KorAP: Find »[drukola/base=tribun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...36 >

877 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

transparent al Lisabonei. Vorbea despre suferințele poporului strivit de tirania monarhiei. Vorbea despre salvarea patriei prin revoluție, de purificarea ei prin sânge. Patriotismul se împăca de minune, atunci, cu revoluția și republicanismul, căci "Bragança" era socotit un străin vândut englezilor. Tribunul își vestea chiar propria lui moarte, dar nu se îndoia că "ideea, înecată în sânge, va reînsufleți", Ideea fixă a lui de Almeida era existența regelui; idee fixă care, așa cum remarcă A. Ribeiro Lopes, avea de partea ei istoria, știința

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
se îndoia că "ideea, înecată în sânge, va reînsufleți", Ideea fixă a lui de Almeida era existența regelui; idee fixă care, așa cum remarcă A. Ribeiro Lopes, avea de partea ei istoria, știința, morala, filozofia și patriotismul. Dar succesul considerabil al tribunului se datorește puterii sale de a deștepta în sufletul popular nostalgia pentru suferință și răscumpărare. Oricât ar părea de paradoxal, acest revoluționar mason și dinamitard, vorbește maselor despre Hristos și Muntele Calvarului. Secretul farmecului său constă tocmai în această împrospătare

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
iar din punct de vedere pozitiv: ordine înăuntru, pace în afară, întemeiată pe alianța engleză. E de la început programul unui om de stat responsabil". (Ribeiro Lopez) Machado visează o republică burgheză, ordonată, calmă. În sufletul său, detesta republica străzii, a tribunilor, republica revoluționară, dinamică, telurică. Era un om al ordinii, dar nemăsurata lui ambiție îl făcuse să se viseze toată viața șeful Statului; și pentru a-și împlini visul, nu șovăie să atace monarhia, pe care o iubea și o stima

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
observă că în momentul de față "se guvernează nu numai împotriva republicanilor, ci și împotriva monarhiștilor". Un profesor universitar de la Coimbra invită pe monarhiști să intre în rândurile republicanilor. Dizidența condusă de Jose de Alpoim aproape că-i ascultă sfatul. Tribunul Antonio Jose de Almeida strigă: "Bine venită fii, oră a revoluției!". La intrarea Regelui în teatrul "Dona Amelia" publicul izbucnește într-o manifestație ostilă. În mahalale, copiii cântă un refren implorând Fecioara Maria să pună capăt dictaturii... La 20 noiembrie

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Franța, pe eșafod, capul lui Ludovic XVI!". Zadarnic cere Președintele Adunării expulzarea deputatului republican. Afonso Costa refuză să părăsească incinta și e scos de baionetele soldaților. Atunci se petrece o scenă pe care nimeni nu ar fi putut-o prevedea. Tribunul poporului, Antonio José de Almeida, sare pe o bancă și strigă, stăpânind furtuna cu formidabila lui voce: "Soldați, hai să facem revoluția! Baionetele voastre și glasul meu ar putea, străbătând orașul, să aducă gloria unui popor și libertatea unei patrii

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
voce: "Soldați, hai să facem revoluția! Baionetele voastre și glasul meu ar putea, străbătând orașul, să aducă gloria unui popor și libertatea unei patrii!". Celălalt deputat republican, umanitaristul Menezes, leșină - colaborând astfel la dramatizarea momentului care trebuia să devină istoric. Tribunul cere cuvântul, și recurge la vechea stratagemă: compară prețurile toaletelor Reginei cu costul pâinii săracilor. Impresia e, ca de obicei, profundă. În sfârșit, vorbește și Alexandre Braga, arbiter elegantiarum. Calm, disprețuitor, ironic, își alege ținta cea mai ușoară în persoana

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
revoluționar e expulzat într-un vacarm asurzitor. Joîo Franco cere Regelui dizolvarea Parlamentului și adevărata dictatură începe. Dar șefii revoluției sunt purtați pe brațe de o mulțime fanatizată. Actele de curaj din incinta Parlamentului dezlănțuie un entuziasm fără pereche. Numele tribunului e rostit ca o incantație. Strada e în delir, iar republicanii și progresiștii disidenți ai lui Alpoim, hotărăsc că a sosit momentul să proclame fățiș revolta. La conspirație iau parte foarte multe elemente. Alpoim aduce banii, Antonio José de Almeida

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
de vreme republica - dar poate că monarhia s-ar fi putut consolida, sub tânărul Suveran Don Manuel II, pe care portughezii încă nu-l iubeau, dar nici nu-l urau ca pe Don Carlos. Consiliul de Stat însă, hotărăște altfel. Tribunii revoluționarii sunt eliberați, gazetele republicane își reiau apariția. La înmormîntarea lui Don Carlos nu asistă aproape nimeni. În schimb mormintele regicizilor sunt troienite de flori și se organizează manifestații uriașe în cinstea lor cu orice prilej. Ancheta începută pentru descoperirea

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
pentru apărarea monarhiei. Zadarnic se zbate Nordul, neodihnitul centru al insurecției portugheze, manifestîndu-și cu orice prilej devotamentul față de tânărul Suveran. Partidele monarhice se macină între ele, și rotativa funcționează într-o indiferență totală. Republicanii se pregătesc pentru asaltul final. Popularul tribun, José Antonio de Almeida, își pierduse la "centru" prestigiul său fabulos, pentru că regicidul nu adusese cu sine instaurarea republicii. Pentru scurt timp, Brito Camacha, spiritul necruțător al revoluției, pare a lua conducerea mișcării. Dar în cele din urmă șeful suprem

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
pentru doi ani peste graniță. Guerra Junqueiro, celălalt mare geniu semit al revoluției, spunea despre Costa: "este un ciclon și un cronometru". Machado dos Santos îl demască drept "cel mai îndrăzneț, mai inept și mai imoral dintre toți tiranii". Iar tribunul poporului, José Antonio de Almeida, aflat curând după izbânda republicană în luptă deschisă împotriva lui Afonso Costa, prevestea că "va fi osândit pentru totdeauna la muncă silnică, în galerele istoriei". Adevărul este că Afonso Costa izbutește să rupă unitatea partidului

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
va fi purificată printr-un ciclon, care va mătura totul în calea lui. Ministru al Republicii, Antonio José de Almeida ceartă studenții pentru lipsa lor de disciplină. Începe să fie urât. Și ura crește mai ales când se află că tribunul exercită o acțiune moderatoare, cerând iertarea vechilor monarhiști și amnistierea prizonierilor din rândurile milițiilor lui Paiva Couceiro. Almeida își dă seama că numai o totală destindere politică, urmată de o activă propagandă republicană la sate și în micile orașe de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
ajutor pe tovarășul de revoluție împreună cu grupul evoluționiștilor săi, ori de câte ori lucrurile păreau că se încurcă serios. Și, într-adevăr, după venirea lui Afonso Costa, Portugalia trece din nou prin ceasuri grele de persecuții religioase și politice, greve, atentate. Venirea bătrânului tribun nu liniștește prea mult țara. La 13 decembrie 1916 izbucnește o nouă revoluție îndreptată contra grupului democratic, și condusă de neobositul complotist Machados dos Santos, cu un regiment de infanterie din Tomar. Revoluția, ca atâtea altele, e înnăbușită. Dar Portugalia

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
lor șansă de izbândă. Toate încercările revoluționare debutaseră, cum era și firesc, prin cucerirea Rotondei și atacul asupra centrului Lisabonei. Depărtîndu-se de Capitală, insurgenții și-au ales singuri locul unde trebuiau să capituleze. Căci Lisabona rămâne la dispoziția agitatorilor. Bătrânul tribun Antonio José de Almeida retrăiește ceasurile lui de înaltă fervoare republicană. Formidabilul lui glas răsună pretutindeni: "La arme, cetățeni!". Sunt înarmați studenții, muncitorii, femeile. Lisabona e transfigurată de un nou mesianism: "Republica trebuie salvată!". Și e într-adevăr salvată, nu

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
are de întîmpinat greve generale, care paralizează sectoare întregi din economia țării, acte de sabotaj care dau pradă flăcărilor clădirea caietelor poștale și închisoarea din Lisabona, atentate cu dinamită etc. În august 1919 Parlamentul alege ca Președinte al Republicii pe tribunul Antonio José de Almeida, care-și ia mandatul în primire la 5 octombrie. Imediat după asasinarea lui Sidonio Paes fusese numit Președinte al Republicii - mai mult cu forța decât de bună voie - bătrânul amiral Canto de Castra; acesta profită de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
în Portugalia de luptele politice și de dezmățul conducerii. La 21 ianuarie 1920, guvernul colonelului Sa Cardoso, care păstrase puterea timp de 7 luni, își înaintează demisia. Se alcătuiește un guvern sub președinția lui Fernandes Costa, din partidul evoluționist al tribunului Antonio José de Almeida. Miniștrii se adună pentru ca să depună jurământul și să-și ia în primire posturile, când o manifestare populară, având în frunte o haimana celebră, cunoscută sub numele de Pictorul, îi asaltează și îi destituie. Triumful străzii era

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Eça de Queiroz și asasinarea Regelui Don Carlos și a Infantelui Don Luiz. Ani dominați de propaganda desfrânată a tuturor ideilor antitradiționale, de la republicanism și masonerie până la insurecție armată și invectivă antireligioasă. Dezgustată de rege și de politicieni, amețită de tribuni și gazetari, intoxicată de propaganda ocultă, cloroformizată de câțiva artiști și cărturari de geniu - Portugalia trăia, în acești opt ani, ultimele clipe ale unui ciclu care se închidea: Monarhia, cu toate instituțiile ei sociale autentice, cărora Pombal le dăduse cea

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Dreptul și Teologia. IX. SALAZAR: STUDENT ȘI PROFESOR LA COIMBRA. Oliveira Salazar ajunge la Coimbra în octombrie 1910 - odată cu Republica. Studenții trăiau în acele zile de toamnă calmă cele dintâi extaze revoluționare. Curtea bătrânei Universități clocotește de glasuri tinere; entuziasmul tribunilor improvizați nu mai cunoaște margini. Victoria de la Rotondă, beția libertății, magia exercitată de numele eroilor revoluționari - toate acestea înfierbîntă până la delir mințile crude. "Academia" - cum e numit tineretul universitar - nu mai contenește cu manifestațiile în curtea Universității. Ceasul tinereții și

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
mărturisește credința în asemenea idei este chemat totuși să devină dictatorul unei țări - fără să aibă în jurul lui o mulțime și un mit care să-l impună, fără să dispună de nici una din magiile stăpânitorului de mase, fără glas de tribun, fără gesturi sublime, fără inspirație profetică. Într-adevăr, ce sunt cuvântările lui Salazar - texte îndelung meditate, calm scrise, moderat rostite - pe lângă neistovita oratorie a unui José Antonio de Almeida? Cum îndrăznea acest cărturar să vorbească maselor cu același lexic și

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
zise antifasciste, erau siliți să recunoască perfecta lui bună-credință și coerența sa spirituală. În ceea ce privește opoziția democratică din Portugalia, ea dispărea încetul cu încetul sau se transforma în nuclee de rezistență comuniste. Creatorii Republicii democratice se risipiseră. Antonio José de Almeida, tribunul poporului, murise în 1929 și fusese înmormîntat cu onoruri. (Revoluția salazariană era atunci la început). Afonso Costa își trăia ultimii săi ani în străinătate, pierzîndu-și lent inteligența și prestigiul. Antonio Maria da Silva, tehnicianul societăților secrete, era când expulzat, când

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

Eu o să lupt cu ei, apărând onoarea Romei! Etius se apropie de el fără grabă și, cu mâinile la spate, începu să-l fixeze cu o expresie plină de înțeles. — Ei, ce frază minunată! izbucni. Demnă, într-adevăr, de un tribun de demult, din vremurile Republicii! Iată deci ce plutea în aer! Acum totul era car, în sfârșit. Temându-se de apropierea unei furtuni, Sebastianus se îndreptă și mai mult, încordându-se, ca să păstreze poziția de drepți și privind înaintea sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
văzură că vin, încălecară prompt pe cai. — Bine, spuse Divicone, ce vă spuneam? Au venit să ne ia. Sebastianus, temându-se de alte surprize îi avertiză pe toți să stea pregătiți. Ceva mai târziu, erau față în față cu ei. Tribunul îi cântări într-o clipă: erau amândoi robuști, pe la treizeci de ani, înarmați cu săbii; unul avea pe spate o manta militară, celălalt ținea atârnat de șa un scut rotund, ca acelea folosite de cavaleria auxiliară. Era vorba, probabil, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

nebunește. Încercă să-și controleze respirația. Își zise că somnul - chiar și simulat - l-ar fi salvat de o lovitură de cuțit. Regretă că nu avea firea curajoasă a fratelui său, Antonius Primus, care fusese întotdeauna soldat, iar acum era tribun în Legiunea a șaptea Galbiana, în Pannonia; el nu fusese niciodată cuprins de teamă, iar curajul său devenise legendar printre soldați. O mână înghețată îi acoperi gura. Dacă nu taci, ești mort. Am un pumnal. Valerius îi simți vârful împungându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a murit, Sporus va ajunge în patul lui Galba? - îi aruncă paharnicului o privire îngrețoșată. Sau în patul lui Vitellius, care, între două soții, continuă să fie nebun după sclavul ăla... Cum îl cheamă... Asiaticus? Mai lipsește să-l aleagă tribun sau membru al ordinului cavalerilor... — Galba nu-i desfrânat ca Vitellius! izbucni paharnicul. — Nu pot să povestesc că Galba al tău se îndrăgostește de soldații lui? Îi epilează și apoi... Fiecare cu obiceiurile lui, declară solemn bucătarul-șef, cu voce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
știu că mă disprețuiește. Iar în Africa are multă putere. — Africa e departe. — Vespasianus are o înțelegere cu legiunile din Pannonia, care cu siguranță sunt de partea lui Galba. Nu știu cât de curajoși sunt soldații lui, dar am auzit despre un tribun nemaipomenit de viteaz... Un oarecare Antonius Primus, din Tolosa. Îl cunoști? — L-am întâlnit în Gallia și știu că-l respectă pe Vespasianus. Cred că Antonius Primus este adeptul cultului lui Mithra, ca mulți componenți ai armatei staționate pe Danubius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să fie de partea noastră... — Nu toți oamenii pot fi cumpărați. Unii pun anumite idealuri mai presus de propria lor existență. Pe ăștia nu-i poți cumpăra. Dacă-ți sunt dușmani, trebuie să-i elimini. În ceea ce privește Pannonia, important e ca tribunul ăsta să nu ajungă legat. Ar fi în stare să declanșeze un război împotriva celor care nu-l respectă pe împărat. — Dar orice om are o slăbiciune, obiectă Vitellius. Antonius Primus e om, o fi având și el vreuna... O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]