4,234 matches
-
despre fondul lor cognitiv acoperit, e drept, de limbaje diverse, aiuritoare, cuceritoare. Nu poți să nu râzi, în hohote, când citești ultima secvență a volumului, cea în care unii dintre băneșteni se arată revoltați de faptul că tocmai el, scribălăul surd și neisprăvit, le-a pus viețile într-un text-oglindă, a reușit să-i descrie cu atâta exactitate. Sunt, de asemenea, deosebit de pregnante "amintirile din copilărie", fărâmițate în detalii savuroase, recuperate pe un ton deopotrivă nostalgic și ironic. Dar lucrul cel
Un testament literar by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8982_a_10307]
-
trecut este al nostru, face parte din identitatea noastră spirituală/ culturală. (Să nu zic na-țională, că acest cuvânt a devenit fie desuet, ba, și suspect, fie, prin repetare demagogică, sleit de substanța lui curată, originară.) Rememorăm (chiar și pentru urechi surde și ochi opaci) câteva secvențe ale unor asemenea "normalități" recente. l Casa Balș din Iași, monument arhitectonic de la început de secol XIX, sediul (dar se mai poate numi așa?) Filarmonicii "Moldova", e (tot) în schele. Ce n-a reușit regimul
Opacități by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/8999_a_10324]
-
despre tristețile de neocolit ale criticii, despre talentul temperat de datorie. De cîte și de cîte ori, în lamento-urile cronicarilor, nu s-au auzit reorchestrări ale frazei acesteia: "criticul plecat constant pe masa de lucru înăbușe în el plânsetul surd al unui cititor răpit dela peregrinarea lecturilor călăuzite de simplul bun plac." Și asta încă n-ar fi nimic, fără delicata obligație a verdictului, în care destui văd puterea, și destui alții dezamăgirea: "tristețea de a urmări tipăriturile zilei e
Tristeți și bucurii de breaslă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9066_a_10391]
-
acestea nu sînt majore. Oscilațiile între consoane nazale (n/m) sînt frecvente, și nimic nu dovedește că forma cimel ar fi precedat pe cinel, lucrurile putînd sta la fel de bine și invers. Iar oscilațiile între ci și gi, ce și ge (surda și sonora) sînt la fel de firești, atestate de alte variante orale (hoceag/hogeag). Mai există, de altfel, o interjecție familiar-argotică care a fost pusă în legătură cu limba țigănească: cărel "pleacă! fugi! să mergem!" Cară-te de aici și lasă să mai halesc
Cinel-cinel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9335_a_10660]
-
nu l-a ocupat nimeni. Nici George Apostu, nici Paul Vasilescu, nici Vaslie Gorduz, nici Neculai Păduraru, nici Mircea Spătaru și nici generațiile mai tinere nu și-au asumat universul formal și tensiunile specifice ale sculpturii lui Ion Vlad. încercarea surdă de a-l recupera acum, dincolo de teorii și de judecăți istorice, este mai curînd un reflex existențial decît un proiect estetic. Ion Vlad a reprezentat și reprezintă încă în sculptura noastră, un amestec ciudat de energie și de disperare, de
S.O.S., Ion Vlad by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9388_a_10713]
-
și pentru că stadiului estetic al existenței nu-i vede nici o continuare într-un dincolo al eticii sau al ironiei, doar dacă nu e vorba despre ceva despre care alș alege să tacă. Luați de pildă textul Cultura e mioapă (și surdă) pentru a vă convinge: "Cultura mare seamănă cu o divă ajunsă la senectute, pe jumătate oarbă, care încă mai ia acute în fața unei săli goale. (...) Inerția cea mai dezastruoasă apare la analiștii culturali - adică tocmai la aceia care ar trebui
Ce ești și ce vrei să fii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/9397_a_10722]
-
care lumea nu și-o mai poate reprima. Invincibil, zigotul singurătății se sparge, spre a-și contempla misterul predestinat imaginarului, care se cere încarnat. Homosexualul își visează divinitatea desăvârșită în simplitatea delirului și se visează pe sine amplificat astfel de surda îngăduință a decreației. Visează, în fapt, redesăvârșirea divină prin anularea sensurilor în care i s-a împăunat acestei divinități Creația. Și în care homosexualul frizează gluma picarescă a unei specii care i-a pretins deja libertății să se precizeze: ființă
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Atâta vreme cât ești împiedicat (de chiar nebănuitele posibilități ale într-adevăr fericirii, și în același timp de limitele inadmisibile prin care ți se interzice accesul la un bine intuit, dacă nu chiar cu ochii vizibil în contemplație) să denunți minciuna promisiunilor surde care bântuie prin eter, să pretinzi înlăturarea ei, atâta vreme cât accesul la puterea prin care pot fi abolite efectele de până acum ale acestei minciuni ne este refuzat, orice smiorcăială de recu noștință nu face decât să ne sporească inepția, să
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
apropiere e o mlaștină, după o anumită distanță începe deșertul: adevărate embleme spațiale în imaginarul lui Octavian Paler, cu o funcție simbolică bine determinată. Conturul realității care îi hăituiește și îi îngrozește pe cei doi este destul de șters. Amenințarea rămâne surdă, undeva în fundal, retrasă, ca în teatrul modern, dincolo de spotul de lumină proiectat asupra "eroilor". Deși autorul nu evită cu totul acțiunea la prezent și priza directă asupra întâmplărilor, derularea unor episoade sub ochii cititorului (asistăm la câteva incursiuni ale
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
remarce, totuși, că PSD-ul a avut și are cea mai mare reprezentare în Parlamentul României. Nici una din convulsiile ultimilor doi ani nu s-ar fi produs dacă n-ar fi existat acest partid. El a pus mereu o presiune surdă asupra fiecărui act de guvernare și, vrem, nu vrem, a trebuit să ținem seama de gusturile acestor mesageri ai neantului. Dacă n-ar fi existat PSD-ul, premierul Tăriceanu ar fi putut rămâne în imaginea posterității drept un șef de
Apoteoza sulfuroasă by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/9600_a_10925]
-
sau, în lipsă, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispozițiile privitoare la experți. (2) Judecătorul poate îndeplini funcțiunea de traducător fără a depune jurământ. ... Articolul 143 Când cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd și nu poate fi înțeles, va fi pus să scrie răspunsul. Dacă nu știe să scrie, se va folosi un interpret, aplicandu-se dispozițiile privitoare la experți. Articolul 144 Când cel obligat să semneze declarațiile făcute nu vrea sau nu
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 9 septembrie 1865 (**republicat**)(*actualizat*) (actualizat până la data de 31 ianuarie 2013*). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106056_a_107385]
-
cînd Maiorescu, mișcîndu-se exclusiv printre eternități, este un dogmatic". E cumva Maiorescu un critic edificator? În ultimă analiză, Criticele sunt o colecție de interdicții, nu de încuviințări". E măcar un bun polemist? "Maiorescu nu concepe polemica drept o întrecere cavalerească. Surd la argumentele adversarului, el e preocupat doar de volutele propriului discurs inchizitorial". Ar putea fi prețuit pentru că, după cum se consideră îndeobște, a introdus norma autonomiei esteticului? Nici gînd, deoarece, concomitent cu primatul factorului estetic în aprecierea operei, a apărut și
Un duel cu aerul (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7705_a_9030]
-
mâinile groase, cu/ cercei în urechi - își dă jos, încet-încet, masca verde,/ grea, de plumb oxidat, de pe față și/ pocnește disprețuitor din degete: mă tot cheamă apa/ adâncului din mine, de trei zile, să-mi/ sting focul/ dar eu sunt surd. Adevărul e că trebuia s-o rupi mai/ demult cu trecutul"... Noul a luat locul/ vechiului?// Merge agale, cu capul/ plecat, cu ochii în jos, ținând în mână un/ toiag și purtând pe spate o/ pușcă de vânătoare și o
Fiți pe aproape by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7704_a_9029]
-
scaune, un reșou electric pus jos, pe linoleum, patru umerașe agățate în cuie, două genți pline cu haine, două noptiere, câte una de fiecare parte a patului" (p. 25). Întreaga ceremonie este o combinație de tragic și banal, de durere surdă, gesturi cotidiene și vorbe obișnuite, uneori absurde, pe care copilul le înregistrează și le depozitează într-un sertar al memoriei fără să le judece. Totul seamănă cu un film care poate fi derulat iar și iar, fiecare nouă proiecție oferind
Alfabetul Eu-lui profund by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7707_a_9032]
-
energia și vitalitatea lor fizică și spirituală asupra semenilor. * Nimic nu durează mai mult decât ceea ce este intens, - chiar scurt. Nimic nu durează mai puțin decât ceea ce continuă... Aude atât de bine și cu finețe, încât dă impresia unui om surd din cauza ascuțimii auzului și a solicitării maxime, care îl fac să pară absent. * 3 octombrie. Troti, soția lui Theodor Grigoriu, prietenul meu, e pe moarte. Pulsul 5 cu ceva infim. Și noi plecăm pentru ultima șansă la Paris. Doamne... în
Note, contra-note by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7708_a_9033]
-
mă intoxic cu fum./ Ocolesc craterele de pe caldarâm.// Încă mai ascund hârtia mototolită în pumn -/ nu vreau s-o las/ în nici un loc Ťde la care mă îndepărtează pașiiť." (pag. 79) După Blank, Vlad Moldovan va trebui să scrie, complet surd la exterior, alte și alte volume absolut identice cu acesta. Pentru a-și împlini formula, foarte dificilă, de care, de la început, nu s-a cruțat.
Vara patriarhilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8179_a_9504]
-
cînd se refugiază în mijlocul vacarmului din piața publică, este o tehnică de supraviețuire și un instrument de disecție în același timp. Oscilînd polemic între universul domestic, a cărui recuzită se scurge permanent din bucătărie în metafizică și retur, și speranța surdă că denunțul poate mîntui și de singurătate, și de prejudecăți, și de moarte, ea pune față în față imaginea crudă și reverberația ei aburită, tăietura dură și reflexul ei de lumină, fatalitatea realului și aspirația surdă către o altă lume
Portrete și schițe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9666_a_10991]
-
și retur, și speranța surdă că denunțul poate mîntui și de singurătate, și de prejudecăți, și de moarte, ea pune față în față imaginea crudă și reverberația ei aburită, tăietura dură și reflexul ei de lumină, fatalitatea realului și aspirația surdă către o altă lume, imanența brutală și visul purificator. Inventariind, Laura Mara dezactivează stereotipiile, denumind obiecte și lucruri, ia în posesie natura lor profundă, descriind situații aparent comune, reconstruiește din temelii lumea însăși. O reconstruiește repede, oarecum în stare de
Portrete și schițe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9666_a_10991]
-
dacă este vorba de creația propriu-zisă, de arta restaurării, de pictori, de poeți, de cărți, de idei sau de varii texte preexistente, vocea autorului este mereu gravă, încărcată de responsabilități, de multe ori vehementă și permanent sfîșiată de o melancolie surdă. Poet în esență, contemplativ în manifestare și moralist în atitudini, Ion Lazăr a scris o carte rară, anacronică și vie în același timp, enervantă și seducătoare în aceeași măsură. O carte încărcată în subsidiar de viziuni edenice, marcată stilistic de
Portrete și schițe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9666_a_10991]
-
de care a prins moartea frică își smulg de pe nas masca de oxigen spre a cere suspendarea președintelui. La țară, unor babe edentate ce tocmai tocau urzici pentru rațe li se cere opinia asupra utilității votului uninominal, asupra fondurilor europene. Surdul satului răspunde la chestionar, mutul îl completează, orbul face lumină în privința stării Constituției și a investițiilor străine. Țața cu coc pune în cui făcălețul, spre a reprezenta nația în parlamentul european. Cine nu e politolog se duce și se spânzură
In imago veritas by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9672_a_10997]
-
Dragoș Jipa Régis Jauffret se naște în 1955 în Marsilia, într-o familie burgheză, și crește alături de un tată surd. Părăsește colegiul iezuit unde învață și, o dată cu cucerirea libertății, descoperă o literatură pe cît de nealiniată pe atît de eclectică: Proust, Virgina Woolf, Tho-mas Bernhard, Gilles Deleuze și Ludwig Wittgenstein. Colaborează la revista Tel Quel înainte de a împlini 25 de
Régis Jauffret - Poveste de iubire by Dragoș Jipa () [Corola-journal/Journalistic/9692_a_11017]
-
să ducă un plocon gras șefului său. Mașina Înainta pe malul unei râpe adânci și Întunecate chiar și În timpul zilei iar În noaptea neagră părea o imensă pată de smoală. Nu se auzea decât fâșâitul roților și abia perceptibil zgomotul surd al motorului. În apropierea celor cinci tei Îngemănați, maiorul Roznoveanu ordonă scut: Patru! Adjutantul Ghiță Asoltanei opri motorul, cei doi Își făcură din cap un semn bine știut și după un minut scrutau Împrejurimile și adâncul râpii prin cele două
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
fi? Zgomotul de motor se auzea din ce În ce mai aproape, apoi Victor realiză că mașina a trecut de zona lor și se Îndrepta către Poiana Rusului, spuse un „bine că s-au dus!” și apoi, rațiunea Îl părăsi pentru că motorul cu zgomot surd se oprise brusc În imediata lor apropiere. Victor se aștepta la ce-i mai rău, a fost pârât, acum Îl vor căuta, Îl vor prinde și iar la „zdup” sau și mai rău, În beciul Securității de unde mulți nu s-
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
le arătă că e salvat făcând, fără nici o plăcere, un gest oarecare. Încă de la primul bilețel orice gest de bucurie era exclus: n-avea nimeni voie să-și râdă de cel condamnat, arătând că a scăpat de grijă. O neliniște surdă - care nu putea fi încă definită ca teamă - puse din nou stăpânire pe Chavel. O simțea ca pe o încătușare. Când cel de-al șaselea om trase un bilețel alb, Chavel căscă, iar când trase cel de al zecelea prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
mai în vârstă poți să fii tu însuți din nou. —Mai bine culcă-te, nu uita că mâine te scol devreme. Nu cumva ai de gând să te-însori cu ea? Sprijinit de lavoar, Charlot îl privea cu un dispreț surd. Nu-l privea doar pe Carosse, oglinda de pe ușa șifonierului reflecta imaginea amândurora: doi bărbați prăbușiți, în pragul bătrâneții, care vorbeau despre o tânără. Niciodată nu-și simțise cu atâta acuitate vârsta. Știi ceva, zise Carosse, aproape că-mi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]