KorAP: Find »[drukola/base=stresant & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...40 >

995 matches

Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506

înalt. Atît deținuții, cît și cadrele utilizează biblioteca pentru a le arăta celor de care depinde cariera lor că dorința de îndreptare sau de educare este sinceră, iar efortul este susținut (biblioteca mai reprezintă și locul de evadare din spații stresante). Simbolurile infantile fac corp comun cu simbolurile elaborate, transformînd un obiect sau un act în altceva decît se dovedește a fi acel obiect sau acel act în perspectiva experienței profane. Rolul lor este de a unifica viziunea despre instituție și

by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
breasla din care provin (sociologi, psihologi, juriști, medici, militari etc.) au o poziție marginală și evită contactele cu cei situați în fruntea ierarhiei profesionale, tocmai pentru a nu-și evidenția bagajul profesional scăzut. Activitățile cotidiene mărunte, dar nu mai puțin stresante le reduc apetitul pentru lectură și pentru pregătirea profesională. Aceasta are loc oarecum forțat, prin conferințele la care sînt obligați să participe cu referate. Stilul rafinat se manifestă mai ales în relațiile cu oficialitățile venite în vizită, ei fiind scoși

by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590

de a nu amâna acțiunea, de a nu abandona ceea ce a Început, de a nu se descuraja de insuccese, perseverând În căutarea de noi soluții la problemele pe care le are de rezolvat, iă Aptitudinea de a face față situațiilor stresante, dictate sau impuse de stările de dificultate ale celorlalți, de natura, caracterul și comportamentul persoanelor aflate În dificultate, cu efecte suprasolicitante sau chiar direct psihotraumatizante asupra celor care Își desfășoară activitatea În aceste condiții, jă Aptitudini psihomorale speciale reprezentate prin

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592

acestea mai importante sunt: expunerea viziunilor, scopurilor ideologice în fața subordonaților, comunicarea expectațiilor/așteptărilor înalte, exprimarea încrederii în posibilitățile subordonaților de realizare a așteptărilor lor, activarea nevoilor de realizare ale subordonaților). Cu privire la momentul apariției leadership‑ului charismatic, House crede că situațiile stresante, de incertitudine și mai ales cele de criză cresc probabilitatea apariției sau atribuirii carismei. Printre efectele leadership‑ului charismatic, House include: creșterea încrederii angajaților în corectitudinea ideilor, credințelor conducătorului, uniformizarea, omogenizarea credințelor angajaților cu cele ale conducătorului; acceptarea necondiționată a

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
împreună dezvoltă mai rar simptomele deciziilor defectuoase. Tot ei au concluzionat că eforturile membrilor grupurilor de a-și atinge obiectivele lor personale sunt mai probabil factori declanșatori ai fenomenului de groupthink, decât răspunsurile lor pasive și neadaptabile la condițiile antecedente stresante. O ipoteză interesantă lansează și Sofia Chirică. Ea consideră că nu numai grupurile mulțumite de ele însele dezvoltă groupthink, dar și, mai ales, grupurile care cultivă nesiguranța statutului și rolurilor membrilor săi (Chirică, 1996, p. 250). Oricum ar sta lucrurile

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
sau în grupuri mari; cei care lucreează în grupuri tensionate și dezbinate; cei care întrețin relații conflictuale cu șefii; cei aflați la baza piramidei organizaționale (executanții); cei cu salarii mici și fără posibilități de promovare; cei care desfășoară activități ambigui, stresante; cei care practică activități simple, repetitive, monotone; cei marginalizați în procesele decizionale; cei care se simt constrânși nejustificat la locul de muncă. În legătură cu fiecare dintre acești factori au fost făcute o serie de comentarii și s-au formulat diverse explicații

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
o serie de modificări ca urmare a modelarii socio-organizaționale? Oare nevrotismul, ca factor ereditar, rămâne același de-a lungul vieții unui individ sau se restructurează sau modifică în funcție de mediul de viață al acestuia? Nevrotismul cuiva care lucreează într-un mediu stresant va avea oare aceleași efecte cu nevrotismul altcuiva care lucreează într-un mediu calm, liniștit? Abordarea dispozițională trebuie folosită nu ca argument pentru a încadra sau nu o persoană în organizație, ci, ca strategie practică − pornind de la cunoașterea trăsăturilor angajaților

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
un inventar al agenților stresori legați de muncă, subdivizați la rândul lor în două categorii: unii ce țin mai ales de organizație, alții referitori la o serie de aspecte ale vieții indivizilor. Aceștia sunt: solicitările ocupaționale (unele profesii sunt mai stresante, altele mai puțin); conflictul de rol (stresul provenit din solicitări conflictuale); ambiguitatea de rol (stresul provenit din incertitudine); suprasolicitarea și subsolicitarea (să faci prea mult sau prea puțin); responsabilitatea pentru alții; absența suportului social (costurile izolării); absența participării la decizii

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
stresul provenit din incertitudine); suprasolicitarea și subsolicitarea (să faci prea mult sau prea puțin); responsabilitatea pentru alții; absența suportului social (costurile izolării); absența participării la decizii; evaluările activității, condițiile de lucru, schimbările; cauze personale legate de viață; evenimente de viață stresante; problemele vieții cotidiene. Le Blanc, Jonge, Schaufeli (2000) propun următoarea tipologie a stresorilor organizaționali: conținutul muncii (substanțe toxice, condiții precare: zgomot, vibrații, iluminare, iradiații, temperatură; postura muncii; situații periculoase; igienă precară; lipsa mijloacelor de protecție); condiții de angajare (salariu mic

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
postulează definirea riscului de stres în termenii gradului de expunere la un stimul nociv. De exemplu, cu cât ritmul muncii devine mai alert, cu atât nivelul de stres este mai ridicat. Se presupune deci existența unei relații liniare între stimulul stresant și efectele sale negative. Dacă ar fi așa n-am mai înțelege de ce doi indivizi supuși aceluiași agent stresor resimt niveluri de încordare diferite. Și totuși, paradigma stresului ca stimul (ca agent stresor) conține în ea, oarecum implicit, câteva sugestii

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
ca o interiorizare și sedimentare a exteriorului. Așa încât mai nimerită ar fi desprinderea a două tipuri de reacții polare: fiziologice (obiective) și psihologice (subiective), acestea din urmă putând fi subdivizate în reacții de natură cognitiv-informațională, afectiv-motivațională, psihocomportamentală. Oricum, clasificarea reacțiilor stresante are nu doar o valoare în sine, ci și una de ordin metodologic, ea putând orienta cercetătorii pe direcția construirii unor instrumente de măsurare/diagnoză a stresului. Este evident că noua paradigmă asupra stresului surprinde mai bine specificul fenomenului respectiv

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
variabile. Esențială devine interacțiunea dintre stimul și reacție, stresul apărând de data aceasta ca variabilă moderatoare. Paradigma stresului ca relație/interacțiune între stimul și reacție este, cel puțin în intenție, extrem de generoasă. Ea ar urma să arate că stimulii potențiali stresanți pot conduce la tipuri diferite de reacții stresante la indivizi diferiți și chiar la unul și același individ în momente diferite, în funcție de evaluările lor cognitive asupra situațiilor stresante și mai ales de resursele disponibile în vederea adaptării la situația stresantă. După cum

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
stresul apărând de data aceasta ca variabilă moderatoare. Paradigma stresului ca relație/interacțiune între stimul și reacție este, cel puțin în intenție, extrem de generoasă. Ea ar urma să arate că stimulii potențiali stresanți pot conduce la tipuri diferite de reacții stresante la indivizi diferiți și chiar la unul și același individ în momente diferite, în funcție de evaluările lor cognitive asupra situațiilor stresante și mai ales de resursele disponibile în vederea adaptării la situația stresantă. După cum arată însă unii autori, marele dezavantaj al studiilor

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
în intenție, extrem de generoasă. Ea ar urma să arate că stimulii potențiali stresanți pot conduce la tipuri diferite de reacții stresante la indivizi diferiți și chiar la unul și același individ în momente diferite, în funcție de evaluările lor cognitive asupra situațiilor stresante și mai ales de resursele disponibile în vederea adaptării la situația stresantă. După cum arată însă unii autori, marele dezavantaj al studiilor care se subsumează unei asemenea paradigme sunt mai ales de ordin metodologic și se referă la faptul că sunt luate

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
potențiali stresanți pot conduce la tipuri diferite de reacții stresante la indivizi diferiți și chiar la unul și același individ în momente diferite, în funcție de evaluările lor cognitive asupra situațiilor stresante și mai ales de resursele disponibile în vederea adaptării la situația stresantă. După cum arată însă unii autori, marele dezavantaj al studiilor care se subsumează unei asemenea paradigme sunt mai ales de ordin metodologic și se referă la faptul că sunt luate în considerare aproape exclusiv rapoartele personale în legătură atât cu stimulii

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
După cum arată însă unii autori, marele dezavantaj al studiilor care se subsumează unei asemenea paradigme sunt mai ales de ordin metodologic și se referă la faptul că sunt luate în considerare aproape exclusiv rapoartele personale în legătură atât cu stimulii stresanți/penibili, cât și cu reacțiile la stres, fapt care face dificilă declararea acurateței unui eveniment, evaluarea lui cognitivă și a reacțiilor individuale față de acel eveniment (Le Blanc, Jonge, Schaufeli, 2000, p. 154). Alți autori reproșează noii paradigme faptul că propune

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
sănătatea lui. # Stresul psihologic reprezintă o anumită relație între persoană și mediu care este evaluată de către persoană ca fiind o povară sau ca ceva care îi depășește resursele și îi periclitează sănătatea“ (Lazarus, Folkman, 1984, p. 19). # Într-o situație stresantă apare necesitatea instalării unei schimbări în funcționarea individului menită a contribui la gestionarea situației respective. Rezultă că stresul este starea dinamică a individului ce presupune perturbarea homeostaziei, pe de o parte, și reinstaurarea ei, pe de altă parte. Trei elemente

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
o parte, și reinstaurarea ei, pe de altă parte. Trei elemente sunt așadar esențiale - starea cognitivă dinamică; distrugerea balanței funcționării normale; soluționarea perturbării (Lazarus, Folkman, 1984, pp. 293-298). Două sunt mecanismele prin intermediul cărora sunt realizate tranzacțiile dintre persoană și situația stresantă, evaluarea cognitivă și coping-ul, ce apar în calitate de variabile mediatoare ale relației respective și ale rezultatelor ei imediate sau de lungă durată. Evaluarea cognitivă este un proces continuu ce are loc de-a lungul tranzacției dintre persoană și mediu și presupune

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
primară: irelevantă (când un eveniment nu are nici o importanță pentru starea de sănătate a persoanei, în tranzacția respectivă nimic nu se câștigă, nimic nu se pierde); benignă-pozitivă (apare atunci când evenimentul este interpretat ca pozitiv; este însoțită de emoții plăcute, tonifiante); stresantă (se referă la un rău/o pierdere, la o amenințare și/sau competiție). Între cele două tipuri de evaluări (primară și secundară) nu există neapărat relații de anterioritate a celei dintâi în raport cu cealaltă, ci relații de interdependență și chiar de

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
efectele lor sunt diferențiate: benefice, în primul caz, dăunătoare, în cel de al doilea. Când încărcătura scăzută a muncii se asociază și cu o mare posibilitate de control a ei de către angajat, atunci situațiile de muncă sunt nestructurate sau ușor stresante, producând o oboseală scăzută. Dacă, în schimb, încărcătura muncii este foarte mare, iar posibilitățile de control sunt foarte limitate, situațiile de muncă vor fi foarte stresante și vor produce o oboseală puternică. Din asocierea celor două variabile („încărcătura” sau „cererile

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
de control a ei de către angajat, atunci situațiile de muncă sunt nestructurate sau ușor stresante, producând o oboseală scăzută. Dacă, în schimb, încărcătura muncii este foarte mare, iar posibilitățile de control sunt foarte limitate, situațiile de muncă vor fi foarte stresante și vor produce o oboseală puternică. Din asocierea celor două variabile („încărcătura” sau „cererile” muncii și „latitudinea decizională” sau „controlul”) - fiecare dintre ele cu cei doi poli opuși - apar patru situații tipice (vezi fig. 17.2). SHAPE \* MERGEFORMAT Figura 17

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
protejarea lor sau achiziția altora noi; resursele se diferențiază între ele prin natura lor, unele putând fi economice, altele psihologice sau sociale, dar și prin cantitatea și calitatea lor, ceea ce se va repercuta asupra instalării evoluției și soluționării situațiilor/episoadelor stresante. După Hobfoll, stresul apare în trei situații: când resursele individului sunt limitate; când resursele individului sunt efectiv pierdute; când individul investește în resurse și nu primește câștigurile anticipate. Modelul conservării/pierderii resurselor ar putea fi rezumat în două propoziții și

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
Lazarus, ci sunt comune pentru membrii aceleiași culturi, aceleiași organizații sau aceluiași grup de muncă. Ceea ce contează de data aceasta este consensul percepțiilor individuale, modul în care majoritatea − dacă nu chiar totalitatea − membrilor grupului/ organizației percep condițiile muncii ca fiind stresante. A doua idee nouă susținută de Hobfoll are în vedere faptul că cele mai multe dintre resursele individului sunt observabile obiectiv și apreciate colectiv. Câștigarea sau pierderea unor resurse sunt evaluate la fel atât de individ, cât și de anturaj, deoarece importanța

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
metodologia prospectivă (nivelul stresului trăit de indivizi la un moment dat este legat de sănătatea lor anterioară; se constată că rata îmbolnăvirilor crește după episoade de stres crescut); 2) metodologia “voluntarilor“ (persoane sănătoase sunt expuse, cu acordul lor, la condiții stresante sau nonstresante; s-a constatat că cei expuși la condiții stresante au dezvoltat o serie de tulburări somatice sau psihice corespunzătoare agentului patogen folosit). 2.4.2. Stres și performanță Problema efectelor stresului asupra performanței este extrem de controversată în literatura

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
este legat de sănătatea lor anterioară; se constată că rata îmbolnăvirilor crește după episoade de stres crescut); 2) metodologia “voluntarilor“ (persoane sănătoase sunt expuse, cu acordul lor, la condiții stresante sau nonstresante; s-a constatat că cei expuși la condiții stresante au dezvoltat o serie de tulburări somatice sau psihice corespunzătoare agentului patogen folosit). 2.4.2. Stres și performanță Problema efectelor stresului asupra performanței este extrem de controversată în literatura de specialitate. Până în momentul de față au fost elaborate trei puncte

[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]