3,238 matches
-
ca fenomene de cultură, având același statut ca și fenomenele artei. Faptul că operațiile subiectivității științifice aparțin vieții ca unele dintre modalitățile sale înseamnă că, cu toate că sunt scoase din joc de reducția galileană odată cu tot ceea ce este subiectiv și cu subiectivitatea însăși în general, ele nu încetează să subziste acolo unde sunt, cu proprietățile care sunt ale lor: este vorba de experiențe, în sensul de viață. Nu este vorba numai de niște intenții îndreptate asupra idealităților, a reglementărilor și implicațiilor acestora
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
modalităților vii ale activității științifice mai cu seamă, care nu apar niciodată în orizontul nici unei transcendențe și nu compun niciodată nici o obiectivitate, este cea care le sustrage reflecției științifice atunci când nu le sustrage reflecției filozofiei înseși. În calitate de modalități vii ale subiectivității absolute, prestațiile științifice nu îi aparțin doar ca unele dintre determinările sale, cu titlu de efectuări incontestabile; acestea nu sunt ceea ce sunt într-un soi de factualitate transcendentală de nivel superior care ar trebui chiar recunoscută dacă ar exista mijloacele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la înfăptuirea sa și la sporirea sa, atunci știința, percepută nu doar în mod restrictiv drept câmpul obiectivităților ideale, ci pornind de la prestațiile transcendentale care le produc și care nu sunt ele însele decât actualizarea anumitor potențialități fenomenologice originare ale subiectivității absolute, știința astfel înțeleasă în deplina sa concretizare nu este altceva decât o formă de cultură. De la cultură ea împrumută locașul său ontologic, cel al praxisului și, în același timp, caracterele care aparțin oricărei "realități" definite de către practică și ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de prezentare mai edificator această capacitate este, și ea, cuprinsă în istoria unui progres, modul înfăptuirii sale este cel al unui exercițiu, este un mod practic. În această privință spiritul, și prin aceasta înțelegem mai ales ansamblul potențialităților cunoscătoare ale subiectivității absolute, este într-adevăr, așa cum voia Descartes, un ingenium, adică exercițiul continuu, în moduri din ce în ce mai riguroase și mai sigure de ele însele, al potențialităților constitutive ale viziunii teoretice. În posibilitatea sa fondatoare, știința se confundă cu acest ingenium, ea este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Descartes, un ingenium, adică exercițiul continuu, în moduri din ce în ce mai riguroase și mai sigure de ele însele, al potențialităților constitutive ale viziunii teoretice. În posibilitatea sa fondatoare, știința se confundă cu acest ingenium, ea este unul dintre modurile concrete ale vieții subiectivității absolute, în calitate de viață cunoscătoare, și astfel una dintre formele fundamentale ale culturii. În calitate de mod al vieții și, prin urmare, în calitate de mod de viață, știința este mai mult sau mai puțin analogă celorlalte forme ale culturii, formelor sale imediate în praxisul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a acelui fapt că, tematizând natura redusă la determinările sale ideale, știința nu mai tematizează nici viața sensibilă, nici viața în general. Neluarea în considerare a calităților sensibile nu este cu toate acestea nici orbească, nici gratuită. Sensibilitatea, mai precis subiectivitatea acestor calități sensibile este îndepărtată deoarece adevărul nu rezidă în acestea, și nici în subiectivitatea care constituie esența lor, deoarece adevărul este un adevăr universal și ca atare obiectiv. Aici începe să se contureze cea de-a doua semnificație, semnificația
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nici viața sensibilă, nici viața în general. Neluarea în considerare a calităților sensibile nu este cu toate acestea nici orbească, nici gratuită. Sensibilitatea, mai precis subiectivitatea acestor calități sensibile este îndepărtată deoarece adevărul nu rezidă în acestea, și nici în subiectivitatea care constituie esența lor, deoarece adevărul este un adevăr universal și ca atare obiectiv. Aici începe să se contureze cea de-a doua semnificație, semnificația puternică a eliminării vieții. Ceea ce motivează această dare deoparte, ceea ce o subîntinde nu este nimic
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
contureze cea de-a doua semnificație, semnificația puternică a eliminării vieții. Ceea ce motivează această dare deoparte, ceea ce o subîntinde nu este nimic altceva decât o presupoziție fundamentală chiar dacă deocamdată implicită, este credința potrivit căreia adevărul este străin sferei ontologice a subiectivității vii și aparține, dimpotrivă, și aceasta în mod principial și prin urmare exclusiv, celei a obiectivității. Și împreună cu adevărul ființa însăși: ființa ni se dezvăluie în mediul de vizibilitate al lumii, ea este ceea ce este acolo drept ceea ce este acolo
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei lumi. S-ar putea spune cel mult că știința neglijează această aparență ca atare, considerând-o drept o evidență sau o trivialitate, în vreme ce filozofia face din ea o problemă. În mod negativ, presupoziția științei (și a filozofiei care reduce subiectivitatea la o conștiință intențională a lumii și, în acest fel, fenomenalitatea la lume în mondenitatea sa), că nu există nimic altceva decât ființa exterioară, decât adevărul, este această exterioritate ca atare, adică, din perspectiva și în limbajul savantului, "obiectivitatea". Așadar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
interioare a vieții, și asta deoarece ea nici măcar nu are habar de asta, deoarece acolo unde își îndreaptă ea privirea viața nu apare de fapt niciodată. Nu este totuși mai puțin adevărat că munca sa cotidiană implică negarea practică a subiectivității, nu doar în deschiderea sa către lume și, astfel, drept condiție transcendentală a științei înseși, ci mai întâi, și în mod mai esențial, drept această interioritate radicală care definește Individul originar care suntem în calitate de Individ viu. Situația științei în cultura
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
originar care suntem în calitate de Individ viu. Situația științei în cultura modernă, sau, mai bine spus, cultura modernă ea însăși în calitate de cultură științifică, ni se dezvăluie astfel sub înfățișarea unui paradox. Pe de o parte, știința este un mod al vieții subiectivității absolute și îi aparține pe de-ntregul. Cu toate acestea, pe de altă parte, fiecare dintre operațiile subiectivității științifice se înfăptuiește ca scoatere din circuit a acestei subiectivități, în așa fel încât, concentrându-se asupra ființei care este acolo în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
însăși în calitate de cultură științifică, ni se dezvăluie astfel sub înfățișarea unui paradox. Pe de o parte, știința este un mod al vieții subiectivității absolute și îi aparține pe de-ntregul. Cu toate acestea, pe de altă parte, fiecare dintre operațiile subiectivității științifice se înfăptuiește ca scoatere din circuit a acestei subiectivități, în așa fel încât, concentrându-se asupra ființei care este acolo în față și considerând-o drept singura ființă "reală" și "adevărată", îndepărtând și respingând în neant tot ceea ce nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unui paradox. Pe de o parte, știința este un mod al vieții subiectivității absolute și îi aparține pe de-ntregul. Cu toate acestea, pe de altă parte, fiecare dintre operațiile subiectivității științifice se înfăptuiește ca scoatere din circuit a acestei subiectivități, în așa fel încât, concentrându-se asupra ființei care este acolo în față și considerând-o drept singura ființă "reală" și "adevărată", îndepărtând și respingând în neant tot ceea ce nu este aceasta, ea nu nesocotește doar această esență a vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
atare înseamnă de fapt a subînțelege că aceasta nu contează, că ea nu are prin ea însăși nici valoare de ființă, nici valoare de adevăr, și aceasta deoarece ceea ce constituie natura ei proprie, faptul de a fi simțit și, astfel, subiectivitatea ca atare de asemenea nu contează. În fiece operație a științei, în fiecare dintre prestațiile sale această teză este prezentă și activă, ea este cea care o pune în mișcare și îi determină scientificitatea. Nu mai putem așadar afirma pur
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vacanțele, acolo își are familia și cunoștințele, în calitate de trăitor își încearcă bucuriile și necazurile, preocupările și ambițiile, fie ele și științifice. "Acolo": de vreme ce nu are acces la tot ceea ce îl preocupă decât prin intuiție, adică printr-o modalitate fundamentală a subiectivității transcendentale. "În calitate de trăitor": în măsura în care această intuiție și, la modul general, toate experiențele sale nu "sunt" decât în virtutea faptului că le trăiește, pe fondul din el al esenței originare a vieții ca auto-afectare a sa. Savantul este așadar un om dublu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și de aceleași explicații ca și aceasta. Însă dacă raportul individului empiric cu știința nu este de fapt decât un raport extern și care pare contingent, asta se întâmplă deoarece savantul nu construiește știința în calitate de acest individ empiric, ci în calitate de subiectivitate transcendentală. Aceasta din urmă este cea care se ascunde sub titulatura de "om", de "savant", numai din acest motiv aceștia pot fi concepuți ca "făcând știința", ca producând obiectivitățile care formează câmpul său tematic, deoarece în realitate ea, prestațiile acestei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
transcendentală. Aceasta din urmă este cea care se ascunde sub titulatura de "om", de "savant", numai din acest motiv aceștia pot fi concepuți ca "făcând știința", ca producând obiectivitățile care formează câmpul său tematic, deoarece în realitate ea, prestațiile acestei subiectivități absolute sunt cele le "produc" propriu-zis. Contradicția internă a științei drept contradicție a științei față de ea însăși nu se limitează cu toate acestea la opoziția dintre conținutul său obiectiv și efectuarea subiectivă care nu contenește a-l produce pe acesta
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se revelează astfel este o incompatibilitate între această intentio științifică însăși, adică ținta ființei naturale determinate științific drept singura ființă care există în realitate și "adevărată", cu excluderea oricărei alte realități și oricărei alte validități, mai cu seamă cea a subiectivității, și, de cealaltă parte, această aceeași subiectivitate care constituie tocmai realitatea acestei intentio științifice. Astfel regăsim aici în mod cât se poate de riguros conflictul care se acutizează între un mod de viață și esența sa, între o modalitate subiectivă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
această intentio științifică însăși, adică ținta ființei naturale determinate științific drept singura ființă care există în realitate și "adevărată", cu excluderea oricărei alte realități și oricărei alte validități, mai cu seamă cea a subiectivității, și, de cealaltă parte, această aceeași subiectivitate care constituie tocmai realitatea acestei intentio științifice. Astfel regăsim aici în mod cât se poate de riguros conflictul care se acutizează între un mod de viață și esența sa, între o modalitate subiectivă și însuși țesutul din care este ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
asupra obiectului și asupra determinării sale categoriale, care este ea însăși un obiect, este oare motivul pentru care, nepreocupându-se de sine, ea își uită într-un anumit fel ființa proprie, înainte de a o nega? Însă, așa cum am văzut, negarea subiectivității vii, negare care determină actul proto-fondator al științei galileene și apare astfel drept condiția sa de posibilitate, este mult mai mult decât implicită. Eliminarea calității sensibile, a sensibilității și a vieții, deoarece ea funcționează ca un postulat metodologic, este deliberată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale mutații în contrariul său, i se pare mai simplu să i se opună cu brutalitate, să respingă această suferință și, în același timp, acel ceva în care orice suferință se desfășoară, însuși faptul de a se simți al unei subiectivități și al unei vieți. În acest fel, așadar, oroarea de viață purcede întotdeauna din aceasta, nu dintr-o privire exterioară aruncată asupra aparenței sale obiective, stranii, diforme sau stângace: mai curând în ea însăși, într-una dintre tonalitățile prin care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cele din urmă. Ființa patetică a științei este complexă, iar analiza sa, dacă se vrea exhaustivă, se desfășoară în mod necesar pe mai multe niveluri. În primul rând, prestațiile transcendentale care produc idealitățile științifice sunt ele însele, în calitate de efectuări ale subiectivității absolute, determinări afective, nu sunt doar intenționalități deschise asupra corelatului lor intențional și dând acces la acesta, modalități ale cunoștinței, ci, prin faptul de a se auto-afecta, prin faptul că nici o viziune care nu se încearcă văzând nu este posibilă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe care am substituit-o datului sensibil i se opune, nu în interiorul unei lumi, ci radical, în afara acestei lumi și a exteriorității transcendentale în care ea ek-zistă, un adevăr mai vechi a cărui substanțialitate fenomenologică este afectivitatea adevărul aflat în subiectivitate și identic cu ea. În vreme ce primul dintre aceste adevăruri, adevărul ființei-acolo ca ființă-acolo, este sustras singularității privirii care se așează asupra lui, patosului său, care se cufundă în Noapte în vreme ce adevărul obiectiv și științific prin urmare este independent
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
identic cu ea. În vreme ce primul dintre aceste adevăruri, adevărul ființei-acolo ca ființă-acolo, este sustras singularității privirii care se așează asupra lui, patosului său, care se cufundă în Noapte în vreme ce adevărul obiectiv și științific prin urmare este independent de subiectivitatea individuală a individului și se definește prin intermediul acestei independențe, adevărul mai originar despre care vorbim și care se identifică cu subiectivitatea absolută, acest adevăr variază odată cu viața, are o istorie, care este istorialul absolutului, îmbrățișarea sa cu sine potrivit modalităților
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
asupra lui, patosului său, care se cufundă în Noapte în vreme ce adevărul obiectiv și științific prin urmare este independent de subiectivitatea individuală a individului și se definește prin intermediul acestei independențe, adevărul mai originar despre care vorbim și care se identifică cu subiectivitatea absolută, acest adevăr variază odată cu viața, are o istorie, care este istorialul absolutului, îmbrățișarea sa cu sine potrivit modalităților fundamentale ale Suferirii, o individualitate, în măsura în care esența patosului său este cea a ipseității și în care ea nu se istorializează niciodată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]