3,677 matches
-
degetelor cu propria salivă și le frecă de labiile depărtate ale lui Bull. Introduse un deget în vagin, în căutarea himenului. Un alt deget pipăia protuberanța alunecoasă a clitorisului. Alan era liniștit. Respirația lui Bull devenise profundă și ritmică, fiecare suflare venea din adâncul abdomenului. Alan apucă vârful propriului penis și îi împinse capul înăuntrul lui Bull. Acesta oftă, Alan rămase nemișcat, încordând și relaxând mușchii, permițându-i lui Bull să se deprindă cu senzația înainte să împingă cu putere prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
liniștească. Dar eroul poveștii obosise, era deja la capătul puterilor. Uriașul său trup se prăbușise. După moartea lui Pangu, corpul lui cunoaște o schimbare uriașă. Ochiul stâng se transformă într-un soare galben-roșu. Ochiul drept devine luna argintie. Ultima lui suflare se preschimbă în nori și vânt, iar vocea lui se transformă în tunete și trăznete. Părul și mustața devin stele. Capul și cele patru membre se preschimbă în cele patru puncte cardinale și în munți înalți. Din sângele lui iau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
suveranul. Dar împăratul Wen l-a lăudat: "Doar el este un adevărat comandant de armată" și chiar a tras concluzia că Zhou Yafu este un geniu militar. În anul următor, împăratul Wen s-a îmbolnăvit. Înainte de a-și da ultima suflare, l-a chemat pe prințul moștenitor și l-a sfătuit: Dacă într-o zi vor apărea tulburări în țară, să-l lași pe Zhou Yafu să conducă armata." După moartea împăratului Wen, prințul moștenitor Liu Qi a preluat tronul, devenind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
justițiar, viteaz, proaspăt bărbierit, agil, iscusit în mânuirea armelor și curtenitor cu femeile de grotă. A suferit nespus când acel homo sapiens exemplar, revoltat de apucăturile exploatatorilor rupeștri, a fost atins de-o săgeată otrăvită și s-a prăbușit fără suflare la marginea unei mlaștini. Atunci am văzut cu ochii mei că o săptămână poate fi plumburie chiar și pentru un puști de grădiniță. Noroc că-n epoca de piatră ploua câteodată torențial, stropii erau atât de deși, de mari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
7 e una și aceeași persoană cu Mateiul ăla din capitolul 6 care „a suferit nespus când acel homo sapiens exemplar (exemplar? - n.m.), revoltat de apucăturile exploatatorilor rupeștri, a fost atins de o săgeată otrăvită și s-a prăbușit fără suflare la marginea unei mlaștini“. Cum poate suferi, și mai ales nespus, un astfel de ticălos fără inimă? Nici eu nu prea pot să-mi explic cum vine treaba, dar vă asigur, pe ce am eu mai scump, că poate. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nici un bebeluș nu se compara cu el), a apărut odată în apartamentul 40, din D 13, și a bocit până i-au curs mucii. Al doilea cerc a descris o viață de câine (la propriu), nu prea lungă, până la ultima suflare și la ultimul zvâcnet: Kita s-a dovedit a fi o corcitură mai grozavă decât toți lupii alsacieni; a ros pantofii din casă, cotoarele cărților de pe rafturile de jos ale bibliotecii, brațul unui fotoliu și o policioară de la vitrină; Florea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
învârtea pe femeie pe bancheta din spate, manevrând-o cu coapsele puternice. Violența și furia i se întorseseră. După orgasmul lui, femeia se trânti pe spătarul banchetei, lăsând sperma să picure pe vinilinul umed de sub testiculele lui Vaughan, trăgându-și suflarea în vreme ce-i ștergea urmele de vomă de pe penis. Uitându-mă atent la fața ei pe când își reumplea poșeta răsturnată, am văzut chipul rănit al șoferiței limuzinei guvernamentale irigat de sperma lui Vaughan. Pe banchetă, pe coapsele lui Vaughan și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
probabilitățile, era cel mai important din viața lui, a jucătorilor echipei sale, și de asemenea din istoria clubului și a orașului. „Ar-mă-tu-ra - Ar-mă-tu-ra“, scandau cele câteva mii de suporteri care însoțiseră echipa în capitală, iar antrenorul își imagină că toată suflarea Zalăului era în acele momente alături de ei. Și după cum decursese repriza a doua, oamenii aveau toate motivele să spere într-o victorie, chiar și acum, când mai erau atât de puține minute de joc. La pauză scorul fusese 2-0 pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pa, zise ursul, îndepărtându-se. - Ursule! l-am strigat. - Da? Se opri. Un glonte pornit din pistolul pe care îl țineam în mână i se înfipse între ochi. Mă privi uimit. - Dar... de ce? Mor! zise și căzu la pământ fără suflare. - Chiar așa, de ce? mă întrebă Alin trist. Nici Luca nu părea prea mulțumit de fapta mea. - Faimă, am răspuns visător. - Faimă? Pentru ce? Că ai împușcat un urs care-și băgase pistolul la loc în blană? - Nu. Am împușcat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
îmi cutreiera prin sânge până în ceafă, parcă îmi apăsa ceva pieptul. Aș fi vrut să nu se mai termine și, ca-ntr-un vârtej, toate femeile cunoscute se amestecau într-o singură imagine, într-un singur sex, într-o singură suflare și parcă tot orașul se topea...” Cum ai putut să mă-nșeli, dobitocule? dă drumul în sfârșit la întrebare. - Măi fato, e literatură, e ficțiune... sunt chestii inventate... Un scriitor nu trebuie să trăiască tot ce scrie... Un scriitor poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
S-au spus rugăciunile, „... și să-l așeze alături de cei drepți...”, a mai trecut cam jumătate de oră. Am reușit să fumez două țigări, ascuns după un monument cu un înger, parcă puțin cocoșat, aplecat s-adune în căușul palmelor suflarea muribundului, s-o poarte la ceruri, dar n-am cum să plec. Sicriul trebuie dus la destinație și, din nefericire, nu suntem decât vreo patru care putem îndeplini această sarcină. - Încă nu e gata, părinte, dar nu mai e mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
din clasă pentru c-ai scos limba și l-ai înjurat pe ăla de-alături de mâne-sa? - Și mie-mi vine greu să cred că-l interesăm foarte tare noi, ăștia mici. - Oare ce văd oamenii atunci când își dau ultima suflare? Ce li se-arată și cum? Ceva văd ei, dar pe cine? Tinca spune că s-a ridicat Costache așa, în capul oaselor, a arătat cu degetul: „Vezi, i-acolo, m-așteaptă, stă ciuncită pe scăunel... De-acu’ m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și mai multe. Bîlbîie s-a uitat la el cu ochi rotunzi și strălucitori. Era caraghios de tot și parcă întinerise brusc. A tras aer în piept și se vedea că are de gînd să-i spună tot, dintr-o suflare. Asta era prea mult, Radul Popianu era un om de onoare și într-un fel ținea la caraghiosul de Bîlbîie. A luat cana pe jumătate plină și cu o mînă l-a prins de falcă, cu cealaltă i-a vîrît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
faptului că pluteai peste lume. Escadra lui Italo Balbo zburase în Crimeea, la Sevastopol și de acolo venise la Constanța. După două demonstrații reușite în fața portului, asul așilor, însoțit de unul dintre locotenenții săi, zburase pînă la Snagov dintr-o suflare, legănîndu-și aripile deasupra monumentului de la Ciulnița, unde era îngropat un Djuvara, căzut ca o piatră drept într-o fîntînă, singura cît vedeai cu ochii în acele părți de Bărăgan. De la Snagov, Balbo și ceilalți aviatori au fost purtați aproape pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
podgorenii îngropau, copileau, dezgropau butucii de vie, la Cramă se afumau cu pucioasă butoaiele uriașe, vinul curgea făcînd spume, spre primăvară se auzeau scîrțîind carele ducîndu-l către Comana, iar cel care rămînea în Vladia se trezea murmurînd, oftînd, atunci toată suflarea așezării ținea urechea ciulită, după cum scîncea vinul se putea ști ce fel de an, bogat sau sărac, fericit sau nefericit urma să fie. Viața mișuna sub ochii săi atenți, iar poveștile care umblau, legendele care apăreau și dispăreau de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pustii și nimic nu se putea întîmpla în Vladia dormitîndă, băteau în ușă sau în geam acolo unde mai vedeau lumină, întrebînd destul de insistent: "de ce nu doarme lumea, are gînduri, pune ceva la cale?" De două ori pe săptămînă toată suflarea ieșea pe stradă, pe uliță, să planteze pomi, salcîmi sau tufe de lemn cîinesc și să înfigă în marginea drumului cărămizi văruite. Cam toți cu care schimbase cîte o vorbă ziceau că "e o idee grozavă, așa arată mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cheamă.“ „Da, ăsta.“ Unul dintre ucenici o porni În fugă până la cel mai apropiat cătun și se Întoarse cu niște lucrători care tocmai isprăviseră o fântână. Duceau În spate cazmale, lopeți, toporiști. În urma lor mergea tot satul, tot ce era suflare, căci În tot ținutul se dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adâncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul strat nisipos fu curând urmat de pietriș, apoi de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
timpului și al veșniciei. În preajma sa, la stânga și la dreapta, Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într‑un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr‑de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepământeană, presimțind mai la stânga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepământean și Îmbălsămat al câinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pământului care‑i umplea nările amorțite de atâta somn și lâncezeală, mirosul reavăn al pământului și al ierbii, binecuvântata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvântata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se lăsa acum În voia sfârșelii, Într‑o suflare lină, simțindu‑se ca un prunc buimac de somn. Nu, acela nu mai era vis, acea sfârșeală, acea iluminare! 18. Înainte să se uite‑n stânga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
carului Încremenise, și când În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormântul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare care Îi umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să‑și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe Malhus, copărtașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
buzunar, placată În sidef, și și‑o apropie de față. Își văzu Întâi nasul pistruiat, apoi ochii și părul roșcat, precum coada veveriței. Apoi chipul ei dispăru, Întâi pistruii de pe nas, apoi numai nasul, apoi ochii. Peste oglindă se așternu suflarea ei, ca boarea ușoară de pe un măr verde. Iar ea ținea mai departe oglinda În dreptul chipului, pentru că acum vedea pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr‑un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
s‑a putut Încredința cum condamnatul dormise buștean, de parcă‑l aștepta nunta, nu moartea. Chiar și el, Într‑o scurgere ciudată a timpului, auzise deja cum acel ofițer povestise la popotă: „Domnilor, tânărul Esterhazy a dormit buștean astă‑noapte, fără suflare, de parcă‑l așteapta Însurătoarea, nu execuția. Vă dau cuvântul meu de ofițer! Domnilor, să‑i aducem omagiul nostru!“ Atunci se auzi (el auzi) clinchetul cristalin al paharelor. Cin! Cin! Extazul morții, ca și autocontrolul Îl vor ține Încordat toată dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
totuși atât de diferite, zăcuseră timp de aproape șaizeci de ani la o distanță de patru litere, ca‑ntr‑un interval cabalistic (chiar și cuvântul cabalistic Îl scriu cu teamă). Și În timp ce prima va părăsi lunga poliță Întunecoasă a raftului - suflarea ei otrăvitoare venind În contact cu respirația cititorului, iar marginile ei atestând urmele acelor Întâlniri, ale acelor iluminări (când cititorul va descoperi În gândurile altora reflectarea propriilor nedumeriri, a gândurilor sale lăuntrice) - ce‑a de‑a doua va zăcea Înecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Ce ai, mamă, de ce ești amărâtă? Ascultă, la tanti Scarlat cântă muzica! Mergi la petrecere! Sanda își perie în grabă părul negru apoi o lăsă singură. Nedumerită, Luana fugi la bunica. Se postă în fața ei și-i spuse dintr-o suflare: De ce nu e mama bucuroasă că merge la nuntă? Pentru că n-are un soț cu care să danseze? Sufletul Bicii se prăbuși. Sanda fusese, dintotdeauna, un copil deosebit. O ajutase să le crească pe cele mici, renunțase la școală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]