933 matches
-
ei, Tanda cu Manda, e materialistă Ivona, materialistă și cărpănoasă, d-aia mă și pusese să-ntreb. D aia, cum ajungeam lângă fotoliu ei, o-ntrebam : — ...ce, nu mă mai cunoașteți ? Și madam Ioaniu se zgâia la mine cu ochii sticloși. Avusese ochii albaștri-albaștri, da de la o vreme parcă și ochii i se deco lorase. Poate nici să nu mai fi văzut mare lucru cu ei, că-ntr-o vreme se plânsese de albeață, și asta, e știut, dac-o ai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înceapă să coboare. Ridicându-se să mai caute ceva prin cămară, Ivona își aruncă ochii pe geam, dar nu vede decât gudronul ondulat și scorojit al magaziei de lemne și, mai departe de el, chioșcul negru, umed. Resturi de zăpadă sticloasă, întărită ca sub o crustă de zahăr, au încremenit încolăcite ca niște găinațuri pe acoperișul chioșcului. — Parcă știam că mai e puțină zacuscă... Aaaah, e un deranj aici ! Nu pot să înțeleg cum de nu-ți ajunge timpul nici când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să se insinueze bănuiala interesului propriu asupra oricărei fapte bune, mai este de mirare că în permanență suntem sceptici și blazați ? De ce oare însă, fără nicio legătură cu ceea ce rostește, îi apare deodată în minte această amintire veche ? O dimineață sticloasă și cenușie de februarie, iar el mergând pe jos pe strada Sfântul Ionică, pentru că nu mai are nicio para în buzunar, ca să poată lua chiar cea mai mizerabilă birjă. Zgribulit în paltonul subțire, alunecând tot timpul pe limbile de gheață
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
repete. Așa încât, frisonând în paltonul subțire și elegant, făcând utopice calcule de bani pentru o mult visată blană de samur, atât de necesară unei ființe ca el, friguroase, strângându-și mai departe mâna înghețată pe medalion, dă colțul, în dimineața sticloasă de februarie, spre strada Sfântul Ionică. Frigul tăios îi lipește nările, îi înroșește nasul, îi înțeapă ochii înlăcrimați. Viu și tânăr fiind, este cât se poate de firesc să meargă să-și amaneteze medalionul primit lângă un pat de moarte
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aparține acestui geniu artilerist, Stancu (azi, loco tenent - anul viitor, cine știe, general de brigadă și ministru al Apărării sau Împărat al armatei), care m-a responsabilizat emițînd această ironie, În timp ce belea la mine o pereche de ochi albaștri, limpezi, sticloși, de vițel - din care ieșeau niște fulgere de vițel. Dar Înțeleg, din felul În care toată lumea rîde și se bucură, că am obținut un calificativ foarte bun. Ies toți ofițerii din găurile În care au stat vîrÎți, acoperiți cu plase
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ei de baie cu fustiță verde (detesta bikini) și fără bonetă (la Institut nu se foloseau bonete de baie). Aerul rece îi învălui trupul cald și-i tăie, o clipă, respirația. Păși cu grijă, în vârful picioarelor, pe pavajul înghețat, sticlos, și plonjă grațios în norul de abur care vătuia bazinul. Înota frumos în plăcuta apă caldă, pe sub protectorul nor alb. Diane înotase mai devreme și acum, îmbrăcată într-un elegant pulovăr de lână, o elegantă șăpcuță de lână, mănuși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi ziceau Burlan. Da, tu, a zis instructorul Cerchez. Tu ce părere ai de toată situația asta de care v-am vorbit?" Burlan stătea rezemat moale cu șalele de pupitrul băncii din spatele său, cu o lucire de panică în privirea sticloasă. Se străduia să rămână în picioare. "Ei! l-a îmboldit instructorul, iritat. N-ai nicio părere?" Eu cred că... a îndrăznit Burlan. Și a rămas cu vorba-n vânt. Ia s-auzim! a spus cu asprime instructorul. Crezi că ce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de căldură așteptând să vină seara și ducîndu-ne mereu la fântână după apă. Tânjeam după o ploaie care să calmeze aerul surescitat, dar n-aveam noroc. Când se înnegura puțin, norii se dovedeau sterili. Se risipeau repede și cerul redevenea sticlos. Apoi, zile întregi, singura umbră care-l traversa era a ciorilor ce vin în răstimpuri ca un nor de scrum până deasupra gării, de unde, după câteva ocoluri, fac cale întoarsă. E ceva ce nu înțeleg în povestea asta cu ciorile
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
gânganie, în gunoi. Mi s-a făcut frig. O frică irațională a pus stăpânire pe mine când am văzut o broască tîrîndu-se, ca un punct negru, pe luciul acelui ochi imens care nu clipea măcar, rămânea mai departe fix și sticlos. Am luat-o la fugă, dar după câțiva pași înotam până aproape de genunchi în pământul mocirlos și m-am poticnit. Un râs bubuitor a umplut mlaștina, cutremurând liniștea și făcând trestiile să foșnească. Atunci am simțit o mână pe umăr
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Hai să ne întoarcem! ― Ești nebună? Judeci marea după o bucățică din ea? Ce-ai zice dacă cineva văzîndu-ți degetul cel mic ar spune că ești urîtă? Stai, ia uită-te acum... De astă-dată marea se deslușea bine. Era albastră, sticloasă, imensă, ca un al doilea cer culcat pe pământ. ― Iartă-mă, Dor, e frumoasă, dar altfel... altfel... ― Nu-mi cere mie iertare. Cere-i ei... Și nu aici, ci la fața locului... Vezi să nu uiți... ― Nu, Dor, n-am
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
frații își refuză conlucrarea în favoarea dușmanilor comuni. Ce am descoperit acum a fost de-a dreptul copleșitor. O cetate medievală substanțial restaurată, oricând rivalizând cu suratele din Apusul și Centrul Europei. Am rătăcit de unul singur, într-o dimineață rece, sticlos luminoasă, de-a lungul meterezelor și șanțurilor tip Vauban, prin tuneluri misterioase, cu ca mere de tortură și drumuri de acces către tunurile fioroase, pe lângă sinistrul eșafod al tragerii pe roată a lui Horia, apoi printre uriașii cai frizieni olandezi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
ajută să crească oriunde. Oțetarii sunt varianta botanică a câinilor vagabonzi din București. Cred că e imposibil să fie stârpiți. Acum, însă, puterea lor de a măcina și piatra cu rădăcinile îmi impune respect. Lumina amurgului îi face mai puțin sticloși, le dă ceva feciorelnic. Și, ascunși pe jumătate de un zid vechi, capătă un mister care îndeamnă subconștientul meu să se legene pe ramurile lor ca într-un balansoar. E un ceas care-ți cere să iei viața așa cum e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
zdrobite. Nu pot să uit figura tatei dintr-o zi cu căldură bolnavă, rău prevestitoare, în care grindina a nimicit, într-un sfert de ceas, tot ce se găsea pe câmp. Stătea prăbușit pe trepte, privind dincolo de mărul cu fructe sticloase de lângă poartă, fără să scoată o vorbă. În acea tăcere, alături de drama țăranului, de a-și vedea compromisă munca dintr-un an întreg, se găsea, înțeleg acum, și forța lui de a o lua de la capăt. Când alți nori apocaliptici
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să vină, cu primul tren, în Făgăraș cu câte flacoane de streptomicină putea să procure. Am rătăcit, după aceea, pe străzi, cu un ghem de spaimă în stomac, cerșind Providenței o minune. Nu voi uita niciodată decorul acela de iarnă sticloasă, cu cer vânăt. Flacoanele de streptomicină au ajuns a doua zi, în zori. Era, însă, prea târziu. Tata făcuse septicemie. Dimineața, părea vesel și mi-a spus că vom merge, vara, împreună la coasă, pe Seaca. "Da, tată," m-am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
tot rostit la timpul lor. Atât le-am repetat... Ne-am înșelat... Cei din public, îmbogățiții și colaboraționiștii orașului, putred de corupți, păreau să fi uitat până și ei Sodoma josnică și mono tonă a vieții lor. Unii tăceau, privind sticlos în fața ochilor. Alții duceau paharul alungit de șampanie la gură și beau din el mult mai mult decât de obicei. Femeile, multe dintre ele târfe trecute prin ciur și dârmon, plân geau ca școlărițele. Se surprinse și Zaraza lăcrimând, și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
și acele urme de civilizație erau acolo special pentru noi, ca un fundal pentru elementele muncii noastre, așa cum noi, reciproc, transpiram mulțumind pentru privilegiul de a fi parte a acelui întreg. Noi doi într-o barcă îngustă, cafenie, pe apa sticloasă, care părea mai întîi neagră, apoi din nou albastră, luminați de un soare arzător, binecuvîntați de copacii care se aplecau deasupră-ne, încurajați de iarba șoptitoare și stufărișul fluierător, priviți stăruitor de vaci și de pescari, cu behăitul oilor și șuieratul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
avu în fața ochilor ciocul ei mare coroiat și ascuțit ca un pumnal. — Dă-i asta, zise Sludden înmînîndu-i cartea de credit. Lanark o ținu de un colț și o împinse timid spre cioc, care o înșfăcă. în ochii gălbui și sticloși se aprinse o lumină galbenă. Apoi capul se răsuci și nu se mai văzu. — Nu poate zbura pînă nu intrați cu totul înăuntru, zise doamna Schtzngrm. Și nu uitați, cu cît feți gîndi mai puțin, cu atît fa zbura mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vestibul ― a fost locul cel mai potrivit. Deoarece, în cursul consultației, cu excepția a numai două cazuri, instrumentele putuseră fi apropiate de fotoliul din care Gosseyn putea supraveghea, privind oblic prin ușa vestibulului, poarta întredeschisă de la intrare. Unele dintre aparate luceau sticlos și tuburile lor electronice funcționând îi încălzeau obositor pielea atinsă. Altele, deși iradiau strălucirea metalului topit, rămâneau reci și fără viață. În fine, erau aparate fără nici o lumină vizibilă, dar care zumzăiau, mârâiau sau vibrau în timp ce-l examinau cu simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
după numai câțiva pași. Trupurile soldaților din garda lui Thorson zăceau risipite în toate părțile. În spatele unui birou zări, cufundat într-un fotoliu, un om în vârstă; barba îi acoperea în bună parte obrazul. Ridicându-și către Gosseyn ochii deja sticloși, reuși să surâdă și articulă: ― Ei bine, am reușit. Vocea lui era puternică, familiară. Gosseyn îl privi și-și aminti unde și când auzise pentru prima oară această voce de bas. Șocul revelației îi concentră reacția într-un singur cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
mesajului, spunea că sunt egoist, că puțin îmi pasă de alții care poate au nevoie de mine, și așa mai departe. Până la urmă m-a convins și am pornit, târziu după-amiază, spre casa Mariei. Mergeam încet, pe cerul compact și sticlos alergau niște nori destul de urâți. Orașul zăcea în covorul lui de praf. Mă simțeam în afara oricărei legături favorabile cu norii aceia adunați sub ochii mei într-o harababură menită parcă să-mi demonstreze cât de iluzorii ne pot fi uneori
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vestibul ― a fost locul cel mai potrivit. Deoarece, în cursul consultației, cu excepția a numai două cazuri, instrumentele putuseră fi apropiate de fotoliul din care Gosseyn putea supraveghea, privind oblic prin ușa vestibulului, poarta întredeschisă de la intrare. Unele dintre aparate luceau sticlos și tuburile lor electronice funcționând îi încălzeau obositor pielea atinsă. Altele, deși iradiau strălucirea metalului topit, rămâneau reci și fără viață. În fine, erau aparate fără nici o lumină vizibilă, dar care zumzăiau, mârâiau sau vibrau în timp ce-l examinau cu simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
după numai câțiva pași. Trupurile soldaților din garda lui Thorson zăceau risipite în toate părțile. În spatele unui birou zări, cufundat într-un fotoliu, un om în vârstă; barba îi acoperea în bună parte obrazul. Ridicându-și către Gosseyn ochii deja sticloși, reuși să surâdă și articulă: ― Ei bine, am reușit. Vocea lui era puternică, familiară. Gosseyn îl privi și-și aminti unde și când auzise pentru prima oară această voce de bas. Șocul revelației îi concentră reacția într-un singur cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Se simți îngrozitor amintindu-și fața lui răvășită din momentul acela al dezastrului. Un Cayle Clark istovit, nefericit, cu ochii scoși din orbite... ăsta era chipul pe care-l ținea minte. Se întrebă așa, într-o doară, dacă ochii lui sticloși au observat-o cumva. În cele din urmă gândi: "Să-l mai privesc o dată peste un minut. De data asta am să încerc să-i atrag atenția". Se uită mereu la ceas, hotărâtă să nu se lase "grăbită. Mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
și Dascălu se prăbușiră aproape în același timp. Doamna Miga zări siluetele răsărite la marginea pădurii, apoi altele venind dinspre șosea. Ioniță Dragu își încovoie privirea. Lumina din ea se chirci. Ochii i se stinseră cu mult înainte de a deveni sticloși. Cristescu se aplecă deasupra cadavrului. ― Ce ghinion! Azimioară încercă să-l consoleze. ― Numai la asta nu mă așteptam. Oameni în vârstă să riște în halul ăsta! Inginerul, rănit la cap, privea în gol. Sângele se prelingea după ureche, scurgîndu-se pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
încurcat. Pretextă ceva în legătură cu silueta. În fond, nu suporta prăjiturile preparate pe bază de untdelemn: gogoși, minciunele, checurile economice cu parfum de floarea-soarelui... Nevastă-sa gătea ca la carte, rețete sofisticate cu migdale și alune trase în ciocolată, cu glazuri sticloase și șerbeturi fine, în culori pastelate, tarte gingașe, zimțuite, în care căpșunile sau boabele de struguri se strecurau ca într-un paneraș elegant. Detesta falsurile și băga câte 20 de gălbenușuri într-un kilogram de cozonac, papanașii se înecau în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]