693 matches
-
păsări subt aripi o poartă 'n liturgice zboruri prelungi ca viața. În slujba luminii, urnă fără de toartă, luna și-o ține ascunsă pe fața vrăjită să nu se întoarcă. Stane de piatră, jivine, cucută poart-o semnătură cu cheie pierdută. Pecete tăinuită de două ori - fată de foc, arătare, care pe țărm ridici acum brațele peste mare, o porți subsuori. Rune, pretutindeni rune, cine vă-nseamnă, cine vă pune? Făpturile toate, știute și neștiute, poart-o semnătură - cine s-o-nfrunte? Crinii muntelui
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cenușiu. Am zărit chiar și scramasax-ul pe care regele îl ținea în mâinile împreunate pe pântece, precum și aurul fibulei de pe mantie și al crucii cusute pe tunică în dreptul inimii. Aproape nimic însă din lucrurile reginei, căci sub văl totul era tăinuit de acel soi de mușchi. Până și rochia, pe care mi-o aminteam ca fiind de purpură și aur. Șobolanii se înfruptaseră fără milă. Lui Rotari, a cărui față avea culoarea lemnului putred, îi lipseau ochii din orbite, nasul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
atent la episcopul Severo, așezat pe tronul său. Devenise diafan, și odăjdiile păreau mai curând să-l țină în capul oaselor, decât să-l îmbrace. După ce au arătat tuturor pâinea și vinul, arhidiaconii au tras cortinele în fața altarului pentru a tăinui momentul sfințirii, timp în care preotul Giovanni m-a văzut și a făcut un gest însemnând: „să nu pleci fără să stăm de vorbă“. După trei ceasuri și multe procesiuni în bazilică, slujba a luat sfârșit, bazilica s-a golit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unei asemenea tăreșenii. În trei luni, Trocaru și-a lichidat firma și s-a tuns întru monahism la mănăstirea Mândraia, din pădurea de la Obancea. Încercase și Andromanda Brandaburlea, bătrâna ghicitoare, s-o aciueze pe lângă ea, să o inițieze în secretele tăinuite de cărțile destinului, de ghioacele drumurilor și răscrucilor, să-i transmită parte din puterile de a chema la miez de noapte neveniții din cotloanele lor și, mai ales, silnica datorie de a răzvrăti, din când în când, în vremuri tulburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mlădia după pașii lui. Un dansator perfect, inventând parcă mișcările după dusul cuvintelor, descoperindu-le sensurile ascunse. Făcându-le să se nască atunci pline de arome de timp vechi, încărcate de aburul greu al nostalgiilor și amintirilor nenăscute încă. Cuvinte tăinuite până atunci în cine știe ce cotloane de suflet și el chemându-le, născându-le și mistuindu-le apoi în dansul acela învăluitor. Se sprijini ușor de umărul lui, cu ochii închiși, lăsându-se dusă de insul acela apărut din senin. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
De parcă fiecare ar ascunde cine știe ce păcat. Tu crezi că eu... Se gândi să-i spună de toată povestea cu Goncea. Cum o șantajase luni în șir, că o dă afară de la liceu, că a fost complice, poate chiar ea a tăinuit mizeria aia, de n-au putut să-i dea de urmă, că numai el a pus vorbe bune pentru ea, că el, Goncea, nu-i dorea răul, ba chiar căuta să n-o implice, dar oricând poate s-o ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
visătorul Să-l apere o țară de oșteni. La Dor Mărunt câmpia știe rostul A toate câte sunt și câte-au fost, La Dor Mărunt, pe lângă „Tatăl nostru”, Se spune Eminescu pe de rost. LaDor Mărunt, precum cândva-n Flămânzi, Românii tăinuiesc o socoteală, Pe Eminescu n-ai cum să-l ascunzi, Ei pentru Eminescu fac răscoală. Da! Nu vor mai rămâne printre ei Nici glasul trădătorilor, nici norii Și-au pus românii coase la condei, Din Dor Mărunt stârpim uzurpatorii. La
La Dor mărunt. In: Dor de Ipotești by Marin Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/269_a_514]
-
mai călăuzește, pașii ucenicilor săi din orice vreme și din orice loc. Prin radicalitate de ochii lumii înțelegem acel mod de a concepe și de a trăi propria vocație ca pe o stare de privilegiu spiritual ce ne permite să tăinuim mai bine propriile fragilități, ba chiar neputințe, asigurându-ne astfel nu doar un loc în sânul societății, ci și o onoare și un respect pe care nu am putea să le dobândim vreodată altfel. De asemenea, putem vorbi de o
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
respect pe care nu am putea să le dobândim vreodată altfel. De asemenea, putem vorbi de o radicalitate de ochii lumii când percepția propriei vieții se identifică cu un sens de superioritate morală ce, sub aparența compătimirii și a ajutorării, tăinuiește un anumit dispreț față de ceilalți, ca acela pe care Domnul Isus l-a blamat atunci când i-a numit pe farisei «ipocriți» (cf. Mt 23,13). Nu este întâmplător faptul că rugăciunea neîntreruptă a monahilor și a creștinilor din Orient - «Doamne
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
le cunoaștem destul de bine!». Nu este, oare, aceasta atitudinea noastră atunci când vârsta, experiența, încercările vieții ne determină să avem o viziune mai realistă despre limitele noastre? Adevărul e că în noi era deja cuibărit un crâmpei de iluzie, o înfumurare tăinuită de care trebuia să luăm cunoștință. Tocmai pe când visam să devenim, dacă nu sfinți, cel puțin creștini prezentabili, totul ardea acolo. Atitudinea noastră interioară era aceea a fariseului din evanghelie, iar rugăciunea noastră era cam tot ca a aceluia. Ne-
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
putut uita pe unguri? Acest popor este singurul care, în Europa, mai păstrează tradiția unei exaltări dionisiace. Cine a văzut o cârciumă maghiară și toată lumea de acolo, legănată de tristeți, abandonată cu atâta participare și frenezie beției, nu-și poate tăinui o simpatie pentru o umanitate atât de primitivă, cu aderențe atât de reduse la fadoarea genului nostru de viață. Ce vor fi căutat ungurii în Europa? Și cum s-au putut opri printre noi? Ungurii au în ei instincte de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din greu. - Mult a trebuit pân l-am prins în laț pe acest călugăr evlavios, dar în sfârșit... hihi... totuși... totuși... are să-l nimicească bătrânul meu dușman. I-am spus că {EminescuOpVII 103} nu-i poate veni în minte gândirea tăinuită de numărătoare cărții?... trebui să-i vie... trebui să-i vie... Mie de ce mi-a venit? Pentru c-a trebuit să-mi vie!... Dan trecea iute printr-o parte de oraș în care locuia boierimea. Curțile albe ca argintul, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu ploaie, florile împrospătate ridicau în soare cochetele capete copilăroase și ochii lor plini de reci și zadarnice lacrimi. În casa de peste drum perdelele albe erau încă lăsate, prin aleile grădinei ei vișinii și cireșii înfloriți, salcâmii cu miros dulce tăinuiau cărările risipite într-o viorie și melancolică umbră. Fusese vis visul lui cel atât de aievea sau fusese realitate de soiul vizionar a toată realitatea omenească? - Perdeaua de vis-a-vis se dete puțin într-o parte și prin faldurii ei albi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regular și încet călugărițe... O grădină unită de murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele mai până lângă un boschet de chiparos și roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca un azil de scăldătoare toare. El se desculță și sărea de pe o piatră pe altă cercetând stâncosul lui imperiu... El dădu de un izvor de apă vie și dulce care se repezea cu mult zgomot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de piatră sură, în cerdac, [cu stâlpi ] îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele până lângă un boschet de chiparos și roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca un azil de scăldătoare. El se desculță și, sărind de pe-o piatră pe alta, cercetă stâncosul său imperiu. El [, dădu de un izvor de apă vie și dulce care se repezea cu mult zgomot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
potolește ura și temperează criticile. Încet-încet, apare atracția față de cel dispărut. Detestat cît timp trăia, acesta este iubit în efigia lui, în amintirea-i. În cele din urmă, este divinizat. În jurul lui, ia naștere o religie, mai exact religia. Ea tăinuiește uciderea și, aș adăuga, eșecul acesteia. Căci dacă fiii au ucis pentru a lua locul tatălui pe lîngă mamele lor, pentru a se bucura de aceeași libertate pentru instinct ca și el, nu și-au atins scopul. N-au trebuit
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
răzmerița fiilor, tatăl îi obliga pe aceștia să nu aibă raporturi incestuoase cu femeile; după ea, fiii se obligă ei înșiși la același lucru prin prohibiția incestului. În sfîrșit, procesele definesc un fel de domeniu rezervat cuprinzînd tot ceea ce este tăinuit în văzul și cu știrea tuturor. Respectînd acest domeniu, fiecare intră în conspirație și devine complice. Conducătorii partidului care-i asigură paza, intelectualii chemați să-l justifice sînt astfel antrenați într-o spirală de complicități a cărui prim cerc este
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
la instincte și nu numai la cele sexuale. Primatul simțurilor pierde teren în fața primatului spiritului, al inteligenței necesare pentru a le idealiza sau a le sublima. După aceea însă, ei trebuie, de asemenea, să ascundă omorul, divizîndu-l pe tată și tăinuind propria lor crimă. Așa o cere solidaritatea lor efectivă: complici în nelegiuire, ei rămîn în continuare complici în ascunderea acesteia. Pentru a ajunge acolo,își interzic reciproc și interzic întregului clan să se gîndească la aceasta, cerîndu-le să adere la
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
sau disidențele din sînul unei națiuni. Ea îi incită pe indivizi să se retragă din societate și alimentează dezamăgirea lor față de credințele colective. În capitolul precedent, am constatat că forma acestor credințe, logica lor, este determinată de necesitatea de a tăinui acea complicitate la temeiurile societății. În lumina ipotezei totemice, voi afirma acum că există doi factori care-i condiționează conținutul: divinizarea tatălui și resurecția imagoului său. Preschimbîndu-se într-un adevărat zeu al maselor, infailibil și legendar, acesta le apără, iar
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
pielea - erosul degradat prin prostituție conferă corpurilor obiective o anumită invizibilitate. Este vorba despre o invizibilitate obținută prin camuflaj, iar nu prin transparență. Cinismul erotismului contemporan e direct proporțional cu refuzul noutății pe care o poate da numai experiența Vieții, tăinuită în hotarele nevăzute ale „trupului transcendental”. În cuvintele lui Michel Henry, „față de viață, este vorba de o profanare”. Epilogtc "Epilog" Parcursul lui Michel Henry se încheie printr-o reconsiderare a fenomenologiei Vieții ca manifest al purei gratuități. În bunătatea fundamentală
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Rivalitatea mimetică provoacă o tensiune socială care face imposibilă orice coabitare. „Descărcarea” energiilor negative ale rivalității se produce prin ritul sacrificial, mai precis prin celebrarea morții unui „țap ispășitor”. Încărcat cu vinovăție imaginară, obiectul expiator trebuie să moară, pentru a tăinui originea conflictului colectiv. Jertfa violentă capătă astfel un halou sacru, întrucât societatea s-a eliberat de violență. René Girard identifică mecanismul victimizării în toate religiile arhaice, pe care le analizează în contrast cu tradiția iudeo-creștină. Scripturile, în opinia sa, dezvăluie procesul de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de apariția conștiinței erotice. Hotărîrea de a scrie versuri este luată sub presiunea unui mare chin interior. Oameni care, altfel, și-ar fi văzut de treabă se apucă să compună poeme sub puterea unei pasiuni ce nu mai poate fi tăinuită. Versurile au o adresă precisă și un scop ce nu este ascuns: vor să cucerească inima unei femei ce nu se lasă cu una cu două cucerită. Sau să Întărească un sentiment deja acceptat, să corecteze o eroare, să Îmblînzească
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de apariția conștiinței gotice. Hotărîrea de a scrie versuri este luată sub presiunea unui mare chin interior. Oamenii care, altfel, și-ar fi văzut de treabă se apucă să compună poeme sub puterea unei pasiuni ce nu mai poate fi tăinuită”. Citind din Ioan Cantacuzino versurile „Limba noastră prea puțină - Nu-i a nimănui proastă vină / Căci Învață rău cuvîntul / În pîrlejul ce dă gîndul”, Eugen Simion Își afirmă „Încă o dată” ideea călăuzitoare: „PÎrlejul, constituie pentru epoca care o studiem, erosul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca niciodată’’. Apropierea se petrece după ritualul aventurilor de la han înlesnit și de stingerea lămpii. Cadrul îmbietor, atracția, aventura sunt trăite frust, fixate de impresii de la marginea conștiinței. Toată această perspectivă este realizată cu o predilecție care abia poate fi tăinuită (la nivelul textului), cu o artă a dialogului presărat de echivocuri prin nimic mai prejos ca aceea a lui Creangă și nedepășind, ca și în cazul aceluia, marginile bunei cuviințe verbale. Psihologia tânărului încă necopt și a experimentatei hangițe sunt
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
în lupta cu himera. Divulgând prezența subtilă a unor reminescențe apocrif biblice, cele două ,,vizite’’ făcute de popa Iancu lacomului său frate evidențiază marea vocație a scriitorului de a sonda în zonele abisale ale conștiinței umane, apăsată de sentimentul vinovăției tăinuite cu disperare. Incertitudinea cu privire la moartea fratelui său îl zdruncină cu totul pe Stavrache. Epica celor două întâlniri din vis este pe măsura acestor obsedante chinuri. Fie că popa Iancu ia înfățișarea unui zdrențăros ocnaș, fie pe aceea a chipeșului ofițer
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]