571 matches
-
ai ascunde. Am să mă bucur când voi auzi pârâitul coastelor tale sub cuțit. Nu cu mine trebuia să te pui. Dar dacă nu ești tu de vină? Mintea ta se Învârte singură În ale ei și nimeni n-o strunește. Singură, nici unei voințe supusă. Dar tot n-am cum să te cruț. Numai să te găsesc, atâta vreau, că pe urmă știu eu bine ce am de făcut. O să-ți pun mâna pe ochii cei adormiți - dar tu n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
femei. Pășeam drept și cu prestanță, Îmi țineam hangul, probabil că În ochii neînduplecați mi se putea citi demnitate și dârzenie. Și cum mergeam eu țanțoș, dar cu oarece aristocratică reținere - adică nu mă dădeam mare ca târlanu’, ci-mi struneam cât de cât atitudinea -, am văzut mișcându-se niște tufe de zmeură Într-o curte și, până să apuc să mă feresc, am și Încasat câteva invizibile În spinare. (Îți amintesc sau, dacă nu știi - că tu ai fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
țin minte și-l Înjură pentru munca la care Îi supunea. Să nu vă Închipuiți că existau betoniere ca acuma: să arunci Înăuntru nisip, ciment, apă și să apeși, cu mare Îndemânare, pe buton. Atunci totul se făcea cu unelte strunite de mâinile oamenilor. Apa, cimentul, nisipul și, după caz, varul, se amestecau și se răsamestecau cu sapa, lopata si grebla. După aia se căra spre schele În găleți de tablă zincată. Erau așa de grele, că unora li se lungiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
însă, era extrem de simplă. Nu însemna nimic mai mult decât o ieșire în natură, iar șoimilor nu li se dădu drumul. După o scurtă odihnă, Nobunaga ordonă ca grupul să se înapoieze la Azuchi. În timp ce intrau în cetate, Nobunaga își struni calul și se întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre însoțitori. Doi sau trei iezuiți îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe un drum fără întoarcere. Acea intuiție generală umplea tot locul ca o negură sumbră, astfel încât cele nouă drapele cu blazonul de campanule albastre, fluturând deasupra fiecărei divizii, păreau să se agite pe fundalul unui zid de nori. Mitsuhide îi struni calul, se întoarse spre Saito Toshimitsu, care călărea alături, și întrebă: — Câți oameni avem în total? — Zece mii. Dacă-i punem la socoteală și pe diverșii hamali și pe cei care împachetează, trebuie să fie peste treisprezece mii de oameni. Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici de la Komaki la Gakuden. De la Gakuden la Haguro mai era o leghe și, în sfârșit, între Haguro și Inuyama, aceeași distanță. Când ajunseră în Komaki. aflară întreaga poveste. Undeva, în primele ore ale dimineții, Castelul Inuyama căzuse. Ieyasu își struni calul și privi fix spre fumul care se înălța din mai multe locuri, între Haguro și vecinătatea Castelului Inuyama. Am ajuns prea târziu, murmură el, cu amărăciune. N-ar fi trebuit să fac asemenea greșeli. Ieyasu aproape putea să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre piscul Muntelui Bodai. Și se mai gândea la sora lui Hanbei, Oyu... În aceeași clipă, văzu în umbra brazilor de pe marginea drumului, gluga albă a unei călugărițe buddhiste. Ochii călugăriței îi întâlniră, un moment, pe ai lui Hideyoshi. Își struni calul și păru gata să dea un ordin, dar femeia de sub brazi dispăruse deja. În noaptea aceea, Hideyoshi primi în tabără un platou cu turte de orez. Omul care i-l dădu spuse că fusese aduse de o călugăriță care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fost motivul fumului care se înălța. Caii pășteau iarba, în timp ce, peste câmpie, răsunau râsete. La aflarea aceleiași informații, Unitatea a Treia se opri, în mod firesc, odihnindu-și oamenii și caii la Kanahagiwara. Imediat în urma ei, Unitatea a Patra își struni, la rândul său, caii, pentru a aștepta ca unitatea din față să-și reia înaintarea. În munți, primăvara se sfârșea, vara fiind pe începute. Azurul cerului era sticlos, mai intens chiar și decât marea. La scurt timp după ce se opriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mă afund în vremuri îndepărtate, mi s-a părut că prin preajma izvorului se aud pași ușori... Am privit într-acolo. Prin lăstărușul cu frunza colorată de vrăjile zânei Toamnă am zărit o fulguire de iie albă... Și... atât. Mi-am strunit cât am putut gândurile și am pornit din nou pe căile necunoscute ale veacurilor ce au trecut peste Iași. Când soarele s-a oprit în crucea cerului, să-și tragă sufletul, a răzbătut până la mine clinchet de argint... M-am
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
din scurt”. După ce am învins valul de tristețe, resemnat, am pornit în lungul Podului Vechi. “Auzi dumneta. Cică el e gândul meu de veghe. Să ai încredere în el și dumnealui dispare ca un laș” - gândeam eu când, un călăreț, strunindu-și armăsarul focos cu coamă rotată, se oprește în fața mea. Privesc întâi la calul de o frumusețe aparte și apoi la omul care îl strunește... Nu mică mi-a fost mirarea când, înălțat în scări, ședea - cine altul - dacă nu
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
ai încredere în el și dumnealui dispare ca un laș” - gândeam eu când, un călăreț, strunindu-și armăsarul focos cu coamă rotată, se oprește în fața mea. Privesc întâi la calul de o frumusețe aparte și apoi la omul care îl strunește... Nu mică mi-a fost mirarea când, înălțat în scări, ședea - cine altul - dacă nu prietenul meu, gândul de veghe, zâmbindu-mi cu gura până la urechi. Rămân cu privirea întrebătoare fixată pe el și cu o undă de reproș îi
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
ca o nebună înșelată. Eu ridic ochii spre cer. Luna se ascunde vinovată după un nor de zinc. Marioneta Îi mai curg lacrimi pe obrazul de porțelan, pe când păpușarul își numără banii.Sforile îi strâng din ce în ce mai crunt încheieturile.Păpușarul le strunește cu îndemânare și zâmbește larg publicului după fiecare reprezentație. Ar zâmbi și ea copiilor care îi îndeasă dulciuri în mâinile imobile. Dar nu cunoștea nici gustul „dulce” și nici „amar”. Cuvintele nu aveau simbol în puțina ei rațiune. Pe când păpușarul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
a oricui. Părea că a nimerit în cercul „alcoolicilor anonimi”, unde sufletele solidare își varsă, pe umărul de lângă ele, amarul. Zâmbește trist, dar liber și simte voluptatea libertății ca pe o pasăre liberă a văzduhului. Păpușarul o zărește și-i strunește bine încheieturile. Aceeași impasibilitate i se reașază pe chip. Poveștile se mai aud, dar foarte departe. Nu le mai pricepe sensul. A obosit de atâta joacă. Într o noapte senină, va privi cu mare curaj luna sidefie, fantomatică arătare cântată
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
vorbit noi astăzi de daniile către mănăstirea Golia, dar... Odată cu acest „dar”, călugărul a ridicat mâna arătând către înalturi... Am privit într-acolo și abia atunci am priceput ce va să însemne mâna lui ridicată spre cer... Soarele tocmai își strunise bidiviii oprindu-se în crucea zilei... Asta însemna că ar cam trebui să punem capăt sporovăielii noastre. Bătrânul mi-a confirmat presupunerea. Eu am să merg fuguța la căsuța din poiană și cât ai bate din palme voi pregăti ceva
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Durerea ascuțită din glezne. Fata își amintește cum s-a salvat. Bunicii sunt ocupați cu călătoritul dintr-un oraș în altul, de la o pețitoare la alta. Încearcă să scape de mine. Am șaisprezece ani și deja nu mai pot fi strunită. Din cauza felului în care arăt, sunt adesea luată din greșeală drept o fată de optsprezece ani. Ar fi trebuit să-mi lege picioarele. Acum pot să merg și să alerg cu aceste picioare eliberate, cum le zice bunica. Mi le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ce contează în această viață e cum sunt în stare să-mi umplu fiecare secundă, ce cutez să cer. Și ce să cer acum? Și mi-e așa de frică și te iubesc atât de mult... Aș vrea să pot struni curgerea sălbatică a timpului și să-mi rămân mie, cu tine, mamă. Închid ochii. Plâng. Ca un izvor care-și dezleagă apele, plâng... Știu. Sunt aceleași lacrimi care mi-au potolit de-atâtea ori setea și așteptarea copilăriei, încununată cu
Alt tu, alt eu, aceleaşi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
sfârșit, să le numere. Erau nouă, Rafaele, și te simțeai din ce în ce mai bine printre ele, poate unde erau mai multe decât pomeniseși vreodată în bucătăria Elenuței. Turma asta, Rafaele, e foarte posibil ca mai multe femei să fie mai ușor de strunit decât mai puține... Dar una singură? Faci ce faci și te duci iar cu gândul la ceva ca o nevastă, o femeie care își arogă niște drepturi de proprietară și care-i posedată de tentația de a-și domina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
petrecere rave“. Ziua de azi se plasa clar În a doua categorie. Am scuturat din cap. — Urăsc să mă antrenez Înainte de oră, i-am explicat. Îmi dă senzația de relaxare și bună dispoziție, așa că Îmi pierd motivația de a-i struni cu autoritatea necesară. — Cum zici tu. Ș-atunci ce-ai de gând să faci? Vrei o ceașcă de ceai? Cu multă plăcere. Sigur nu te deranjez? Lou Întise o mână perfect Îngrijită, o flutură pe deasupra biroului pentru a-mi da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Nadinei care, fiind amatoare de iuțeală, nu ar fi mulțumită să o plimbe cu caii de purtare. Atunci logofătul Bumbu își dădu părerea că ar putea chema pe Petrică al Smarandei, c-a fost doar căprar la artilerie și a strunit tot felul de cai, încît are să se joace cu iepele. Îl chemară degrabă. Totuși, abia spre amiază porniră. Nadina luă lângă ea pe Titu, pe Raul îl trecu în sania a doua cu Grigore, care o sărută în gând pentru
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ne speriem de soldați!... Destul ne-au batjocorit ciocoii!... Huo! huo!... Să nu trageți, fraților!... Prefectul împietrise pe șosea, privind vălmășagul de țărani și murmurând în neștire: ― Calm, calm, domnilor... Primul-procuror Grecescu rămăsese câțiva pași mai înapoi, iar maiorul, abia strunindu-și nerăbdarea, gâdila cu pintenii coastele calului, care dansa și trepida. Apoi din gloata țărănească țâșni deodată Anghelina lui Nistor Mucenicu, cu copilașul cel mic în brațe, cu basmaua alunecată pe spate și părul ciufulit. Ajunse până aproape de Baloleanu, zbierând
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
foarte bine. Discuția, dacă s-ar isca vreuna Între noi, una de profunzime, unde experiența pe care o trăim sapă urme adînci, ar merge În sensul unei văicăreli patetice. Nu sîntem noi de vină, părinții n-au știut să ne strunească destul ca să nu ajungem aici. Evident, vina e a lor că am ajuns aici, În această fundătură de viață. E numai vina lor că ne risipim un an și patru luni din tinerețea noastră scurtă În acest scenariu atît de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
acum că vine el. De ce trebuie ca eu să fiu întotdeauna cel care să sufere? E un adevărat iad.“ Resentimente negre, familiare, îi încolțiră în inimă și în gâtlej. „Sunt otrăvit“, se gândi George. — Uite-o pe Alex, spuse Stella, strunindu-și plânsul. George se ridică repede și se îndreptă spre ușă. Mama lui se dădu la o parte, făcându-i loc să treacă. Schimbară între ei o privire fugitivă, dar nici un cuvânt. II. Orașul nostru Eu sunt naratorul, un narator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
subțire părea un vârf de cuțit. — Pentru moment poți încă rămâne aici; ai să împachetezi, desigur, restul lucrurilor lui Hattie și ai să pregătești totul în vederea mutării. — Unde ne mutăm? întrebă Pearl. Vocea îi suna ferm, deși nu-și putea struni trupul să nu-i tremure. Nu ne mutăm nicăieri, răspunse John Robert. Harriet și cu mine ne vom întoarce în America. Dumneata te poți duce unde-ți place. Vreți să spuneți că angajamentul meu a luat sfârșit? Ți-am atras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu Adam, când sunt singuri. Stella nu prea știe ce discută. În ultima vreme mi-am exprimat speranța că, acum când viața a devenit, pare-se, previzibilă, Stella va înceta să vadă în George unica ei preocupare și își va struni din nou strălucita ei minte, aplecându-se spre un studiu intelectual, coerent. Ea mi-a răspuns că, fără îndoială, își va relua studiile, dar „nu încă“, și că poate o să înceapă să „scrie ceva.“ Mă tem că în momentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aici până raportez domnului colonel că te-am adus. Locotenentul a rămas stingher în atâta forfotă, mai ales datorită ținutei sale pusă la „patru ace”. Căpitanul s-a întors însă în câteva clipe. Poftește, domnule cercetaș. Locotenentul Fgurel și-a strunit ținuta și a trecut dincolo de ușa lăsată deschisă. În fața lui ședea în picioare comandantul diviziei, un bărbat între două vârste. Ochii de culoarea oțelului, care consonau cu părul grizonat, îi dădeau o notă de sobrietate. Nu părea un dur, dar
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]