1,218 matches
-
exprime dubiile asupra sensului demersului. Realismul a ajuns compatibil cu doctrina constructivistă, fiind definit atât de vag, încât cu greu ar putea exclude vreo teorie. Pentru a răspunde obiecției, trebuie să ne întoarcem la o remarcă anterioară, referitoare la confuzia terminologică din domeniu. Am remarcat că Wendt (1999) utilizează termenii realism și idealism în două sensuri diferite. Distincția dintre realismul politic și cel științific a reprezentat subiectul acestei secțiuni. Deosebirea dintre idealisme, accentul pus pe idei versus unul pe idealuri, va
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în principii metodologice. Teoria, luată ca referință, sugerează pe de o parte ipotezele sau problemele cercetării, iar pe de altă parte metodele și tehnicile de investigare. Prin analiza metodologică se reconstruiește în plan teoretic realitatea socială. Să facem câteva precizări terminologice referitoare la înțelesul conceptelor de metodă, tehnică, procedeu și instrument de investigare. Caude (1964) definește metodologia ca fiind știința metodelor, știință integrată a metodelor, metoda fiind demersul rațional al spiritului pentru descoperirea adevărului sau rezolvarea unei probleme. Metodologia subsumează metodele
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
în educație. Aspecte ale virtualizării formării (Editura Polirom, 2006). Cuprinstc "Cuprins" Introducere 9 1. Evaluarea randamentului școlar - componentă a demersului didactic 13 1.1. Argumente pentru o cultură evaluativă 15 1.2. Școala și examenele ei 19 1.3. Precizări terminologice 22 1.4. Importanță și perspective în teoria și practica evaluării 33 1.5. Statutul evaluărilor naționale 45 1.6. Examenele și învățământul paralel 50 2. Procesualitatea evaluării. Ipostaze, funcții, caracteristici 55 2.1. Niveluri și ipostaze ale evaluării 57
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
trebuie evaluate și ele cu diferite prilejuri... Autorul 1. Evaluarea randamentului școlar - componentă a demersului didactictc "1. Evaluarea randamentului școlar - componentă a demersului didactic" 1.1. Argumente pentru o cultură evaluativă 1.2. Școala și examenele ei 1.3. Precizări terminologice 1.4. Importanță și perspective în teoria și practica evaluării 1.5. Statutul evaluărilor naționale 1.6. Examenele și învățământul paralel 1.1. Argumente pentru o cultură evaluativătc "1.1. Argumente pentru o cultură evaluativă" Viața școlii stă sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
am întreprins, cu ce ne-am ales. Cu alte cuvinte, e nevoie de o diagnosticare, de radiografierea unui pas evolutiv printr-un moment evaluativ pentru a regla din mers schema viitoare de acțiuni. 1.3. Precizări terminologicetc " 1.3. Precizări terminologice" Sensul termenului evaluare îngăduie diferite conotații, în funcție de realitățile educaționale de care încearcă să dea seamă: evaluarea sistemului, cea a instituției de învățământ, evaluarea programelor, a profesorilor, a elevilor etc. În același timp, fiecare teoretician poate să imprime acestui termen semnificații
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
optimist ilustrând "unitatea utopică a unei lumi fericite", unde oamenii sunt egali și unde meritul personal rămâne unicul semn de noblețe 70. Dar melodrama s-a îndepărtat cu mult de la forma ei originară, ajungând să desemneze în general, prin abuz terminologic, caracterul excesiv al pasiunii, cum și natura neverosimilă (dacă avem în vedere principiul adecvării la "realitate") a "subiectului", a narațiunii și a celorlalte elemente de compoziție. (Pentru a nu confunda lucrurile, trebuie precizat chiar de pe acum că, deși literatura lovinesciană
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
reprezentării (desemnat când cu termenul de "creație", când cu acela de "comportism"). În fond, criticul de la Viața românească identifica în comportament singura formă de exteriorizare (mai exact: de exprimare viabilă la nivelul artei) a vieții afective, ceea ce justifică și suprapunerea terminologică "creație"/ "comportism". În absența acestui suport vizibil (imaginea), cu rădăcini în realitatea fenomenală (deci și în biografie), "analiza" psihologică s-ar dovedi o speculație stearpă, filozofare fără obiect și fără finalitate. Însă Ibrăileanu era departe de a restrânge arta la
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
dintre gramaticile de autor. Pe fondul identificării a trei categorii de predicat (în realitate, trei nivele de organizare a predicatului): predicat semantic, predicat sintactic, predicat al enunțării (vol.II, pp. 238-262), în interpretarea predicatului (semantico-sintactico-enunțiativ) (Idem, p.243-244) ș unitate terminologică în care se poate recunoaște o suprapunere a predicatului enunțării cu predicatul enunțului ț, se disting două tipuri: predicatul simplu și predicatul complex. Eludându-se distincția enunț-enunțare, între variantele de predicat complex se includ (Idem, p.255 ș.u.), în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
denumirii cu aceste sintagme a celor două tipuri structurale de predicat: 1. Reflectă foarte exact modul specific în care participă la planul global al predicației cele două componente semantice, una de tip lexical, cealaltă de tip gramatical. 2. Înlătură contradicțiile terminologice sintaxă (funcție sintactică)/morfologie (parte de vorbire), de tipul predicat verbal exprimat prin interjecții sau prin adverbe (în concepția gramaticii curente, „adverbe predicative”), predicat nominal, cu numele predicativ exprimat prin pronume, adverbe (inclusiv „adverbele predicative” - în sensul gramaticii curente). 3
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este specifică societăților liberale și industriale; de aceea atunci când vorbim despre elite ne raportăm îndeosebi la elitele politice - există și conceptul de elite culturale sau intelectuale, un concept destul de echivoc 3. Prin urmare, se pare că există o anumită imprecizie terminologică a conceptului de elite intelectuale, mai ales la nivelul practicii sale culturale greu de codificat. Și totuși, dacă se pleacă de la presupoziția că elitele ar trebui să reprezinte națiunea, fiind dobânda unui capital uman investit istoric cred că putem accepta
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
familia destul de numeroasă a cuvântului: rĭvĭnivŭ (adj.), rĭvĭnikŭ (m.), rĭvĭnitelĭ (m.), rĭvĭnije (n.), rĭvĭnovanije (n.), rĭvĭnovati (vb.), rĭvĭnoobrajenije (n.), rĭvĭnoobrazĭnŭ (adj.), rĭvĭnostvo (n.), rĭvĭnostĭ (f.), rĭvĭnostĭnŭ (adj.), rĭvĭnŭ (f.), rĭvĭnĭstvo (n.). Era rezultatul unei operațiuni de echivalare a unei sfere terminologice la fel de importante, din latina bisericească a evului mediu timpuriu, prin care slavona crease corespondente pentru câteva cuvinte-cheie ale doctrinei creștine: æmulatio și zelus. La baza acestei utilizări religioase medievale stă o opoziție consacrată în antichitatea greco-romană, între imitatio și æmulatio
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
schimbe fundamental. 4.3. O arheologie a pasiunilor colective (II): zelul național În sfera pasiunilor suscitate de literatură, noutatea avea să o aducă anul 1848. În atmosfera revoluționară a fost descoperită o reprezentare a chemării legată de prosperitatea propriei națiuni. Terminologic, ea era reprezentată tot printr-un cuvânt din sfera activităților de emulație: slavul râvnă era înlocuit de latinescul zel, preluat pe filieră neogreacă. Însă apropierile se opresc aici: determinarea "național" dădea o perspectivă complet schimbată asupra pasiunii angajate. "Misiunea națională
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
împreună cu "non-adevărul", ca o componentă esențială a acestuia. În același mod, "esența" (Wesen) era gândită ca înglobând "non- esența" sau "inesența" (Unwesen). Fie spus între paranteze: mai mult sau mai puțin în aceiași ani, Heidegger înclină spre o semnificativă dislocare terminologică tocmai pentru a cuprinde mai bine întreaga mișcare speculativă în duplicitatea sa: întrebarea asupra sensului ființei, după cum se declară în pregătirea problemei din Ființă și timp, este reformulată tacit ca o întrebare asupra adevărului ființei, întrucât acesta din urmă, chiar dacă
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
mod similar, și testele au fost divizate și grupate în teste de performanță și teste de personalitate. Dacă în prima perioadă a psihometriei, până la finele primei jumătăți a secolului XX, o asemenea dihotomizare nu crea prea mari contradicții și confuzii terminologice, în prezent, menținerea ei sub aceeași denumire dă naștere la serioase neînțelegeri. Astfel, constatăm că, în cazul psihodiagnosticului, personalitatea este luată ca parte, ca o componentă, se zice, de natură noncognitivă, alături de alte părți și componente - cognitivă, verbală, prosexică, mnezică
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
domeniu de studiu prin excelență interdisciplinar, transdisciplinar chiar - începând din anii ’50 se vorbește despre „științele comunicării” -, la care, alături de cibernetică, informatică și alte științe tehnice, contribuie cele psihologice, sociale și antropologice. Între aceste discipline au loc împrumuturi tematice și terminologice. Astfel, preluată din limbajul ingineresc, distincția digital/analogic se aplică și comunicării umane interpersonale, în sensul că, în vreme ce comunicarea verbală (cea scrisă mai ales) ar fi mai mult digitală (arbitrariul semnelor, concepția binară), comunicarea nonverbală este analogică, întrucât prin gesturi
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
et al., 1998). Trei fenomene majore s-au semnalat în procesele decizionale de grup, considerate și posibile riscuri: 1) Polarizarea înseamnă că poziția pe care se situează grupul în decizia finală este mult mai extremă decât părerile inițiale. Fenomenul consacrat terminologic ca polarizare decizională nu reprezintă, așadar, așa cum ar părea la prima vedere, împărțirea opiniilor în două poluri opuse, ci faptul că opiniile se radicalizează pe parcursul dezbaterilor și se depărtează de poziția inițială. Aceasta se întâmplă nu doar ca medie a
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
celor două note caracteristice: (i) planificate și (ii) organizate, în vederea unui scop bine definit, și care nu sunt comportamente colective sui generis, și altele care se nasc ca acțiuni colective din forme difuze de manifestări agregative. Dar, dincolo de posibilele dispute terminologice - care cu ușurință pot aluneca în logomahie -, cert este că în cvasiunanimitatea formelor de comportament colectiv se împletesc, desigur în doze diferite, elemente de spontan și conștient, de frenezie și de calcul rațional. Astfel, de exemplu, moda, un fenomen atât
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
a desăvârșit notorietatea pe scena cercetării și care, mai mult, a intrat în istoria domeniului Științelor comunicării, alături de contribuțiile studentului său, profesorul Phillip Wander, în calitate de context în care instrumentarul teoretic și metodologic al criticismului retoric se inovează, inclusiv la nivel terminologic. Conceptul lui Black, de "second persona", dar și cel al lui Wander, "construit" în spațiul discursiv deliniat de inovația teoretico-metodologică a celui dintâi, "third persona", sunt, pesemne, mai cunoscute publicului academic de pretutindeni decât înseși numele criticilor retorici care le-
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Să încercăm, în cele ce urmează, o schiță a conceptului "second persona", așa cum o putem infera din textul articolului lui Edwin Black. Intenția teoretică a profesorului Black, în această piesă, intenție care îi facilitează acestuia posibilitatea înnoirii teoretico-metodologice (și, bineînțeles, terminologice) a criticismului retoric, este aceea de a lărgi cadrul contextual al evaluării morale de așa manieră, încât întreprinderea să includă, mai degrabă decât să excludă, cum "prescrie" tradiția discursivă vest-europeană - și, printr-un "ricoșeu" pe care Black îl explicitează, și
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
într-un plan secund. Similaritatea construcției discursive cu modelul (uman!) legitimează, în suficientă măsură, evaluarea din punct de vedere moral a autorului implicat de un discurs, conchide, tranșant, criticul. În cele ce urmează, Black procedează la inovarea teoretică, metodologică și terminologică a criticismului retoric, la care ne-am referit la începutul acestui subcapitol. El propune termenul de "second persona", pentru a echilibra relația triunghiulară presupusă de actul discursiv: dacă "first persona" ("persoana întâi") a discursului poate fi inferată din discurs ca
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
proprii săi termeni, întreaga cercetare critico-retorică exprima, până la momentul Edwin Black, ideologia neo-aristoteliană. Interesul profesorului Black pentru lărgirea posibilităților reprezentaționale în contextul cercetării critico-retorice este vădit în încercarea sa reușită de a inova, din punct de vedere teoretic, metodologic, și terminologic, disciplina, astfel încât, în "formula" sa nouă, aceasta să nu lase pe dinafară, să nu excludă, amuțească sau obnubileze contribuții remarcabile, cum ar fi superbul act de oratorie conținut în adresa de la Coatesville. Marea inovație și marea realizare a criticului Edwin
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
este că se impunea o lege care să reglementeze precis acest aspect, deoarece, dacă În adresările oficiale se foloseau „Monseigneur”, „Prince” sau „Sire”, În memoriile deschise adresate de români, formulele trădau doar o imensă creativitate, dar nu și o bază terminologică corectă din punctul de vedere al uzanțelor diplomatice <ref id="38">38 Faptul că oamenii Încercau să găsească formule cât mai potrivite, mai politicoase, este demonstrat de faptul că În memoriile deschise adresate lui Carol apar expresii de genul: „Măriei Sale
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SUZANA BODALE () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1248]
-
de ofelimitate pentru societate și maximum de utilitate al societății. În mod cu-rios, economiștii paretieni au conservat termenul de utilitate pentru a caracteriza satisfacțiile economice. Maximul de ofelimitate pentru societate s-a văzut astfel transformat în optimul lui Pareto. Glisarea terminologică ascunde o schimbare de semnificație. Pareto considera maximul de ofelimitate pentru societate nu ca pe un scop, ci ca pe o situație intermediară, putînd, după caz, fi amendată prin considerații relevînd utilitatea, adică străine economiei, du-pă proprii săi termeni. Această
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
este urmată de prezentarea unui stimul de întărire, atunci puterea e crescută, urmează stingerea, iar puterea este diminuată când stimulul de întărire eșuează în a succeda un operator care deja primise putere”2. „Skinnerismul” topește diferențele uman-neuman într-un ocean terminologic generalizator care poate năuci. Consolidarea poate să-și asume o varietate de programe: există o consolidare continuă sau o consolidare apărând cu răspunsul fiecărui operator, precum și o consolidare intermitentă, în care întărirea este guvernată de un orar predeterminat temporal. Printre
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
logaritmul cu semn schimbat al concentrației ionilor de H , care în cazul LEC este de 0,00004 mEq/l, deci pH este 7,4. + pH-ul plasmei arteriale este de 7,40 iar cel al plasmei venoase ușor mai coborât. Terminologic, în situațiile în care pH-ul este sub 7,4 există un fenomen de acidoză, iar creșterile peste 7,4 definesc fenomenul de alcaloză, deși variații de până la 0,05 sunt suportabile fără efecte importante. Sursele majore de protoni în
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]