1,100 matches
-
suburbanul atac la persoană. Pe de o parte, în pamfletul arghezian nu valoarea reală a adversarului contează, ci metamorfoza lui, "căderea" simbolică a personalității publice în rolul personajului ridicol sau grotesc, ceea ce nu are nimic de-a face cu atacul trivial. Pe de altă parte, în polemica argheziană adversarului nu îi este "fagocitată" (Angenot) identitatea, acest lucru se întâmplă mereu în pamfletul alegorizat, ci re-etalată negativ, printr-un joc politicos care exclude referințe fizice sau particulare calomnioase. Adversarul este vizat, astfel
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
trece din pamflet în viziune sarcastică și grotesc enorm"97. După departajarea pripită care, în fond, opune polemica intelectualistă, motivată și susținută de un ideal, cu o prezență justificată în spațiul publicistic (pamfletul de idei), discursului expresiv prin violență și trivial, demarat de instinct sau capriciu (pamfletul de cuvinte), dovadă a lipsei de cultură și de bun-simț, operată de Lovinescu 98 în 1922, cu încadrarea nominală binecunoscută, observațiile lui Pompiliu Constantinescu, două decenii mai târziu, vin să contureze cu precizie liniile
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
doar, că punctele de intersecție biografică ale celor două mari destine vor fi, într-un fel sau altul, reverberative, semnificând un capitol valoros și unic al presei și literaturii noastre polemice, și asta într-un interval în care suburbanitatatea și trivialul intervențiilor publice descalifică genul. Ceea ce vrem să anticipăm ține însă de o departajare substanțială: între negația agresivă (nihilism satiric), ca modalitate a pamfletarului de a sancționa lumea înconjurătoare (repetăm: un joc de asumare a violenței, cum ar spune N. Balotă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
îi bag pe amândoi... Porcul cu barba albă a siluit-o pe fie-sa, rămasă de la o preoteasă și a făcut-o moașă. Porcul celălalt trăiește cu nevestele fraților lui, popa Cârnu și popa Blegu". În această secvență, totul (lexicul trivial, sintaxa, procedeele satirice și pamfletare înjurătura, porecla aluziv peiorativă, tema lumii descentrate) trimite la un stil paradigmatic pentru Icoane de lemn și Poarta neagră, dar identificabil și în extensiile ficționale din proza publicistică. Tocmai din acest motiv am acordat un
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
apa din care ai băut și cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, și mirosea până la Calafat, nobilă spurcăciune!"205. Războiul, injust și amoral prin definiție, uzează aici de cel mai violent arsenal, folosind anatema, insulta trivială, denominarea abjectă ("spurcăciune", "căzătură"), amenințarea mortală: "Te aștept să te retez în două cu nuiaua, tăvălit [...] șira spinării ți se va rupe cu nuiaua asta", "Ți-a sunat ceasul năpârcă. Îl asculți? A bătut ceasul tău din cimitir". Avem în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin perisabilul informației, prin dependența de eveniment și conjunctură, a fost, în repetate rânduri, descalificată de înșiși cei care au ridicat-o la rang de artă în perioada prespecializării ei, când a erupt, deopotrivă, civilizatoare și mesianică, războinică, patetică și trivială, comică și culturalistă, ideologică, politizată și poetizată. La noi, nașterea ei relativ întârziată și sincronizarea, oarecum forțată (prin arderea etapelor), au făcut ca peisajul publicistic, deși eclectic din punct de vedere al conținutului, să aibă drept numitor comun "doxa" ca
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cealaltă. Domnul Léon Blum afirmă pe franțuzește că "les extremes se touchent". Observați că de-a-ndărătelea, cum și-a semnat manifestul, Nicolae Iorga, se citește Ealocin Agroi", Și aici persiflarea capătă accente sarcastice, fără ca atacul ad personam să degenereze în insultă trivială. Faptul că adversarul a atașat textului său o fotografie "de june", și nu una recentă, "ca dansatoarele la pensie, solicitate să acorde un autograf pentru o pastă de dinți", i se pare polemistului amendabil prin tentativa de mistificare a realității
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
un alt articol, de data aceasta cu ambiții teoretice 315, în care departajează, pripit, între pamfletul de idei (avându-l ca exponent pe Iorga), superior calitativ, prin conținutul vehiculat, și pamfletul de cuvinte (reprezentat de Arghezi), etichetat ca suburban și trivial și împins, în consecință, la periferia literaturii (o poziție, așa cum se știe, reconsiderată ulterior). În sfârșit, o remarcă a criticului, semnificativă în spiritul ei pentru ceea ce a însemnat, în parte, antiarghezianismul său conjunctural, exprimă, încă o dată, poziția fermă în raport cu pamfletul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ci de voi [...] Bucurați-vă de asta cum veți putea!" Este limba evreilor din Est cu desaga lor murdară, oameni certăreți, necredincioși, persecutați, hoți dar care formează o comunitate 614. O evidentă nostalgie e manifestată pentru acest gen de personaje triviale, sordide, incapabile de a trăi cumsecade și care sunt opusul evreului din Vest din care Kafka face parte. Primul posedă ceea ce ceilalți, cei civilizați au pierdut, o forțo de existență care înglobează toate instinctele și a căror murdărie aproape animalică
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
ca înjură tu ră devine si no nim cu târ fă, femeie ușuratică. pafta = agrafă dintr-o pla că me ta li că. Peșchir = pânză de șters mâinile sau fața. Pe ze ven ghiu = 1. mijlocitor neonest, codoș. 2. înjurătură trivială. Po sad ni că = amantă, uneori îmbracă și sensul de pros ti tua tă. Prea curvie = adul ter. protimisis = dreptul de întâietate al vecinilor sau rudelor de a cumpăra pământ sau alte bunuri. raft = pie se de har na șa
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
sculptori italieni, de la Cimabue până în timpurile noastre), Winckelmann și Vasari. Cine acceptă discontinuitatea epocilor, a continentelor, a stărilor imaginii poate să se elibereze de vechea comandă a scopului și de melancoliile "sfârșitului artei". Nu există sfârșit în absolut sau, mai trivial: sfârșitul artelor nu este sfârșitul imaginilor. Așa mamă, așa fiică Unui obiect artificial îi corespunde o istorie ireală. Iar inconsistența mitului "artei" nu se revelează nicăieri mai bine decât în examinarea fragilităților idealiste ale "istoriei artei", care-l adăpostește ca
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cel mai caracteristic artei romane era în mică măsură socotit astfel de contemporani. Pliniu, de exemplu, avea respect numai pentru tabulae (tablouri de șevalet), toate dispărute, și, susținând că datoria pictorului este față de Zei și Cetate, condamna drept necetățenești și triviale picturile murale din casele particulare. Hemiciclul de la École de Beaux-Artes din Paris, pictat de Delaroche în 1941, prezintă gloria îngenuncheată în fața lui Ictinos, Fidias și Apelles, arhitectul, pictorul și sculptorul. Cei trei, înconjurați de geniile Renașterii, tronează pe un altar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sarcina imaginii, care devine disponibilă pentru funcțiile expresivă și reprezentativă, deschisă la asemănare. Să rezumăm succint: imaginea este mama semnului, dar nașterea semnului scris îi permite imaginii să-și trăiască deplin viața adultă, separată de cuvânt și eliberată de sarcinile triviale ale comunicării. Cum "pictura" paleoliticului ținea de o combinatorică semnificativă în întregime codată (al cărei cifru nu-l cunoaștem), această primă desprindere mediologică în pragul logosferei marchează nașterea "artelor plastice". Dacă primele urme de scriere apar la mijlocul mileniului al IV
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și sublima artă a actorului". Că poate să se joace comedia și în studiouri, nu numai în ateliere nu era încă un lucru evident, iar poetul ridicat împotriva "societății mârșave care a năvălit, ca un unic Narcis, să-și admire triviala imagine pe metal"* nu putea să ia în considerare întoarcerea artificialului și noul geniu al falsului, care l-ar fi liniștit. De atunci, l-am văzut pe John Heartfield și retușul de propagandă, fotomontajul și "comisarii arhivelor" din secolul XX91
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
colectivă nu este pe atât de empirică și lipsită de prejudicii pe cât spune. Ea a înlocuit dogmatismul Adevărului cu "despotismul expresivității" (Michel Deguy). Ea are cultul fizionomiei și superstiția chipului, acest trup al trupului în care Verbul se mărturisește. Mai trivial, marile noastre figuri au interes să aibă niște mutre arătoase (numai grafosfera putea să-l ridice în slăvi pe Jean-Paul Sartre). Această atenție reînnoită pentru aparențele fizice face mai mult decât să popularizeze vechea "fiziognomonie" a lui Lavater, "știința" care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care permit obținerea statisticilor nu sunt comprehensibile și sunt rar utilizate în afara domeniului cercetării; - aceste comparații sunt limitate din cauza complexității factorilor luați în calcul; - nu putem face profesorul responsabil de toți parametrii, chiar dacă îl privesc îndeaproape. Dincolo de parametrii cei mai triviali și mai controlabili, eficacitatea învățământului depinde de factori mai subtili, mai puțin măsurabili, câteodată neconceptualizați. Unii dintre ei, departe de a fi furnizați la început, se construiesc pe parcursul interacțiunii pedagogice și didactice, de-a lungul anului școlar. Între un profesor
Politici educaţionale de formare, evaluare şi atestare profesională a cadrelor didactice by PETROVICI CONSTANTIN () [Corola-publishinghouse/Science/91525_a_92853]
-
și a incapacității de a iubi, având o sărăcie majoră în relațiile afective. Nu-și dă seama și nu înțelege faptul că manifestările sale sunt neadecvate. Se adaugă consumul necontrolat de alcool și droguri, comportamentele parasuicidare, o viață sexuală impersonală, trivială și puțin integrată, precum și incapacitatea de a urmări un plan general de viață. Psihopatul, așa cum e descris mai sus, poate avea succese în diferite domenii sociale. Sunt date exemple de doctori, psihiatri, avocați, oameni de știință și de afaceri, „oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
interesant să reținem că negativismul caricatural în Rusia e reprezentat prin cultul mistic al lui Lenin. „Sub pretextul că onorează amintirea mortului, aparatul politic a recurs la artificiile cele mai grosolane ale religiilor fetișiste modernizate prin procedeele reclamei celei mai triviale. Presa ( care la moartea lui a publicat un Requiem) întreține un misticism factice, elaborând un cult de circumstanță ca să-i supună mulțimea ignorantă, pe care are misiunea s-o lumineze. Îmbălsămat ca un faraon, corpul marelui revoluționar materialist servește la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
palestră devenea prototipul viu al statuii. În poesie, de asemenea modelul zeilor e omul. Eroii olimpici ai poemelor homerice reproduc atât de veridic pasiunile omenești încât, citind astăzi o polemică conjugală între Zeus și Hera, ai impresia că asculți o trivială ceartă între doi soți de suburbie, scandată solemn în hexametri. E o artă care imită pe cât se poate natura, fiindcă zeii înșiși erau concepuți după chipul și asemănarea omului. Cele mai aberante patimi ale omului capătă prestigiul olimpic și justificarea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
un vehicul al idealului proletar. Dar ce înseamnă aceste idealuri atât de grosolane și de sterile față de concepția creștină, care fecundează de două mii de ani tot ce e sublim în arta Europei? Un artist cu suflet creștin nu poate fi trivial sau pornograf. Arta lui e asemănătoare nobleței lui sufletești. Această concepție de artă stă la temelia mișcării gândiriste care, împotriva nefastei invazii a anarhiei europene, a încercat să reintegreze pe artist în sufletul patriei și în cerul spiritual al ortodoxiei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
vorbit. Guyau, care e totuși un pozitivist, consideră determinismul mediului și al momentului drept o primejdie de trivializare a artei. În cartea sa L’art au point de vue sociologique, el recomandă îndeosebi patru izvoare de inspirație pentru a ocoli trivialul. Unul e deplasarea fanteziei din prezent în trecut. Trecutul, sub formă de amintire a lucrurilor trăite, e un bogat depozit din care se poate hrăni arta. Trecutul sub formă istorică, asupra căruia autorul nu insistă, e însă unul din cele
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
artă. Și nimeni n-o urmează, cu toate că, în virtutea inerției comode, e dată ca exemplu în toate școlile din orice țară, unde se studiază literatura franceză. Al doilea izvor de inspirație, pe care îl recomandă Guyau pentru a scăpa de naturalismul trivial, „e deplasarea în spațiu și invenția mediului”, adică situarea unei acțiuni estetice într-un cadru exotic. Procedeul dă astfel o artă de pitoresc și e ilustrat de celebrul și frumosul roman Paul și Virginia. Literatura, pictura și chiar muzica îl
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
determinări experimentale este necesar pentru determinarea parametrilor de model. Totuși sistemul de ecuații liniare care trebuie soluționat în vederea identificării modelului este, în cazul clasic de două ori mai mare decât în cazul analizat. Chiar dacă jumă tate dintre aceste ecuații sunt triviale, ele cresc timpul necesar rezolvării acestor ecuații. în Figura 4.8 este reprezentat raportul dintre timpii necesari soluționării celor două sisteme de ecuații măsurați la aceleași valori ale numărului N de intervale de divizare a scă rii de variație a
Pierderi de energie în materiale magnetice by Marinel Temneanu () [Corola-publishinghouse/Science/91555_a_93178]
-
un liric al Gării de Nord, erou tragic, care vede toate relele lumii filmate prin ochii lui și ai mamei sale, personaj-model. Hârtie igienică (1999) este un volum provocator, trimițând la universul ionescian și, în același timp, conturând o paradigmă proprie. Prin trivial poetul caută purificarea, prin „fișele” sale „clinice” înregistrează sordidul și abjecțiile lumii, rămânând însă un inocent. „Vagabondul” ucide obscenul făcând dintr-un banal centru de panificație un fel de axis mundi. El este pe rând „haiduc”, sinucigaș privind „frânghia de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287487_a_288816]
-
mai e decât un pas, pe care poeta îl face cu grație. Literatura nu e o joacă, nici măcar un joc, e existența însăși, o viață asumată patetic și cu stoicism, ca un martiriu agreabil. Lirismul este purificat de orice aluviuni triviale, versurile, canonice sau nu, au o curgere deloc lină, ele se succedă imprevizibil, inundând textul cu imagini mereu proaspete. C. mizează totul pe o poezie gravă, îngândurată, care înflorește suav sub ochiul cititorului. Și ca eseistă dezvăluie aceeași luciditate necruțătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286220_a_287549]