492 matches
-
În această lume guvernată de necesitate mai poate fi vorba de libertate? Cum s-ar putea realiza libertatea umană acolo unde domnește fatalitatea? Soluția stoică presupune recunoașterea necondiționată a forței implacabile, a Necesității, a destinului asupra fenomenelor reale. În interpretarea stoicilor, evenimentele nu sunt necesare doar pentru că au un caracter predeterminat și ireversibil ci pentru că ele alcătuiesc armonia universală, cosmică, de necuprins pentru om. Pentru cei care acceptă principiul cauzalității, ideea de libertate umană este definitiv respinsă. Spinoza voia să combată
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
invocat ca limită a corpurilor, a pământului, a aștrilor, a cosmosului etc.; deși o evoluție a acestui cuvânt în înțelesul de limită pe care omul o resimte în raport cu propria sa ființă nu apare nici în vocabularul tragicilor, nici în cel stoic (unde problematica gândirii ar fi înlesnit oricând o asemenea evoluție), totuși am văzut că în cadrul „complexului peratologic“ se poate vorbi despre o strădanie de atingere a limitei, și astfel despre o atragere a limitei în fața conștiinței. Cuplată cu actul voinței
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
determinată de la început, irevocabilă, și orice rugăciuni sunt de prisos. Insă omul poate ghici decretele zeilor prin horoscoape și să-și impună voința cu forța prin magie. Aici trebuie căutată originea unor sisteme filosofice de mai târziu ca cea a stoicilor. Oamenii din alte timpuri au crezut (prof. Andre Lefevre: La Religion, 1892) în : 1-Zoolatrie (cultul direct al animalelor: foca, balena, la eschimoși; pisica, boul Apis, la egipteni); 2-Mitologie zoologică (fauna ideală: elefantul alb, caii lui Achile, licornul); 3-Fytologie (cultul lumii
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
cerească forma însă un subiect mult prea vast și prea arzător ca să poată rămâne măr de discordie numai între doi aversari izolați, oricare ar fi valoarea lor. In curând ea ajunse tema de luptă a celebrelor școli filosofice grecești. "Academia", stoicii, "Portica", s-au declarat partizane, apărătoare și colportoare ale științelor stelelor; cinicii, epicurienii, scepticii, adversarii și detractorii ei. Diogene cinicul spunea: "filosofia și medicina i-au făcut pe oameni cele mai înțelepte animale; divinația și astrologia, cei mai nebuni; superstiția
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
23 -In lucrarea sa "Cometografia", astronomul-astrolog Hevelius, desenează aceste forme ciudate de comete. Aceste astre apăreau în ochii oamenilor înfricoșați cu săbii de foc sau globuri aprinse. Crudul Nero nu a fost mai puțin superstițios. Perceptorul din tinerețe al prințului - stoicul Cheremon, este cel ce a scris despre influențele cometelor; el se intitula "scrib sacru" al zeilor din Alexandria. Astrologul favorit de mai târziu al lui Nero a fost Balbilus, un om din cale afară de priceput. Când apărea pe cer o
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
Neptun cu Peștii. Această valoroasă piesă antică, este păstrată în muzeul Louvru. Desigur în decursul timpului, s-au ridicat împotriva chaldeenilor mințile luminate ale istoricului Tacit, consulului Caton, filosofului Favorinus, naturalistului Pliniu... Dar când cel mai virtuos dintre împărați, însuși stoicul Marc Aureliu crede, cine îi mai ascultă? Cu tot secretul păstrat, știm că împăratul i-a chemat în secret pe astrologi, pentru a afla motivul indiferenței Faustinei. Va fi aflat el că un tânăr gladiator era de vină? Chaldeeanul Iulian
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
o succesiune de cauze și efecte, toate într-un șir nesfârșit, și indeterminismul ce pune omul în poziția privilegiată de a juca un rol în determinarea destinului său. Monismul de concepție este axiomă pentru teoriile deterministe. Parmenide, Socrate, Platon și Stoicii au încercat să impună legea unicității; potrivit teoriei lor, nimic nu se produce fără o cauză. Aristotel este adeptul indeterminismului, al unui neprevăzut și al unei incertitudini la care ființa nu răspunde printr-un gest sau o acțiune fatală, prescrise
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Faerie Queene (Crăiasa zânelor) rezolvă în favoarea unei ordini eterne, imuabile disputa dintre Mutabilitate și Natură. La Marlowe se percep reverberații ale ateismului și scepticismului italian contemporan. Chiar și la Shakespeare se găsesc, alături de ecouri din Montaigne și clișee împrumutate de la stoici, numeroase urme de platonism renascentist, de piMă, în vestitul discurs al lui Ulise din Troilus și Cresida. La Donne putem urmări studiul scrierilor Părinților bisericii și ale scolasticilor, precum și influența pe care a exercitat-o noua știință asupra sensibilității lui
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
Pogor, seară de poezie Leonida Lari. Serbare câmpenească la Mircești, expoziție dedicată poetului Vasile Alecsandri deschisă la biblioteca din comună, program cultural variat. Recitalul de poezie a fost susținut de Leonida Lari, Vasile Năstase, Agnesa Roșca, Vladimir Rusniac (Basarabia), Ionel Stoic, Vasile Barbu (Voivodina), Adina Popa și Ada Gârțoman (Iași). La Muzeul Unirii au vorbit despre cultura popoarelor neolatine: Acad. Prof. C. Ceopraga, Prof. I. Apetroaie, Asist. Anca Rusu, Prof. Liviu Leonte, Prof. Al. Vasiliu. Prof. C Tofan a pregătit expoziția
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
în Europa de la începutul istoriei, dar au existat mari variații în natura și în măsura întregului față de care exista atașamentul cel mai puternic. ...În vremurile noastre există un sentiment cosmopolit, o credință într-o comunitate a umanității similară celei a stoicilor, dar mai puternică datorită terenului care a fost pregătit de religia creștină și de respectul reciproc pe care marile state, destul de egale ca putere și similare ca civilizație, nu au cum să nu îl simtă unul pentru celălalt. ...Au existat
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
factori - spirituali, morali, intelectuali și politici - care au început să tindă spre aceeași finalitate la începutul secolului al XIX-lea și care au culminat în teoria și practica relațiilor internaționale în perioada dintre cele două războaie mondiale. Încă din perioada stoicilor și a primilor creștini, în civilizația occidentală s-a întrupat un sentiment al unității morale a umanității, care s-a străduit să găsească o organizare politică adecvată. Imperiul Roman a fost o astfel de organizare politică cu răspândire universală. După
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
s-a întors brusc împotriva marxismului și a sfârșit ca susținător al național-socialismului. Spencer, Herbert - 1820-1903. Filosof englez. Stare decisis - Doctrina de a adera la precedente în aplicarea aceluiași principiu de drept în situații similare. Sternberg, Fritz - 1895-1963. Scriitor marxist. Stoici - Adepți ai filosofiei stoicismului, creată de Zenon la începutul secolului al III-lea î.Hr. Succesiunea Spaniei, războiul pentru - Vezi Utrecht, Tratatul de la. Sully, Maximilien de Béthune - 1560-1641. Om politic francez. Marele său proiect a fost un plan de creare a
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
și colo legături care-i Îmbogățesc spiritul, devine o figură pozitivă Într-o lume deschisă tuturor, În care se neagă existența frontierelor etnice, politice sau religioase. În acest sens, „cosmopolitul” devine unul dintre partizanii doctrinei antice a cosmopolitanismului, doctrină a stoicilor, conform căreia oamenii sunt locuitori ai unui polis care cuprinde Întregul univers, respectiv cosmosul. Această doctrină este opusă diferențierii tradiționale Între greci și „barbari”, reluată de Aristotel, dar combătută de Alexandru, care Încuraja Însoțirile dintre generalii săi și femei din
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
nu e totuna cu fraternitatea. Modelul familial prevalează și atunci când este vorba despre Întreaga umanitate. Sub dubla influență a mitului religios al unui tată creator și a alegoriei filosofice a mamei natură, oamenii formează un fel de „mare familie”. De la stoicul Epictet, care susținea: „Dintre toate ansamblurile șsustèmaț, nu există nici unul mai Întins, mai universal decât cel alcătuit din oameni și din Dumnezeu” (oamenii fiind toți „fiii lui Dumnezeu”, Înțelegem de ce sustèma a fost tradus prin „familie”, Dialoguri, I, 9, 1
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
legăturile de filiație, s-ar materializa cu adevărat corp expresia de „cetățean al lumii”. Este ca și cum stoicismul elenistic și creștinismul și-ar fi propus drept scop să redefinească cetățenia. Stoicismul antic al lui Chrysippos (Î280-208/204 Î.Hr.), continuat de stoicii romani (Cicero, Seneca), pune În relief noțiunea complexă de „conciliere” (oikeiosis). Este vorba despre o legătură care „mă Încredințează propriei mele persoane” și, simultan, mă unește cu toți ceilalți locuitori ai Terrei. Mișcarea de extindere a sferei personale (rudele apropiate
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
și numeroase iar, uneori, foarte complexe aspecte sintactice, care solicită în multe cazuri apelul la structura de adîncime. V. inferență, inducție, silogism, definiție. VARO - LINARES 2004. IO DEFINIȚIE. Remarcată și folosită frecvent, definiția a fost atent analizată de Aristotel, de stoici și de alți logicieni antici, care i-au atribuit un rol important în organizarea și în comunicarea cunoștințelor, în construirea noțiunilor și în atribuirea numelor. O definiție exprimă în principiu egalitatea (sau echivalența) dintre un definit și un definitor, acesta
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
organizează elementele discrete într-un tot coerent, identificînd gîndirea cu expresia (cu exprimarea gîndirii prin cuvînt). Aceasta a permis ca, mai tîrziu, în Evanghelia după Ioan, logosul să-l desemneze pe Isus Cristos, în calitate de creator și de mîntuitor, conform cu opinia stoicilor despre divinitate ca sursă cosmică a ordinii și a raționalității din Univers. Ca atare, logosul permite înțelegerea principiilor și formelor lumii, devenind astfel un aspect al gîndirii umane. În epoca modernă, logosul revine, îndeosebi prin textele lui Hegel, cu accepțiuni
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
adevărată revoluție În studierea istoriei filozofiei, mutând accentul major de la socratici și platonicieni către presocratici, care, din punct de vedere nietzschenian au reprezentat cu adevărat nucleul important al gândirii antice, prin școlile lor numeroase și cu adevărat originale (eleații, heraclitienii, stoicii, cinicii, pitagoreicii etc.Ă, În timp ce, spune Nietzsche, prin Socrate și Platon nu asistăm decât la un fenomen de „eclectism” filozofic, decadent la urma urmei! Cum pasajul și Întreaga operă citată mă atrag nespus, nu mă pot Împiedica să nu citez
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fapte sufletești, "subiective", în actele și scenariile proprii gândirii; totodată, către acreditarea câtorva dintre ele, astfel încât celelalte, posibile sau chiar probate (încercate) și "picate" la această probă, să fie socotite "incorecte" (cum sunt, în orizont filosofic-istoric, unele scheme din logica stoicilor, din perspectiva schemelor logicii aristotelice). Momentul formalizării modalităților de gândire (a unora dintre ele) are prima semnificație pentru scopul lucrării de față. Tocmai acest moment instituie un fel de "dictatură" a gândirii (ca act) asupra obiectului inițial al gândirii practicile
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenal), tăcerea (înțelegătoare). Noțiunea și raționamentul sunt socotite forme logice (ale gândirii), alături de judecată, chiar de către Aristotel; dacă nu cumva și mai devreme, ținând seama, spre exemplu, de interesul lui Socrate și al lui Platon, dar și al sofiștilor, al stoicilor din prima generație, pentru anumite operații logice, cum ar fi definiția, diviziunea, clasificarea, generalizarea inductivă, deducția, analogia, dialectica etc. Totuși, Aristotel nu ne-a predat o "teorie" a formelor gândirii, ci mai degrabă trei teorii, câte una pentru fiecare formă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și judicativul, iar posibilul întemeiat, tot ce poate fi autorizat în orizontul dictaturii judicativului, aparținând gândirii, rostirii și făptuirii. Deși autoritatea este copleșitoare, puterea sa nu este absolută. Sunt, totuși, gânduri care scapă autorității: desigur, nu trec de autorizare. Logica stoicilor sau teologia lui Origen reprezintă astfel de făptuiri (gânduri, rostiri și făptuiri, totodată), care au scăpat autorității, dar nu au trecut de autorizare; este vorba despre cazuri atot-cunoscute; dar există, fără îndoială, și multe altele mai puțin cunoscute. Orice fapt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sărac și fericit decât bogat și nefericit. Evident, asemenea solemnități sapiențiale sunt abundent compensate de finețea sau abisalitatea altor pasaje. Dar nu poți să nu dai dreptate lui Hegel, din prelegerile sale de istoria filozofiei, când își încheie capitolul despre stoici cu fraza următoare: Este efectul inevitabil al oricărei „filozofii“ care caută soluții de viață făcând abstracție de orizontul misterului. Iisus s-a născut nu doar într-o lume păcătoasă, secătuită, dezorientată. S-a născut într-o lume fundamental plictisită. Pe
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
prescrie o conduită, o terapeutică general valabilă, pe scurt, o rețetă. Dacă ți-o însușești, nu mai trebuie decât să o aplici. În momentul în care își atinge scopul, practica filozofiei, înțeleasă ca „medicină a sufletului“, se auto-suspendă. Filozofia, spun stoicii, nu trebuie să fie nici teorie pură, nici trudnică exegeză de text. Ea trebuie să producă un îndreptar, o „tehnică“ a optimei viețuiri. Odată ce ai tehnica, nu mai e nevoie să filozofezi, pentru că nu mai e nimic de căutat. Or
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
aceea a „drumului“. Creștinismul declară că nu poți funcționa în această lume după regulile ei, ci după regulile Celui care a creat-o. Cu alte cuvinte, n-o locuiești cuviincios decât păstrând mereu un punct de sprijin aflat dincolo de ea. Stoicul vrea împăcarea cu sine. Creștinul vrea împăcarea cu ceva mai adânc decât sinele propriu. Sinele singur, sinele în dimensiunea lui curentă, strict mundană, e plicticos. În cel mai bun caz își administrează porunci de acomodare: nu te întrista prea tare
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
îl va pierde“ sună, dimpotrivă, mesajul hristic. În fraza aceasta nu se mai simte nimic de ordinul regulii, al garanției raționale. Ea aduce în scenă o provocare și un risc, fără legătură cu „înțelepciunea lumii acesteia“. Un risc, pe care stoicul nu pare dispus să-l ia în calcul. „Iar pe cele aflate deasupra noastră, pe acelea lasă-le deoparte“ - spune, precaut, Epictet. Dar, în alt loc, sinele lui mai adânc spune altceva: „Gândul la zei să-ți fie mai neîntrerupt
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]