835 matches
-
se bucură, În sfârșit, de primele minute libere ale zilei! — Sigur, Charlie. Era prima oară când vorbea cu căldură despre Desert Rose, părea chiar că-i pasă. Kitty plecă singură din sală și traversă parcarea părăsită până la rulotă. Luna plină, translucidă, strălucea mai puternic decât de obicei, părea un soare mai șters care lumina noaptea, iar Kitty se uita la ea ca hipnotizată. Era atât de liniște, Încât Își auzea pantofii țăcănind pe asfalt, ca o tobă care Însoțește derularea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
penumbra. Nimic. Atunci un foșnet ciudat Îi ajunse la urechi. Ca o țesătură mătăsoasă pe care cineva o șifonează. Cu toate simțurile În alertă, Își ascuți privirea, căută de unde putea veni foșnetul. Făcu ochii mari de stupoare. O formă aeriană, translucidă și opalescentă, zbura iute printre menhiri și trecea dincolo de tumulus, Îndreptîndu-se apoi direct spre faleză. Scăpă o Înjurătură și, uitînd de eventualul trăgător, Lucas se năpusti pe urmele apariției fantomatice. Tocmai trecea la rîndul lui de tumulus cînd o văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
recipientul trebuia ținut lângă o sursă de lumină și căldură; se adăuga regulat apă la temperatura potrivită pentru a compensa evaporarea; amestecul trebuia clătinat ușor pentru a fi oxigenat. Câteva săptămâni mai târziu, În vas mișunau o mulțime de crustacee translucide, la drept vorbind cam scârboase, dar incontestabil vii. Până la urmă, neștiind ce să facă cu ele, Michel le-a aruncat În râul Grand Morin. În același număr, douăzeci de pagini de aventuri aduceau amănunte despre tinerețea lui Rahan, despre Împrejurările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
februarie se îngustează. Azi-noapte a nins din nou, nu prea tare, dar tot s-au pus câțiva centimetri de zăpadă, mai ales pe nasurile și brațele statuilor. Soarele se apleacă spre Militari și formele capătă o pojghiță care le face translucide. Mai târziu, după ce va cădea întunericul, vor fi și mai albe, niște hieroglife pe fața unei mări îmghețate. Străbătând orașul cu troleibuzul pe care-l ia de la Universitate, va urmări felul în care se reflectă luminile verzi și roșii ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
uită din nou la chipul tânărului de pe caldarâm, acum obiectul atât de multor priviri nemiloase. Era un bărbat chipeș, cu păr blond, scurt, Întunecat la culoare din cauza apei care Încă se aduna În jurul lui. Ochii erau de-un albastru clar, translucid, fața era simetrică, nasul Îngust și delicat. În spatele lui, Brunetti auzi vocile polițiștilor care Începură să Împingă mulțimea În spate. Îl chemă pe Puccetti la el, ignorând noul salut pe care i-l prezentă tânărul. — Puccetti, du-te la șirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
bărbatul Îi lăsa impresia că tocmai ieșise de sub duș sau din cadă: pielea lui era Întinsă, strălucitoare, de parcă tocmai lăsase jos lama de ras ca să-i strângă lui mâna. Cât dădură mâinile, Brunetti Îi observă ochii de-un albastru clar, translucid, culoarea pe care o avusese laguna cu douăzeci de ani În urmă. — Sunt foarte bucuros că ați putut veni din Veneția să vorbiți cu noi, șefule Brunetti, sau sunteți cumva questore? — Vice-questore, zise Brunetti, oferindu-și singur o promovare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
floare roșie pe zăpadă. Ea răsare atunci când topești zăpada În căușul inimii. Despicând cu botul ascuțit al motoneige-ului imensitatea albă cu un punct roșu care se deschide În fața noastră, mergem direct către luminile aurorei boreale. În dansul culorilor ei, făptura translucidă a lui, a străinului din țara gheții, mă va Întâmpina astă-seară cu brațele deschise. În umărul lui rotund și pufos, ca un sân rătĂcitor, ajuns prin cine știe ce peripeții la Îmbinarea dintre corp și braț, Îmi voi săpa cuib. Cât de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
floare roșie pe zăpadă. Ea răsare atunci când topești zăpada în căușul inimii. Despicând cu botul ascuțit al motoneige-ului imensitatea albă cu un punct roșu care se deschide în fața noastră, mergem direct către luminile aurorei boreale. În dansul culorilor ei, făptura translucidă a lui, a străinului din țara gheții, mă va întâmpina astă-seară cu brațele deschise. În umărul lui rotund și pufos, ca un sân rătăcitor, ajuns prin cine știe ce peripeții la îmbinarea dintre corp și braț, îmi voi săpa cuib. Cât de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ajunsese cu greaua lui valiză în chip de balercă în dreptul ei și, după oarecare examen, se opri lăsând o clipă jos povara. Casa avea un singur cat, așezat pe un parter scund, ale cărui geamuri pătrate erau acoperite cu hârtie translucidă, imitând un vitraliu de catedrală. Partea de sus privea spre stradă, cu patru ferestre de o înălțime absurdă, formând în vârful lor câte o rozetă gotică, deși deasupra lor zidăria scotea tot atâtea mici frontoane clasice, sprijinite pe câte două
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ia ascultă, Jeane (uite, pe ăsta l-am scăpat eu de armată),zise Stănică, patronul e aici? G. Călinescu - Este! Să-l chem? - Nu, nu, nu acum! Stănică și Felix începură să mănânce, dar mai ales să bea, și vinul translucid, aburos și puțin amărui amețise pe tânăr. Stănică vorbea de toate zgomotos, regreta trecutul, se bătea în piept de pierderea unor mari șanse, își făgăduia onoruri viitoare și din când în când se împușca fictiv. Lui Felix, devenit fără voia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pârâiașului care circumscria punctele descântate ale orașului. 98 DANIEL BĂNULESCU - Dar de ce, fă? De ce-mpietrește?... Ce le-arăți? Din încăperile podidite de întuneric și de răcoare ale imobilului se prelinse un clănțănit dulce de clopoțel. Năsoasa își ciuli antrenată bănuții translucizi ai urechilor și, descifrând semnalul, buzele îi citiră instictiv. - Cugete dulci, bucuriile inimii... Asta înseamnă că, deși i-a găsit cooperatorului care a intrat vaca... pe motiv că... hoții i-au ținut-o pitulată în mlăștiniș, i-a îmbolnăvit cooperatorului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sutien, îndrăznețe, din dantelă neagră. Necunoscutul, cu latul palmei, îl dădu la o parte pe Genel. Străinul cuprinse, cu două degete, palma stângă, inertă, a leșinatei. Și, scuturîndu-i-o lejer, ca și cum ar fi urmărit doar să-i troznească vreuna din articulațiile translucide, fără greutate, parcă mumificate, ale arătătorului său inelarului cucoanei, făcu ca trupul să i se ridice de trei ori brusc, scuturat de convingerile unor frisoane scurte, iar întregul Cabinet să sfârâie de un miros aproape sexual, deși de piele arsă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
LUI DUMNEZEU, ȘI JUDECĂȚILE TALE SÎNT CA ADÎNCUL CELMARE" - recită, fără să clipească, tot spectrul Profesorului. Iar când își încheie citatul și termină și străbătutul camerei în lungime... Intră în zidăria peretelui din față. Și, făcând stânga împrejur, trăsăturile sale translucide se amestecară două-trei secunde cu penajul cu infinite nuanțe coniac, al unor fazani dintr-un tablou agățat și decorând peretele respectiv. Intră și ieși și de-acolo. - Arasel! Acum m-am prins de ce v-ați îmbîrligat atâta despre Adânc, răpănoșilor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
viitorului, precum regretul a trecutului. Neputând fi în prezent, transformăm trecutul și viitorul în prezențe, încît nulitatea actuală a timpului ne ușurează accesul infinității lui. A fi bolnav înseamnă a trăi într-un prezent conștient, într-un prezent sie însuși translucid, căci teama de trecut și de viitor, de ce s-a întîmplat și de ce se va întîmpla, dilată clipa pe măsura imensității temporale. Un bolnav care-ar putea trăi naiv n-ar fi propriu-zis bolnav, căci poți fi atins de cancer
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
devenirii. Și în singurătate riști totul, dar aici fiind în clar cu ce se va întîmpla, luciditatea atenuează iraționalul soartei. Îți anticipezi viața, îți trăiești destinul ca un inevitabil fără surprize, căci, într-adevăr, ce-i singurătatea dacă nu viziunea translucidă a fatalității, maximum de luminozitate în agitația oarbă a vieții? Omul politic renunță la conștiință; singuraticul, la acțiune. Unul trăiește uitarea (și asta e politica); celălalt o caută (și asta-i singurătatea). O filozofie a conștiinței nu poate sfârși decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se situează la antipozii „liricii moderne”, așa cum a fost ea definită de Hugo Friedrich, acest tip de poezie nu poate fi adecvat definit prin recursul la criterii ca acela al „transparenței” sau „tranzitivității”. Mai potrivit ar fi poate termenul de translucid 242 (care, putând fi interpretat, după împrejurări, ca „semitransparent” sau „semiopac”, se sustrage principiilor maniheiste ale logicii lui „sau... sau”). Vom prefera însă, pentru moment, să vorbim despre un teritoriu (de-altminteri suficient de difuz) al poeziei metatranzitive, căruia i
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ei s-au umplut de tomuri și viața i s-a multiplicat într-o vraiște de cărți. „Și la ce mai folosesc acum toate cărțile astea ?“, ar fi spus Papi, înciudată, ștergându-și lacrimile cu dosul palmei. Aerul se făcu translucid și vibră. Ca de obicei, Iacob, fiul lui Zevedei, nu-l auzi intrând. Ridică ochii, nu era nevoie să-l poftească să se așeze și nici alte politețuri nu erau necesare. În cameră nu existau cărți. Nu încăpeau aici visele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dacă țin palmele uite-așa. Dar, dacă le inversez, devine nu. Înțelegi ? — Trebuie să înțeleg ? — Ce-i viața ? întrebă Pantelimon. O întrebare cu răspuns îndoielnic în salonul acela unde bolnavul zăcea îngropat în pansamente, conectat la tot felul de pungi translucide și ecrane luminoase. Dar Pantelimon se descurca în orice situație. Avea de partea lui moneda, pe care o arătă, ținând-o între degete. — Viața, atunci când merită trăită, e un mod de a înțelege lumea. Un fel de a lupta împotriva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
închise ochii, istovit. — Ce zice ? întrebă doctorul fără de arginți. — Nu sunt sigură că am înțeles. Cred că a zis „fiind“. Poate să fie o frântură dintr-un cuvânt mai lung. Da’ de unde, ar fi spus Efrem, dănțuind prin osuarul lui translucid. E exact ce trebuie, cuvântul care ne lipsea din urcușul în trepte al bătrânului Heidegger. Ar fi arătat spre Cosmina, cu degetul proptit la rădăcina nasului. „Sein.“ Apoi, cu brațele în lături, către zâmbetele pe care durerile cărnii nu le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lovea cu vârful picioarelor și se sălta iarăși. Visul era colorat, dar, într-un fel anume, bătea spre sepia. Nu putea spune cât a durat zborul, în vis timpul nu e orizontal. Le vedea pe argintul dagherotipului figurile încremenite și translucide, ca și cum deasupra fotografiilor ar fi curs o apă subțire. Tataia, pe jilțul lui, privind într-o parte și, pentru prima oară, semeț precum Moise, apoi Filip, așezat pe trepte și scriind, rezemându-și capul în cotul celălalt deasupra colii de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe fața pământului, da’ nu-i adevărat. Începu iar să tușească mărunt. Căuta ceva în adâncul pieptului și nu găsea. — Pământul e bun, adăugă, până la urmă pe toate le acoperă. Rada puse alături cele două pietre, cea opacă și cea translucidă. Apoi împături hârtia la loc și o legă iarăși. O puse în cutie, vru să-i facă loc și celeilalte, dar se răzgândi și închise capacul. Cristalul părea, într-adevăr, viu, se hrănea cu lumină, ca plantele. — Cum e acolo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
firicel de apă curgând printre firișoarele de nisip. Copacul o călăuzi, astfel, către straturile freatice, legând-o de celelalte rădăcini. Rada se desprinse cu părere de rău, se aplecă și luă piatra, privind-o în bătaia lunii. La început galbenă, translucidă, încetul cu încetul piatra se împânzi de vinișoare roșii. Privi fascinată cum, după mult timp, lumea se întrețesea cu sânge. Așeză piatra jos, lângă trunchi. Vinișoarele de sânge dispărură, razele lunii își recăpătară paloarea argintie, obișnuită, a privirilor fugare. Luă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să le îndure pe nemeritate. Cum visele sunt atât de ușoare, încât nici măcar moartea nu le poate atinge, ele se ridicau ca niște aburi, adunându-se într-un vis mult mai mare ce acoperea tot, ca un fel de carapace translucidă care creștea, pe măsură ce ei respirau și se adânceau în somn. De partea cealaltă, mormanul de gunoi respira și el, aburii lui se scurgeau pe povârnișuri. Visele urcară și deveniră atât de încăpătoare, încât contururile lor desenară un munte mai mare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe lespezi, cu bocanci clăpăugi, fără șireturi, și lăsând pe ziduri ecouri ascuțite, care alergând speriați, care împleticindu-se, care târându-se în pulberi, pe drumul deportărilor. Pământul celor morți se scutura ca o cergă peste pământul celor vii. Fețe translucide, ochi adânciți în orbite, acolo unde găvanele nu erau de-a dreptul scobite, mâini ale căror unghii zgâriau tencuielile, gemând în locul buzelor strivite, umeri îngustați, coaste străpungând, ca niște arcuri de oțel, pielea subțiată a piepturilor costelive. Li se auzea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oprea la marginea lor interioară, astfel că sistemul de contraforți impresiona ca o pădure geometrică de pilaștri. Bazilica era de fapt o cruce făcută din contraforți. Cupola nu era înaltă, ci ca o jumătate de sferă și făcută din blocuri translucide de sticlă, cu o cruce zveltă și curat liniară deasupra. De jur împrejur, catedrala era înconjurată de un număr de trepte. Ioanide se întreba dacă n-ar fi fost bine a colora cimentul pilaștrilor cu un ton roșcat sau verzui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]