități istorice pe plan politic a statului românilor, Albineț prezintă o soluție care va fi, într-o formă sau alta, improvizată drept contra-argument: după părăsirea provinciei de către legiunile romane, coloniștii

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Carpați, "unde în forterețe și palance adumbrindu-se, formară mai multe staturi sub osebite titluri atât în Moldova, Transilvania și Panonia păn la Tisa, precum și în Țara-Românească" (Albineț, 1845, pp. IX-X, subl. n.). A dispărut unitatea statală, însă, forme de statalități locale, reziduri ale statalității politice anterioare, au supraviețuit, și sub ocrotirea lor s-a prezervat și esența etnico-lingvistică de origine latină. Ca pentru a o cimenta în conștiința publică, ideea continuității politice și statale este reiterată de Albineț în multiple

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
și palance adumbrindu-se, formară mai multe staturi sub osebite titluri atât în Moldova, Transilvania și Panonia păn la Tisa, precum și în Țara-Românească" (Albineț, 1845, pp. IX-X, subl. n.). A dispărut unitatea statală, însă, forme de statalități locale, reziduri ale statalității politice anterioare, au supraviețuit, și sub ocrotirea lor s-a prezervat și esența etnico-lingvistică de origine latină. Ca pentru a o cimenta în conștiința publică, ideea continuității politice și statale este reiterată de Albineț în multiple rânduri. Deși românii în

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în revistă istoria imperială a romanității, Albineț constată că statele Moldo-Române din vremea lui erau continuatoarele tradiției statale care se originează în Imperiul Roman. După căderea Imperiului Roman "propriu" (în secolul al V-lea, anul stabilit convențional fiind 476), tradiția statalității romane s-a prezervat în două ramificații ale acestuia: Imperiul Bizantin ("Roma nouă Constantinopole") și Imperiul Româno-Bulgar, "carele întinse domnirea sa până la Bizanțiul și Grecia" (Albineț, 1845, p. XI). "Însfârșit această Imperie [Imperiul Româno-Bulgar] se sfărâmă, acea Romano-Orientală căzu sub

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
și provincialismul istoric despre care am văzut că formează cadrele memoriilor colective în această perioadă, centrul de greutate este pus pe independența de stat, obținută în trei momente decisive ale istoriei: i) momentul întemeierii statului, conceput ca izbânda neatârnării prin statalitate; ii) momentul apoteotic al mântuirii patriei de atârnare prin salvatorul neamului (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, în funcție de principat); iii) momentul de triumf al românismului împotriva fanariotismului (în principatele danubiene). Spiritualitatea. Ideea că "poporul român s-a născut

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
originea romană pentru a conferi românilor o dublă sursă de nobilitate. Nu doar etnogeneza poporului român este intim legată de creștinism. Chiar și "statogeneza" principatului Țării Românești are la bază un motiv religios. Radu Negru a descălecat din Transilvania, întemeind statalitatea Țării Românești în 1290, datorită persecuțiilor religioase la care erau supuși românii ardeleni de "religiune" răsăriteană de către ungurii catolici: "Dintre toți însă Episcopul catolic al Transilvaniei a supărat mai mult pe Români, vrînd a'i face ca să se lapede de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
prinț Radul Negru care era Domn în pământul Făgărașului și al Omlașului, a trecut munții dincoaci și a pătruns în Romania, la anul 1290" (Aaron, 1839, pp. 38-39). Prin aceasta, ortodoxia este încorporată în însăși genetica statală a Țării Românești. Statalitatea devine o modalitate de prezervare a ortodoxiei, una din rațiunile de a fi ale statului fiind aceea de păstrare a adevărurilor religiei răsăritene. Concluzii: construcții segregate de memorii colective românești. În această perioadă a secolului al XIX-lea, până la unirea

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
una din rațiunile de a fi ale statului fiind aceea de păstrare a adevărurilor religiei răsăritene. Concluzii: construcții segregate de memorii colective românești. În această perioadă a secolului al XIX-lea, până la unirea principatelor dunărene în prima formulă, minimală, a statalității românești, a fost pilonată infrastructura pe baza căreia se va edifica ordinea mnemonică a conștiinței naționale românești. Aceasta s-a înfăptuit prin instituționalizarea progresivă a unui sistem educațional public de masă sponsorizat statal și în special prin introducerea istoriei patriei

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
stat român. Prin plasarea centrului de greutate al învățământului pe educația istorică și geografică, autoritățile statale române lansează proiectul general de convertire a țăranilor creștini în cetățeni naționali, a patrioților în naționaliști. Cazul învățământului românesc transilvănean, desfășurându-se sub jurisdicția statalității maghiare, comportă note de specificitate, motiv pentru care este imperativă o tratare a acestuia într-un registru separat. În același timp în care în Principatele Unite se făceau progrese majore în vederea instituționalizării învățământului primar public de masă, în Transilvania educația

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a serbărilor naționale. În trei ocazii anuale (Ziua Sfântului Ștefan celebrată pe 20 august, Ziua adoptării legilor pașoptiste aniversată pe 11 martie, respectiv ziua onomastică a regelui) școlile primare (inclusiv cele românești) trebuiau să își manifeste ritualic loialitatea față de simbolurile statalității maghiare, arborând steagul unguresc pe care figura emblema națională pe toate fațadele unităților școlare (ibidem, p. 111). Sub raport cantitativ, în anul 1914, pe întreg teritoriul Ungariei funcționau 16.635 de școli primare, din care 2.257 erau școli cu

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
veciniĭ lor mult maĭ numeroșĭ" (Melidon, 1876, p. 41). După cum am arătat mai devreme, simpla demonstrare a continuității etnice sau caracteriale, a permanenței românești de-a lungul timpului, nu mai putea fi complet satisfăcătoare pentru noile vremuri în care noua statalitate forjată prin unirea din 1859 își căuta rădăcini istorice. Miza majoră s-a mutat de pe proclamarea continuității etnice pe probarea continuității statale, a permanenței statalității românești. Evacuarea aureliană a Daciei Traiane, prin retragerea administrației romane, a ocazionat organizarea politică a

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a lungul timpului, nu mai putea fi complet satisfăcătoare pentru noile vremuri în care noua statalitate forjată prin unirea din 1859 își căuta rădăcini istorice. Miza majoră s-a mutat de pe proclamarea continuității etnice pe probarea continuității statale, a permanenței statalității românești. Evacuarea aureliană a Daciei Traiane, prin retragerea administrației romane, a ocazionat organizarea politică a populației autohtone rămase locului. Statalitatea română își are originile în această reorganizare politică provocată de retragerea guvernământului roman: "Din epocha aqueasta începe un guvern nuou

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
1859 își căuta rădăcini istorice. Miza majoră s-a mutat de pe proclamarea continuității etnice pe probarea continuității statale, a permanenței statalității românești. Evacuarea aureliană a Daciei Traiane, prin retragerea administrației romane, a ocazionat organizarea politică a populației autohtone rămase locului. Statalitatea română își are originile în această reorganizare politică provocată de retragerea guvernământului roman: "Din epocha aqueasta începe un guvern nuou și autonom în Dacia nóstra" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 40). Proiectarea în trecut a năzuințelor de viitor, filtrate prin ciurul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
p. 40). Revoluționarul romantic pașoptist modelează trecutul după profesiunea sa de credință politică bazată pe republicanism, liberalism democratic și creștinism. În timpul împăratului Constantin, Heliade specifică faptul că "Religia chrestină deveni religia Statelor României" (p. 42). Deși în stare de fragmentarium, statalitatea românească a continuat pe toată durata mileniului întunecat al năvălirilor barbare, până la descălecările lui Radu Negru în Muntenia și a lui Bogdan în Moldova. La sud de Dunăre, Heliade menționează existența unui "regat Romano-Bulgar", iar în arcul carpatic, sub Ștefan

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Romano-Bulgar", iar în arcul carpatic, sub Ștefan I, "Ungurii cu Românii și cu popolii slavi formà un rigat nuou Ungro-valach, sau al Ungariei confederate" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 56). În aceste două entități politice cu participație românească s-a păstrat statalitatea română. Acestea erau însă multinaționale, fapt ce trebuie să fi fost o puternică sursă de frustrare pentru românii care doreau un stat curat românesc: " Se decisserŏ darrŏ a creà o Romanie pură formată de doĕ mari ducate danubiene și susținută

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
și independente, de aquì înainte începe România pură, cu conservația othodoxiei" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 81), ale căror trasee istorice vor converge înspre direcția fuzionării din 1859 într-un singur stat pur românesc. Prin această mitoistorie, Heliade arată "quŏ firul [statalității românești] nu se taie" (p. 69). Unitatea. Cele mai substanțiale revizii de hermeneutică istorică survenite în această a doua generație de manuale de istorie vizează ideea de unitate. După Unirea din 1859, istoriile separate ale celor trei principate sunt supuse

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
eĭ trăesc împărțiți în deosebite grupe, fiind parte neatârnațĭ, parte supuși unor stăpâniri străine" (Xenopol, 1897, p. 9). Pe lângă unitatea etnică, lingvistică și teritorială care o fundamentează, revendicarea unității politice actuale se sprijină pe precedentul istoric al unității primordiale a statalității medievale românești. N. Iorga, spre exemplu, evidențiază baza istorică a unității politice românești, afirmând că circumstanțele politice ale secolului al XIV-lea erau propice pentru "ridicarea unei țări neatârnate a Românilor". Această unitate medievală a statalității românești conferă suportul istoric

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]