1,117 matches
-
precedent, imaginea de ansamblu nu suferă modificări substanțiale, de vreme ce scrisul lui Caragiale rămâne sub semnul realismului. Adevărata mutație se va produce peste un sfert de veac, și anume în Teatrul lui Caragiale dincolo de mimesis (2002). Fructificând sugestii venite din partea „transdisciplinarității” teoretizate de Basarab Nicolescu, T. își va revizui teza realismului pentru a identifica drept sursă a originalității dramaturgului „fascinația caleidoscopică a oglindirii reciproce dintre iluzie și adevăr, infinitul joc combinatoriu pe care îl declanșează forțe misterioase și atotputernice precum coincidența sau
TOMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290222_a_291551]
-
literară”, „Convorbiri literare”, „Revista nouă”, „Vieața”, „Universul”, „Universul literar”, „Apărarea națională”, „Secolul XX” ș.a. Integrat la începuturile sale literare în orientarea animată de spiritul pașoptist, U. crede în menirea civică, educativă a literaturii. Va păstra perseverent această idee și va teoretiza, în formule emoționale, datoria participării la crearea unei literaturi originale. De privirea acuzat moralizatoare se leagă însă opinia pe care o va exprima despre nuvela Duduca Mamuca de B.P. Hasdeu. În Schițări de literatură română (1859) ori în Schițe de
URECHIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
Barbu, partizan al creației trudnice. În alt context, într-un eseu concentrat (Dubla intenție a limbajului și problema stilului), Eminescu devine argument pentru ilustrarea diferențelor dintre funcția tranzitivă și cea reflexivă a cuvântului, despre care poieticienii de mai târziu vor teoretiza insistent. Despre impresionismul muzical al poeziei lui Eminescu făcuse observații ingenioase, la timpul său, G. Ibrăileanu. V. le adâncește și le sistematizează, remarcând, de pildă, că spațiul acustic al romanticului înglobează infrasunete, „șoapte, foșnete, îngânări, murmure”, voci care „mângâie și
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
pentru înțelegerea modului de acumulare a resurselor pentru acțiune colectivă în România contemporană. Pot fi invocate trei ipoteze pentru a interpreta această relație. Toate explică carierele divergente ale liderilor, ale activiștilor și ale membrilor pasivi. O variantă plauzibilă este cea teoretizată de Brady, Verba și Schlozmann (1995) referitor la dobândirea competențelor civice prin organizații. În fiecare dintre organizațiile enumerate în narațiunile biografice, oamenii au avut nu numai ocazia să își formeze o părere negativă despre organizațiile comuniste, ci și să exerseze
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Dată fiind situația specifică a școlii românești și confuzia existentă în practică, suntem așadar nevoiți să mai abordăm o problemă, care îi privește pe cei câțiva teoreticieni autentici români ai curriculumului și raporturile lor cu practica școlară pe care o teoretizează. Ceea ce năucește în literatura pedagogică românească este un fapt aproape halucinant: prezentarea teoriei curriculumului ca disciplină unitară și panaceu infailibil. Or, evidenta cacophony of voices nu poate fi considerată, nici pe departe, ca remediu universal al maladiilor practicii, pentru simplul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
curriculumului din prima jumătate a secolului XX. O societate serenă era înlocuită cu o realitate nouă, dramatică, incertă, halucinantă chiar. A fost anticipată, încă din anii ’70, de Umberto Eco și Daniel Boorstin, iar în anii ’80-’90 a fost teoretizată în termeni tulburători de Jean Baudrillard 8, care a și botezat-o în chip ciudat: hiperrealitate (hiperreality). Era începutul gândirii postmoderniste în teritoriul monastic al educației. Hiperrealitatea „există și nu există”. Baudrillard susține că noi nu trăim în lume, ci
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Aceasta asimilase Binele cu Utilitatea. Esența utilitarismului putea fi redusă la câteva sofisme ce păreau să conțină adevăruri indubitabile („Tot ce este folositor este bun și moral. Banii sunt folositori. Banii constituie bunul suprem” etc.). La fel de indubitabile păreau raționamentele pragmatismului teoretizat de William James. Impresia că adevărul și experiența sunt interșanjabile permitea o mitologie fabuloasă a empiriei, care s-a transformat curând în religie. Este religia care i-a unit pe americani într-o țară, ba chiar într-o națiune alcătuită
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
În 1918, Bobbitt a formulat numai principiile planificării curriculare, fiind inspirat, în mod vădit, de Frederick Taylor 10. În 1924 a publicat lucrarea How to Make a Curriculum, prin care arăta calea de transpunere în practică a acestor principii. Taylor teoretizase așa-numitul management by objectives. Bobbitt a propus o tehnologie a construirii și organizării procesului de învățământ în școală care poate fi considerată un curriculum by objectives. El a identificat 800 de obiective pedagogice și de activități corelate cu ele
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
desigur, principiul optimismului. El are în educație aceeași valoare pe care o are în medicină „principiul non-dăunării” (primum non nocere - înainte de orice să nu faci ceva rău). Principiul pedagogic al optimismului a fost intuit încă din Antichitate, dar a fost teoretizat ca atare de J.A. Comenius. El îl obligă pe educator să întreprindă doar „cele mai bune influențe educative cu putință”. Deși formulat pozitiv, principiul este restrictiv. În chip tacit, el interzice nu doar „influențele nefaste”, ci și „influențele bune
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
profund umană, necaricaturizată prin concepte behavioriste și dezumanizată prin metafore tehniciste. 13.8. Curriculumul „centrat pe primatul persoanei” și „antiinginerismul”tc "13.8. Curriculumul „centrat pe primatul persoanei” și „antiinginerismul”" Cu „curriculumul centrat pe primatul persoanei” (primacy of the person), teoretizat de curentul reconceptualist, s-a deschis prima fereastră prin care gândirea postmodernă a pătruns în problematica dezvoltării și optimizării curriculumului. Ideea că „reconceptualizarea curriculumului modern” a devenit o necesitate s-a impus cu forță la jumătatea anilor ’60. Impulsul de
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
comoda societate tehnologică a „gulerelor albe”, „managerilor”, „experților” și „operatorilor”. „Exploatarea omului de către om” s-a diluat în „societatea de consum”. La mijlocul deceniului, o mulțumire leneșă părea că se așază paradiziac peste toată populația din zona euroatlantică. „Lupta de clasa” teoretizată de Marx a încetat pentru că nu mai erau „clasele sociale” bine delimitate, iar sindicatele și-au pierdut rostul și forța pentru că nu mai aveau pe cine să reprezinte și nu mai aveau nici chiar membri. La fel și criticii. Când
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Through the Repressive Myths of Critical Pedagogy”70. Mai în glumă, mai în serios, autoarea a diagnosticat în cazul pedagogiei critice o boală perversă: voaierismul. Ellsworth a susținut, efectiv, că pedagogia critică „se îmbracă în hainele pedagogiei feministe” atunci când își teoretizează scopurile și aspirațiile, elemente nedemne pentru o „pedagogie normală”. Termenii-cheie ai pedagogiei critice - autoritate, vocea celui care învață, dialog - sunt „cuvinte de cod” și de „poziționare invizibilă”. Pedagogia critică se ascunde după paravanul unei concepții raționale universaliste și decontextualizate. Cu ajutorul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și aspirațiile, elemente nedemne pentru o „pedagogie normală”. Termenii-cheie ai pedagogiei critice - autoritate, vocea celui care învață, dialog - sunt „cuvinte de cod” și de „poziționare invizibilă”. Pedagogia critică se ascunde după paravanul unei concepții raționale universaliste și decontextualizate. Cu ajutorul ei, teoretizează, în mod abstract, „miturile represivității”, referitoare la perpetuarea relațiilor de dominare. Pedagogia critică a lăsat însă la locul lor structura de dominație și autoritarismul. Ea nu mai revendică nici o identificare socială ori poziție politică, instituționalizată sau de grup. Și-a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Cherryholmes a sintetizat, într-o manieră clară, ideile lui Foucault, Barthes, Derrida și ale altor poststructuraliști proeminenți și le-a raportat la discursurile și teoriile curriculumului modern. Au rezultat concluzii șocante 158. După părerea sa, structuralismul clasic, așa cum l-au teoretizat Ferdinand de Saussure, Lévi-Strauss, Parson etc., a funcționat ca metodă de studiu nu numai în lingvistică, antropologie, sociologie ș.a., ci și în teoria și practica educației, unde a legitimat metodologic câteva dintre marile realizări ale curriculumului modern. Cherryholmes (1988) a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
arma foametei a fost folosită de o manieră diferită - ceea ce a funcționat a fost mai ales pericolul foamei. Absența victimelor este pozitivă, dar ea nu diminua dificultatea procurării alimentelor, nici frica subiacentă. În ceea ce privește frigul, prezența sa a fost mai puțin teoretizată de către istorici 9. Era însă o constantă în universul penitenciar comunist, așa cum putem desprinde din numeroasele mărturii ale unor foști deținuți politici. Acest detaliu a permis avansarea ipotezei că între domeniul lagărelor de concentrare și cel al societății libere diferența
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Între cele două moduri de conviețuire între sexe, diferențele etice nu erau marcate. Pentru înfăptuirea sarcinilor clasei muncitoare, „nu are absolut nici o importanță dacă dragostea capătă forma unei alianțe îndelungate și legalizate sau se manifestă în forma unei legături pasagere”, teoretiza bolșevica A. Kollontai, în acea perioadă, relațiile dintre sexe (Vasilieva, 1993, p. 103). Astfel că a fost introdusă o lege a divorțului care îi permitea oricăruia dintre soți să pună capăt căsniciei pe motiv de incompatibilitate (decembrie 1917) și s-
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
cu etapa 1946-1962 - este concluzia istoricilor. În realitate însă, tocmai când în „lagărul socialist” ființau alte relații decât cele instituite de Stalin, Ceaușescu și nucleul de decizie ce-l patrona au introdus măsuri represive asemănătoare, prin nocivitatea efectelor, cu cele teoretizate pentru asigurarea victoriei proletariatului în sângeroasa „luptă de clasă”. Căci ce altceva decât stabilirea de „domicilii obligatorii” ca pentru „titoiști” și „chiaburi” a fost dispoziția de prezentare la post a absolvenților din învățământul superior universitar, de artă și medical, indiferent
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
înspre un materialism abuziv (1948), în Gherea identifică un exponent al ideilor lui Cernâșevski, Belinski, Herțen și Dobroliubov. Deși cultivat și bine informat, el profesează acum - cu un zelos tendenționism sociologizant - idei aberante, ce au avut o influență dezastruoasă: ca să teoretizeze „imaginea omului nou, a tânărului revoluționar de tip stalinist”, va face istoria „decadenței literare occidentale”. Bunăoară, Alfred de Vigny și Alfred de Musset ar marca începutul expresiei decadentismului burgheziei, pe când Stéphane Mallarmé ar începe dictatura cuvântului. În Nichifor Crainic și
VITNER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
ce caracterizează epoca. Modernismul și tradiționalismul îi sunt indiferente în latura lor exclusivistă și, fără a le conceptualiza sau fără a se angaja în dispute, poetul se definește în raport cu ele doar în măsura în care reprezintă dimensiuni organice ale liricii în general. Când teoretizează, o face în manieră „gestaltistă”, tipologizând structurile și atitudinile fundamentale ale spiritului. Definirile sunt simple și poetizante. Astfel, sufletul „realist” este mânat de „avântul către lumea exterioară” și îi sunt proprii „observația și acțiunea”, în vreme ce spiritul romantic este ispitit să
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
față de scenă, ele putând fi înțelese, gustate și numai prin lectură, P. crede că în teatru nu poate exista excepție, spectacolul constituind încununarea dramei. În consecință, pare a vedea rolul regizorului mai important decât al autorului. Ține totuși să releve, teoretizând cu subtilitate, specificul literar al textului dramatic - legile lui, deosebite față de proză și poezie - și militează pentru cunoașterea prealabilă a acestuia, încât la reprezentare spectatorul să poată compara drama cu punerea ei în scenă, sensurile încifrate și dezlegările scenice refractate
POPESCU-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288936_a_290265]
-
altfel, în genere greu de operat. Ambele curente afirmă subiectivitatea, cultivă sentimentul, urmează principiul înfățișării lumii așa cum este percepută de subiectul liric, și nu așa cum pare a fi aievea, obiectiv. Însă în timp ce romantismul arborează acest principiu cu ostentație, programatic, îl teoretizează, îl expune în manifeste orgolioase, p. îl aplică discret, neavând o estetică proprie, explicită. S-a spus, pe bună dreptate, că „preromantismul exprimă mai mult o psihologie decât o filosofie” (Mircea Anghelescu). Îi lipsește și combativitatea. Pasiv, „feminin”, p. nu
PREROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289012_a_290341]
-
pe plan universal dacă «avem și noi postmoderniștii noștri».” Optzecist disident - față de vulgata lefterianistă și cărtăresciană privind p. românesc -, Mușina și-a afirmat poziția critică, a susținut necesitatea și legitimitatea în poezie a unui „nou antropocentrism”, pe care l-a teoretizat, și a continuat să critice îndârjit fetișizarea fenomenului prin texte cu caracter cvasi pamfletar: Să-avem și noi postmoderniștii noștri (1989), Paradisul din tomberon (1994), Postmodernismul socialist (1999) ș.a. O critică la fel de aspră va fi formulată de tânărul eseist Ciprian Șiulea
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
material, „așa de omogen și ispititor totdeauna”, a cărui acțiune, misterioasă și fascinantă, dizolvă retortele securizate ale laboratorului critic și face inoperant tabloul epistemic - axiomatic și modelator - al retoricii literare? O primă ipoteză trimite, evident, la fluxul modern al conștiinței, teoretizat de William James și devenit, odată cu operele lui James Joyce și ale Virginiei Woolf, o constantă literară a modernității. P. nu îl prețuiește însă deloc pe romancierul irlandez, pe care probabil că nici nu îl citise, și căruia îi reproșează
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
auctorială tradițională - ubicuă și falsificatoare - cu „autenticitatea halucinantă” a subiectivității și trăirii individuale. Neajunsurile, de extracție iluministă, ale abordării raționaliste fuseseră puse în discuție încă de Wilhelm Dilthey - amintit de eseist între exponenții de marcă ai „noii structuri” -, cel care, teoretizând diferența inaugurală a hermeneuticii moderne dintre „științele naturii” și „științele spiritului”, a exercitat o influență pe cât de profundă, pe atât de puțin remarcată asupra autorului român: ceea ce este creat de om (istoria, arta, filosofia, psihologia ș.a.) nu poate fi judecat
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
stigmatele” estetizante ale retorismului, pitorescului și voinței de abstractizare. Rezolvarea întregii probleme nu poate veni decât prin abandonarea irevocabilă - într-un act purificator convergent teleologic cu automatismul psihologic suprarealist (indicat ca o soluție viabilă) - a „«viciului» stilului”: despărțirea de Maiorescu, teoretizată de P. cu determinarea spiritului unei culturi conștiente de propria sa maturitate, este, în evoluția literaturii române, celălalt versant ideologic al unei lupte „mitice” în cadrul căreia, având de partea sa prestigiul incontestabil al șefului de școală, Lovinescu părea unicul erou
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]