3,688 matches
-
De unde știi c-o să mor duminică? — Mai citim și noi ziarele, ne mai uităm la televizor. Vrem să-ți facem o propunere de nerefuzat. Lionel începe se râdă, dar nu pentru că l-ar gâdila cele două pistoale care-i presează tâmplele. — O propunere de nerefuzat? Unui om care urmează să moară peste trei zile? — Ar putea fi cele mai frumoase trei zile din viața ta. — N-ar fi prea greu, până acum, n-am avut nici una frumoasă. S-aud, zice Lionel
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
mă mpușc singur, să n-ai probleme cu poliția. Stiopa îl privește ca pe-un nebun. Vede că vorbește serios. Își dă seama că Lionel n-are nici o șansă să-i joace un renghi pentru că racheții sunt cu pistoalele la tâmplele lui. Îi dă pistolul. Lionel scoate butoiașul în lateral, să se asigure că are șase gloanțe: în fond, și el vrea să verifice ipoteza c-ar fi nemuritor. Stiopa înțelege altceva din gestul lui: — Vrei să joci ruleta rusească? — Nu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
inimii, scoți ușurel inima ta mare de sub vestuța de pluș kaki, o așezi în scoică, funcționezi acum pe circulația extracorporeală, de rezervă, vezi inima ta pulsând pentru drumul tău către grădina suspendată a dragostei celei mai pure, simți pulsațiile în tâmple, în ceafă, în abdomen, auzi oștirile dușma nilor tăi, destul de aproape, uneori avansând, alteori odihnindu se, uneori plângând, alteori cântând cântece soldățești, se aprinde crucea sudului deasupra ta, îți iei inima în căușul palmelor, o strecori la loc sub vestuța
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
suferea de o boală cumplită. Pe scaunul alb al atelierului Olteanu, la masa mică tot albă, pe care e deschisă o carte, își reazemă capul cu părul foarte scurt de mâna dreaptă proptită în cot de marginea măsuței. Arătătorul sprijină tâmpla de parcă ar fi a unui mare erudit. Privire serioasă. Haina neagră cu guler înalt oprește gândul la copilăria neterminată, cu toată batista albă, desfăcută mult pentru a se vedea bine din buzunarul tunicii. Pe braț ecusonul pe care se văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
mai. Un cer limpede, țintuit cu stele, te îmbia să zăbovești ascultând liniștea din jur... Ei însă au pornit grăbiți... Uite la ei cum umblă noaptea, parcă-s holtei. N-au băgat încă de seamă că li s-au albit tâmplele și li s-o cam brumat musteața. Bine ați venit, copii. Așezați vă colea, să ne stea pețitorii - i-a întâmpinat învățătorul. Eu am avut o presimțire, că la vreme de seară o să avem oaspeți, și chiar acum am scos
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
te doare... După două ceasuri, Costăchel a ieșit din Comisariat. Toate i se învârteau în cap... Nu-și mai aducea aminte de câte ori a fost scos afară din birou și rechemat... În minte i-a rămas doar figura unui căpitan cu tâmplele sure... Tocmai era scos din birou de un majur burduhos, care făcea spume la gură urlând: „Da’ unde te crezi? Pe cuptor la mă-ta? Să ne împui capul cu tot felul de povești? Ești bun de tribunalul militar! Așteaptă
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
O rază de speranță în mai bine ni s-a cuibărit în suflet... Într-una din acele zile, pe care le blestemam, ședeam zgribulit într-un colț al țarcului... „Unde o fi colonelul Brad Filip? Unde? Unde?” - îmi bătea în tâmplă întrebarea, fără s-o pot alunga... Atunci o voce aproape șoptită s-a auzit în spatele meu: „Costăchele! Eu sunt. Eu, Brad Filip! Dacă m-ai auzit, întoarce-te încet și poartă-te ca și cum aș fi un sergent oarecare.” Am crezut
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
și cu sufletul ars de remușcări, caut privirea nevinovată, Înlăcrimată, a celui ce mă striga cu ani În urmă: „Mamă, ia-mă cu tine!...” Am rămas cu mâna Întinsă Într-o gară pustie; și un vânt sălbatic Îmi biciuiește năprasnic tâmpla albită de așteptare... Vino, doamne, să vezi! 28 mai 5 iunie 2013 Zi fatidică... ( Madrid, 14 martie 2004) M-am Întors după-amiază, puțin după ora 17.00, de la pensiune unde fusesem să-mi ridic chenzina. Mi am scos sandalele cu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ei, dar profesoara de vioară i-a spus înainte să plece: "să nu lași vocea din tine să iasă, să nu-i lași pe cei de acolo să afle ce ai aici", și a atins-o ușor cu degetul pe tâmplă, s-a uitat uimită la profesoară și nu a înțeles atunci ce spune, sau mai degrabă nu voia să înțeleagă, vocea din interiorul ei o speria de moarte, o simțea ca pe un blestem, ca pe o vrajă, nu voia
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ating, știe că nu va pleca de aici decât alungată de el, au trecut ceasuri, ori poate veacuri, se uită unul la altul, nu au nevoie de cuvinte, e suficientă atingerea mâinilor, Sandei simte cum sângele lui îi zvâcnește în tâmplă, e trecut de miezul nopții, Sandei își simte ceasul biologic care îi spune cu mare precizie în ce parte a zilei sau a nopții se află, se țin mai departe de mână, el într-o parte a gardului de sârmă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
tot timpul la el, că devenise pentru ea un fel de reper, în lungile ei meditații din curte, când stătea și urmărea geografia norilor de pe cer, își imagina, și-l imagina pe Alex alături de ea, îl vedea cum îi mângâie tâmplele, îi vorbește cu vocea lui catifelată, fiecare gând îl conținea și pe Alex, această poveste venea să-i strice ordinea interioară, și așa precară de când nu-i mai reușea nimic, pentru că imaginea lui Alex devenise o obsesie a început să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
care se acoperiră În Întregime de pudra aceea cenușie, pe care Începea să o perceapă tot mai adânc În nări, aspră ca o ninsoare venită din iad, ce-l Înspăimânta cumplit. Ar fi vrut să se prindă cu mâinile de tâmple și să urle fără oprire, prelung, asemeni lupului singuratic la lună. Își simțea capul neverosimil de umflat, și ceva ca un clipocit nedeslușit Îi picura În auz cu zgomot stins, Înnebunindu-l. Se Întrebă cum de mai era conștient Încă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
proful de istorie din liceu? Am Început să râd, spunându-i că istoria este o materie la care elevii trebuie să Învețe „de plăcere, nu de durere”, cum zicea Makarenko... un mare pedagog. S-a scărpinat cu degetul mic la tâmplă și, după o nouă sorbitură, m-a Întrebat „care dintre domnitori Îmi este mai simpatic?” Mi-a venit să râd din nou, În dreptul cuvântului simpatic, dar am luat o Înghițitură din ceaiul meu, remarcând că l-am făcut cam amar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
poți lăsa să-ți scape așa, bo-u-țule?!). Hotărâsem ca mâine să n-o mai ratez. Gata cu poveștile, domniță... Gata cu dulcegăriile, păpușă... Mâine te pap, scumpo... Te pap! Toa-tăăă!... Garsoniera mă aștepta cu un sentiment de Însingurare. Îmi plesneau tâmplele. Am intrat În baie să ud un prosop pe care mi l-am Înfășurat turcește În jurul frunții (aveam o fațăăă!). Priveam resemnat pe fereastră. Orașul, cu clădirile lui posomorâte, mi se părea dezolant. Oamenii treceau grăbiți pe străzile Înguste ca
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îmbrăcă puloverul și ieși alergând pe scări. Mali vinde astăzi la intrarea în metrou. O luă într-acolo. În goană depăși rastelul cu biciclete și berăria, apoi stația de autobuz și chioșcul cu ziare. De pe frunte transpirația îi curgea spre tâmple; o șterse cu dosul mâinii și apoi o întinse peste urmele de vată de zahăr. Din depărtare Mali îl văzu și îi făcu cu mâna, el îi răspunse fluturând mâneca lălâie deasupra capului. Slavko se opri puțin să respire. Sângele
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o față somnoroasă. Era din ce în ce mai cald, pereții se tot apropiau de noi, iar aerul, cu fiecare respirație a lui, se făcea din ce în ce mai puțin. Toți simțeam cum pe frunte ne apăruseră bobițe de transpirație, care apoi o luară în jos spre tâmple și spre obraji, întinzându-se până spre ceafă. Ne uitam cu coada ochiului unii la alții și ne vedeam chipurile brăzdate de șiruri fine, sărate și incolore ce se strângeau și se adânceau mai mult între riduri. În jurul patului ni
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
plângă acolo, ci ca să culeagă o așchie de lemn căzută lângă perete. Atunci unchiul a început să tușească, noi ne-am strâns mai aproape. Stătea întins între cele două perne ce se înălțau de-o parte și de alta a tâmplelor, mâinile le ținea sub pătura pe care mătușa i o ridicase până sub bărbie. De sub pătură burta îi tremura în ritmul tusei. Apoi se liniști. Gura îi rămăsese întredeschisă și i se vedea cerul gurii albicios. Mirosul amărui al salivei
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
tăcerea l-ar fi ajutat să mai salveze ceva. A simțit nevoia să se așeze înapoi pe canapea. Hainele îi erau mototolite deoarece adormise îmbrăcat câteva ore spre dimineață. Își simțea oboseala vâjâindu-i prin cap, apăsându-i fruntea și tâmplele. Privi în jur, dar nu era decât aceeași tăcere, suavă și infinită, la fel ca singurătatea sau ca iubirea. Stătea pe canapea și nu voia să gândească mai departe, dar, de vreme ce și-a amintit deja, era copilăresc gestul său de-
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cât e ceasul? — Nu. — Obosit de atâta somn; tu ce crezi? — Nimic. Nu ai și tu o părere, măcar așa, de ochii lumii? — Nici măcar de ochii lumii. Dar ce am spus, dragă? Mirosul din bucătărie îi apăsa și mai greu tâmplele; un aer închis din cauza mâncării care se prăjea pe aragaz. Asta îl făcu să simtă că parcă i se întorcea cu paleta creierul în tigaie și era apoi lăsat să se îmbibe de ulei. I se făcu greață și îi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
pagini, era grafiat cuvântul DISCREȚIA. De la cap la coadă. Tot. Numai DISCREȚIA! O, iubitule, genialul meu DISCRET, vino repede să te pup, de să te năucesc.Unde ai găsit titlul acesta genial? El duse un deget de la mâna dreaptă la tâmplă și apăsă de câteva ori într-un anume punct, rostind: aici.Aici l-am căutat și tot aici l-am găsit. O, discretul meu drag, vino să te pup. Încă. Până să te amețesc. Norul, care îi cam ținuse în
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
pomeți proeminenți, frunte înaltă, sprâncene subțiri și împreunate, buze cărnoase, întredeschise - ai fi zis că un lung sărut arzător tocmai le abandonase, însă fără să le potolească. Părul negru, dezordonat Îi încadra fața palidă; o șuviță i se lipise de tâmplă. Delicatețea picioarelor și impasibilitatea eternă a mișcărilor spuneau mult despre existența Ei trecătoare și fragilă, numai o dansatoare dintr-o pagodă indiană putea avea mișcările Ei armonioase. Atitudinea melancolică și bucuria Sa sfâșietoare arătau că nu era o creatură obișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
puteam să-I simt căldura corpului și să respir parfumul jilav urcând din părul Ei negru și greu. Nu știu de ce am ridicat mâna tremurândă - o mână ce nu mă mai asculta - și I-am mângâiat cârlionții, mereu lipiți de tâmple. Apoi mi-am înfundat degetele în părul Ei. Părul Îi era rece și umed, rece, foarte rece, ca și când Ea murise acum câteva zile. Era moartă, fără nici o îndoială! I-am pus mâna pe sân, în dreptul inimii - nu se simțea nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
încărcați de promisiuni. Acești ochi te înspăimântau și te absorbeau totodată. Răspândeau o lumină supranaturală și îmbătătoare. Avea pomeții proeminenți, fruntea înaltă, sprâncenele subțiri I se uneau, buze cărnoase, întredeschise, două șuvițe din părul Ei ciufulit I se lipeau de tâmple. Am scos din cutia de tablă portretul pe care I-l făcusem noaptea trecută, pentru a-l confrunta cu desenul de pe vas. Nici cea mai neînsemnată diferență. Păreau calchiate unul după altul. Erau unul; de altfel, erau făcute de aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fața calmă și palidă a doicii, la ochii săi scobiți, imobili, nepăsători, la nările sale strânse, la fruntea ei lată și osoasă, pentru ca aceste vechi amintiri să se trezească în mine. Poate propaga unde misterioase care mă calmau. Avea, pe tâmplă, o excrescență de carne acoperită cu păr. Mi se păru că era pentru prima oară când remarcam particularitatea asta: niciodată înainte nu-i examinasem fața cu așa mare atenție. Deși se schimbase fizic, doica păstra aceleași preocupări; doar că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
abătuse asupra vieții mele. Noapte plină de fantome oribile care, de peste tot, din apropierea ușii, de pe pereți, de după perdea, se strâmbau la mine. Într-o clipă, camera devenise atât de strâmtă, că mi se părea că stau culcat într-un sicriu. Tâmplele îmi ardeau, picioarele erau incapabile să se miște. O greutate îmi strivea pieptul, la fel de împovărătoare ca aceea a cadavrelor încărcate pe spinarea mârțoagelor negre, descărnate și livrate măcelarului. Moartea își fredona încet cântecul, ca un bâlbâit care repetă fiecare cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]