980 matches
-
excepție, care luptă eroic, și forțe contrarii care o covârșesc, rezultatul acestei lupte fiind înfrângerea sau moartea personajului care a purtat-o. Tragicul este categoria estetică prin excelență legată de om. Dacă frumosul este o categorie prezentă în toate artele, tragicul nu apare, spre exemplu, în opera arhitecturală; doar ruinele, prin asociație cu ideea irosirii eforturilor umane sau a dispariției unor civilizații, implică această categorie. Arta cea mai propice manifestării tragicului este literatura, iar specia care îl valorifică preponderent este tragedia
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
om. Dacă frumosul este o categorie prezentă în toate artele, tragicul nu apare, spre exemplu, în opera arhitecturală; doar ruinele, prin asociație cu ideea irosirii eforturilor umane sau a dispariției unor civilizații, implică această categorie. Arta cea mai propice manifestării tragicului este literatura, iar specia care îl valorifică preponderent este tragedia. Această categorie apare însă și în genul epic, în epopee, nuvelă, sau roman. Prima definiție a tragediei ca specie este dată de Aristotel, care, în Poetica sa, o prezintă ca
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
un deznodământ dinainte stabilit. Caracterizând tragedia, T. Vianu arăta că ea a răsărit "odată cu concepția eroică a vieții, adică cu atitudinea omului potențat în conștiința de sine până la punctul în care îndrăznește lupta nimicitoare cu forțele naturii și ale destinului.” Tragicul apare ca o categorie bazată pe un conflict puternic între forțe mărețe, caractere grandioase, al cărui rezultat este moartea și înfrângerea eroului, provocând - drept componente ale emoției tragice - compasiune, admirație și groază. Dimpotrivă, comicul presupune situații care provoacă râsul printr-
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
rezultatele lui, dintre viu și mecanic, dintre scopuri și mijloace. Aceste surse ale comicului nu conduc spre un deznodământ care să pericliteze în vreun mod viața personajelor. Comicul se întâlnește în viața psihică și socială, precum și în artă. Ca și tragicul, comicul presupune cu necesitate prezența omului. Fr. Rabelais afirma că "râsul este propriu omului”. Unele aspecte din natură sunt comice numai în măsura în care amintesc aspecte similare din viața oamenilor. Pe aceasta se bazează fabulele, în care animalele sau plantele prezintă în
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
principii fundamentale ale logicii, exagerând caracterul ilogic al unor situații din realitate. Arta, în general, și literatura, în special, arată că aceste categorii estetice există arareori în formă pură. Interferența lor este vizibilă îndeosebi în creațiile contemporane, de exemplu înbinarea tragicului și a comicului în dramaturgia lui M. Sorescu. De reținut este faptul că, în timp ce unele categorii, cum este frumosul, sunt caracteristice tuturor epocilor și curentelor, alte categorii apar cu precădere în anumite genuri, specii, epoci sau curente. Tragicul s-a
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
exemplu înbinarea tragicului și a comicului în dramaturgia lui M. Sorescu. De reținut este faptul că, în timp ce unele categorii, cum este frumosul, sunt caracteristice tuturor epocilor și curentelor, alte categorii apar cu precădere în anumite genuri, specii, epoci sau curente. Tragicul s-a dezvoltat mai ales în genul dramatic și a cunoscut ca momente culminante, în evoluția sa, antichitatea greacă, Renașterea engleză și clasicismul francez. Grațiosul, specific mai mult genului liric, este prezent mai ales în secolul al XVIII-lea - ca
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
M. Sadoveanu 4. Urâtul: - dezechilibru; - lipsă de armonie; - diformitate; - lipsă de unitate în varietate; - respingător; - determină un sentiment de neplăcere; Exemplu: Notre Dame de Paris - V. Hugo Florile răului - Ch. Baudelaire Flori de mucigai - T. Arghezi Desculț - Z. Stancu 5. Tragicul: - conflict puternic între o personalitate și forțe care o covârșesc; - înfrângerea sau moartea personajului; - personajul luptă pentru o valoare superioară; - prăbușirea unei ordini și înlocuirea ei prin alta; - provoacă admirație, compasiune și groază. Exemplu: Prometeu înlănțuit - Eschil Antigona - Sofocle Romeo
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
dramaturgul îl poartă printr-o serie de încercări, care înseamnă și un periplu în diverse spații geografice. În esență, personajul trăiește trei probe fundamentale: iubirea, războiul și revoluția, în și prin care caută certitudini ultime, absolute. Condiția sa atinge granițele tragicului tocmai pentru că percepe distanța dintre construcțiile imaginative, dintre ideal și lume, datul real. La capătul drumului intervine însă o revelație compensatoare, oferind un sens existenței: „Cred în suferință, singurul adevăr, singura viață, singura fericire, singura înălțare”. Piesa, s-ar spune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
ș.a. Postum, i-au apărut volumele Ars longa, vita brevis (1997), Invazia vidului (1999), Robit eternității (1999), Sfinxul (2000), Fusese destul (2000), Pe valurile purgatoriului (2001), Cu barca pe Styx (2001), Curcubeul gândului (2002). Înzestrat cu un acut simț al tragicului mereu proiectat în orizont cosmic, A. este copleșit de un morb metafizic. Împotriva catastrofei care se apropie, poetul încearcă să se apere printr-o irupție viscerală, tradusă adesea într-un cromatism strident. Opunându-se artificiozității optzeciste, A. poseda aproape toate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285401_a_286730]
-
frecvente - trupul martirizat prin propria-i condiție, frigul, rana, masca, întunericul, descompunerea, soarele orb, străinul, dublul - dobândesc valențe simbolice, înscrise cu o căutată originalitate în perspectiva „lumii ca teatru”. Un ritual al suferinței se adecvează unei existențe descifrate în notele tragicului: „Te costă păgubitor de mult/ curajul de a-ți inventa o identitate./ Nu poți lua decât/ o fâșie de existență/ transcrisă întotdeauna/ cu sângele altuia./ Protocolul zilei/ te face tot mai nisipos, chiar biciul nu-l/ mai simți când incizează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289106_a_290435]
-
activitatea cerchistă. Vrea să scoată o revistă sub titlul „Euphorion”, care ar fi sugerat, în concepția sa, sinteza dintre clasicitatea arhetipală și spiritul faustic modern. Are proiecte mari, imaginând, de pildă, crearea unui clasicism românesc axat cu precădere pe categoria tragicului. Face lecturi sistematice din filosofie și din marii mistici, îndeosebi în limba germană. Se pasionează de teatru, susținând și o cronică dramatică foarte exigentă și intrând astfel în conflict cu autoritățile locale. În 1946 va absolvi Facultatea de Litere și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
farsei alternează, în Poemele trupești, cu manifestări afective bântuite de trecut. În momentul publicării, Salomeea, poem în opt părți, cu fragmente dialogate, a părut unora isprava unui excentric. Asta și urmărea autorul: să șocheze. Liniile grave se clatină, făcând ca tragicul să cedeze grotescului, artificialului ori parodicului; se ajunge la Galgenhumor - la „umorul de spânzurătoare”. Pare limpede că Herodiada lui Mallarmé a dictat împărțirea în cântece, inclusiv apelul la secvențe dialogate. Propensiunea spre grotesc stă însă și sub influența Salomeei lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
vaporoase, difuze. Senzația de ambiguitate dintr-un Cântec de jale cheamă în memorie acel „parcă sunt și nu mai sunt” dintr-o confesiune argheziană. Întrebările metafizice și reculegerea merg împreună, într-o legănare muzicală. Este, oare, M. un poet al tragicului? Un devorat de spectrul morții? Pașii lui spre infinit nu merg prea departe. Un greier al cărui cânt se oprește brusc îi amplifică subit starea de vid existențial: „Sunt singur, bat cu pumnul în pământ,/ De ce-ai tăcut? Mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
modelele, în fine, pozele luate de la alții și care se văd, ca o cusătură cu ață albă la un costum de gală, nu strică tonalitatea și nu falsifică mesajul poemului. Un mesaj care comunică, de cele mai multe ori, o sugestie despre tragicul existenței mărunte, solitare, fără orizonturi. B. transmite de o sută de ori aceste semnale de urgență ale ființei instalate într-o solitudine grea. O singurătate, iarăși, lipsită de orgoliul încercat de romantici, o singurătate care nu eliberează ființa de circumstanțele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Teatrul conștiinței, CL, 1974, 9; Ciobanu, Critica, 47-52; Valeriu Cristea, Satira mecanismelor mimării, RL, 1975, 14; Dumitru Micu, Proză satirică, CNT, 1975, 16; Sorin Titel, Viziune incisivă, RL, 1975, 22; Voicu Bugariu, Viață și animație, LCF, 1975, 31; Adrian Țion, Tragicul în comedie, VTRA, 1975, 6; Val Condurache, „Într-o casă străină”, CL, 1975, 8; Eugen Simion, Nuveliști: Teodor Mazilu, LCF, 1975, 37; Silvia Urdea, Deficit ideatic, VTRA, 1975, 10; Cornel Ungureanu, „Iubiri contemporane”, O, 1975, 11; Mihai Ungheanu, „Într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
al neîmplinirilor devastatoare și al defulărilor nezăgăzuite, depășește orice limită a conveniențelor. În Vila Myosotis, imaginarul acaparează realitatea și o transfigurează, dincolo de prezența bolii, într-o poveste de dragoste cu accente dramatice exploatând o stare morbidă constantă, o perspectivă a tragicului permanent conștientizat. În această perioadă, G., sub directa influență a monseniorului Vladimir Ghika, se convertește la creștinism. Intră, totodată, în legătură cu cercurile comuniste și cu opoziția democratică românească din timpul războiului, ceea ce - conform declarațiilor ei de mai târziu -, determină, prin 1942
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287388_a_288717]
-
Morții / Împrejurul stânii / [...] Trădătorii lumii, / Adunați cu lașii, / Din taigaua rece / Și din Kazahstan, / Spre Munceștii noștri, / Își îndreaptă pașii” (La Muncești). După 1945, refugiat în România, M. își schimbă atitudinea de tribun în aceea de filosof-sihastru. Poezia, păstrând însemnul tragicului, devine contemplativă, de un lirism concentrat, metaforei revenindu-i totuși rolul preponderent. Cuvântul de referință în Vestala neagră (1945) este „tăcere” (Poarta tăcerii, Templul tăcerii, Două tăceri): „Două fulgere, ieri, / Atât am rămas? Răstignite tăceri? / Râșnit între pietrele anilor, / Cascade
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]
-
exacerbate ca bază a legăturii sociale, o proliferare liturgică a hedonismului și a unui "jeunisme" molipsitor; în Clipa eternă (2000) lumea este redescoperită ca trăire a unei suite de momente și efemerități "eterne", și mai ales ca o revenire a tragicului în ciuda proeminenței hedonismelor și a ludicului în societățile postmoderne. Nu putem înțelege "imoralismul etic" al postmodernității, circumscris "relativismului" generalizat, ca ordonare valorică opusă substanțialismului și moralismului modernității, în afara acceptării socialității ca "relianță socială" și ca "lume a vieții" (Lebenswelt) și
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
se întemeia pe această idee. M. Heidegger a făcut din ea obiectul obsesiv al meditației sale interogative 28. Regăsim această senzație trăită a relativității existenței și a sentimentului tragic al existenței pe care îl induce în relativismul moral contemporan. Celebrarea tragicului. Care în același timp nu mai crede în sensul Istoriei finaliste, și nici în Legea sa ineluctabilă, dar care face dovada unei generozități de a fi incontestabile, aici și acum. Faliment al unui politic îndepărtat și noi forme de solidaritate
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
este un ideal esențial. Că mântuirea, de esență iudeo-creștină, este abstractă, că securizarea existenței provine dintr-o orientare mercantilă. Dar, pe de altă parte, se exprimă un fel de jubilare în abandonare. Am atras deja atenția asupra acestui sens al tragicului "incorporat" care știe să se ajusteze la ceea ce este, să se conjuge cu el. Inteligența echilibrelor. Grație acesteia (aceasta este vitalitatea despre care este vorba), fiecare descoperă în forța grupului rădăcina visurilor sale și, pur și simplu, a modurilor sale
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sunt, într-un fel, "văgăunile vrăjitoarelor" din orașele postmoderne. Trebuie să recunoaștem că, dincolo de orice apreciere morală, aceste fenomene au o funcție agre-gativă. Acest spațiu al patosului poate fi considerat un loc matricial. Matrice neliniștitoare, dar și "performativă". Matrice a tragicului colectiv. Despre care este important să amintim că are întotdeauna un fel de asprime. "Trakou" este non-aplatizatul, ne-șlefuitul. Este ceea ce Platon a arătat foarte bine (Cratylos, 408c). Este ceea ce experiența confirmă zi după zi. Și este această înfruntare a
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sunt de fapt decât proiecția valorilor celor care au monopolul cuvântului. Orbiți cum sunt de ideologia economică, le este greu să înțeleagă că aceasta este, în totalitate, saturată. În diversele lor manifestări, barbarul, grotescul, excesul etc. sunt formele contemporane ale tragicului etern. Așa cum remarca înțeleptul Montaigne: "În fața faptelor care li se propun, oamenii mai curând se amuză căutând motivele lor, decât adevărul lor. Ei abandonează lucrurile și se amuză ocupându-se de cauze" (III, 13). Să rămânem deci la lucrurile înseși
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
dincolo, a unei esențe a lucrurilor a putut fi fundamentul unei viziuni morale asupra lumii, pe atât etica va pune accentul pe existență în ceea ce are ea impulsiv, instinctual, preconștient, pe scurt, ca juisare animală. Formă primară! Elan vital! Forța tragicului. Un astfel de acord între rațiune și simțuri este cel care permite înțelegerea formei noi pe care o ia o acordare la lume mai complexă. Un policulturalism cu forme mai vaste. Emergența unor moduri de viață și de gândire uimitoare
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Wladyslaw, Istoria esteticii, vol. I-III, Estetica Modernă, Editura Meridiane, București, 1978. Thompson, John B., Studies in the Theory of Ideology, University of California Press Berkeley, Los Angeles, 1984. Todorov, Tzvetan, Littérature et signification, Larousse, Paris, 1967. Volkelt, Johannes, Estetica tragicului, traducere de Emeric Deutsch, prefață de Al. Boboc, Editura Univers, București, 1978. Weinberg, B., A History of Literary Criticism in the Italian Renaissance, vol. 2, Chicago University Press, Chicago, 1961. Wellek, René. Four Critics: Croce, Valery, Lukács, Ingarden, University of
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
protest liric împotriva condiționării arbitrare a vieții individuale, destul de prizonieră, de la natură, în condiția ei originară. VLADIMIR STREINU Spirit, totuși, modern prin limbajul disonant și neîncrederea programatică pe care o arată față de puritatea categoriilor (frecvent e procedeul de a substitui tragicului grotescul și invers!), C. Tonegaru este, înainte de orice, un poet al metamorfozei. Regimul lui afectiv este instabilitatea, fuga de o identitate sigură (și, în compensație, plăcerea de a purta mai multe măști). Preferă materiile fluide, necorporale (ceața, negura, aburul, fumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]