2,299 matches
-
cel mai adesea prin pronominalizare, substantive, sintagme nominale sau sintagme propoziționale exprimate deja în text: „Danțul, muzica, pădurea,/ Pe acestea le-ndrăgii.” (M. Eminescu, I, p. 102) În funcție de cei doi termeni ai corelației, pronumele demonstrativ se organizează în două prime subclase: • pronume demonstrativ de apropiere: acesta • pronume demonstrativ de depărtare: acela Pronumele demonstrativ de apropiere situează indicial „obiectele” sau substituie anaforic substantive (sintagme nominale, sintagme propoziționale) din perspectiva locutorului sau a prezentului comunicării lingvistice: „Acesta este pinul lui Pirandello.” șAcesta = pinul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu acesta prin trăsătura semantică definitorie, constantă, de natură deictică. Prin această trăsătură semantică, adjectivul demonstrativ se deosebește de adjectivul calificativ, care exprimă însușiri ale obiectelor în afara raportului cu situația de comunicare. În funcție de conținutul său semantic, adjectivul demonstrativ prezintă aceleași subclase ca și pronumele, pe care, de altfel, le-a generat printr-un proces de pronominalizare (omul acesta ® acesta; același om ® același ș.a.m.d.): • adjective demonstrative de apropiere: acest (student), această (studentă) • adjective demonstrative de depărtare: acel, acea • adjective demonstrative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
DE CUANTIFICARE" Sub aspect structural, pronumele de cuantificare sunt: • simple: unu, doi, mulți, toți etc. • compuse: douăzeci și unu, tustrei, câteșitrei, câțiva, câte cinci, câte șase etc. Flexiunea pronumelor de cuantificare depinde în parte de apartenența termenilor la una din cele patru subclase și se realizează, în mod specific, în funcție de gen, număr și caz și, parțial, de categoria determinării. Determinareatc "Determinarea" Categoria determinării dezvoltă aceeași opoziție semantică: necunoscut-cunoscut, din flexiunea substantivului, dar se organizează numai în doi termeni: nedeterminare-determinare definită (maximă), ca sens
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
organizează numai în doi termeni: nedeterminare-determinare definită (maximă), ca sens gramatical sau ca sens lexico-gramatical. Ca sens lexico-gramatical, determinarea este o constantă: determinare definită, la pronumele de cuantificare colectivă: amândoi, ambii, tustrei etc., nedeterminare, la pronumele atâția și toți din subclasa a treia. Ca sens gramatical, determinarea este o variabilă și caracterizează pronumele din prima subclasă (cu excepția pronumelor de singular: unu, una și unele pronume din subclasa a III-a: mulți, câțiva, puțini). Opoziția categorială se realizează prin morfemul cel, marcă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ca sens lexico-gramatical, determinarea este o constantă: determinare definită, la pronumele de cuantificare colectivă: amândoi, ambii, tustrei etc., nedeterminare, la pronumele atâția și toți din subclasa a treia. Ca sens gramatical, determinarea este o variabilă și caracterizează pronumele din prima subclasă (cu excepția pronumelor de singular: unu, una și unele pronume din subclasa a III-a: mulți, câțiva, puțini). Opoziția categorială se realizează prin morfemul cel, marcă a determinării definite în opoziție cu morfemul Ø, marcă a nedeterminării: Doi au plecat, ceilalți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cuantificare colectivă: amândoi, ambii, tustrei etc., nedeterminare, la pronumele atâția și toți din subclasa a treia. Ca sens gramatical, determinarea este o variabilă și caracterizează pronumele din prima subclasă (cu excepția pronumelor de singular: unu, una și unele pronume din subclasa a III-a: mulți, câțiva, puțini). Opoziția categorială se realizează prin morfemul cel, marcă a determinării definite în opoziție cu morfemul Ø, marcă a nedeterminării: Doi au plecat, ceilalți se mai gândesc./ Cei doi au plecat, ceilalți se mai gândesc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cuantificare numerică, dezvoltând determinarea ca sens gramatical, când sunt determinate definit, realizează opoziția de gen (la plural) și la nivelul morfemului determinării: cei doi/cele două, cei câțiva/cele câteva. Cazultc "Cazul" În desfășurarea flexiunii cazuale, se accentuează deosebirile dintre subclasele pronumelui de cuantificare. Pronumele de cuantificare numerică simplă și pronumele de cuantificare distributivă realizează opozițiile cazuale prin flexiune analitică: • genitivul se exprimă prin morfemul a: Numele a doi dintre ei s-a șters., Am pus câte o masă în fața a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspect morfologic, pronumele ordinal se distinge de pronumele de cuantificare, de la care se formează, prin structură și prin modul de desfășurare a flexiunii. Morfemul discontinuu al derivării de la pronumele de cuantificare, variabil în funcție de gen, se constituie în morfem distinctiv al subclasei pronumelui ordinal: al...le(a)/a...a: al patrulea/a patra Rămâne în afara acestei structuri, pronumele ordinal corespunzând pronumelui de cuantificare numerică de singular: unu - întâiul și sinonimul neologic primul, precum și pronumele neologic secundul, sinonim al pronumelui al doilea, și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin alte mijloace, prin adjective demonstrative, de exemplu, iar pronumele ordinal este întrebuințat adjectival: acest prim pas, acea primă zi, acești ultimi ani. Genultc "Genul" Categoria genului se desfășoară între termenii masculin-feminin. Opoziția este marcată la nivelul morfemului discontinuu al subclasei și, când se caracterizează prin determinare definită, la nivelul morfemului determinării: Masculin: al...le (a): al doilea cel de-al...le(a): cel de al doilea Feminin: a...(a): a doua cea de a...(a): cea de a doua Pronumele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel: cel(cea) dintâi/cei (cele) dintâi. Prin același morfem realizează opoziția de număr locuțiunea pronominală: cel din urmă: cel (cea) din urmă/cei (cele) din urmă. Celelalte pronume ordinale sunt defective de plural. Marca singularului este reprezentată de morfemul subclasei, la care se adaugă, când pronumele se caracterizează prin determinare definită, morfemul determinării: al doilea, cel de al doilea, a doua, cea de a doua. Observații: În limbajul oral se dezvoltă uneori forme de plural, exprimate prin morfemul determinării: cei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresia lingvistică a „obiectului” pasiv (sau absent) al comunicării fără o identitate precisă sau precizată. Este o clasă de pronume foarte eterogenă, și semantic, și structural, și funcțional. La un prim nivel semantic, pronumele nehotărâte se grupează în două mari subclase: • pronume-expresie a unei identități rămasă și lăsată necunoscută: unul, altul, cineva, altcineva, ceva, careva, altceva, vreunul; • pronume-expresie a generalității: fiecare, fiecine, fiece, oricare, oricine, orice. La un al doilea nivel semantic, diferite trăsături secundare asigură o anumită organizare, cel mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăsătura + uman și pronume cu trăsătura semantică - uman; fiecare, fiecine-fiece, oricare, oricine, cineva, careva-ceva, altcineva-altceva. Opoziția este neutralizată la pronumele unul, altul, vreunul, anumiți. MORFOLOGIA PRONUMELUI NEHOTĂRÂTTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI NEHOT|RÎT" Sub aspectul structurii, pronumele nehotărâte se cuprind în trei subclase: • pronume simple: unul, altul, anumiți, cutare; • pronume compuse; cele mai multe sunt alcătuite din pronume interogative, în asociere cu alte pronume nehotărâte sau cu alte elemente lingvistice (verbe, adverbe): altcineva, altceva, fiecare, fiecine, fiece, cineva, ceva, careva, oricine, orice, oarecare, vreunul; • locuțiuni
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de conjuncție este asigurată de natura de substituent a pronumelui. Deosebirea de adverbele relative, elemente de relație și totodată elemente substitutive, este dată de variabilitatea pronumelor relative în funcție de gen, număr și caz; adverbele sunt invariabile. Clasa pronumelor relative cuprinde trei subclase: 1. pronume relative absolute: cel ce, ceea ce; 2. pronume nehotărâte relative: oricine, orice, oricare, oricâți; 3. pronume interogative relative: cine, ce, care, câți, câte câți, al câtelea; Între cele trei subclase se manifestă unele deosebiri semantice și sintactice. 1. Conținutul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caz; adverbele sunt invariabile. Clasa pronumelor relative cuprinde trei subclase: 1. pronume relative absolute: cel ce, ceea ce; 2. pronume nehotărâte relative: oricine, orice, oricare, oricâți; 3. pronume interogative relative: cine, ce, care, câți, câte câți, al câtelea; Între cele trei subclase se manifestă unele deosebiri semantice și sintactice. 1. Conținutul semantic al pronumelor din prima subclasă se situează între general și particular. Sensul general rezultă din participarea pronumelui relativ, împreună cu verbul-predicat cu care intră într-o relație de interdependență sau de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce, ceea ce; 2. pronume nehotărâte relative: oricine, orice, oricare, oricâți; 3. pronume interogative relative: cine, ce, care, câți, câte câți, al câtelea; Între cele trei subclase se manifestă unele deosebiri semantice și sintactice. 1. Conținutul semantic al pronumelor din prima subclasă se situează între general și particular. Sensul general rezultă din participarea pronumelui relativ, împreună cu verbul-predicat cu care intră într-o relație de interdependență sau de dependență și împreună cu ceilalți determinanți ai verbului, la conținutul semantic global al propoziției pe care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțuri sintactice cu caracter emfatic, purtând amprenta influenței sintaxei limbii franceze sau italiene: „Ceea ce mi s-a părut totdeauna ciudat în casa dv., era că vă iubeați unii pe alții fără să v-o spuneți.” (T. Arghezi) 2. Pronumele din subclasa a II-a vin în enunț cu sensul din clasa care le este proprie prin trăsătura semantică individualizatoare: pot fi substituite de orice substantiv, întrucât raportul de substituție se caracterizează prin nedeterminare, în sensul unei generalități nedeterminate: Oricine cere să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin conținutul său lexical, verbul-predicat al propoziției: Vine oricine. (sens de generalitate, nediscriminare absolută: pronume nedefinit), Vine oricine plătește bilet. (sensul de generalitate este limitat la trăsătura introdusă de sintagma verbală: plătitorul de bilete: pronume nedefinit relativ). 3. Pronumele din subclasa a treia, în legătură cu specificul clasei din care provin, au conținutul semantic variabil în funcție de substantivul care urmează a fi dat ca răspuns și care este nedeterminat. Propoziția pe care o introduce pronumele relativ-interogativ delimitează sau direcționează perspectiva semantică în care se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
anaforic: „Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi/ Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi.” (M. Eminescu, I, p. 137) șbarzi ® careț. MORFOLOGIA PRONUMELUI RELATIVTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI RELATIV" Sub aspect structural, pronumele relative se grupează în două subclase: • pronume relative simple: cine, care, ce etc. • pronume relative compuse: cel ce15, ceea ce, oricine, orice, oricare, oricâți Pronumele relative se flexionează în funcție de gen, număr și caz. Rămân invariabile pronumele ce, orice, ceea ce. Celelalte pronume se caracterizează prin diferite grade de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumele relative își fixează identitatea specifică între celelalte pronume; au funcție dublă: • îndeplinesc rolul de elemente de relație în frază; • realizează diferite funcții sintactice, în propoziția pe care o marchează. Din punctul de vedere al primei funcții, între cele trei subclase de pronume relative se manifestă o serie de deosebiri. Pronumele relative absolute funcționează totdeauna și ca elemente de relație; nu este posibilă întrebuințarea lor autonomă: *A venit cel ce, * A făcut ceea ce. Pronumele nehotărâte relative se deosebesc de pronumele nehotărâte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd capacitatea predicației. Prin specificul poziției și funcționării lor în planul expresiei și în planul semantic al enunțului sintactic, verbele nepredicative se disting în două subclase: • verbe copulative • verbe semiauxiliare Verbe copulative Noua ediție a Gramaticii Academiei integrează verbele copulative în categoria verbelor predicative, indiferent de planul lor semantic.Esențial pentru realizarea predicatului enunțării ( din interpretarea autorilor acestei ediții), fiind purtători ai indicilor de predicație, verbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mireasă. "(Eminescu), dar predicația implică două componente semantice: semnificația gramaticală și semnificația lexicală; verbul copulativ este lipsit, total sau parțial, de semnificație lexicală ceeea ce îl diferențiază de verbul predicativ. În funcție de planul lor semantic, între verbele copulative se disting două subclase: verbe copulative absolute și verbe copulative lexico-gramaticale. Verbe copulative absolute 7 Funcționează numai ca instrument gramatical al predicației verbul copulativ a fi: „Din sfera mea venii cu greu/Ca să-ți urmez chemarea,/Iar cerul este tatăl meu/Și mumă-mea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din cele două componente ale structurii morfematice a verbului; rădăcina și flectivul (alcătuit din sufixe tematice cu sens gramatical, dezinențe, morfeme libere - verbele auxiliare etc.) se constituie, direct sau indirect, în criteriu de constituire și identificare a unor clase și subclase de verbe. Rădăcinatc "R\d\cina" În funcție de caracterul schimbător sau neschimbător al rădăcinii în cursul flexiunii, verbele se grupează în două mari clase: a. verbe regulate b. verbe neregulate Verbe regulatetc "Verbe regulate" Verbele regulate păstrează, în linii mari, neschimbată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la lungimea „materială” a unui singur fonem. Aceste neregularități sunt, în marea lor majoritate, moștenite. În funcție de tipul și de gradul de neregularitate a rădăcinii, se disting, între verbele neregulate: • verbe cu neregularitate absolută • verbe cu neregularitate relativă Verbele din prima subclasă au în cursul flexiunii, pentru diferite categorii gramaticale, forme supletive: a fi, sunt, ești, eram etc. În constituirea temelor specifice unor sensuri gramaticale, aceste verbe prezintă rădăcini care se înlocuiesc una pe alta. La imperfect, de exemplu, rădăcina verbului a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sine, în afara participării sale la o structură tematică, nu poate duce la o clasificare de fond, dată fiind multitudinea sufixelor și varietatea de asociere a acestora. Cu toate acestea, sufixul se poate constitui într-un criteriu pentru distingerea unor subclase de verbe. Pentru identificarea, în interiorul claselor verbale mai largi, a unor subclase, prezintă importanță deosebită, de exemplu, sufixele prezentului, imperfectului și participiului. Din această perspectivă, având în vedere temele polivalente și temele monovalente, luând în considerație numărul temelor distincte, în afara
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la o clasificare de fond, dată fiind multitudinea sufixelor și varietatea de asociere a acestora. Cu toate acestea, sufixul se poate constitui într-un criteriu pentru distingerea unor subclase de verbe. Pentru identificarea, în interiorul claselor verbale mai largi, a unor subclase, prezintă importanță deosebită, de exemplu, sufixele prezentului, imperfectului și participiului. Din această perspectivă, având în vedere temele polivalente și temele monovalente, luând în considerație numărul temelor distincte, în afara omonimiei „tematice”, se pot identifica, între verbele românești cu flexiune regulată, cinci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]