817 matches
-
singură aprovizionarea din magazine sau piață. Oare cârmaciul țării a primit în audiență vreun român obidit, să-i asculte păsul? Nimeni n-a văzut așa ceva niciodată la televizor în cei 19 ani-lumină de când domniți și asupriți poporul ca un rege tiranic. De ce vă comparați cu respectatul domn Alexandru Ioan Cuza? Nu numai Cuza, dar și foștii regi ai țării primeau în audiență pe cetățenii țării și, la diversele sărbători naționale, se puteau apropia de tribuna regală cu o plângere în mână
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Șuhov, se pregătesc de lucru. Pregătirea durează până când se dă masa de prânz. În pauza de masă surprinsă în narațiune este momentul, pentru autor, să introducă o scenă foarte importantă, care constă în discuția despre condiția artei într-un regim tiranic, pe care o poartă Cezar Markovici și deținutul H-123, "un bătrân vânos, condamnat la douăzeci de ani de muncă silnică". Cezar, fost regizor de film, susține genialitatea lui Eisenstein cu filmul Ivan cel Groaznic, dar celălalt deținut nu acceptă ideea
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
simplu cum e la el la fabrică. Se simte bine acolo, după câte se pare. Le știe, le are. Și nu pot decât să-l felicit. E un om fericit. Un om al Renașterii în fabrica aia. - Nu e muncă tiranică, așa, da’ să știi că trag de-mi ies ochii! Da’ nu mă plâng! Am, cum se zice, forță de muncă! Am făcut pariu cu unii că mut o Skodă. Era parcată aiurea prin curte. Și-am mutat-o, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cele mai mari beneficii. Pe atunci cînd Biserica lui Cristos nu avea decît poporul, iar suveranul era străin de ea, nu putea să adreseze vocea cereștilor învățături decît poporului și îi spunea: "Tu, oh, popor credincios, gemi sub domnia adesea tiranică a principilor falși și superstițioși care adoră zei neadevărați și suporți în pace oprimarea; iată tot ce se petrece, după cum stă scris rînduit de Providență: ea veghează asupra ta; acea putere nu ar putea fi în mîna principilor necredincioși dacă
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
inedit, se aduna În fiecare dimineață În fața primăriei locale, unde repetam prima parte a proiectului Cum vă place În aer liber. Actul I avea loc chiar În clădirea primăriei, care corespundea În piesă castelului de unde tinerii, nemaisuportând etichetele artificiale și tiranice ale societății de la curte, plănuiau să evadeze În pădurea din Ardennes (care există În realitate și de fapt nu era prea departe de pădurea unde lucram noi). Atmosfera de opresiune era subliniată de gratiile de la ferestrele și porțile impozantei primării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Am clipe când pierd orice contact cu vacarmul vieții. Tăcerea bruscă și neașteptată face să-mi fiarbă sângele stătut, care caută un mod de a ieși din trup, de a-mi marca dâra existențială. Mă simt captiv în cosmosul ăsta tiranic, la formarea căruia și eu, în măsură infimă, am contribuit; bătăile inimii mele, micile mele gesturi fac și ele parte din marea mișcare a lumii. Vitalitate sexuală Întins pe iarbă stau și ascult ore întregi cântecul senzual al greierilor; gușile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de romanticul Eminescu, fascinat de puterea misterioasă a lirismului său, ce degajă, zice el, "armonii secrete și specifice", având "puterea unei adevărate vrăji, singura în stare a ne influența adânc sufletul, răpindu-l și punându-l sub domnia exclusivă și tiranică a poetului". Sunt cuvinte pe cât de exaltate pe atât de acoperite ideatic în explicitarea pe care o dă actualității creației eminesciene ("Actualitatea mereu renăscută a liricii sale și împărăția ideologică, exercitată de Eminescu asupra întregii literaturi române de după război") într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în cadrul "marilor viziuni romantice". Se oferă, de asemenea, un catalog al acestor demersuri epice eminesciene, cu scurte, foarte scurte, caracterizări, mai mult tematice. Același lucru se întâmplă cu Dramaturgia ("Și în cazul acestui gen, poetul liric este cel care domină tiranic, încât cercetătorii s-au întrebat, cu justificată motivație, dacă Eminescu este un poet dramatic"). Atenție specială i se acordă Poeziei populare, apoi sunt discutate Traducerile (Avem și în acest caz repertoriate toate textele traduse, fie ele lirice, epice sau dramaturgice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
intervenit între guvernant și guvernați, prin care acestora din urmă li se garantează un summum de drepturi, în schimbul acceptării de către ei a puterii de comandă și a dominației la care sunt supuși de guvernant, fără însă ca acesta să devină tiranic<footnote Respectarea acordului este asigurată printr-o infrastructură instituțională (instituții politice sau autorități publice), organizată pe principiul separației puterilor și al verificării lor reciproce (checks and balances), prevăzute în Constituție. footnote>. Constituția este, prin urmare, sursa fundamentală a sistemului politic
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_360]
-
anonim să aibă ceva din aerul străin de lume al lui Piskariov și din nostalgia acestuia după cerul însorit al Italiei. Mai evidentă este trimiterea la Pușkin, la Dama de pică, și la situația orfanei, care trebuie smulsă de sub dominația tiranică a mamei adoptive, inițiativă care va veni, firește, de la un „eliberator“. Nu mai este nevoie să spunem că acesta este unul dintre motivele cu numeroase variații de‑a lungul întregii opere dostoievskiene, unde „înșelatele și abandonatele“ poartă, de regulă, numele
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
noastră matrice, de comunitatea În sânul căreia ne născuserăm, ce ne dăruise limba - primul instrument și de fapt prima meserie pe care ne-o dăruiește Mama, orice mamă, deoarece ea ne Învață limba! -, care ne dăruise acel sentiment inconfundabil și tiranic al apartenenței, al pământului!? De ce am fugit? Simplu, mi se va răspunde, am fugit de tiranie! Din dorul de libertate! Dar, la Greci - ca să vorbim doar despre ei, ei sunt acel prim „cristal” În jurul căruia s-a format Europa creștină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai grav - o diversiune, menită a favoriza indivizi sau grupuri de indivizi nesiguri de propria lor vocație sau animați de resentimente sau felurite oportunisme. Or, Întreaga „teorie” a postmodernismului la noi - „dincolo” ea a Început să apună, ca orice modă tiranică! -, sub argumentele estetice, ascunde, În fapt, nu atât o neputință, cât mai ales o grabă; o ne-stăpânire, o nerăbdare În fața capricioasei zeițe a Gloriei, un fel de a ratrapa „timpul pierdut”, anii irosiți și nedrepți ai ultimei decade a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fapt e o disoluție a acelor elemente esențiale, citate mai sus, ale construcției romanești, Își taie singură creanga de sub picioare. În plus, permit afluența „pe piața romanului” a tot felul de improvizații și experimente, cu un rol de exclusivitate aproape tiranică față de altele, vechile procedee. Aceaste „reflexe” scriitorii și teoreticienii români le-au Împrumutat desigur de la suprarealismul francez care, dintr-un joc și protest antiacademic, a ajuns În capitala Franței să decidă asupra „noilor canoane” În artă, creând grave confuzii, false
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
categorie, cea a celor „cuminți și prudenți”, cea a probabilului, a Îngăduitului, a „bunului simț”, a pus mai degrabă stăpânire pe judecata și acțiunile sale. Nu e nimic reprobabil nici În aceasta, numai că există o lege nescrisă și aproape tiranică, Încă de la Greci, modelul nostru În toate, că cineva care „provoacă destinul”, un „Hercule al posibilului” (o sintagmă dintr-unul din poemele mele!Ă este „blestemat” să nu găsească „odihnă”, În sensul special al acestui cuvânt - adică nu se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de ceea ce se Întâmplă În jurul nostru, lărgind cu Încăpățânare și nu de puține ori pervertind datele și criteriile realității până Într’acolo Încât, duși de „alcoolul și febra creației”, ajungem chiar să ne Îndoim de existența „ei”, a acestei dominante, tiranice realități. În această neobișnuită Întârziere a puberului și apoi a adolescentului care am fost În categoria numită a Posibilului m-au ajutat, e drept, talentul sau drogul lecturii, care mi-a apărut precoce; pe când aveam În jur de șase ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de existență. „Cât pot crea - atât exist!”, Îmi spuneam, parcă, În acea pură și „discutabilă” instinctivitate post-puberală din care s-au născut, pe rând, eul meu „primitiv”, Încrederea nemăsurată În posibil, neîncrederea În probabil - În arma tuturor și a bunului-simț tiranic! - și apoi renașterea „celuilalt eu”, mult mai bogat, mai Îndrăzneț, care, prefăcându-se a acepta regulile probabilului, și-a afirmat, și a „confirmat” existența prin creație. O creație În sfârșit acceptată; valoarea, o spuneam, se afirmă numai În ceea ce numim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
botezat-o din tinerețe a „nebunilor lași sau murdari”! Nebunii curați, o spuneam cu emfaza oricărui tinerel ce dezvoltă câteva idei „magistrale” zilnic (Camil Petrescu: „Eu văd idei!”Ă, nebunii curați sunt cei care, desfidând cu un curaj „nebun” convențiile tiranice ale societății, Își etalează „credința” și viziunile. Noi, vai, „cei murdari”, ne prefacem și lingușim realitatea - realitatea majorității, deoarece a nu fi nebun nu Însemnă altceva decât a fi asemenea ceilorlalți, cei majoritari! -, jucăm un teatru continuu și complicat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
României și, după cum o spunea parcă regretatul Marin Sorescu, „părea că În zilele și lunile acelea de la Începutul lui ’90 se sfârșise d’abia războiul!”. Libertatea care, s-a văzut curând aceasta, era Într-un fel un stăpân aproape la fel de „tiranic” ca și foștii stăpâni discreționari ai României, așa-zișii comuniști; noua libertate socială, de expresie, de călătorie și de asociere ne-a zăpăcit, cum era firesc, dar... ce s-a Întâmplat cu țările vecine nouă, de la Nord, cu care am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un mod de a gândi și a acționa care a Împins la stâlpul infamiei, nu importă al cărui secol, nu puțini creatori autentici, care, prin reflexele lor comportamentale, dar și prin opera lor, au Îndrăznit a „provoca” bunul-simț ubicuu și tiranic. Iată cât de puternică, de „devastatoare” poate fi o „lectură” a unui „roman” În care sunt „etalate” resorturile acute și grave, insuportabile uneori, ale firii umane dintotdeauna și de pretutindeni, eterne și anistorice. Adevărul uman care ne atrage, dar care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cale” pierdută mai târziu, În timp și În alte vârste, poluate, cum sunt marile orașe care nu mai au stele În nopțile de august, de interese și necesități de toată mâna, derizorii, spre care ne Împing poftele noastre mărunte și tiranica opinie publică. Adeseori gândesc, cum o zice psalmistul, la cei morți de tineri prin stupidele și interminabilele „noastre” războaie sau chiar și la miile și miile de copii care mor Înainte de vreme (Gustav Mahler are un ciclu superb de lieduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
individuale, această sintagmă - trăire tip! - ca fiind o șansă a unității, poate ca o unică șansă a acestei râvnite unități Într-o viață și o lume - dar nu sunt toate viețile și lumile oarecum asemănătoare?! - care are mereu tendința, adeseori tiranică, brutală, de a-ți „deconcentra, diversifica” preocupările, necesitățile și aspirațiile, printr-o uriașă și adeseori imprevizibilă mare diversitate de situații și evenimente care Îți fac de multe ori imposibilă, „ne-realistă”, tendința ta de a-ți păstra și respecta principiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
multe realități care o „căptușesc” pe „cea mare”, pe care o simțim ca o imensă mantie; ba, se zice că albina are vreo 35 de fețe ale ochiului ei poliedric, să fie oare același „caz” cu bine cunoscuta, tocita și tiranica noastră realitate? Și, În definitiv, ce este această mult hulită și mult temută nebunie? Nimeni nu știe cu precizie, de la un secol la altul se schimbă culoarea ei dominantă și, după unii inși inteligenți ai secolului care tocmai a trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
justă, aptă de a mulțumi majoritatea comunităților europene, pentru a ne limita doar la continentul nostru. Da, s-ar putea ca acest sistem care și-a arătat timp de secole roadele și chiar calitățile, un sistem bazat nu pe clase tiranic departajate precum Antichitatea, și nici pe onoare, sângele și gloria unor familii ce-i adunau În jurul lor pe acei aliați numiți vasali - ambele, durând mai bine de o mie de ani și lăsând urme penibile, nostalgice și glorioase În inconștientul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Da! existenței, și nu de partea lui Pascal sau a atâtor fermecători și Înțelepți sceptici care domină, trebuie s-o recunosc, În cultură, filosofie, dar și În opinia curentă. Un anume vitalism e vinovat, probabil, un fel de instinctualitate ideatică, tiranică aproape, de această pulsiune spre pozitiv, spre poziția mereu, insistent, dyscolos cum o numește Aristotel, a celui ce vede „sticla mereu pe jumătate plină”, deși ea nu este nici una, nici alta! Sau... și una, și alta! Doar că eu sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ne-realist În esență, și realitatea socială sau evenimențială a ascultat de „profețiile” mele „dogmatice”, „optimiste”! Nu, noi, indiferent cine am fi, nu suntem și nu putem fi stăpânii Adevărului! El este, cum o constatam mai sus, duplice, profund și tiranic duplice, ambiguu, ceea ce Îi conferă „misterul”, dar și vigoarea seculară, supraumană. Nu, noi putem fi doar „stăpânii propriei noastre firi”, adică consecvenți și lucizi de propria noastră structură temperamentală și ideatică, urmând sfatul vechi al vicleanului și curteanului Înțelept care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]