461 matches
-
a înviat niciodată./ nu știm toți decât să murim./ infinitul n-a intrat în viețile noastre/ precum vântul într-o casă cu geamuri deschise./ nimeni n-a fost în stare să îmbrace/ ca pe o cămașă/ cerul cu stele. (...) munți tociți, la nivelul caldarâmului./ inimi cu pânze de păianjen, inimi-șlepuri/ încremenite pe dune de nisip./ biserici plecate din propriile lor ziduri./ aici nimeni n-a înviat niciodată./ nimeni nu s-a lăsat răstignit pe cruce" (Oraș sigilat în moarte). Cât de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dureri. Dezvoltându-se la nivelul orbitei, hiperostoza produce exoftalmie cu diminuarea acuității vizuale; funcțiile intelectuale sunt normale, fără modificări neurologice. Jumătatea stânga a capului pare lărgita, proeminând lateral; comisura externă a pleoapelor este coborâta; marginea orbitala superioară este Îngroșata și tocita; apofiza zigomatica stânga pare mai voluminoasa. Tumoră, de consistentă osoasă, are forma semiovoidă, părind limitată de osul malar. Partea internă a mărginii orbitale superioare, osul malar și apofiza mastoida stânga participa la hipertrofia generală a scheletului regiunii. Tumoră, imobila pe
Istoria Neurochirurgiei Ieşene by Hortensiu Aldea, Nicolae Ianovici, Lucian Eva [Corola-publishinghouse/Memoirs/1293_a_2216]
-
m-am ridicat și am traversat canalul. Nu mă rătăcisem, bineînțeles. Trecusem pe lângă o jumătate de duzină de indicatoare care arătau drumul. Cum să descriu plimbarea prin casă? Trecutul meu era pretutindeni și nicăieri. Intra ca pietrișul între șipcile podelei, tocit și lucios de milioanele de pași. Strălucea spre mine din harta pe care urmăream înaintarea aliaților care ajunseseră prea târziu pentru mama și tata, pentru Anne și Margot, pentru doamna Frank și pentru Pfeffer. Îmi făcea cu ochiul dinspre perdelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
buzunare, se simți Îndatorat evenimentelor pentru o diferență făcută, o intensificare a viziunii. Un curier cu o cruce din flori, umplându-i ambele brațe, un cap chel cu adâncituri, părea beat, În luptă cu vântul, navigând În volte. Cu ghetele tocite, mici, și pantalonii scurți, largi, umflați de vânt ca fusta unei femei. Gardenii, camelii, cale, umflate În vânt deasupra lui sub plastic ușor, transparent. La stația de autobuz Riverside domnul Sammler luă notă de proximitatea unui student care aștepta acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Se Întrebă dacă nu o să leșine. Dacă nu urma să se Întâmple mai rău. Cecul negrul Îl puse În buzunarul lui. Poze, precum cardurile mai Înainte, Îi căzură dintre degete. Terminând, dădu apoi drumul la portofel Înapoi În căptușeala cenușie, tocită, distrusă, dădu la loc fularul bătrânului. Cu calm ironic, deget mare și arătător apucară nodul cravatei și Îl smuciră aproximativ, dar numai aproximativ, la locul lui. Acesta fu momentul În care, cu o Întoarcere iute a capului, Îl văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
întindea și dincolo de râul în care mă scăldam și dincolo de ulița prăfuită în care-mi pierdeam pașii, în iureșul pașilor tovarășilor mei de joacă. Iar viața se îndepărta târându-mă după dânsa, ba uneori încerca să-mi scuipe printre dinții tociți, drept în obraz. De undeva, din negura timpului, Dura îmi zâmbea, mângâindu-și părintește puiul... Urma mea o lua mereu înainte și eu îi strigam, cu palmele pâlnie la gură: -Hei, încotro mă duci, prietenă?.... Îmbrățișarea înecatului În ochii minții
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
și să aștepți să treacă timpul. Un circar (mi-e prieten), cu chip de cioclu, întoarce clepsidra când e nevoie și gândește batjocoritor: “la magazinul din colț s-a adus carne proaspătă și ei se calcă în picioare pentru niște tocite visuri.” Ochiul lui e sticlos și albastru. Numai eu pot vedea un curcubeu conturat cu migală în adâncul sufletului său. “E copilul înger, nenăscut”, mă lămurește el.” Se odihnește doar, aici, în sufletul meu, am și eu suflet. Fiecare avem
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ești mai tinerel. Sarafanul, pustiule, era cel mai excitant obiect de îmbrăcăminte pe care-l purta eleva de liceu, strâmtat prea tare, scurtat prea mult, scăzând de multe ori nota la purtare, așa bleumarin cu cămășuța aia bleu pe dedesubt, tocit și frumos cum era el, mai ales când se chinuia ea, săraca, să-l scoată, fix pe corp, de nu ieșea nici cu Miliția Capitalei, mai pârâia pe la cusături, dar până la urmă tot îl scoteam noi, ce dracu', că eram
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
înfierbîntată, cu toți oamenii aceia ciudați urcîndu-se și coborînd, ca pe un rău necesar. În ultimele cîteva luni, tramvaiele nu mai circulaseră în oraș. Șinele fuseseră luate, iar suprafața celor care rămăseseră la locul lor nu mai e strălucitoare, ci tocită și înnegrită. Traversele si butucii fuseseră luate de cei ai căror familii aveau nevoie de lemne de foc. Dar chiar marile adăposturi sînt aproape goale. Cele mai bune vagoane și garnituri fuseseră confiscate și duse în est pentru a fi
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
poate, da, aproape sigur, un umbrar cu acoperiș de ardezie, pentru plăcerea și amuzamentul surorii lui mai mari. Aceia născuți aici nu aveau a se teme de nimic. Am traversat strada și mi-am așezat o mînă pe piatra caldă, tocită a scării care conducea spre ușă. Trei scări, el le urca și le cobora în fiecare seară și în fiecare dimineață. Am privit tăblița cu numele, strălucitoare și lustruită și la mînerul de alamă al clopoțelului, la clapeta pentru discuțiile
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
asupra mea cu încredere și blândețe. Când tata nu mă lăsa la școală, eu purtam abecedarul cu mine la păscut oile, iar la târlă, în momentele de răgaz, scriam la masa din adăpost pe un caiet zoios cu un creion tocit. Prin dumneavoastră s-a întâmplat minunea. În clasa a șasea am trecut prin abecedar și prin manualul clasei a doua. La sfârșitul clasei a șasea citeam destul de bine și îmi modelasem scrisul. Puteam să termin treapta întâi de liceu ca
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
dungă foarte subțire înconjura brățara din exterior în interior ajutându-te, ca un fir al Ariadnei, să te întorci fără să te rătăcești. Vru să vadă din ce material e făcută linia și interpuse o lupă groasă între ochii săi tociți și brățară. Era argint alb, când dunga traversa în lung trupul neted al șarpelui de abanos și argint negru vienez, pe trupul din lemn alb de santal. Bătrânul privea fascinant brățara, gândi că nici un alt element n-ar fi fost
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
isonul unui taraf de balaoacheși, care îi dădeau zor cu cântări tânguitoare de iuboste și de inimă albastră. Bătrânul îi privi o clipă cu invidie pe acești bărbați știutori și umblați, care văzuseră de toate pe lumea asta, cu retina tocită și bătătorită ca o toacă de schit. Băiatul de prăvălie, cu un șorț murdar și lung până la glezne, nu mai prididea cărând vinul cu vedrele dintr-o subpământă noroită de poșirca vărsată. Cârciumarul îl punea să fluiere, ca semn că
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Mai edificatoare decât toate datele biografice erau, de exemplu, meșa gornistului de la vârsta de un an, al 37-lea vis al său, amprenta celui care i-a înregistrat proba de urină pentru recrutare, urma lăsată de decorație pe tunică, blacheul tocit și contorsionat, zgârciul înnodat al ochelarilor, lipsa decorațiunilor de alamă de pe coșciug și vertebra secretul și esența ființei sale. Vertebra de delfin, pe care a purtat-o toată viața fără ca nimeni, nici măcar el să aibă știre de ea; vaga bănuială
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pentru forțele conservatoare, potrivnice schimbărilor. Rezultatul este o permanentă luptă mintală, o periculoasă stare de dezechilibru, care de veacuri încoace face din ea cel mai rău dușman al Arsenalelor. ― Fără doar și poate, execuția prin spînzurătoare îi va îmboldi nervii tociți, zise cu răceală alt consilier. Cele cîteva clipe cît te va vedea zbuciumîndu-te și zvîrcolindu-te în ștreang, viața i se va părea mai puțin monotonă și cenușie. ― Ceea ce aveam în minte, spuse cu seriozitate Hedrock, este că unul dintre Negatiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Încercînd În genunchi, Încercînd zadarnic ghemuit pe țărm să spargi pîntecele peștelui, mînuind cazmaua ca cel mai desăvîrșit gropar Încercînd În zadar să frîngi cîntecul de lebădă al proniei. SÎngele e tot mai Înghețat, cazmaua din ce În ce mai tocită, țărmul tot mai departe, răspîntia care duce la cifra ta duhnește din ce În ce mai tare a moarte. Am să te arunc unui carnaval al scrîșnetului, am să-i organizez funeralii mărețe fiecărui fir de păr căzut de pe creștetul tău, am să răscumpăr
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
nemulțumit de viață, apoi, asistenta cea în vârstă, mișcându-se lent, cum o învățase îndelungata sa experiență pe linie profesională... Din cadrul ușilor, deschizându-se, rând pe rând, ies capete de bolnavi cu obrajii supți, în pijamale roase și în halate tocite... Doctorul Spătaru dădu neputincios din umeri: Septicemie, diagnostică el. Posibil și un tetanos. Aceasta o arată fălcile lui țepene... Cine mai știe?... Dacă primeam antibioticele mai din vreme, poate-poate... N-a mai scos nimeni nici un cuvânt. Unii se îndepărtară, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ramurile zburlite ale unui pin sfrijit, ce se întrezărea prin sticla murdară a unui geam, uitat întredeschis, din capătul culoarului, sublinie iminenta apropiere a zilelor sărbătorilor de iarnă. Timpul trece peste noi, peste toți, șușuind ușor, ca nisipul degradat și tocit de întrebuințare, ce țârcâie cu sincope, dintr-o clepsidră ponosită și ursuză. Peste ceva vreme, îmi amintii de previziunea decepționantă a defunctului miner Sturz cea privind inexistența zăcământul de sulf din adâncurile Masivului Pietrosul. Cu surprindere, îmi amintii, zdrăngănindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
negustori armeni meditativi, ce-și încălzeau, iarna, degetele, ieșind din mănuși fără burice, la cățui, cu jeraticul pe jumătate stins, ca și cum tot ar mai fi avut de dat rest, în monedă măruntă de argint, cu cap de rege în efigii tocite, unor clienți care cumpărau stafide, acadele și alte multe produse coloniale, escamotate de comerțul socialismului biruitor; cu țațe grăsune, care pipăiau perdelele de mătase de la ferestre, în serile geroase și vineții, căutând, cu o atroce duioșie, fisuri în morala nevestelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
am ajuns în fața unei găuri mari și negre, ca un crater căscat în pământ. Nu distingeam altceva, căci luna dispăruse sub un nor. Cei doi au aprins o torță și, la picioarele mele, am văzut atunci niște trepte de piatră, tocite, mâncate de ploi și pe jumătate cotropite de iarbă. Fără o vorbă, mi-au făcut semn să cobor. I-am ascultat. Pe măsură ce coboram, simțeam un aer rece, de grotă sau de pivniță. Jos, începea un fel de culoar. M-au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de chei. FILOZOFUL. „Ce știe Filozoful despre dragoste?” - asta o frământă pe Caravella. S-a mutat cu catrafuse cu tot la Darling și, seara, ține „conferințe”. Am ajuns de basmul unei târfe! Ce cred despre iubire? Nu există cuvânt mai tocit în lume! Iubire! O stare trecătoare, magnetică; unde ce produc o puternică atracție sexuală; afectul numit dragoste este doar o exacerbare în planul cerebral a dorinței de împreunare. Există în creier un punct. Înnebunisem, în tinerețe, după Balerină; îmi vâjâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
rost toate cântările. Viața o repetiție continuă în câteva "Ceasuri Împărătești". Învierea, o promisiune amânată, legată nod de batistă. La 16 ani, viața pe orizontală era o curgere domoală. Petru era decorul. Cu ochii închiși, cu bărbia căzută, cu genunchi tociți, cu palmele încleștate, cu umerii exfoliați, cu fruntea brăzdată. Un decor nu-l poți locui cu un alt decor. Este imposibil să saluți un decor, nu poți să-i ceri iertare unui decor, nu ai cum să te cerți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
iluzii, oscilând între un punct A și un punct B: Un așa favor, Stăpâne, nu-mi ajunge nici măcar să-mi hrănesc paranoia de a respira. Era complice cu un sine străin într-o mare minciună. Adevărul, un zar cu muchiile tocite, s-a rostogolit de atâtea ori pe partea luminoasă, încât partea luminoasă nu mai exista și totuși rostogolea cuburile știrbite de nenoroc în virtutea gravitației de a fi unul. Complicitatea sinelui de împrumut se ia precum noroiul pe ghete: Hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mereu la 4. Desculț, pe neatinse, pe nevăzute, pe nesimțite, trecea pe lână plantonul ce depănușa vise, pe lângă rastelul cu 21 de morți aliniate după o ordine de bătaie aleatorie, pe lângă stativul cu 21 de perechi de bocanci (aveau tocurile tocite, cuiele perforau inima). În spălător, 20 de oglinzi paralele, două câte două. Fereastră sau mormânt, nici o diferență. Și apoi ce mai contează cine trăgea zăvorul? Fiecare trecere ascundea atâta cât să scormone o cârtiță. În spălător, cristale reci ciupeau memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
jumătate piatră. La ce bun să numeri leșurile, dacă după tine vin corbii și le mănâncă? La 15 ani, Petru era precum o bucata de puzzle ce întregea decorul; pe partea întunecată a oglinzii creștea șotronul. Decupajul inimii avea muchiile tocite, piesa se desprindea din întreg, celelalte piese, lacome, împărțeau absența în părți inegale. A zburat pasărea, au rămas pe ramură amprentele cuibului. Văzduhul păstra zborul ca pe o urmă de înger. Deasupra pământului, catapetesme fără sfinți; dedesubt, frânturile de nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]