963 matches
-
la vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, vuietul din urechile sale, ce răsuna din ce în ce mai tare... Virgil Jones îi strigă în ureche: — Ghicitoare, domnule Vultur! Ia gândește-te la asta: De ce poartă un irlandez trei prezervative? Slăbiciune, boală. Ambele străine lui Vultur-în-Zbor, ambele năpustindu-se acum către și peste el, precum valul care îl adusese pe insula Calf. Aceeași sezație de detașare confuză pe care o simțise înainte de a leșina în barca lui îl cuprindea încă o dată. Picioarele îi tremurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
al cunoscătorului, mă asigurase că e extrem de bun. Eu nu credeam asta după ce băusem odată Rioja de Spania, dar, sincer, atâta timp cât îl îmbată pe Sebastian îndeajuns încât să pot profita de el, nu mă voi plânge. Mă simțeam ca o străină într-o lume străină. În Oddbins auzisem cum cineva i se adresase cuiva, probabil unei femei (nu avusesem timp să mă uit cu ce e încălțată), cu apelativul „prăjiturică“. Clar nu era lumea mea. Mă simt ca un turist într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mă uit niciodată la ele, am zis eu. — De ce nu? Nu povestisem niciodată nimănui despre asta, nici măcar tatei sau lui Tomás. — Fiindcă mi-e frică. Mi-e frică să caut un portret al mamei și să descopăr În el o străină. Poate că ți se pare o prostie. Fermín clătină din cap. — Și de aceea crezi că, dacă ajungi să dezlegi misterul lui Julián Carax și să-l salvezi de la uitare, chipul mamei dumitale se va Întoarce? L-am privit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
privi. Tânărul și arzătorul Ferrau abia de-și stăpânea pornirea de a o smulge pe Angelica din mijlocul uriașilor săi și a fugi cu ea. Rinaldo se făcu roșu ca focul în vreme ce Malagigi, vrăjitorul, care prin meșteșugul său descoperise că străina nu spunea adevarul, își șoptea în barbă privind-o: “Frumoasă și vicleană făptură,las-că-ți joc eu ție o festă de n-ai să mai ai pricină să te lauzi cu vizita ta aici”. Carol Magnul, pentru a o ține cât
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
De ce mai vor bătrânii noștri timp, Când neputința ne ucide, De ce mai vrem ca iarnă, anotimp? Suntem balast sau frâna de serviciu, Consumatori ce n-au decât nevoi, O masă de manevră, sacrificiu Dar lumea ar fi rece fără noi. Străina în camera scundă ce pare coteț, Cu geamuri o palmă de late, Prin care lumina pătrunde difuz, Pereți coșcoviți să arate, își plânge Maria destinul căzut Pe mâini și o minte haină, Mințind-o că-n țara cu mulți portocali
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
m-am întors în paradisul copilăriei mele să-mi plâng plecații, prea mulți și prea devreme. Satul mirosea a pustiu și a moarte... Aud ecouri... glasuri cristaline de copii. Refac drumul spre iaz. Apa mă privea nepăsătoare ca pe o străină... O, biet chip sluțit de nebunie, ale cui păcate ancestrale le-ai purtat pe umeri-ți masivi și cum de tocmai tu te-ai cerut învălurit în apa oglinzii care zace de veacuri în sufletul meu? Cioburi de amintire Cioburi
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
că o va face. Joi, 12 aprilie Dragă jurnalule, Am Întâlnit o fată azi. Ei bine, nu o fată, ci fata. Am văzut-o și pur și simplu am știut. Știu, e stupid. Să te Îndrăgostești așa, deodată, de o străină pe care n-o cunoști deloc. Dar nu caut să mi explic de ce mi-am dorit atât de mult să o cunosc. Știu doar că am profitat de faptul că-și uitase portofelul acasă și m-am oferit să-i
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Până și rusa, pe care o preda la liceu, limba opresivă și antipatizată, devenise, în rictusul măștii sale cabotine, o provocare, o bizarerie nostimă. Nu fusese timp decât pentru câteva întâlniri tăcute, presimțiri și eschive, în jumătatea de an până când străina părăsise brusc orășelul. Păstraseră însă legătura, își scriau, plecase cândva la București, s-o vadă. Mijloc de decembrie, Ira purta un mantou nou, din stofă groasă, bleu, păr de cămilă. Orașul se colorase, se copilărea. Becuri, bomboane, brazi, veselia trubadurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
potaia Dominic, întins pe spate, pe covor, lângă cățeaua care îi lingea, gudurându-se, sucurile, pielea, părul. „Părul“, articulă abia abia cățelușul plictisit. „N-aveai păr roșu. De când, păr roșu?“, întrebase, abia suflând, străinul. „Irlandeză, baby. Sunt irlandeză“, răspunse, prompt, străina. „Irlandeză pursânge, jur“, repetase, ferm, irlandeza, și îl linse iarăși cu limba ei lungă, roșie, irlandeză, până ațipi, toropită, cu botul între labele sale și cu buzele lipite de defunctul Dominic, un degețel acum, un șarpe diminuat și senil. Trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi cumva și mai cumplită povara? Seriozitatea, vreau să spun, disciplina surdomută. Trucurile noastre bizantine, vesela noastră leprozerie sunt mai omenești, nu? Ce, care victimă? Agresiuni și incendii contra apartamentului, unde adăpostiți câinii și pisicile disidente? Străină, așa credeau? O străină aleasă, străină de poporul ales? Ce victimă, păpușico, care victimă, care crematorii, micuțo? Care agresiune, babușca? O simplă distracție, atât. Plictiseala ucigașă, doar plictiseala, ce să facem, meine Liebe. Plictiseala, asta-i. Nimic altceva, credeți-mă. Tocmai vorbeam ieri ambasadorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
amintesc, parcă ar fi azi, ziua În care a venit la noi. O valiză roșie În hol, un glas nou În bucătărie și un miros de parfum necunoscut În aer. Am intrat și am dat cu ochii de ea, o străină, care bea un ceai. Avea pe ea uniforma de școală, dar mie mi se părea că e ditamai adulta. Avea deja un bust enorm, cercei de aur În urechi și părul făcut șuvițe. Și, la cină, mama și tata i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
fața bătută de vânt, cu privirea spre capătul străzii, unde a dispărut mașina lui Jack. Încă Îi mai aud glasul În minte. Încă Îi mai văd chipul. Felul În care se uita la mine, de parcă aș fi devenit, brusc, o străină. Mă săgetează o durere cumplită În tot corpul și Închid ochii, pentru că pur și simplu nu sunt În stare să o suport. Dacă aș putea să dau timpul Înapoi... dacă aș fi fost puțin mai hotărâtă... dacă i-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ceva. — O chestie minoră, zice Luke după o pauză. Nu e nevoie să‑ți faci griji pentru asta. Pune iar mâna pe telefon. Să‑ți comand ceva pentru micul dejun? Ce vrei? Termină! strig frustrată. Luke, eu nu sunt... o străină! Pentru numele lui Dumnezeu, o să trăim împreună! Sunt de partea ta. Spune‑mi odată ce se întâmplă. Ai necazuri cu afacerea asta? Urmează o tăcere și, preț de o clipă, am sentimentul oribil că o să‑mi spună să‑mi văd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu sacoșa-n cap lui tataie și l-ar da dracului, că nu mai are ce căuta la ușa ei? Păi, dacă pe el atât l-a dus capul, să se poarte cu singura lui fată ca și cu o străină... Ba bine că nu. Prețul și plata înstrăinării vin de la sine, Mirelo, lasă-l pe bătrân în apele lui... S-o ajute, deh, tot așa cum a ajutat-o și altă dată, păi, când cu nemernicu’ ăla de Ticuță, care nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o criminală În serie psihopată. — Tu unde erai când Linda a fost omorâtă? Doar așa, de curiozitate, am spus eu, hotărându-mă să joc totul pe-o carte. În definitiv, nu era vina mea că Janice Își vărsase amarul unei străine, Într-o stație de autobuz. — Eram la serviciu În momentul acela! se rățoi ea. Presupun că mă bănuiești pe mine de moartea Lindei. Aveai un motiv să faci asta, i-am răspuns fără asprime. Spre surprinderea mea, Janice roși ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
se deschisese sufletul spre sufletul lor. Începea să-și dea seama de același atașament pe care-l avuse față de prima familie. Se instalase iubirea pentru ai ei din șatră. Dacă la început îi privise cu nesiguranță, îi asculta ca o străină, se implica în a-i ajuta în treburi mărunte din obligație, că o primiseră printre ei, acum se simțea de-a lor. O amuzau bețiile lor fiindcă erau niște țigani liniștiți, nu se băteau, nu spărgeau, nu înjunghiau cum făceau
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
-și căuta ursita acum, mai puțin de un sfert de ceas după ce o anunțase că se logodise. - În felul meu, vorbi cu o neașteptată fermitate, o caut și eu. Deși poate o caut cu discreție exagerată. Dar de câte ori întîlnesc o străină, deschid ochii în patru, stau mult de vorbă cu ea, o descos, cântăresc tot ce-mi spune, și chiar ce nu-mi spune... Așa cum s-a întîmplat cu Melania, îndată ce-am aflat că e străină... - Străină, repetă Generăleasa cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-mi spune... Așa cum s-a întîmplat cu Melania, îndată ce-am aflat că e străină... - Străină, repetă Generăleasa cu o ușoară tristețe în glas. Manolache, pentru un bărbat, nici o femeie nu e străină. Bărbații întîlnesc o singură dată în viață Străina și atunci, în orice caz, e prea târziu. Și despre asemenea întîlniri e bine să nu mai vorbim... Antim continua să-și șteargă ochelarii, fără s-o privească. - Eu pentru asta venisem, vorbi târziu. Venisem să-ți spun că duminica
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nefiresc. - De ce n-o fi începînd? Ce mai așteaptă? o întrebă. Dar nu mai era nimeni lângă el și Antim întoarse speriat capul în toate părțile. Atunci, parcă ar fi apărut de după coloana de marmoră, Generăleasa. - Manolache, asta era? Logodnica? Străina?... Ea era? repetă după pauză. I se păru că ghicește o urmă de ironie în glas și-și plecă intimidat privirile. - Ea era, mon General. Chicago, New York, decembrie 1971 Curry (praf de curcuma și alte mirodenii sau mâncarea gătită cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a tras brusc înapoi, slobozind un țipăt. Ce însemna asta? Se speriase de mine? ― Ce cauți aici? m-a întrebat după aceea cu voce aspră, care nu era a ei. ― Ce caut? am bâiguit privind-o lung ca pe o străină. Doamne, n-o mai cunoșteam. Avea fața palidă, suptă, parcă zăcuse luni întregi în spital, luptând cu moartea. În jurul ochilor se iviseră cearcăne vinete, iar privirea nu mai semăna cu a ei. Unde era Mihaela, unde frăgezimea, neastâmpărul și frenezia
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
pentru a-ți respecta cuvântul pe care mi-l dădusei. Câteodată această revărsare de generozitate mă revolta. Mai precis: mă durea. Găseam însă repede o consolare. Îmi spuneam: de ce face el toate astea? De ce nu mă ignorează ca pe o străină de care nu-l mai leagă nimic? Nu, nu-i sânt încă străină, el tot mă iubește. Dacă nu m-ar iubi, tot ceea ce ar face n-ar avea sens. Doamne, ce nevrednică eram de iubirea ta! Mă simțeam așa
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să vină! Mă atașasem de oameni. Mă invitau părinții copi ilor pe la ei. Le spuneam de-ai mei , ei de-ale lor și încetul cu încetul trăiam impresia că sunt aici de mulți, foarte mulți ani. Nu mai eram o străină. În acelaș timp știam că un nou an înseamnă, cu puțin noroc, un alt loc de muncă, o altă localitate. Așa erau timpurile. Ca învățătoare suplinitoare puteam fi oricând și în orice zi a anului școlar înlocuită de unul dintre
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
uită fricos spre infirmieră. Cu cel mai candid aer, pe care îi putea lua figura ei placidă, Sia sta acum în picioare, rezemată de zid, la spatele fotoliului lui Rim. Ca să stabilească legătura, doctorul zise grațios: - L'Ange gardieni Cum străina nu-i plăcea, Mini adoptă numai o jumătate din calificativ: Nu pleacă gardista asta!" își zise. Sia. făcând tocmai o mișcare mai vioaie ca de obicei, care cutremură scaunul lui Rim, și cerând voie profesorului: - Pot lipsi puțin? - ieși grăbită
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
cu greutate, nimic de zis) și să scape astfel pentru moment de urmărirea celor doi adoratori: arhitectul și Lastarria. Nici unul dintre ei nu știa englezește și n-avea curajul să-și asume riscul de a se face de rîs În fața străinei. Rămaseră deoparte, așteptînd-o, În timp ce Susan stătea de vorbă cu ea și, cînd văzu că femeile se Întind la vorbă, Lastarria se duse Întins la Juan Lucas și grupul său de campioni, zîmbi larg cînd ajunse În dreptul lor, ridică și Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
contempla petrecerea. Erau foarte Însuflețiți cu toții. Se bucurau de parcă ar fi fost petrecerea lor, rîdeau, făceau chiar cîțiva pași de dans, uitați-vă la domnișorul Bobby! strigau Încîntați. Și pe bună dreptate. Pe bună dreptate, fiindcă Bobby venise cu o străină tare drăguță. — E domnișoara domnișorului Bobby, comenta Universo, cerîndu-i iertare lui Carlos pentru că-l călcase pe picior cu bocancul lui de fotbal plin de noroi. Era mai bine canadianca, Începu să explice Carlos, mai plinuță, ăsteia mai că i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]