561 matches
-
a onorat cu un recital de poezie românească, Silvia Marcovici cu vioara ei fermecata, Ion Dacian cu măiastra sa voce... Îmi amintesc și de conferința de presă organizată la ambasadă cu prilejul vizitei la Berlin a unei cunoscute poete, astăzi trăitoare prin SUA, venită să participe la lansarea unui volum din poeziile sale. Erau prezenți în salonul ambasadei editori, scriitori, ziariști. Am organizat și un bufet și la întrebarea unui ospătar ce dorește doamna să servească, aceasta i-a cerut "un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
discuția cu venerabilul interlocutor. Mai aveam un scop "anume" Eugen Coșeriu. Când i-am pronunțat numele, fața i s-a luminat și, ca un elev cuminte, am ascultat timp de mai bine de o oră amintirile sale despre alt român trăitor la Montevideo, care făcuse atâta cinste țării. Știam că Eugen Coșeriu se născuse în 1921 în comuna Mihăileni, județul Bălți, studiase filologia la Iași și filozofia la Milano. În Italia își câștiga existența lucrând ca ziarist, în condiții precare, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
luptă, pentru a se vedea odată și odată în granițele ei firești, pentru care fiii satului, așa după cum vom vedea, și-au dat cu mult prisos obolul de sânge atunci când patria le-a cerut-o, firea oamenilor născuți, crescuți și trăitori aci la poale de Făgărași, suplețea minților lor sănătoase, profunde și totodată elastice, dragostea față de tot ceea ce e frumos, toate acestea și încă multe altele reprezintă premiza gestului de curaj al autorilor, de a se hotărî să pună mâna pe
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
Încă nu dau dovadă de spirit civic, continuând aruncarea diferitelor bazaconii În oalele WC-urilor, adăugând la „ingredientele” de mai sus chiar și tivde de miel cu tot cu cornițe sau verze murate de talie medie spre mare. Spinoasa problemă a maghiarimii trăitoare În România nu este una de dată recentă ea existând de o mie de ani dar, este o realitate faptul că În fostul regim problema era catalogată ca fiind ultrasecretă pe plan național, deci nedemnă de a intra În vizorul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
calea înduhovnicirii, prin asceză, comuniune în Sfânta Liturghie și, mai cu seamă, prin rostirea neîntreruptă a Rugăciunii lui Iisus. Aici, scrie Așezământul de la Dragomirna în care, în optsprezece capitole cu tot atâtea puncte distincte, sunt limpede formulate toate obligațiile călugărilor trăitori în mănăstire, precum și regulile care să le facă posibilă conviețuirea în armonie. Într-un anume sens, în textul acestui Așezământ reapare modelul paisian de desăvârșire, modelul de călugăr-om mort pentru lume și reînviat pentru Dumnezeu. Un om transfigurat prin
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
reînviat pentru Dumnezeu. Un om transfigurat prin îndumnezeire, model pe care Paisie îl căutase toată tinerețea într-un învățător și pe care, fără a-l fi găsit, avea să-l întruchipeze el însuși de acum încolo pentru ucenicii săi. Călugărul trăitor în obștea paisiană trebuia să accepte o sărăcie absolută, nefiind proprietar al nici unui lucru, nici imobil, nici animat, să petreacă în ascultare desăvârșită față de duhovnic și de stareț, să fie primul slujitor al celorlalți și ultimul în a-și purta
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
devine aici un mijloc de apropiere între oameni și între suflete, de mediere între diferite generații și moduri diverse de instruire. Este poate, interesant de remarcat faptul că, în amintirile sale legate de anii de școală din Kiev, doar călugării trăitori în liniștea mănăstirii au nume. Profesorii din Academie sunt niște prezențe mai mult bănuite, deși preoți și ei, anonimi, formând un amalgam uman nedeslușit. Singurul care se desprinde deslușit este „mai marele peste școli”, Silvestr Kuleabț, ajuns ulterior episcop de
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
este mai degrabă adusă pe pământ de traiul unor călugări, extrem de diferiți de preoții-profesori de la Academie. De altfel, pentru a sublinia în mod limpede acestă diferență, autorul, își găsește pentru prima oară răgazul să caracterizeze fizic, un loc și oamenii trăitori acolo: biserica schitului este de lemn, scundă, umbrită de pomi roditori sădiți de jur-împrejur, iar înăuntru plină cu icoane reprezentând pe sfinții Rusiei Mari. Călugării au capetele cărunte, fețele galbene și supte, iar tăcerea în care își îndeplinesc toate sarcinile
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
exista pe pământ și hotărându-se să rămână definitiv acolo. Este o ecuație a heteroimaginii (imaginea celui privitor din afară), căreia i se opune Autoimaginea (imaginea subiectului despre el însuși) făcută nouă cunoscută prin glasul unui personaj mai în vârstă, trăitor, ni se spune într-o peșteră mai îndepărtată, ieroschimonahul Ioan. Acesta vorbind despre Marea Lavră, o vede ca pe un loc „aflat în mijlocul lumii”, în care un suflet tânăr poate suferi derute mai rele decât cele aduse de viețuirea înafara
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Viețile unui stareț”, tr. de Elena Lința, Ed. Deisis, Sibiu, 2002,p.149. footnote>. Autorul contrapune ambele imagini, încredințând pe prima amintirilor personajului narator, iar pe a doua redării vorbirii directe în scena dialogului dintre tânărul rasofor și bătrânul ieromonah trăitor în schimnicie. În cadrul acestei convorbiri, nu se întâlnesc doar două generații având aceeași opțiune, monahismul, ci se întâlnesc heteroimaginea și autoimaginea, oferind la intersecția lor, un adevăr în balans între două lumi: existența virtuții și nevoia de a o căuta
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de viețuire, Ioan, deschide o serie de portrete literare ale călugărilor și preoților întâlniți de Platon la Lavra Pecerska, ce ocupă un loc bine stabilit și de ample dimensiuni în organizarea textului. Se oprește asupra a șapte chipuri de monahi, trăitori cu toții în peșterile mai îndepărtate de la Marea Lavră, pe care îi și numără în descrierile pe care le face, fapt neobișnuit și nemaiîntâlnit în cazul textului discutat, realizându-se astfel o specie de călăuzire prin muzeul memoriei, în care chipurile
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de obște după rit athonit și în perfectă sincronie cu activitatea de la mănăstirile muntelui Athos și cu centrele de spiritualitate isihastă din munții Rodopi, apărute în Bulgaria, odată cu cele din Vrancea-Buzău și tot sub înrâurirea spirituală a influenței athonite. Călugărul trăitor în deplină izolare, purtându-și singur de grijă și îndeletnicindu-se doar cu rugăciunea, citirea Cărților Sfinte și cu rucodelia întreaga zi, impunându-și tăcerea desăvârșită și odată cu ea regimul celei mai aspre asceze, este de altfel, un model de
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
80%. Profesionalizarea era scăzută, iar clasa de mijloc nu se conturase coerent. Domina o polarizare socială înaltă. În comunism, omogenizarea socială a distrus proprietatea și meritul drept criterii admisibile ale inegalității sociale. Poporul unic muncitor avea o populație țărănească pauperă, trăitoare a unui mod de viață tradițional, o clasă muncitoare ideologic-conducătoare, nu avea clasă de mijloc propriu-zisă. Polarizarea socială a fost larg subminată și înlocuită cu traiul, veniturile și consumul normate politic. Acum polarizarea este încă dramatică, dar populația țărănească scade
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
l-ar putea apropia pe argentinianul ateu de libanezul șiit. Greșeam. În patruzeci de ani, torța și-a schimbat purtătorii, dar noaptea, flacăra este aceeași după cum același este și imperiul sfidat. Nu cea a lui Robin Hood, ci a samuraiului trăitor în marginea societății, să zicem: a cavalerului după depunerea jurământului. La fel de departe cultural vorbind, de analfabetul guarani* pe cât putea fi un baron normand de un credincios selgiucid, Che se compara el însuși cu Don Quijote, cavalerul de la Mancha și a ajuns
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a permis să emită doar urlete și țipete. Ernest Renan respingea originea naturală a limbajului afirmând că Lucrețiu a exprimat în această privință păreri ingenioase, însă viciate de falsa ipoteză, care preocupa întreaga școală epicuriană, a existenței unei umanități primitive trăitoare în stare de sălbăticie aproape bestială. În consecință el acordă întregii ființe umane o geneză metafizică: „Dacă limbajul nu este ceva dat din exterior și nici nu este o invenție târzie și mecanică atunci nu mai rămâne decât o singură
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
istoria romanilor retrași din spațiul extracarpatic și trăitori în munți, ca romani, pe parcursul a 6, 7, 8 sau zece secole. Istoria românilor începe în secolul al XIV-lea, când ei devin munteni, moldoveni, ardeleni, neamestecați cu alte nații și nici trăitori printre acestea. La acest descălecat cuvântul roman/român devine automat un nume vechi, oarecum depășit, actuale fiind acum „moldovan, de pre apa Moldovei” și muntean, „ori de pe munte, muntean, ori de pe Olt, olteani, că leșii așa le zic, molteani” (p.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dacă nu cumva ele au realizat transformarea carențelor în noi virtuți” (p. 226). Gândirea humboldtiană este prizoniera sistemului gramatical „curat” al limbilor indoeuropene care sunt puse să derive dintr-o limbă mamă, imaginată ca prototip ideal, atribuit unui popor ales, trăitor cândva într-o zonă binecuvântată. Este astfel din capul locului anulată originea naturală a limbajului și este mascată în consecință perceperea limbilor indoeuropene ca rezultat al evoluției globale a limbii prin stadiile silabic și aglutinant, în afara cărora nu se justifică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
umanității atât de exemplare, de „perfecte”, Încât, după extincția lor fizică și „explozia” operei și a modului lor de a gândi și scrie, au apărut nu puține legende care „dubitau” asupra „existenței” lor individuale, de parcă un om, doar un om, trăitor și supus vicisitudinilor și multiplelor necesități sociale nu poate fi capabil de o operă atât de exemplară, de „perfectă”. Și ne gândim bineînțeles la cele două „legende” vii care poartă, pentru noi, oamenii modernității, numele de Homer sau Shakespeare. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de peliculă furate de cameramani jucăuși, fascinați o clipă de logoreea poetului, de aerul său boem. Am avut, noi, Românii, la sfârșitul secolului trecut, norocul nemeritat și incredibil al unui uriaș spirit european, al unui poet ilustru, novator și adânc trăitor al tradiției literare a acestui pământ și nu am fost capabili nu să-l instalăm Într-un palat sau măcar Într-o vilă la șosea, ca pe orice ștab de mâna a doua al momentului (unii mai locuiesc și azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
modernizarea instituțiilor Înainte de a coborî peste ea puhoiul nemaivăzut al bolșevismului „eliberator” Înseamnă, În primul rând, a-i studia și a-i cunoaște bine tradiția - ce vine, după cum știm, din trei direcții diferite, conform istoriei celor trei mari provincii românești, trăitoare secole la rând sub trei imperii extrem de diferite, antagonice chiar! - apoi de a studia cu calm și o anume răbdare - dar cine a mai avut calm și răbdare În focul acelei mari bucurii, În siajul acelui mare seism social și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
gips - scris pe malul mării, la „2 Mai”, în casa unui țăran lipovean -, prin soliditatea construcției și radicalitatea „mesajului artistic” („Un salt între două morți!” este ultima propoziție a romanului care rezumă, într-o totală lapidaritate, zbaterea și autodistrugerea eroului trăitor în România „socialistă”!Ă, contrazicea această primă intoxicare, a fost lansat, cu un succes, cred eu, cu mult peste așteptările acelor ofițeri care se ocupau cu „zvonuri”, varianta „colonelului de securitate” care... aș fi fost eu! 5 După primul succes
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a vieții în „exil” fugind de persecuțiile la care membrii partidului politic căruia îi aparținea erau expuși, un Rafael, cîteva secole mai târziu, se bucura de favorurile covârșitoare ale Papei și ale puternicilor, uneori durilor prinți ai Bisericii! Sau Velasquez, trăitor decenii la curtea regelui Spaniei; Giordano Bruno însă, ars pe rug, deoarece nu a știut să-și ascundă sau să-și nege observațiile și convingerile științifice. Nimeni nu a îndrăznit însă să-i condamne pe unii și să-i „absolve
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
iubească, Și să nu păcătuiască ! C-a iubi, cine nu poate, N-are sâmțurile toate. A iubi, cine nu știe, Pe lume, la ce să fie ! Parcă pentru a confirma continuitatea talentului în familie, fiul Măriuței Nițului, Octavian Schiopu, septuagenar trăitor azi în Timișoara, pensionat cu gradul de colonel de la o unitate de aviație, cochetează în intimitate cu Euterpe, muza poeziei lirice, completând și păstrând în biblioteca personală caiete întregi de versuri pline de talent și sensibilitate în care deseori sunt
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
-se de rude, deși rădăcina nu poate fi decât una, dar care din păcate a dispărut în ceața vremurilor apuse. Să reținem frumoasa poveste a familiei ei, pe care o găsim în însemnările personale ale doamnei Silvia Gavrilă n.Grovu trăitoare acum în Brașov: «Noi ne tragem de fapt din două familii bine cunoscute în Cârțișoara, Tatăl meu Ion provine dintr-o familie foarte numeroasă (Nicolae, Gheorghe, Anesia, Arsenie și Ion) ai lui Nicolae ai Mardariei. Mama, Iuliana era însă, unic
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
bine informați despre existența pământurilor încă nedesțelenite din zonă unde, de-acum, erau împroprietăriți prin politica promovată de Casa Regală a lui Carol I al României, din buna intențiea acestuia, de a aduce pe teritoriile românești, cât mai mulți români trăitori dincolo de granițele țării. Și uite așa, pe baza unui recensământ empiric, făcut de bătrânii satului cu mai multe decenii în urmă, avem cunoștință că au plecat în perioada aceea (cu oarecari aproximații) cam următorii locuitori : - din Streza Cozma Ion, feciorul
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]