3,052 matches
-
chibrituri este, ca și alt român semnat de I., Două-trei minute (1984), ilustrarea unei vocații intelectuale. Un sertar întredeschis (1995), care a fost editat postum, e mai puțin un pariu intelectual și mai mult un jurnal care devine român. Carte testamentara, românul încearcă să ofere imaginile esențiale ale Scriitorului - ale insului arhetipal care creeaza. Nimic despre viața particulară a lui Andrei Lillin, soțul pierdut devenit personaj, nimic despre viața privată a Iuliei, care ar putea să o reprezinte pe Alexandra, Autoarea
INDRIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287550_a_288879]
-
a mulți boieri bătrâni, foarte slabu“1. Acesta este portretul scris, iar nu pictat, de Miron Costin, cel care a fost botezat cu numele lui Miron Barnovschi, fiind fiul lui Iancu Costin mare postelnic al acestui domn și executorul lui testamentar. Miron Costin a însemnat că portretul rudei sale a fost „scris“ pe peretele bisericii Sfânta Paraschiva din Liov, la care a privit, copil fiind, în vremea pribegiei în Polonia. Portretul nu se mai păstrează, cum nu se mai păstrează nici un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de moarte, textul motivând astfel viziunea crudă, veristă, a realismului său. Ipostază remarcabilă de asemenea, Jurnalul scriitorului se caracterizează printr-o mare franchețe. R. nu-și ține însemnările zilnice cu gândul de a le încredința tiparului; de altfel, a interzis testamentar dezvăluirea lor înainte de a fi trecut câteva decenii de la moartea sa. Refuză categoric să facă literatură în aceste pagini, unde notează și cheltuielile cu lucrările agricole de pe proprietatea sa. Nu ascunde dificultățile întâmpinate în scrierea anumitor cărți, nemulțumirea față de roadele
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
425-426. 25. Vezi Violeta Barbu, „Sic moriemur”. Discourse upon death in Wallachia during the Ancient Regime, în „Revue romain d’histoire”, XXXIII, 1994, nr. 1-2, p. 101, și urm.; Nicolae Mihai, Ultimul gest. Atitudini și reprezentări față de moarte în sursele testamentare din Oltenia (1700-1860), în Cum scriem istoria, Alba Iulia, Editura Aeternitas, 2003, p. 228 și urm. 26. Nicolae Mihai, op. cit, 293-294 (trimite la doc. CLXXXVI/ 15 de la Arhivele din Craiova). 27. Descriptio Moldaviae, București, Editura Academiei R. S. România
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
unde zac oasele părintelui meu, Dumnezeu să-l pomenească, să aibă a o găti de ispravă.[...] Pentru sfintele biserici care sânt făcute de noi, cu nevoința noastră, să vă fie aminte și pre urmă dumilorvoastre și urmașilor voștri”. Toate dispozițiile testamentare sunt întărite printr-un blestem, încheiere obișnuită în astfel de acte (vezi Dan Horia Mazilu, O istorie a blestemului, Iași, Editura Polirom, 2001): „Iar cine să va ispiti să amestece într-alt chip această tocmeală ce am tocmit eu cu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lăsat toată averea jupâniței Vișa, admițând ca „ea să fie volnică să dea averile [...] cui va voi ea”. Prevedere înțeleaptă, căci, în 1584, în ziua de Paște, capul marelui paharnic va cădea din porunca Domnului. Voievozii întăreau hotărârile cu caracter testamentar luate de boierii lor. Radu de la Afumați confirma un act prin care „nimenea să nu aibă amestec, ci să fie celor rămași dintr-înșii și fiilor lor”, consfințind deciziile luate de logofătul Balaur și de soția sa Ana. Câteva decenii
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Drăghici ban, dacă se va însura după moartea jupaniței lui, Vlădaia, iar această întocmire și frăție să nu fie nicidecum, ci să țină cine ce-a avut moștenire”. Aceste diate ni le recomandă uneori pe văduve în ipostaza de executori testamentari. în afară de înmormântarea („pogribania”) soțului defunct (obligație a văduvei), acești legatari trebuiau să împlinească, în primul rând, ritualurile postfunerare - componentă a atitudinii creștine în fața morții (căci era vorba de „perpetuarea amintirii” defunctului) - praznicele, sărindarele, pomenirile - (Cămărașul Sima: „Nimenea cu nimic treabă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ani înainte, în 1701, se refugiase în țara Românească de frica lui Constantin Duca. Tot așa cum, cu câțiva ani înainte, în 1698, își redactase diata faimosul și aventurosul (răscoale, pribegii, trădări spectaculoase) serdar și apoi stolnic Mihalcea Hâncu. Beneficiari ai dispozițiilor testamentare trebuie să fi fost cea de-a doua sa soție, Nastasia (măritată înainte cu vornicul Potlog) și copiii rămași în viață, căci un fiu - Donie - fusese omorât de Gheorghe Duca. „Avem coconi cu trei femei” scria în testamentul său marele
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mințile întregi și sănătoase...”). Antim Ivireanul (în ale cărui Mijlociri, frecvent copiate și chiar reimprimate în 1780, Violeta Barbu - convinsă de faptul că sub privirea mitropolitului s-a aflat un model occidental - identifică șase secvențe, constatând absența - frecventă - în discursul testamentar românesc a invocării registrului divin [Sfânta Treime, patimile lui Iisus Hristos, Sfânta Fecioară Maria, sfinții - ca întercesori -, Biserica în genere], lipsă „simptomatică pentru gradul superficial de religiozitate a societății românești din secolul al XVIII-lea”525) era categoric împotriva dezmoștenirilor
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ștefănică și Săfticăi, să ne pomenească și ei...”. Mereu pomenire.... Mureau și ele, aceste văduve „Ajungând eu la vârsta bătrânéților” „Marea neputință”, evocată de Elina Cantacuzino în testamentul ei din 1681, nu este doar un termen, retoric obligatoriu, al discursului testamentar. „Neputința” tindea a exprima o realitate legată (și) de numărul anilor, cuvântul însemnând atunci 533, cu precădere, „lipsă de putere fizică, de forță, de energie, slăbiciune, nevolnicie, stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe”; prin extensie, neputința putea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
carele-i bătrân, carele-i rudă bună și mare și carele-i de rudă proastă? Au nu-s toți lut? Au nu-s toți țărână?” 624. NOTE 1. Vezi Nicolae Mihai, „Ultimul gest. Atitudini și reprezentări față de moarte în sursele testamentare din Oltenia (1700-1860)”, în vol. Cum scriem istoria? Apelul la științe și dezvoltările metodologice contemporane, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2003, p. 286. 2. Gândindu-se că pleacă într-o misiune periculoasă la Istanbul, însoțit de alți boieri, „cu trebele țărâi
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nr. 141. 527. Violeta Barbu, op. cit., p. 163. 528. „Diata Mariei Diicul Bengescu”, tipărită de N.Al. Boilescu, în Arhivele Olteniei, XX, ianuarie-decembrie 1941, nr. 113-118, p. 81; vezi Nicolae Mihai, „Ultimul gest. Atitudini și reprezentări față de moarte în sursele testamentare din Oltenia (1700-1860)”, în Cum scriem istoria, p. 291. 529. în DIR. B. țara Românească, veacul XVI; vol. IV, p. 302, doc. nr. 306; vezi Șarolta Solcan, Văduva..., p. 246. 530. Vezi Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalități colective și imaginar social
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mai putea Întâni”. 22 mai, 1985: „Nu cumva să distrugi scrisorile anterioare. Răvașul despre care vorbeam va fi un text scurt și precis, nu melodramatic, prin care voi Înștiința vreo sută de cunoscuți și prieteni despre ultima călătorie. Executorul meu testamentar le va duce la poștă numai post eventum. Nu voi lua nimic cu mine, așa cum se cuvine În ultima călătorie”. Noiembrie, 1985: „Scriu aceste rânduri pentru a-mi lua rămas bun de la prietenii care m-au Însoțit cu dragostea și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
-ți fie sfârșitul binecuvântat și nu mă uita”. Aici se Încheie corespondența lui G. D. către cel mai apropiat prieten al său, În care Îi relatează intenția, pregătirea și actul morții. Această corespondență este urmată de anunțul prin care executorul testamentar, conform dorinței lui G. D., Îl face prietenilor acestuia: „I regret to inform you that our friend G. D. passed away of a heart attack on November, 17, 1985”. Cum trebuie Înțeles modul În care G.D. Își Încheie viața? În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
în 1942, tipărită parțial de publicistul André Gavotti în „Revue des deux mondes” (1953-1954) și editată în 1997 în traducere. Alte amintiri apărute postum, conform dorinței sale exprese, în aceeași publicație pariziană prin grija Alexandrei Fălcoianu, verișoara și legatara sa testamentară, au fost editate integral în 2000, sub titlul Din amintirile Elencuței Văcărescu. Dincolo de sinceritatea cuceritoare a însemnărilor, care se întind de la 1877 la 1920, de evocarea atmosferei din familia regală, de portretul regelui Carol I și al soției sale, Carmen
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
face?” (Orpheu). Prin această antinomie structurală - sete de viață, bucurie, senzualitate vitală, voință de creație și conștiința sfârșitului apropiat - lirismul lui P. își află limita cea mai înaltă a expresiei. Apărut postum, Elogiul înțelepciunii (1979) e dominat de o tonalitate testamentară, apăsătoare și monocordă. Vibrația lirică e diminuată, efortul de disciplinare a sentimentelor se stinge în oboseală și confuzie existențială. Tonalitatea, aproape continuă, e similară cornului melancolic eminescian și obsesia capătă conturul „vânătorii sacre”. Culegerea Voce eternă. Pro Patria (1985) restituie
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
la sfârșitul anilor ’70, se dedică cu devotament și pasiune conservării și perpetuării memoriei familiei Pillat. O face și pentru că Dinu Pillat, dispărut în 1975, nu reușise, din pricina vremurilor potrivnice și a detenției, să împlinească dorința lui Ion Pillat, înscrisă testamentar, de a-i fi editată întreaga operă după un plan întocmit de el însuși. Documentându-se în arhiva familiilor Pillat și Brătianu și în biblioteci, a dus la bun sfârșit o muncă de mare dificultate filologică și de erudiție, oferind
PILLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288817_a_290146]
-
André Malraux. Eseistul adaugă interogației radicalismul lui de preot laic, pornit din Făgărașul natal - spațiu al oamenilor drepți și încăpățânați, sugerează el - pentru a reprima balaurul minciunii. Pentru a da altă înfățișare confesiunii (care păstrează, în esență, accentul ei acut testamentar), inventează scrisori către marile spirite (Unamuno, Camus, Erasm, Proust, Seneca, Gide) și însoțește scrisorile imaginare cu poeme reflexive. Alt mod de a repune în dezbatere relația dintre creație și morala omului care scrie, dintre singurătate și suferință, suferință și iubire
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
Vodă 7. 1185. Constantinescu Alexandrina, 5 apartamente, București, str. Frumoasă 50, sos Vitan 87. 1186. Cristea Ț. Victoria, 3 apartamente, București, str. Sevastopol 22. 1187. Czarnechi Olga, 11 apartamente, București, str. 30 Decembrie 58. 1188. Cohen, prin av. Froimescu, executor testamentar, 9 apartamente, București, str. Niculae Iorga 20, str. Banu Mărăcine 29, sos. Piscului 106. 1189. Clinciu Gheorghe, 11 apartamente, București, str. Ing. Zablovschi 10. 1190. Cifarelli M., 6 apartamente, București, str Polizu 32. 1191. Cristescu Florica, 3 apartamente, București, str.
DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 (*actualizat*) pentru naţionalizarea unor imobile. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106118_a_107447]
-
care a asasinat, epistemic vorbind, sociologia a sfârșit prin suicid politic; iată lecția amară din care toți trebuie să tragem concluzii lucide și să ne asumăm responsabilitățile corespunzătoare locului deținut În societateă Dincolo de diversitatea opțiunilor noastre metodologice, avem un obiectiv testamentar de Îndeplinit de la patriarhul sociologiei românești, D. Gusti: redactarea hărții sociologice a României. Inventariind natura problemelor sociale, aria de manifestare și profunzimea lor pentru fiecare județ, devine posibilă articularea unei ierarhii de priorități naționale care să nu vină În contradicție
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Iași (Liceul Național, Liceul Internat, Pensionul „Humpel”, Școala Militară, Școala Normală de Fete), până în 1916, când devine titularul Catedrei de estetică literară la Universitate. În 1919 ajunge titularul cursului de estetică literară la Universitatea din Cluj. Ca urmare a dorinței testamentare, a fost înmormântat la Iași. Profesor prin vocație, P. a alcătuit manuale de logică și de psihologie, în colaborare cu Miron Pompiliu - o Carte de cetire (I-III, 1897), iar cu C. Meissner - manuale de germană. A colaborat, între altele
PAUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288719_a_290048]
-
sensul pentru el sau pentru ea. Cinică în brutalitatea ei lipsită de iluzii, imaginea acoperă pe de-a-ntregul amănuntele și stilul de viață dus până atunci de Marlowe. The Long Goodbye poate fi citit, din această perspectivă, ca o scriere testamentară. Deși titlul brodează pe marginea unui bine cunoscut adagiu francez - partir, c’est mourir un peu -, prezentându-ne un Marlowe gata să se îndrăgostească de Linda Loring, cuvintele se potrivesc întru totul sfârșitului de etapă la care a ajuns detectivul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
lui Raymond Chandler asupra vieții și a scrisului. Absolut admirabile sunt fragmentele din corespondeța sa referitoare la actul creației.) Existența cărții Poodle Springs, așa cum o știm astăzi, sub dubla semnătură „Raymond Chandler and Robert B. Parker”, este rezultatul deciziei executorilor testamentari de a relansa, în 1988, cariera romancierului cu ocazia centenarului nașterii sale. Alegerea lui Robert B. Parker avea să fie destul de simplă. Revendicându-se de la școala hard-boiled, romancierul înțelegea - așa cum avea să se întâmple și atunci când i se va cere
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
drum greșit și decide să se oprească. Scrisoarea către același Maurice Guinness reprezintă, de fapt, răspunsul corect adresat erorii în care căzuse copilărește. Scrisoarea datează din 21 februarie 1959 și e greu să nu vezi în ea o impresionantă mărturie testamentară: La drept vorbind, un ins de factura lui Marlowe n-ar trebui să se însoare, pentru că este un om singuratic, un om sărac, un om primejdios și totuși plin de compasiune, iar nici una din aceste însușiri nu merge cu căsnicia
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
stradă pustie, în încăperi pustii, derutat, dar niciodată învins cu adevărat (Chandler, 1981, p. 483). O lună mai târziu, la 26 martie 1959, avea să moară în spitalul din La Jolla. L-au condus pe ultimul drum șaptesprezece oameni. Legatarii testamentari n-au înțeles să-i respecte la literă voința. Succesul cinematografic, prestigiul academic și interesul public din anii ’70-’80 au contat mai mult decât decizia scriitorului. Tentația unui aggiornamento într-un moment în care paradigma literară era în curs
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]