429 matches
-
vedere, concurența prin costuri apare ca fiind destul de vulnerabilă, deoarece este expusă în mod direct posibilelor crize de materii prime, descoperirilor inopinate a unor tehnologii noi cu un grad mai ridicat de economicitate sau introducerii pe piață a unor produse substituibile cu prețuri mai reduse, elemente care contribuie la erodarea acestei categorii de avantaje competitive. O poziție cu reale perspective în cadrul comerțului mondial poate fi dobândită și consolidată cu ajutorul unei concurențe realizate prin intermediul unor avantaje de ordin superior, dificil de reprodus
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
să-și proceseze mărfurile „legate” de la alți concurenți. 3.8.3.2. Concentrarea orizontalătc "3.8.3.2. Concentrarea orizontală" Concentrarea orizontală acoperă achiziționarea firmelor ale căror activități se află În aceleași stadii de producție. Ea vizează produsele concurente și substituibile și răspunde mai Întâi exigențelor raționalizării. Concentrarea orizontală Îi permite firmei să beneficieze de economiile de scară, atingând astfel dimensiunea optimă ce corespunde prețului unitar de vânzare minim. Ea se explică și prin cumpărarea indirectă a unui brevet, a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
obiectivului fixat. Aceste acțiuni provin din actul managerial cu privire la strategiile competitivității, de alocare a resurselor, de dezvoltare, de internaționalizare, schimbări structurale, tehnologii, pregătirea și recrutarea resurselor umane. „Canibalismul” sau autoconcurența este situația care apare atunci când firma lansează un nou produs substituibil unuia dintre produsele sale curente, ceea ce frânează sau chiar stopează vânzările acestuia din urmă. Termenul sinergie este mult utilizat În formularea și pilotarea strategică, dar ceea ce-i interesează pe utilizatori nu este conceptul În sine, ci mai degrabă efectele sale
[Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
fost polarizat de conceptul de „industrie”, pe care Porter (1980, 1985) l-a preluat din economia industrială, pentru a explica relațiile concurențiale ale unei organizații. Din punctul său de vedere, industria este un ansamblu de firme care realizează produse apropiat substituibile. Demarcarea slabă a mulțimii de produse cu această caracteristică are drept consecință alegerea uneia dintre cele două alternative de abordare ce vor fi prezentate în continuare: sau se introduc criterii suplimentare pentru a putea operaționaliza conceptul în analize consistente, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
ce folosesc produse apropiate; - firme care realizează produse cu aplicații relativ omogene. S-ar putea reproșa acestei „definiții cumulate” că include trei elemente de aproximare: „produsele apropiate”, „tehnologiile relativ omogene” și „aplicațiile relativ omogene”, în locul unui singur element, „produs apropiat substituibil”, din definiția lui Porter. În practică are câștig de cauză „definiția cumulată”, pentru că industriile sunt prezentate cu mai multe caracteristici atât în statistici, cât și ca arii de operare strategică. Aceste caracteristici fixează, de facto, granițele dintre industrii. Definirea industriei
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
scop) sau de evantai, conform etichetei create de Koenig (1990). Sintetizând, aceluiași client i se oferă două produse identice din toate punctele de vedere (exceptând marca, ce se presupune, într-un mod simplificator, că nu joacă nici un rol!), adică „apropiat substituibile”, în fapt „foarte-foarte apropiat”. Clientul va prefera produsul cu prețul cel mai mic, iar în competiția pentru performanță economică va avea câștig de cauză firma care va avea costul cel mai mic asociat unui preț dat, într-o competiție modelată
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
în frază, mai exact, "cuvintele" și instrumentele și procedeele lexicale și gramaticale", pe de o parte, și "discursul repetat", care include "tot ceea ce este fixat în mod tradițional ca "expresie", "frază" sau "locuțiune" și ale cărui elemente constitutive nu sunt substituibile sau recombinabile după regulile actuale ale limbii", pe de altă parte. Apoi, Coșeriu împarte unitățile "discursului repetat" în trei categorii, în funcție de "gradul combinabilității lor" și de "nivelurile la care acestea sunt comutabile": a) perifrazele lexicale (echivalente ale cuvintelor), adică unitățile
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
regulile actuale ale limbii", pe de altă parte. Apoi, Coșeriu împarte unitățile "discursului repetat" în trei categorii, în funcție de "gradul combinabilității lor" și de "nivelurile la care acestea sunt comutabile": a) perifrazele lexicale (echivalente ale cuvintelor), adică unitățile comutabile în cadrul frazei, substituibile prin cuvinte "simple", care se situează astfel la nivelul lexical propriu-zis: pe de rost, nul și neavenit, a-și aduce aminte etc. Ele corespund cunoscutelor "locuțiuni" din gramatica tradițională românească; b) sintagmele stereotipe (echivalente ale sintagmelor), comutabile și ele în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
simple", care se situează astfel la nivelul lexical propriu-zis: pe de rost, nul și neavenit, a-și aduce aminte etc. Ele corespund cunoscutelor "locuțiuni" din gramatica tradițională românească; b) sintagmele stereotipe (echivalente ale sintagmelor), comutabile și ele în cadrul frazei, însă substituibile doar cu alte sintagme din cadrul "tehnicii (libere a) discursului" și situabile, din acest motiv, la nivel sintagmatic: a tăia frunze la câini, a face cu ou și cu oțet, a da cu oiștea-n gard ș.a.m.d. În frazeologia
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
tipul cum spunea cel care...), așa-zisele refranes din tradiția populară spaniolă, citatele din autori cunoscuți etc. 1.3. Prin urmare, definiția pe care Eugeniu Coșeriu o conferă textemelor comportă două elemente: textemele sunt (a) unități ale "discursului repetat" (b) substituibile printr-un alt (fragment de) text. În acest fel, savantul de la Tübingen rezolvă în același timp problema libertății/fixării textemelor și pe aceea a nivelului lingvistic la care acestea trebuie situate. Dar, dacă această definiție circumscrie într-un mod suficient
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
discursului repetat". În acest sens, reamintim definiția pe care Coșeriu o conferă fenomenului în "Structure lexicale et enseignement du vocabulaire" (1966): "tot ceea ce este fixat în mod tradițional ca "expresie", "frază" sau "locuțiune" și ale cărui elemente constitutive nu sunt substituibile sau recombinabile după regulile actuale ale limbii"314. Această definiție ne arată suficient de clar că "discursul repetat" reprezintă un fenomen lingvistic limitrof: chiar și atunci când sunt codificate în planul limbii, unitățile sale se manifestă întotdeauna ca discurs (i.e., ca
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
și să nu producă o reconfigurare fundamentală a textemului însuși, condiția este ca operația să nu afecteze nucleul unității textemice, care se compune, de obicei, din verbe, nume predicative și determinanți obiectuali (obiect direct, obiect indirect etc.). În schimb, elemente substituibile în cazul unei reîncadrări "forte" sunt, de regulă, subiectul (agentul) textemului și feluritele determinări circumstanțiale ale verbului. În funcție de natura componentei substituite, reîncadrarea "forte" poate fi divizată în actanțială și circumstanțială. 2.4.1. Reîncadrarea "forte" actanțială se caracterizează prin substituirea
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
v. supra, [33]), dar tocmai acest fapt îi sporește importanța, deoarece indică pragul "de sus" pe care îl poate atinge creativitatea "poetică" a textemelor. Concluzii În volumul de față, ne-am propus să investigăm textemele românești - unități ale "discursului repetat" substituibile printr-un alt (fragment de) text - din perspectiva lingvisticii integrale întemeiate de către Eugeniu Coșeriu. La capătul demersului nostru, considerăm că obiectivul principal al lucrării a fost atins, iar acest fapt poate fi probat prin formularea unor concluzii atât de ordin
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
noi înșine G: [și noi vă respectăm C: de noi înșine ne protejați? B: noi vă protejăm la ora asta G: de CIne. de CIne Domne. de dumneavoastră poate↓ (IVLRA: 166). În acest context discursiv, pronumele de întărire nu este substituibil prin toate sinonimele sale de la nivelul sistemului (ne apărați pe noi chiar de noi/*ne apărați pe noi de noi personal/*ne apărați pe noi de noi în persoană/*ne apărați pe noi de noi singuri) , iar emfaza prin intonație
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
sută de milioane nu prea ai ce să faci (IVLRA)). Valoarea pragmatică asociată în general cu această citire este "mai puțin decât se aștepta, se poate mai mult". 2.2. Deși cele două unități sunt sinonime în limba română, fiind substituibile în majoritatea contextelor 6, urmărind ocurențele lor în limba română actuală am putut observa o specializare a lor pentru redarea nuanțelor semantice prezentate mai sus. 2.2.1. Numai este mai frecvent utilizat cu sensul "exclusiv": Un păr numai inele
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
a lui, în detrimentul sinonimului său, numai. Din punct de vedere semantic, am putut observa că enunțurile cu adverbe restrictive au o dublă citire, în funcție de modul în care este privit setul de alternative în care se operează restricția. Deși sinonime și substituibile în majoritatea situațiilor, pare să se contureze o preferință pentru numai în contextele care implică sensul restrictiv exclusiv și o utilizare mai frecventă a lui doar în contexte care presupun o restricționare orientată către polul inferior al unei scale sau
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
de la propriul capital nativ și de ajunge ulterior, prin acumularea de cunoștințe la ceea ce numim capital dobândit. Școala, respectiv firma/întreprinderea, conferă individului anumite cunoștințe. Nu putem spune că unele ar fi mai bune decât altele, sau că acestea sunt substituibile. Ele sunt mai degrabă într-o relație de complementaritate. Dacă avem în vedere exemplul absolventului de științe economice, vom observa diferența dintre absolventul de facultate și cel care își face stagiatura într-o instituție bancară. Deprinderea calității de economist, în
Europiaţa cercetării-dezvoltării-inovării. Inserţia României by Roxana-Elena Lazăr [Corola-publishinghouse/Administrative/1439_a_2681]
-
preconizate în acest sector consolidează piața cercetării-dezvoltării-inovării românești. Dacă Strategia sus-menționată se oprește exclusiv asupra evaluării ex-ante, opinăm în sensul că este necesară și evaluarea ex-post a politicilor din acest sector, cele două tipuri de evaluări fiind complementare, iar nu substituibile. Evaluarea ex-post este necesară prin compararea situației pieței cercetării-dezvoltării-inovării românești anterior aplicării acestor politici și, ulterior, pentru a observa dacă mutațiile produse au avut vreun rezultat concret pentru aceasta. Evaluarea internațională a implementării politicilor, programelor și proiectelor concepute pentru acest
Europiaţa cercetării-dezvoltării-inovării. Inserţia României by Roxana-Elena Lazăr [Corola-publishinghouse/Administrative/1439_a_2681]
-
baza căruia stă legea egalității utilităților marginale ponderate, rezultînd că cererea pentru un produs se face și în funcție de prețul altor produse. Dacă creșterea prețului unui produs determină creșterea cererii pentru un altul, atunci se poate spune că produsele sînt reciproc substituibile. Dacă ea determină scăderea cererii altuia, ele sînt complementare. Dar cererea depinde și de veniturile limitate ale consumatorilor. Pentru Walras, teoria valorii-muncă reprezintă un eșec în explicarea formării prețului, iar utilitatea constituie o condiție insuficientă a valorii. Originea valorii stă
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
bunului X pînă la punctul de sațietate. El trebuie să țină cont de costul de oportunitate al acestei consumații, adică de satisfacția pe care ar putea-o obține renunțînd la bunul X. Să presupunem că nu există decît două bunuri substituibile: X și Y. Individul își va maximiza, în acest caz, satisfacția, alegînd o combinație (X, Y), astfel încît utilitatea marginală a celor două bunuri să fie egală. Într-adevăr, dacă UmX > UmY, consumatorul îi va crește utilitatea totală prin substituirea
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
Y nu poate fi compensată decît printr-o cantitate crescătoare din bunul X, deoarece utilitățile marginale sînt descrescătoare. Convexitatea curbelor de indiferență indică și faptul că analiza economică se interesează și de arbitrajul între două bunuri care nu sînt perfect substituibile. Dacă bunurile X și Y sînt perfect substituibile, atunci pe individ îl interesează doar cantitatea lor totală, indiferent de nivelul consumului. În acest caz, curba de indiferență este o dreaptă. 5.3.3. Rata marginală de substituție Forma curbelor de
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
cantitate crescătoare din bunul X, deoarece utilitățile marginale sînt descrescătoare. Convexitatea curbelor de indiferență indică și faptul că analiza economică se interesează și de arbitrajul între două bunuri care nu sînt perfect substituibile. Dacă bunurile X și Y sînt perfect substituibile, atunci pe individ îl interesează doar cantitatea lor totală, indiferent de nivelul consumului. În acest caz, curba de indiferență este o dreaptă. 5.3.3. Rata marginală de substituție Forma curbelor de indiferență este determinată, pînă la urmă, de ritmul
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
dar nu ne indică intensitatea acestei relații. Pentru a măsura această intensitate se utilizează conceptul de elasticitate: "elasticitate-preț", "elasticitate-venit", "elasticitate încrucișată". Valorile luate de acești parametri ne ajută să distingem între diferite categorii de bunuri, și anume: normale, inferioare, superioare, substituibile, complementare. Totuși, astfel dezvoltată, teoria microeconomică a cererii a fost criticată pentru incapacitatea sa de a explica anumite caracteristici contemporane ale societății. Într-adevăr, în multe cazuri, numai variațiile prețului și ale venitului nu sînt suficiente pentru a explica comportamentul
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
efect-preț (de substituție) și un efect-venit. Efectul de substituție măsoară variația consumului unui bun, consecutivă unei schimbări a prețului său relativ, pentru un venit real constant. Acest efect este întotdeauna negativ: variația prețului relativ a unui bun în raport cu alte bunuri substituibile antrenează întotdeauna o variație în sens invers a consumului său. O creștere a prețului bunului X în raport cu prețul lui Y incită, întotdeauna, un consumator rațional să reducă consumul bunului X pentru a-l substitui cu Y, devenit relativ mai ieftin
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
prezentată este suficient a înlocui "" prin "" pentru a obține elasticitatea-punct: . 6.1.2.3. Elasticitatea încrucișată Este interesantă și studierea modului în care reacționează consumul unui bun la variațiile prețului altui bun. Acest studiu indică dacă bunurile respective sînt "independente", "substituibile" sau "complementare". • Dacă și cînd consumul a două bunuri, X și Y, este independent, variațiile prețului unuia dintre ele rămîn fără influență asupra consumului celuilalt. • Dacă X și Y sînt "substituibile", unul îl poate înlocui pe celălalt pentru satisfacerea aceleiași
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]