642 matches
-
al lui Mitsuhide, Chokansai, un om care îmbrățișase sfintele ordine. La șaizeci și șase de ani împliniți în acel an, cruțat de orice boală, avea plăcerea de a face glume. Se așeză lângă fiul de șapte ani al lui Mitsuharu, tachinându-l binevoitor. — E atâta viață aici, încât simt că m-am întors acasă. Bătrâne, dă-i ceașca asta lui Mitsutada. Mitsuhide băuse deja două sau trei cești, iar acum îi trecu ceașca lui Chokansai, care, la rândul său, i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
strofă, ceru Shoha. Mitsuhide, însă, nu se atinse de hârtia din fața lui. Încă avea cotul rezemat de brațul scaunului și părea să privească afară, în întunericul grădinii, unde fremătau frunzele. Se pare că vă scormoniți creierii după strofă, stăpâne, îl tachină Shoha pe Mitsuhide. Mitsuhide luă pensula și scrise: Toată țara știe Că a sosit vremea, E luna a Cincea. La o asemenea petrecere, odată ce era compusă prima strofă, participanții adăugau, la rândul lor, versuri, până se însumau între cincizeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
giumbușlucurile lui Hideyoshi erau atât de caraghioase încât, până la urmă, și Chacha își ascunse gura după mânecă și râse mai-mai să-i plesnească rochia la cusături. — Asta ce mai e? Noi, când râdem, o-ncasăm. Da’ acum râzi și tu! Tachinată de cele două surori ale ei, Chacha nu putea decât să râdă din ce în ce mai tare. Mama lui Hideyoshi râdea la rândul ei din când în când, privind dansul comic al fiului său, dar Nene, obișnuită cu bufoneriile soțului ei și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tonalitate sumbră Birmaq. Inclusiv dacă alegi să călătorești cu o navă de pasageri, zâmbi el amar. - Vrei să spui că până acum am trăit într-un fel de închisoare mai mare fără să-mi dau seama de lucrul ăsta? îl tachină Angir în continuare pe căpitan. - Ești pe aproape. Atâta timp cât nu vrei să pleci nicăieri și nu te interesează problema poți să-ți petreci întreaga viață fericit, acolo unde ai început-o. Neștiutor dar fericit. Ca un deținut care nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
să mi se facă complimente deși, după Victor, aș fi fost frumoasă și cu părul vopsit verde. Avea această pasiune pentru mine, pe care nici măcar eu nu reușeam să o Înțeleg pe deplin. ― Serios? Ce e așa superb? l-am tachinat. ― Nu știu, făcu el. Întreabă-i pe toți ceilalți băieți cărora le-ai frânt inimile. Am râs amândoi. Mâna lui o apucă pe a mea, iar eu am decis să nu mi-o retrag. În schimb, am deschis gura fără
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
În regulă, l-am asigurat. Chiar voiam să te Întreb câteva lucruri. ― Ok...spuse el cu intonația unei Întrebări. Mi-am menținut zâmbetul neclintit de pe chip În timp ce-mi formulam Întrebările În minte. ― Ar trebui să am emoții? mă tachină el. Am ridicat din umeri, În timp ce surâsul mi se stingea. ― Depinde. Îți amintești noaptea accidentului? Nu exista urmă de ezitare În vocea mea. Aveam să Îl fac să Îmi spună tot adevărul. ― Chiar vrei să vorbim despre asta? spuse el
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
și doi băieți blonzi rânjiră la mine. I-am ignorat, Întrebându-mă dacă chiar nu aveau nimic mai bun de făcut. M-am oprit În fața unei vitrine să-mi aranjez părul răvășit de vânt. ― Ți-ai găsit o oglindă? mă tachină o voce de băiat. Am tresărit când l-am văzut pe Damian stând lângă mine. ― Mă urmărești? ― Desigur, șopti el. În fiecare zi. ― Serios, ce cauți aici? am repetat râzând. ― Am drum pe aici aproape În fiecare zi. Știi tu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
celelalte probleme cu care se confruntă o persoană de o inteligență sub medie și care mai suferă și de o capacitate de concentrare criminal de redusă. Ai avut tupeu să-mi spui să-mi scot rochia, am zis ca să-l tachinez, în timp ce amândoi stăteam întinși pe pat. De ce-ai fost așa de sigur c-o să mi-o scot? Poate că ieșeam cu altcineva. Cu cine? a râs Luke. Cu Daryl? Cu idiotul ăla? — Nu e idiot, am răspuns eu semeață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
holbat la el. — Vorbești de lup și lupu-i la ușă, a bolborosit el și a ieșit. Capitolul cincitc "Capitolul cinci" Femei care aleargă cu lupiitc "Femei care aleargă cu lupii" — Un birou separat! O fereastră! Un asistent! Doamne-Dumnezeule! m-a tachinat Bea, după ce-i înșirasem întreaga listă a noilor avantaje de la Grant Books. Ieșisem împreună pentru obișnuita noastră întâlnire de joi seara și luam cina la Bilboquet. Datorită evenimentelor spectaculoase survenite atât în casa dragostea, cât și în cea a muncii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mai aud vocea, amintindu-mi când să folosesc „care“ și când să folosesc „ce“ - sau când mă prindea despărțind, în mod accidental, un infinitiv lung... — și eu care credeam că numai familia mea știe cum să se distreze, m-a tachinat Luke. Tatăl tău e tot editor? — În principal, a fost poet, dar și profesor la universitatea din Iowa. A murit acum cinci ani și un pic. — Îmi pare foarte rău, Claire, a zis Luke. A umplut din nou paharele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
încărcat în următoarele săptămâni. Personajul meu intră în tot felul de buclucuri. Cum ar fi? Ridic dintr-o sprânceană în timp ce chelnerul ne toarnă șampanie. —O, știi doar că nu am voie să vorbesc despre scenariu. E confidențial. Hai, continuă, îl tachinez în timp ce gust șampania. Spune-mi, îți ocupi timpul cu idile și cu femei care suferă după tine? Adam se preface uimit. Nu eu scriu scenariul. Eu doar citesc replicile. Nu e vina mea că scenariștii m-au distribuit în rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nu e deloc așa. —Ei, e ceva. Știi, probabil ai dreptate. Uneori e mai bine să nu informezi prea mulți oameni despre ce faci pe-aici. Pereții avionului au urechi. Și cu cine te-ai întâlnit aseară? Nu spun, o tachinez eu. Și eu țin totul secret. Și eu pot să joc așa, îmi spun în sinea mea. Hai, zi mai departe. E o persoană pe care s-ar putea s-o știu? — S-ar putea, spun eu băgând o boabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
lui. Deodată mă gândesc la părinții mei și mă simt vinovată. Probabil se întreabă pe unde naiba umblu. Îi spun lui Adam că o să-i sun să le spun că sunt bine. La ce oră trebuie să te întorci? mă tachinează el, jucându-se cu breteaua de la sutienul meu. —Păi... Mâine dimineață e prea târziu? Sun la mine acasă, dar din fericire nu răspunde nimeni, așa că doar las un mesaj. Le spun că sunt la Debbie și mă simt foarte prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
în special. Le probez inelele și-mi pun două dorințe. Una este ca scenariul meu să fie acceptat, cealaltă este ca eu și Adam să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Nu știu de ce, dar pari foarte mulțumită de tine, mă tachinează Tania în timp ce-mi toarnă un pahar de suc de portocale. Vreun bărbat la orizont? — Păi, cam așa ceva, spun eu înroșindu-mă discret. Nu dăm nume? se alătură și Tara discuției. Nici un nume deocamdată. E oarecum pe ascuns. —Hmm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
camera colegului său de apartament. Iar eu va trebui să le anunț pe Lissy și pe Jemima. Și va trebui să găsim o locuință care să ne placă. Iar tu va trebui să promiți că menții ordinea și curățenia. Zâmbește, tachinându-mă. Ia uite cine vorbește ! Îmi iau un aer ofuscat. Tu ești ăla cu un milion de CD-uri. — Asta-i altceva ! De ce e altceva, mă rog ? Îmi pun o mână În șold, de parcă aș fi Într-un sitcom, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
te avertizez. Îmi pare rău. — Nu‑i nimic, rostesc cu greutate. Cred că nu trebuia să mă grăbesc să trag o concluzie. — Deci totul e OK între noi, da? zice Luke, și vocea lui e caldă și gata să mă tachineze. Reluăm de unde am rămas? — Dar cu New Yorkul ce e? spun, urându‑mă în clipa în care deschid gura. Și asta e tot o greșeală? Urmează o pauză lungă, oribilă. — Ce‑ai auzit despre New York? întreabă într‑un sfârșit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ritualul nostru. În clipa în care îmi dau seama că și-a pierdut firul gândurilor, trupul meu o ia razna. De patru ori ai trecut râul Chi dintr-o parte într-alta ca să scapi de Chiang Kai-shek? îl întreb eu, tachinându-l. L-ai pus în încurcătură pe dușman? El e prea lipsit de suflu ca să-mi răspundă. Am auzit la Shanghai despre victoria ta, continui eu. Nu erai cunoscut, totuși - erai un mit secret pe care toată lumea voia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Deodată, i se face milă de el. Bărbatul care niciodată în viața lui nu a gustat din dulceața unei femei. Nu este permis. Așa e regula - soldații sunt călugări în templul lui Mao. Ce fel de zgomote? întreabă ea, aproape tachinându-l. Ca sunetul scos de o bufniță? Un șoarece de câmp? Sau vânt? Tânărului i se înnoadă limba și se îndepărtează de ea. Ea îi strigă numele cu blândețe și-l face să se uite înapoi spre ea. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
aș crede niciodată așa ceva despre tovarășul președinte Mao. Eu sunt sută la sută revoluționar. Îmi consacru viața marelui nostru conducător, mărețului învățător, marelui comandant - Marelui Cârmaci al nostru. Sărmanul de tine. Punându-și aparatul de fotografiat în husă, ea îl tachinează: Atunci, cu siguranță crezi că fetele alea merită boala, nu-i așa? Nu? Cum nu? E pedeapsa lor, nu? Înțeleg că unele dintre victimele sifilisului nu pot avea niciodată copii? Greșesc? Bine, am dreptate. Le compătimești pe fetele astea? Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
corzi. El e un dar. Stăm la taifas și el îmi fredonează cântece de pe plantațiile de orez, ritmuri de tobe și opere antice care imită sunetul vânturilor din deșert. Uneori, îl acompaniez. Cânt arii din Istoria camerei de la vest. Ne tachinăm și izbucnim în râs. Vocea lui e proastă, dar felul în care cântă e fermecător. Are un stil al lui. Sufletul lui e impregnat de muzică. Ca un elev, îi pun întrebări. În astfel de momente, este cel mai încrezător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
la muncă, Kwality Boy era păzit îndeaproape de femeile familiei. Erau toate așezate la intrarea în casă, uscându-și părul la soare după șamponarea săptămânală cu săpun de nuci. Părea o scenă destinsă de familie, plină de bună dispoziție. Se tachinau unele pe altele și-și făceau unghiile reciproc, trecând de la una la alta o farfurie de guave cu chilli și sare, dar Pinky își dădea seama că, în cazul în care ar fi observată și identificată, femeile astea s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
asta a bătut recordul mondial. Nici n-a trecut de ușa de la intrare și-a și găsit de ce să se ia. Nick i-a sărit în ajutor. —Jenny, lucrurile au mai evoluat. Azi nimeni nu mai acceptă șase penny, a tachinat-o el, așa cum făcea de fiecare dată când voia să tempereze cârtelile soacrei. Știu asta, Nick, i-a replicat ea. Numai că douăzeci de penny ar fi fost de-ajuns. Cincizeci, cel mult. —Ei, până la urmă cea care hotărăște e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe el și a început să se târască în patru labe, capturând telecomanda din mâna lui James. Apoi a apăsat pe butonul de stingere. —Ei, nu vrem să te ia cu dureri de cap, nu? a spus ea începând să tachineze urechea lui James cu limba. Știa că mișcarea asta îl înnebunea. Mai am o jumătate de oră până la tratamentul cosmetic și vreau să-ți mulțumesc pentru cadoul cel minunat. Degetele manichiurate și îndemânatice au început să descheie nasturii cămășii bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
extaz când gura la Julia i s-a apropiat de prohab, iar limba a început să execute mișcări delicate, ca de aripi de fluture. Buzele i s-au oprit ușor pe capul penisului și femeia a început să sufle încet, tachinându-și prada. Apoi, când James părea că e pe punctul să explodeze, Julia l-a tras adânc în gură până când a simțit cutremurul grăitor, care indica faptul că treaba ei era aproape încheiată. După câteva secunde, Julia a lipăit către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Dar sunt sigură că ne-am mai întâlnit, nu? A, da, dar eu eram în faza Bob Marley, i-a răspuns bărbatul imitând cu degetele mișcarea unor foarfece. Între timp, m-am tuns. — Păduchii sunt o chestie groaznică, l-a tachinat ea. Omul a râs cu poftă, lăsând să se vadă două șiruri splendide de dinți albi. De fapt, a trebuit să mă descotorosesc de plete din simplul motiv că, de fiecare dată când mă duceam la un interviu pentru vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]