2,444 matches
-
lui Hermes" și "devenirii întru ființă" a lui Noica, "lumenului" Părintelui Stăniloae, "nivelurilor de realitate" cu "terțul ascuns" al lui Ștefan Lupașcu și a sintezei transdisciplinare a lui Basarab Nicolescu. Problema cheie care a declanșat marea sofistică în jurul postmodernității este transcendența". În jurul transcendenței se dau și bătăliile "incorectului" polemist cu "minoritarii minții". Numai raportarea la absolut poate să fie dreapta măsură a adevărului, la fel cum numai raportarea la absolut poate să mijlocească și să îndreptățească o delimitare clară a adevărului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și "devenirii întru ființă" a lui Noica, "lumenului" Părintelui Stăniloae, "nivelurilor de realitate" cu "terțul ascuns" al lui Ștefan Lupașcu și a sintezei transdisciplinare a lui Basarab Nicolescu. Problema cheie care a declanșat marea sofistică în jurul postmodernității este transcendența". În jurul transcendenței se dau și bătăliile "incorectului" polemist cu "minoritarii minții". Numai raportarea la absolut poate să fie dreapta măsură a adevărului, la fel cum numai raportarea la absolut poate să mijlocească și să îndreptățească o delimitare clară a adevărului de denaturările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în zona propagandei (în favoarea unor minorități zise "discriminate") și a laicității înțeleasă îngust, secularist, "la granița ateismului". Există un canon occidental, susține autorul sprijinindu-se pe autoritatea unui Harold Bloom și a lui Giani Vattimo, însă nu unul universalist-omogenizant, dincolo de transcendență, istoricizat, purtând la vedere toate "sulimanurile" stridente ale corectitudinii politice. Da, literatura occidentală a luat naștere "prin ruptura de cartea unică. De la împărăția Cărții s-a trecut la împărăția cărților". Însă această ruptură nu înseamnă o despărțire de "ceea ce s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
scris în jurnal, am ajuns, după filmări, la un alt fel de oboseală, plăcută, pentru că n-a fost vorba numai despre mine - ci despre Strindberg, Swedenborg și alții, despre România, anii copilăriei și adolescenței, dar mai ales despre imanența și transcendența lui Dumnezeu și, bineînțeles, despre muzică, despre preclasici, despre Mozart, Schubert, Mahler. Și, undeva, despre Sergiu Celibidache, despre steaua lui care a strălucit aici, în Suedia, destul de dureros. În fond, am uitat aproape tot din ce s-a petrecut. Numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
este inseparabilă de conceptul în sine. Dar în ce fel s-ar putea afirma valoarea, în absența persoanei? Trebuie să mă refer din nou la analiza mea asupra reducției lui Husserl, și la modul discutabil în care metoda sa neagă transcendența. George auzi un zgomot slab în spate și se răsuci pe călcâie, speriat. Dar totul era în ordine. John Robert se întorsese pe cealaltă parte și sforăia mai încet. George rămase o clipă nemișcat, în timp ce simțurile i se învârtejeau într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plăcerea apare încă de la înscrierea existenței individului în registrul naturii, în chiar momentul declarației de independență față de legile sociale. Physis contra nomos, legi naturale contra legilor civile, autonomie și libertate de acțiune contra supunerii, a obedienței și dependenței față de o transcendență juridică, de o morală normativă, iată imperativul categoric al hedonismului antiphonian... Adevăratele plăceri nu se află în tabăra artificiului cultural sau a ordinii societale. Nu civilizația dă măsură hedonistă. Pentru că bogăția ne aservește, onorurile ne obligă, iar familia ne îngrădește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
intențiilor din spatele lor. -6 Să se termine odată cu barbarii! Această etică individualistă extinde politica și la etică, pe care o cheamă, o solicită și de care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există nicio transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu găsim nicio mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un pas înainte în direcția lui Aristotel. Pentru că autorul Metafizicii n-ar renega considerarea Formei drept o calitate potențială a Materiei. Afirmându-și pur și simplu această opțiune metafizică, Eudoxiu restaurează realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
rațională, deci înrudită cu greaca... Pioșenia exclude rugăciunea orientată în sensul interpelării, al solicitării, al cererii interesate: nu comunici cu zeii pentru a le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de care creștinii - Ignațiu de Loyola, de exemplu - își vor aminti... A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
țintă supremă dreptatea și își duce la bun sfârșit toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el însuși avizat în ceea ce privește modelul superior oferit de zei, Philodemos demonstrează că transcendența nu pare niciodată mai dezirabilă ca atunci când provoacă imanența... XIII LUCREȚIU și „voluptatea divină” -1- Huiduieli creștine la adresa filosofului! Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu î~90 - ~50 î. Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Îi dezvăluise unde anume se află Punctul lui Dumnezeu; mai mult, oamenii de știință rolanzi, nu numai că localizaseră Punctul, dar reușiseră chiar să-l stimuleze prin șocuri electrice, după metoda cercetătorului canadian Michael Persinger, stabilind astfel legătura directă cu Transcendența. CÎnd colonelul duse din nou receptorul la ureche, fu cît se poate de surprins să audă următoarele: Domnule colonel, vă rog să mă credeți, te simți ca În Rai! Cel puțin așa susțin persoanele care au fost supuse experimentului. — Eu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
nici una dintre ele nu mai poate fi verificată dacă e adevărată sau falsă. Valoarea logică a Ideilor platoniciene era asigurată de statutul lor transcendent, precum și de arhitectonica lor. Imuabilitatea lor asigura constanță sistemului de referință; veracitatea era consecința nemijlocită a transcendenței lor. Nevoit să renunțe la dihotomia platoniciană, Sfântul Augustin Încearcă să identifice sursa ideilor. Recurgând la metoda autoreflexivă el stabilește că ideile noastre se datorează „...unei Prezențe mult mai profunde decât noi Înșine”. care nu poate fi decât ființa supremă
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
274, de exemplu, este o religie care, în acest moment al existenței sale (nu excludem o Reformă asemănătoare celei a creștinismului) exclude laicitatea 275.,,Islamul exclude orice ,,participare" a omului la divinitate, excludere ce decurge dintr-o concepție vigilentă cu privire la transcendența divină, care pregătește conștiința musulmană să denunțe în comportamentul uman tot ceea ce l-ar putea face să alunece spre ,,asociere"276. ,,Islamul s-a așezat în Orientul Apropiat, unul dintre cele mai vechi locuri din lume, poate cel mai vechi
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
în energiile Sale, nu făgăduim deloc că ne apropiem de El în însăși ființă Lui. Căci dacă energiile Lui coboară până la noi, ființa Sa rămâne inaccesibila”{\cîte 15}. Este aici o distincție, însă nu o separare, între ουσια (ființă) divină transcendență și inaccesibila și ενεργια (energiile sau lucrările) revelatoare accesibile. Într-una din scrisorile sale, Sfanțul Vasile afirmă că „cel care se laudă că ar cunoaște toate să ne explice mai întâi firea furnicii și abia după aceea să discute despre
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
demers creator, deține deopotrivă naturalețe și originalitate, nu este copia unui fragment din realitate, deoarece limbajul creației ține cont chiar de paradoxul inaccesibilității "modelului" reflectat. Arta conferă expresie unui obiectual ce nu conține inițial intenție umană și își creează propria transcendență. De pildă, zăbovim asupra câmpului arhetipal al Meșterului Manole, pe care l-am identificat și dezvoltat interpretativ prin perspectiva pe care o detaliem narativ și stilistic în acest capitol. Este posibil să se pornească de la premisa că romanul "Patul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cu orice preț că lumea este analogă textului ce l-a zămislit pe el, asemeni adică muntelui de romane de epocă ce zac prăfuite în bibliotecă. Conținutul metafizic al artei nu este, totuși, reductibil la un plus fabricat de către oameni. Transcendența râvnită de orice artist rezidă în elocvența și semnificațiile, adânci, multiple, ale Operei. Criticii spun frecvent despre scriitori ca "pot muri mulțumiți" pentru că, prin operă, realizează ceva ce dăinuie mai mult decât oamenii în general. Pentru creator, a muri nu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și viitoare”, J.M. Juran „aptitudinea pentru scop sau utilizare”, P.B. Crosby - „coformitate cu cerințele specificate”. Cap.2 Managementul calității.Fundamente 14 Profesorul David A. Garwin, de la Harvard Business School, a pus În evidență cinci orientări principale În definirea calității produselor: transcendența, spre produs, procesul de producție, spre costuri și spre utilizator. a. În orientarea transcendentă calitatea reprezintă o entitate atemporală, absolută, fiind percepută de fiecare individ În mod subiectiv. Această orientare este puternic marcată de idealismul lui Platon, iar o asemenea
Managementul calitatii proiectelor by Cretu Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Science/1696_a_2955]
-
fulgurante, uneori atroce, dar cel mai adesea discrete, de o discreție care estompează deopotrivă și disperări, și entuziasme”, ca și „un remarcabil simț al ritmului”, datorită căruia „poeta strunește admirabil materia verbală, nu prin constrângeri de sens, ci printr-o transcendență muzicală” (Cezar Baltag). Opțiunea pentru clasicitatea formelor și a tonului discursului se însoțește cu pregnanța și franchețea rostirii, care, deși situată contra curentului (în contextul literar al contemporaneității imediate), respiră o prospețime și o implicare ce rețin atenția. Preferința pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
că toate lucrurile de până acum sunt frumoase, numai că În roman apare istoria peste tot, distruge tot (mitul, atemporalitatea, ritul, voința personajelor de a trăi o viață alternativă) și dacă nu cumva ar fi vorba aici de o altă transcendență, calitativ diferită de mitizare și de atemporalizare. Sugestia a prins, s-a mers apoi În seminar pe această interpretare, dislocând toate deslușirile „profunde” pe care Eliade le dă pe marginea romanului și care sunt sugerate din varii motive: biografie personală
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ajuns la a zecea ședință, s-au Împlinit cerurile, rămâne de văzut dacă, În continuare, ne vor strivi ca un plafon sau ca o piatră de mormânt sau, dimpotrivă, ni se vor deschide către Empireu, lăsându-ne să intrăm În transcendență, În mundus imaginalis. Astăzi, Horea Poenar ne-a prezentat un text făcând parte, ca și În cazul lui Cornel Vâlcu, dintr-o carte mai mare. Este un capitol, Înțeleg, aproape final al volumului său. N-aș vrea să mai deschid
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lucru real. Corin Braga: Da, himenul stă și Între mine și text, dar și Între mine și Nichita Stănescu. Cu Nichita Stănescu ne-am putea Întâlni Într-un dialog real, În care unul să-i răspundă celuilalt, doar În acea transcendență a Ideilor de care vorbește Nicolae Turcan. Horea Poenar: Himenul nu este trancendent, nu este discursiv, nu este real, dar el face posibilă și această Întâlnire, rupând-o Între urmă și cal, Între urmă și citirea mea, dar, În același
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
un alt capitol, face posibile discontinuitățile, nu continuitățile, cu care lucurile se petrec mai ușor. Nicolae Turcan: Pare să fie un concept transcendental. Horea Poenar: Dar nu este concept transcendental, este poziția pe care noi În mod tradițional o atașăm transcendenței: poziția scriiturii, ca să folosesc limbajul lui Derrida sau al lui Foucault (pentru că ele coexistă În discurs cu poziția omului, dar omul nu este niciodată plinătate umanistă sau ontologică). În scriitura lui Derrida există poziții sau efecte de scriitură pentru ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
experiență care sunt convins că a fost trăită de fiecare din noi, care te schimbă și te obligă să te repoziționezi, care produce În universul și În concepția ta despre realitate mari distorsiuni), Întrebarea este: ce o face posibilă? O transcendență pe care o poți arăta, numi și găsi Într-o anumită plinătate? Am dat această reformulare pentru a sugera că himenul lucrează la fel, făcând posibile aceste distorsiuni. Sigur, el este o urmă În discurs, În vizibilitate, și ea se
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
nereușind performanța, ei tânjesc într-o melancolie iremediabilă. Această etică inumană, în sens etimologic chiar, declanșează pasiuni omenești, chiar foarte omenești, de nemulțumire de sine. O nemulțumire vinovată. Greșelii precedente i se adaugă o alta: ei disociază virtutea de orice transcendență. De Dumnezeu, în speță. Pentru că îi conferă naturii un loc considerabil. Panteismul le interzice orice compromis cu creștinismul. Dumnezeul creator al lumii și separat de ea, iată o imposibilitate în viziunea despre lume a stoicului Leonardo. Absența unui Dumnezeu distinct
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]