1,841 matches
-
moment Înainte să răspundă. — Silogismul domniei voastre e unul Îndrăzneț, cardinale, replică el Încercând să mențină un ton potolit. Eu fac deosebire Între infinitatea lui Dumnezeu, maiestatea Bisericii și scurtul veac al lui Bonifaciu. De altminteri, Încă dinainte de a Îmbrăca straiele de prior, am avut prilejul de a constata opoziția dintre intențiile papei și sfatul, cuvântul și faptele mele. Fața lui Acquasparta se Încordă Într-o grimasă. — Se pare că Încăpățânarea domniei tale nu s-a domolit, cu toate că responsabilitatea rolului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lup și se preface că s-a rătăcit pentru a-l atrage pe păstor departe de turmă, atunci păstorul trebuie să facă grabnic cale Întoarsă și să se Înarmeze. Alegoria dumitale e sinistră, frate. Oare eu să fiu oaia În straie de lup? Sau Întreaga Florență, pe care eu o reprezint? — Dumneata nu reprezinți nimic, messer Alighieri. Iar foarte curând vei avea măsura exactă a acestui nimic. Dar, deocamdată, joci un rol care te impune atenției noastre. Și numai pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
capătul străzii. Pe deasupra mulțimii de capete se zărea un vârtej de pânze colorate, Înălțate ca niște vele pe platforma unui car oprit pe latura scurtă a pieței. Pe acea scenă improvizată se mișcau Încoace și Încolo niște trupuri Îmbrăcate În straie multicolore, Înconjurate de o mulțime care aplauda. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să se pomenească, odată cu bestiile acelea, dinaintea unei paiațării de saltimbanci. Încercă să se strecoare spre una din prăvăliile deschise În dreptul zidurilor de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu fiecare crenguță și rădăcină că mai prinde o primăvară. La un moment dat luna i-a dat veste bună: călare pe raze de soare blânde, se vede venind primăvara. La auzul acestei vești mult așteptate, pădurea și-a pus straie verzi și a pornit o sărbătoare cât un anotimp de lungă. A ținut să anunțe în cele patru zări că este bine și că a trecut iarna. În semn de mulțumire pentru mândrul soare, care i-a mângâiat călduros crengile
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
Sayah, îți încredințăm ceea ce avem mai de preț, și să te ferească Allah dacă în zece zile nu vă întoarceți teferi. Porniră așadar la drum, cu aceleași șase cămile, și Laila, văzând-o pe fiica sa îndepărtându-se, îmbrăcată în straie bărbătești și cu o pușcă grea pusă pe genunchi, regretă din nou că ajunseseră să trăiască asemenea vremuri teribile; o fată frumoasă, în loc să-și pregătească trusoul pentru ziua nunții, era nevoită să ia locul unui războinic. Femeia ocupase dintotdeauna un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tânărului domn. Îmi doream din toată inima ca acest om să fie sufletul sălii, deși o oarecare neîncredere mai plana încă asupra mea, pentru că nu înțelegeam dacă un suflet al sălii poate fi îmbrăcat cu totul și cu totul în straie maro. În fine, privirea-i plină de umor, evident, maro, cu care mă cerceta la rândul său în amănunt, așa cum rareori văzusem pe cineva făcând, mă convinse de faptul că era un tip deosebit de inteligent, ceea ce mă bucură nespus, alungându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
după care o întinse spre Cristian. Fotografia veche, fusese făcută de mult, probabil la începutul anilor o mie nouă sute. Era virată în sepia și avea suprafața plină de crăpături. Moș Calistrat, încins cu un brâu lat și îmbrăcat în aceleași straie albe cu care-l văzuse și ieri în pădure, privea direct în obiectivul camerei. Poate pletele și barba să fi fost ceva mai puțin înspicate, dar în rest, puteai spune că fotograful îl imortalizase cu doar puțină vreme în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ochii îi străluceau din nou. Se mulțumi numai să facă un semn aprobator din cap fără să rostească nici un cuvânt. Îmbracă-te cu astea! îi întinse Calistrat un vraf de haine pe care le scosese din traistă. Ascultător, inspectorul luă straiele de la moșneag și se duse spre mașină. Se îmbrăcă repede și, după ce își lăsă îmbrăcămintea în portbagaj reveni înapoi. Cei doi purtau o discuție aprinsă însă se opriră imediat ce el se apropie. Calistrat se dădu un pas înapoi și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era frig, dimpo trivă, transpirase chiar. Tricoul subțire cu care se îmbrăcase dimi neață, era ud în spinare. Însă noaptea stătea să vină iar dacă pe deasupra mai și începea să plouă, i-ar fi prins bine o haină mai groasă. Straiele primite de la Calistrat rămăseseră acasă, în graba cu care plecase, uitase să le mai ia. Când văzuse cum era îmbrăcat, moșul strâmbase din nas dar nu făcuse nici un comentariu. Un firicel de vânt se stârnise din senin răsfirându-i părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
auzeau, pădurea devenise tăcută ca un mormânt. Își scutură capul aruncându-și repede privirea înainte spre platou. Pe peretele de piatră ce se ridica abrupt din iarba călcată în picioare de muncitorii care săpaseră acolo, se mișca ceva. Îmbrăcat în straiele lui aspre, Calistrat era acolo. Boris îl vedea alunecând de sus în jos, ca și cum ar fi coborât de pe versantul vertical. Știa că acest lucru era imposibil, scutură iarăși din cap clipind repede, convins că nu vede bine. Umbrele și semiîntunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un an-doi, alții după zece, vlăguiți de-atîta drum și cu bărbile Înspicate, acum și ei glăsuiau cu vocea stinsă, ținînd mîinile Încrucișate pe piept. Vorbeau despre minunile Lui, despre pildele Lui, Îi propovăduiau Învățătura, disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar cînd sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mîini. Tare se mai Înfierbîntau cînd cineva Îi Încontra ori le nesocotea Învățătura, și vai de acela care s-ar fi Îndoit de viața veșnică sau grădina raiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
deja la porțile raiului? Era oare capătul coșmarului și al nălucilor sau era mîntuirea lor? Îi privea cu inima strînsă, tot așa cum și ei Îi priveau din logii pe cei trei. Și el le văzu, În pîlpîirea torțelor, chipurile și straiele și se Înfricoșă, căci straiele le erau dintr-o țesătură străvezie, erau din purpură și viermi, din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său cîte o icoană pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
oare capătul coșmarului și al nălucilor sau era mîntuirea lor? Îi privea cu inima strînsă, tot așa cum și ei Îi priveau din logii pe cei trei. Și el le văzu, În pîlpîirea torțelor, chipurile și straiele și se Înfricoșă, căci straiele le erau dintr-o țesătură străvezie, erau din purpură și viermi, din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său cîte o icoană pe care scînteiau aurul și argintul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul păstor; cu mîinile Împreunate a rugă Își șoptea o rugăciune simplă, atît de dragă Domnului; apoi urma Malhus cel cu lunga-i barbă cînepie, Îl Înfășuraseră și pe el cu straie țesute În fir de aur, iar imediat venea legănat ca-ntr-o luntre, pe umerii vînoși ai purtătorilor săi, el, Dionisie. Oare și ăsta fusese tot vis? Și atunci văzu capetele rase chilug ale tinerilor pe ai căror umeri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
căuta el să-și adeverească Îndoielile, să surprindă o privire, un ochi În care să se recunoască, În care să-și prindă uitătura, starea de veghe. Dacă ar fi putut măcar să Înhațe privirea vreunui copil, al unuia dintre Îngerașii În straie albe, pe care-i zărise pe de lături ori În logia de cristal ca un templu; zadarnic Însă. Abia i se păru că unul dintre copii Îl privea cu niște ochi lumești, și totuși angelici, abia i se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
au răcit, horcăie în piept și-i dor spatele se descântă: „A plecat ... (numele) de la casa lui, Mândru, frumos, gras, sănătos, L-a întâmpinat strânsul cu strânsoiul, norocu cu noroiu, în spinare săritu-i-a, ochii împăienjenitu-i-a, Pieptul încăpeiatu-ia, în straie de noapte lăsatu-l-a. Cu mătura te-oi mătura, în Marea Neagră te-oi arunca. Descântecul de la mine, leacul de la Dumnezeu.” Tot Aristița lui Driță (Drițuleasa) ne spune că duminica nu se descântă. Descântecele se facă cu precădere atunci când se
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
femei ... Afară de aceste jocuri, care se joacă pe la sărbători, mai sunt încă alte câteva aproape de eres, care trebuie alcătuite din numerele făr soț 7, 9 și 11. Jucătorii se numescă „călușari”, se adună o dată pe an și se îmbracă în straie femeiești...” Prezentând dansul la românii moldoveni, Dimitrie Cantemir nu face nicio deosebire de ordin social între participanții la horă sau la călușari, numai că se referă la oameni liberi - boieri de toate categoriile mari, mijlocii și mici și alte categorii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Ceva din el te făcea să te gîndești la una dintre figurile care apar pe cărțile de joc din anticariate sau de pe la ghicitori, un personaj evadat din miniaturile unui incunabul. Avea o prezență funebră și incandescentă, ca un blestem În straie de duminică. — Dacă Îmi veți spune cu ce vă pot servi... — Mai degrabă eu sînt cel care veneam să vă fac un serviciu dumneavoastră. SÎnteți proprietarul acestui stabiliment? — Nu. Proprietarul e tatăl meu. — Pe nume... — Eu sau tata? Individul Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În jur perplex. - Dar... sunt sarazini! Morți cu toții! exclamă el ignorând mașinăria distrusă. Dante Își ridică privirea asupra cadavrelor. Două purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care parcă fluturau În jurul său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mașinăria distrusă. Dante Își ridică privirea asupra cadavrelor. Două purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care parcă fluturau În jurul său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat. Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o răzmeriță sau, mai rău, o răscoală a dărăcitorilor, mereu gata să se revolte. Ieși În fugă, pomenindu-se În mijlocul unei gloate ațâțate ce se scurgea pe străduța Îngustă ca un râu turbat. Printre oamenii Îmbrăcați În cele mai multe cazuri cu straiele modeste ale lucrătorilor, se distingeau ici și acolo veșmintele mai rafinate ale câte unui membru al breslelor mari și uniforma câte unui străjer din cartier. - Messer Duccio, ce faci aici? Ce fac cu toții? Secretarul Comunei, un om Între două vârste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
brodată cu o cruce roșie În relief. Dante avea senzația că mai văzuse acel obiect straniu. Încerca să Își amintească, dar fu Împins spre barieră de un ghiont primit În spate. Lângă el Își croise drum un tânăr Îmbrăcat În straiele studenților, care se așeză alături, cerându-și scuze grăbit. Dante se răsuci Îndărăt, căutându-l pe messer Duccio, dar omul se făcuse nevăzut În marea de capete. Auzi un murmur iscându-se În mulțime. Din spatele altarului apăruse un personaj Înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Fiului? - Poartă ghinion... e blestemată, șopti cineva În spatele lui. Dante se Întoarse căutând să vadă de unde venise vocea. Acele cuvinte concretizau senzația de rău care pusese stăpânire pe el de când văzuse relicva. Era un bătrân, Încovoiat de ani, Înveșmântat În straie modeste, dar nu plebee. - Fecioara? De ce e blestemată? exclamă neliniștit. Bătrânul fixa În continuare pasajul prin care se făcuseră nevăzuți cei doi oameni cu relicvariul. - Nu Fecioara din Antiohia... oricine fi ea, ci acoperământul nerușinat În care e păstrată. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca și când nu și-ar mai fi găsit cuvintele cu care să continue. Aruncă o privire bănuitoare spre Arrigo, care, din discreție, făcuse un pas Îndărăt. - Mortul e cineva... care n-ar trebui să existe. E foarte bătrân. Și Îmbrăcat În straie turcești, adăugă el, apăsând pe ultimul cuvânt. Dante Își miji ochii. Cel de-al patrulea om. Așadar, coasa morții Îi curmase fuga? Simți cum o energie neașteptată Îi năvălește În vene, aprinsă de această Întorsătură nebănuită. Și starea de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
neînsuflețit cu maiestuozitatea unei togi romane; fruntea era În parte Înfășurată cu un văl Împletit. Se simțea ceva neobișnuit În croiala lor, ceea ce explica ideea șefului gărzilor că omul s-ar fi Îmbrăcat după moda turcească. În realitate, erau niște straie potrivite mai curând pentru călătorie decât pentru perindările prin oraș. Poate că era un pelerin Înzestrat cu solide mijloace economice, după cum indica și prezența lui În zona nobilă a hanului. Înfrângându-și scârba instinctivă, priorul mișcă ușor capul, Îndepărtându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]