828 matches
-
românească întârziată până în secolul 20. Pentru a nu încărca însă textul vreunui întâmplător cititor al acestor rânduri, mă voi mai referi doar la o singură situație, situație finală, trăită de el și, prin el, de apusul răzeșimii românești și instaurarea stihiei comuniste. Tata la 55 ani Era în primăvara anului 1952. Imediat după terminarea cursurilor universitare, fusesem numit asistent la Catedra de Geografie a Facultății de Științe de la Universitatea "Al.I.Cuza" din Iași. Totul a decurs normal în activitatea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
să cumpere [cereale] de la jidani” <endnote id="(36, pp. 125 și 144)"/>. Evreul care aduce ploaia Conform multor credințe populare atestate la români, dar și la slavii nordici <endnote id="(70, pp. 136 și 180- 181)"/>, evreii au puteri asupra stihiilor naturii anume toamna, „la sărbătoarea lor cea mare”, așa cum se menționează Într-o superstiție citată deja mai sus. Uneori se face referire la „Sărbătoarea cuștilor” <endnote id="(126, p. 30)"/>, fiind vorba de „Sărbătoarea corturilor” sau „a colibelor” (Sukot). Ținută
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
celor educați de decenii în spirit stalinist. Gorbaciov nu a dorit distrugerea sistemului în fruntea căruia se afla, ci doar reformarea lui, aducerea lui "la zi". Numai că el a pățit ca ucenicul vrăjitor, care, după ce a dat drumul la stihii, a uitat formula prin care puteau fi aduse înapoi și stăpânite. Sistemul economic și cel politic sovietice erau atât de depășite, încât fie cea mai mică fisură putea duce la prăbușirea lor, lucru care s-a și întâmplat. Odată introduse
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
o „vedere” de un alt nivel, prin concentrarea minții și purificarea sa de „deșeurile” lumești. Încercăm astfel să inspirăm un alt aer, să vedem o altă lumină, care ne vine din interior, dar și de undeva de sus, prin stârpirea „stihiilor” răului. Veți spune că un atare exercițiu este dificil și peste măsura posibilităților noastre. Nu este adevărat! Ca „fărâmă” a puterii divine, fiecare ființă e capabilă de așa ceva. Nici nu ne dăm seama de ce suntem În stare. Primenirea lăuntrică stă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
foc. Îmi vine adesea să scriu viața unui fir de colb ... de la-nceput până la sfârșit și prin toate episoadele ..." (Istoria unei lacrime) 3. În "Complexul Ghilgameș", ca engramă a pulberii, cele 4 elemente ale lui Empedocle (apa, pământul, aerul, focul), "stihii ale lumii patru" (Strigoii), sunt intricate în firul de praf: "Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii" (Scrisoarea I). Praful nu este "ceea ce este", ci ceea ce devine pentru ca toate componentele sale (stânca, zidul, ruina) să fie parcurse: "Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
unui semn scris în astre. Nu gestul individual al zeului este așteptat, ci legea scrisă după care se conduce și zeul și astrele. E o mentalitate de răzeș care crede în înscrisul zapisului. Nici muntele nu are la Eminescu o stihia litate sălbatică, respingătoare: nu sunt pentru erou cărări de netrecut, obstacole și animale crude. Ascensionalitatea pare a fi redată prin survolare, nu printre colții pietrelor. Nu întâlnim nici sensul de "scufundare" abisală, ci de planare, mai degrabă acel "complex spectacular
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
să comande natura și forțele neînțelese care o animă. Aceasta ar fi o perioadă de "copilărie" a umanității, care se maturizează atunci când realizează imposibilitatea luării în posesie (fie și simbolică) a naturii și își schimbă radical atitudinea, încercând să îmblânzească stihiile, considerate manifestări ale unor ființe supranaturale, fază care corespunde gândirii religioase, dar care lasă omul într-o stare "adolescentină", naivă. Maturitatea deplină survine, în această schemă, doar odată cu dezvoltarea gândirii științifice, singura prin care omul izbutește într-o oarecare măsură
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
urmăreau căderea regimului Ceaușescu). Afirmă că în România ar fi fost imposibilă o „revoluție de catifea”, că el însuși mizase, ca reformator, cu ani în urmă, pe așa ceva, dar că se convinsese de imposibilitatea acestei soluții - singura formulă era o stihie revoluționară, un „spasm politic și social” (p. 18). Admite că „o răscoală populară m-a propulsat în vârtejul acțiunii ce a dus la transformarea unei explozii sociale într-o cucerire cu caracter politic” (p. 17). Consideră că a fost creditat
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
la București - „regizorii”. Seria antonimelor este însă mult mai amplă: uzurpați/uzurpatori, inocenți/complotiști, sinceri/ ipocriți, victime/călăi, profitați/profitori, naivi/cinici, credincioși/farisei. Revolta de la Timișoara (16-20 decembrie) și cea de la București (21-22 decembrie, până la prânz) au constituit o stihie (precum inundațiile din 1970 sau cutremurul din 1977, precizează metaforic, dar nu prea inspirat autorul); dacă la Timișoara a avut loc în principal o „vâlvătaie”, o „febră”, o revoluție, la București (cu referire evidentă nu la capitala insurecțională, ci la
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
anunță pe cel din simbolismul decadent și din literatura impulsionată de școala de la „Contemporanul”. Versurile rezistă la lectură și azi în virtutea substanței epice, a plasticității expresiei unor stări de tensiune provocate fie de pasiuni umane, fie de năprasnice dezlănțuiri ale stihiilor: „Se-ntuneca. Prin aer treceau arcuri de foc. / Tuna. Cădeau ici-colo mari picături de ploaie. Părea câteodată tot cerul că se-nmoaie / În foc. Săgeți aprinse trăsneau pomii pe loc” (Alina-Linda). Inegal, cu situații confuze, poemul Miriță, ultima construcție de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
mai oferit și C. Brăiloiu, I. Mușlea și chiar V. Alecsandri. Cercetarea filosofiei mioritice a dat naștere la o vie dispută. În viziunea lui Lucian Blaga, moartea transfigurată metaforic în nuntă nu ar fi decât o „unire sacramentală cu o stihie cosmică”. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, București, 1866, 1-4; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București, 1885, 435-437; Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, I, partea I, București, 1900, 3-4; Al. Vasiliu, Cântece, urături și bocete de-ale poporului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
asemenea rezultat și în poeziile în vers alb (Poezii în vers alb, 1983). Un ton neașteptat de aspru, răbufnind în sarcasme și blesteme, zvâcnește în Balade și strofe răzlețe (1943). Cu toată jalea pe care o lasă în urmă, războiul, „stihie” devastatoare, insuflă bucovineanului podidit de patriotice simțiri impulsuri de energie combativă. O antologie din versurile lui C., Scrieri lirice, s-a editat în 1970. Respirând o seninătate ce îngăduie și câte o inflexiune de umor, sonetele - înmănuncheate în Scrieri lirice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
elementele comune de limbaj folosite de cei doi romancieri în prezentarea personajului pământul, precum și structurile lingvistice care exprimă relația dintre cele două personaje principale - om și pământ - punând în evidență valorile simbolului Pământ, mai ales în romanul rebrenian: mamă, ibovnică, stihie. Deși perceput în mod diferit în cele două romane, Pământul are un rol fundamental în destinul personajelor celor două romane (destine legate permanent de Pământ), ceea ce reiese din ampla analiză pe care o face autoarea în paginile dedicate acestui simbol
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
Ana. În romanul rebrenian, importantă este relația ompământ: Ion se naște din pământ, pentru a ajunge, în finalul romanului, tot în pământ. În relația cu omul, 22 personajul - obiect este perceput pe trepte de manifestare diferite: pământul - mamă, pământul-ibovnică, pământul stihie: ”Pământul este obiect al adorației, dar și al spaimei; cauză a existenței și ocrotitor al ființei. Îndeplinește funcția mamei, este un loc de refugiu, dar și agent al marilor neliniști și tragedii”. Criticul literar Dan Mănucă afirmă că cele două
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
mai fi în stare/ Să recunoască chipul Focului din care au purces" (Vești dintr-un tărâm de ceață, vol. Trandafirul și clepsidra, în op. cit., p. 76), " Când urmele spre sacru s-au șters și uitarea/ se vădește cu puterea unei stihii" (Fragmentele, 73, în op. cit., p. 118), "un tărâm al rătăcirii/ Unde amprenta ființei și semnele sacrului s-au șters" (Astrul nomad, vol. Kaspar Hauser, în op. cit., p. 130), " Un anotimp al rătăcirii, când ființarea/ întoarce spatele adevărului Ființei/ și se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
naturii etern curgătoare”. Ultima locuțiune sugerează că odată cu jurământul începe inițierea în doctrina pitagoreică a metempsihozei, a sufletului nemuritor. În loc de yucav („suflet”) însă, cealaltă variantă folosește expresia a(meter hv genehv („seminției noastre, neamului omenesc”) și trimite la cele patru stihii ca „rădăcini” ale naturii generative. Asimilarea lui Pitagora cu însuși tetraktys este clară. Ea este însă de ordin metafizic și nu lingvistic. Ambele variante au coloratură dialectală doriană care atestă vechimea considerabilă a formulărilor. Într-un comentariu tardiv, David Armeanul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se face analiză psihologică. Nu lipsesc, totuși, cu totul, nici unele, rare, ce-i drept, sublinieri nete, pe aceeași „dimensiune” a textului („paleta” lăuntricului sugerat): ca imaginea Vitoriei, cu brațele încrucișate pe sâni, „privind fără să vadă frământarea de-afară a stihiilor”. Privirea fără a vedea aduce un accent, vizibil, mai ferm și totodată și ceva mai „explicit”, însă „reversul” ei, cealaltă „vedere”, întoarsă în sine, tot sugerat rămâne, așadar „spus” doar indirect. Există o adevărată artă sadoveniană a unor astfel de
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
și păgână, ignorantă și autentică, ospitalieră și ostilă, îngăduitoare și fundamentalistă. Biserica Ortodoxă Română, ca toate instituțiile confesionale, a fost mereu debordată de această viitură, de această răbufnire din adâncurile vieții sociale : nu poate norma teologic și domestici administrativ această stihie a re-vrăjirii (în sens weberian a) lumii românești, care se exprimă proteic, de la ritualuri ad-hoc la moaște dubioase și figuri charismatice rebele. Societatea se simte atrasă tocmai de această devălmășie, de această aparent nouă și în fond foarte veche instabilitate
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
o meditație pe tema fortuna labilis se presimte Glossa lui Mihai Eminescu. Deșarte sunt vanitatea și lăcomia, dorul de parvenire, când totul stă sub semnul vremelniciei. Timpul aduce celor pământești grozave risipiri. După moarte, făptura omenească se desface iarăși în „stihii” (aer, lut, foc, apă). Purceasă din textele Ecleziastului, viziunea lui P. conține și unele elemente materialiste. Descriind, cu oarecare imaginație plastică, sinistra părăginire a palatului domnitorului Mihail Sturdza, P. este unul dintre primii poeți români ai ruinelor. Însă vocația scriitorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]
-
izbeau tot felul de ghiulele și efectul era același ca la un bombardament. Uneori aveam impresia că un perete a cedat. Palmieri, înalți de douăzeci de metri, se încovoiau pînă la pămînt și apoi reveneau spre verticală. O luptă cu stihiile din care nu puteam ieși învingători. O nucă dintr-un cocotier s-a desprins și, ca o ghiulea de tun, s-a izbit într-un geam. A rupt și jaluzelele și a făcut praf o imensă oglindă din perete. Zgomotul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și m-au ținut în viață; îngerii, care sunt sabia dreptății dumnezeiești, cum m-au răbdat, m-au păzit și s-au rugat pentru mine; sfinții, cum au mijlocit și s-au rugat pentru mine; iar cerurile, soarele, luna, stelele, stihiile, roadele, păsările, peștii, animalele: cum de nu s-a deschis pământul ca să mă înghită, făcând iaduri noi, ca să mă chinuiască pe veci în ele. 61. Dialog. Să se încheie cu un dialog al îndurării, cugetând și aducând mulțumiri lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Tău; ție, Doamne, ți le înapoiez; toate ale Tale sunt; dispune de ele după bunul Tău plac; dă-mi numai iubirea și harul Tău și mi-e de-ajuns.” 235. Al doilea punct. Să privesc cum Dumnezeu sălășluiește în creaturi: în stihii, dându-le ființă, în plante, dându-le să crească, în animale, dându-le să simtă, în oameni, dându-le pricepere, tot la fel în mine, dându-mi ființă, însuflețindu-mă, dându-mi simțire și pricepere, făcând din mine un templu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
va face la fiecare punct de mai jos. 236. Al treilea. Să mă gândesc cum Dumnezeu muncește și trudește 1 pentru mine în toate lucrurile create de pe fața pământului, id est, habet se ad modum laborantis 2. Astfel în ceruri, în stihii, plante, roade, turme etc., dându-le ființă, păstrându-le, făcându-le să crească, să simtă etc.; după aceea, să reflectez în mine însumi. 237. Al patrulea, să privesc cum toate cele bune și darurile coboară de sus, precum puterea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
diversiune. Repet ce a proferat la ultima anchetă, 19 dec. colonelul Boțârlan: “Dacă nu te astămperi, “te radem” domnule Tacu, “te radem”, ai înțeles?” In cartea de față se ascund prin filiații machiavelice umbre subtile din cronologia tensionată a prerevoluției, stihii care au căutat să-mi distrugă familia în vremea comuniștilor și ÎN CONTINUAREA ANILOR DE DUPĂ 1989. Se ivește cred, oportunitatea readucerii în discuție a notei DSS nr. 311/MA/D/ către indicativul GH/113 aparută în “Ziarul de Iași” nr.
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
Poate că și regele Mihai, ca orice om, a cunoscut uneori teama. Dar a dovedit prin toată existența sa că nu cedează, în nici un caz, niciodată, acestui sentiment diminuant, natural poate, subuman sigur. Tot ce a făcut, în momente când stihiile pustiirii îl asaltau din toate părțile (insist : din toate părțile), a fost să le privească în față, netulburat, să le spună exact pe nume și să nu se încline. Nici actul de abdicare de la 30 decembrie 1947 nu a fost
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]