624 matches
-
lumea cercetărilor educaționale, zguduind-o din temelii, părând chiar că intenționează să o spulbere în cele patru zări. Se părea că „școala în întregime” - nu numai cea „modernă”, ci și cea „clasică”, cu secularele ei tradiții - va dispărea măturată de talazul nemulțumirilor. S-au scandat chiar lozinci care cereau „deșcolarizarea societății” sau „dezinstituționalizarea educației”. Când scriem aceste rânduri însă, furtuna s-a potolit. Școala n-a dispărut, nici o națiune n-a făcut eroarea fatală de a renunța la instituțiile sale de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care spală țărmurile întregii lumi.) Dar mai este posibil și util un asemenea nostos în vremurile noastre ultramoderne, suprasofisticate și, poate, chiar fericite? Ce foloase am mai putea avea noi, cei care vedem la televizor batjocorită povestea aheului rătăcitor pe talazurile dezlănțuite ale lumii? Să nu ne lăsăm păcăliți de aparențe. Trăim, ce-i drept, timpuri noi și întru câtva diferite de cele evocate de aedul orb din Smirna sau Colofon. Dar soarta omului nu s-a schimbat. Condiția umană se
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
numeroasă de rromi. Bărbații au cu ei două covoare imense, înfășurate strâns, ca două conducte uriașe. Le țin proptite cu un capăt în pământ și privesc îndelung, liniștiți, baldachinul și pelerinii ce ating racla, așa cum unii contemplă îndelung marea și talazurile ei. știu că nu vor ajunge la raclă, cel puțin nu în noaptea aceasta, așa că au ales să staționeze în „zona de sacru” din jurul acesteia. Una dintre femeile grupului, cea mai în vârstă, stă rezemată de gardul de fier și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
atâta că, gândind în permanență la destinul ei, nu mai izbutesc nici să mă reculeg. Grecii au dat numele reginei nefericite din Colchida unei limbi de pământ din prejma Tomisului, care cu colții săi de stânci se strecoară trufaș între talazurile mării. Navigatorii se tem de ea, mai ales în nopțile cu ceață. Acest promontoriu periculos pare să întruchipeze disperarea Medeei, care fuge, înfricoșată, chiar dacă n-ar vrea, și se smulge de pe pământul ei, după ce l-a însemnat cu sânge. „Trupul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
În Roma - Cetate în care își are catedra sa PetreRevii, cum venit-au odată „Feciorii serafici”, cu inima plină, S-aprinzi focul sacru-al credinței străbune-n străbunele vetre. Nu-ți pasă că-n jurul tău urlă sinistru noian de talazuri, Și-ți urcă șalupa pe creste de valuri s-o frângă în două, Doar vâsla-ți potoale furia de mare, dărâmă zăgazuri, Căci tu doar ești matelotul din viforul vremurilor nouă... ...Și astfel prin truda ta ieri ridicatu-s-a mândra cupolă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
câmp vesel, un cer senin, vreo apă limpede, vreun crâng, vreo dumbravă, un deluleț, un munte, d. Sarsailă, ca să fie înalt, îl vezi că e numai trăsnete și plesnete, numai urlete și vaiete; apșoara i se pare o mare în talazuri, câmpul păstorilor - o tabără sângeroasă, fluierul - o trâmbiță d-ale mari; e numai grozăvii și potoape d. Sarsailă. Când e dumnealui trist sau melancolic, e numai foc și inimă albastră, - cu toate că mai niciodată nu e trist, dar zice așa, că
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
E. Lovinescu, Ticu Archip, Ion Vinea, Lucian Blaga. Aici Camil Petrescu publică o parte din versurile care vor alcătui ciclul Transcendentalia și un fragment, intitulat În loc de ora ceaiului, din romanul Patul lui Procust. Alți colaboratori: N. Milcu, Sergiu Dan, G. Talaz, Mia Frollo, Romulus Dianu, Camil Baltazar, Tudor Mușatescu, I.M. Sadoveanu. I.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286179_a_287508]
-
vântul / Și-n catifeaua umbrei nisipul amorțea / L-a scos un val afară cu grijă așezându-l / Pe-un cimitir de scoici ce strălucea. // La marginea vieții clocotitoare-a mării / Stă nefiresc de țeapăn, trufaș însă răpus. Privește încă parcă talazurile zării / Cu gâtul galeș îndoit în sus. // Murdare și sărate-s aripile-i deschise / Furtuna ce-l izbise îi cântă-un surd prohod, / Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise / Al căror miez căldurile îl rod.” În finalul cărții, adolescența, vârstă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287733_a_289062]
-
brusc. Aici oamenii au amenajat, clădind și zidind, o margine, pe care să se poată așeza oaspeții veniți de departe. În alte părți ale Mării Negre, s-au creat largi plaje naturale (Mamaia, Mangalia). Aici muntele și pădurea intră direct în talazuri. Numai meșteșugul omului a găsit mijlocul de a face cu putință o apropiere. S-a creat și o frumoasă radă a portului. Orașul ridică în terase fel de fel de clădiri destinate odihnei oamenilor muncii. Care de care mai frumoase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ca să ajungem la Rița, mai sunt 80 km. Până la Suhumi iarăși la malul mării. Șoseaua spre Rița urmează un râu viforos cu albie strâmtă, cu numele Bzâb. Valea e foarte îngustă; pripoarele muntelui urcă oblu. Apă cam cât Bistrița, în talazuri spumate. Ici colo valea îngăduie puține așezări. Abhazienii cultivă vii, livezi și legume în acele grădiniți asupra cărora sună veșnic larma torentului. Coastele muntelui, pornind chiar de la malurile Bzâbei, împădurite cu o desime de felurite esențe, între care pâlcuri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
soarelui vijelia s-a mai domolit. Nouri au prins a sui și a acoperi strălucirea zeului zilei. Un călător singur, c-o raniță săracă, s-a oprit în apropierea noastră, pe faleză, s-a așezat pe bordura drumușorului, privind tumultul talazurilor. În vile lumea doarme, răsucindu-se din pricina zgomotului, nemulțămită de vremea rea, grămădindu-și fruntea în perine. Astăzi marea e imposibilă; o zi de tratament pierdută... Cu roata de la căruță Îl pălii pe nenea Uță Drept în câtu-ți-i dovleacul De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
firii oamenilor acestui pământ. Accept că mă înșel și aștept încă furtuna, cătră ora amiezii. Marea e în aceiași stare de liniște relativă. Vizitatorii Eforiei s-au îngrămădit la țărm și se bucură de soare și de legănarea molcomă a talazurilor. Cătră sfârșitul zilei înțeleg că meteorul prevestit își face poate de cap pe alte meleaguri. Cum ar fi spus Solomon Cornea, poetul uitat al Iașului de odinioară: Marea urmează a fi ușor agitată Și după ce s-au aprins făcliile cerului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
spre auto-destrucție sau spre boli profesionale cum sunt sterilitatea, alcoolismul, singurătatea decimantă, nevrotică, deoarece comunitatea simte foarte bine că aceștia constituie un real pericol pentru adaptarea ei de moment, o adaptare care Îi aduce un anume confort și echilibru În talazurile existenței sociale. Deoarece insul genial este mai mult decât un artizan perfect, el pune vrând-nevrând În discuție uneori chiar și fundamentele sau criteriile esențiale ale comunității care i-a dat naștere și care l-a format până la un anume nivel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ceea ce se Întîmpla „În jur”, o cât de cât rezonabilă, realistă, reacție față de ceea ce numim stimuli exteriori, indiferent că era vorba de ființe vii sau de fenomene. O continuă falsă, exagerată percepție! Da, dar azi Îmi dau cont, supraviețuind acestor talazuri și accidente, mici catastrofe și mari, dureroase, neînțelegeri, că acolo, În anii acelor „false aprecieri”, s-a născut, În fașă, percepția și mai ales vocația mea pentru ceea ce se numește mister! Și astfel - și astfel -, acum, În deplină maturitate, sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
calicii colorate și parfumate, ci Însuși Destinul! Al tău, numai al tău, o lucrare rară, pe care o admirai În paginile vechi și celebre, când un om, un singur om, se ridică prin nu știu ce forțe sau impulsuri, aparent sinucigașe, din talazurile Întotdeauna grozave ale existenței sociale - un Iona ce luptă cu intestinele formidabile ale Chitului, care nu sunt decât faldurile rugoase și ciocanele existenței! -, și se regăsește „Încă o dată”; deplin, Întreg și mândru pentru prima dată, bucuros de renașterea sa, bucuros
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ceea ce ești! Caută-te pe tine Însuți, În ciuda istoriei, societății, mediocrității și fatalismului obsesiv ambiental, crede că ești, dar... numai În acest sens: al regăsirii, al renașterii, al viului, al adevăratului viu! Cel care nu poate fi biruit de moarte, talazurile acestea Întunecate, de bronz lichid și amenințător, din jurul nostru, În care se Îneacă atâția, moartea ce precedă morții - adaptarea. Trăiască adaptarea!... 12 Spuneam mai sus că, În toți acești cincisprezece-șaisprezece ani câți au trecut de la revoluție, am refuzat să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
uimire pur și simplu față de un destin sau, altfel spus, uimirea În fața unui „labirint care devine cerc”, cum o subliniam Într-un volum anterior. „Labirintul existențial” ce este orice existență socială sau individuală care suferă izbiturile și răsturnările „browniene” ale talazurilor istoriei și ale contemporanilor; „cercul” care este - care a fost În existența și cariera mea! - „rezolvarea” sau „mântuirea labirintului”, văzut Încă o dată ca un infern social și psihologic, unul din acele „infernuri insidioase, subterane” care nu așteaptă extincția fizică pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
smulgă oceanului pești și alge și scoici. Când scapă din încleștarea de ape, plămădesc cu migală obiecte mărunte de lut smălțuite-n albastrul furat cerului. Punta del Diablo așa i se spune locului unde oceanul nu se odihnește nicicând, născând talazuri înalte și de temut și bătrânii pun din os de rechin cruci albe la poartă! Întoarcerile de pe Costa de Oro la Montevideo nu erau "șnur", ci cu popasuri pe ici, pe colo. Pe la crescătoriile de ñandu, struțul sud-american, din care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
când nicio suflare cât de ușoară nu adie dasupră-i, priviți-o cum începe-a fierbe ; clocotește, se umflă, se ridică uriașă ; se zbate, se smacină, tot mai tare și mai tare, tot mai iute și mai iute, vasta anarhie a talazurilor peste talazuri ! Am omorât zeii ! e mort Neptun ! n-are cine să le mai înțelenească cu o singură-ncrun tare, cu un singur semn. Uitați-vă ce zbucium satanic din chiar senin ! Ascultați mugetul acesta zguduitor de ceruri ! Coră- bier, nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
suflare cât de ușoară nu adie dasupră-i, priviți-o cum începe-a fierbe ; clocotește, se umflă, se ridică uriașă ; se zbate, se smacină, tot mai tare și mai tare, tot mai iute și mai iute, vasta anarhie a talazurilor peste talazuri ! Am omorât zeii ! e mort Neptun ! n-are cine să le mai înțelenească cu o singură-ncrun tare, cu un singur semn. Uitați-vă ce zbucium satanic din chiar senin ! Ascultați mugetul acesta zguduitor de ceruri ! Coră- bier, nu-ți pierde
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
discredita maniera dincolo de deformările parodice. Iată formularea prozaică a refuzului minciunii romantice. „(...) dar plimbă-mă pe mare la vreme și cu socoteală. Toate priveliștile mării și toată banala d-tale ingeniozitate de a-mi compara chinul sufletului omenesc cu al talazurilor îți sunt gratuite, și mie chiar nule. Eu voi s-auz pocnetul paharului spart în capul lui Paul... Mă smulgi de lângă el printr-un marafet uzat ; îmi oprești brutal o mișcare pornită ; mă plimbi pe la ecuator, pornind artificial o altă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
plimbi pe la ecuator, pornind artificial o altă mișcare, de un ritm disparat, și, pe când eu port grije de soarta lui Paul, înghesuit într-un colț strâmt, d-ta cauți a mă face să plâng soarta unui corăbier pierdut în pustiul talazurilor.” În opinia Simonei Vasilache din Cinstite obraze, moftangii și domni, romantismul românesc își conține parodia, la Eminescu cel puțin , însă afirmația se poate verifica în ansamblul literaturii romantice pornind de la ultilizarea parodică la Caragiale. De remarcat faptul că anumite note
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
puii. Noi femeile nu vom încerca să strigăm un îngrozit și cutremurător NU care să năruie planurile sinistre ale politicienilor și profitorilor sanguinari? Noi, jumătate din omenire, nu vom încerca - alături de celelalte victime neconsultate - să ridicăm un front stăvilitor al talazului războinic dezlănțuit asupră-ne? Femei de pe tot întinsul țării noastre, în fața primejdiei care amenință viața și civilizația, veniți alături de noi, pentru a impune cu forțe unite voința noastră: și voința noastră este PACEA. Popoarele democrate și pacifiste, alarmate de închegarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
ca niște fulgere prin atmosfera poetică, nelăsând nici o urmă, provocând o vibrare de o clipă, astăzi cu desăvârșire stinsă.” Condamnând poezia ermetică și izolarea în „turnul de fildeș”, E. Jebeleanu propune „să ieșim din noi, ca să dăm piept și cu talazurile vieții din afară”. Eseul lui Traian Stoica este alcătuit din trei părți, Primatul imaginii, Primatul lașității și E. Ionescu, critic literar, autorul ironizând gustul vulgar al publicului pentru literatura de consum (romanul de duzină, de exemplu) și lăudând pe acei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286003_a_287332]
-
dacă iudaismul ar fi rămas circumscris în Casa în care era stăpân. Oare ce va face mâine diaspora palestiniană? Roma a plătit scump faptul de a fi strivit naționalismul evreu și, încercând să spulbere naționalismul arab, Washingtonul a deschis porțile talazului lui Mahomed. Habent sua fata imperii*. Când istoria își reia cu încăpățânare ciclul, nimeni nu inovează dar, cel puțin, nimic nu se perimează, și acest lucru constituie un avantaj. Anul liturgic este ca roata morii, și fiecare secol așișderea. Când
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]