1,812 matches
-
va refuza cu demnitate și aleasă noblețe să treacă la uniați deși după evenimentele de la Brest-Litovsk din 1596 prozelitismul acestora devenise tot mai agresiv. Intră în obștea mănăstirii Pecerska în 1625 și, după trecerea perioadei de noviciat, în 1627 este tuns în în monahism, apoi hirotonit preot și tot aici primește rangul de arhimandrit. La 2 martie 1631, în urma trecerii la cele veșnice a vârstnicului mitropolit Iov Boretki, Petru Movilă este ales în locul său mitropolit al Kievului, al Galiției și a
SF. IERARH PETRU MOVILĂ, MITROPOLITUL KIEVULUI de ION UNTARU în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383149_a_384478]
-
școală. M-am dat un pas îndărăt. Omul, încărunțit prematur, nebărbierit, își dezvelea gingiile albicioase cu destui dinți lipsă. Mi-era greu să-l recunosc. Numele lui îmi aducea însă în memorie imaginea unui băiat firav, palid, cu părul blond tuns pe oală, îmbrăcat modest, posibil unul dintre descendenții moldovenilor ce se refugiaseră în Banat când cu foametea de le sfârșitul anilor ’40, mulți se stabiliseră la Umileni, unde pe vremea aceea se mai găsea de lucru, fie la pădure, fie
CRAVATA CU PICĂŢELE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1684 din 11 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383137_a_384466]
-
vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952 a intrat în obștea Mănăstirii Rohia, fiind primit de către Părintele Stareț Justinian Chira - actualul Arhiepiscop venerabil al Maramureșului și Sătmarului. După un noviciat de trei ani, la 20 iulie 1955 a fost tuns în monahism primind numele de Serafim. În luna martie anul 1957 a fost hirotonit ierodiacon apoi ieromonah slujind la mănăstire până în anul 1959. Din anul 1959, după Decretul nr. 410, până în anul 1971 a slujit că preot în parohiile Cupșeni
ÎMPLINIREA A PATRU ANI DE LA SĂVÂRŞIREA DIN ACEASTĂ VIAŢĂ A PREACUVIOSULUI PĂRINTE ARHIMANDRIT SERAFIM MAN DE LA MĂNĂSTIREA ROHIA – MARAMUREŞ (1935 – 2013)… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2236 din 13 [Corola-blog/BlogPost/383268_a_384597]
-
vorbit. — Și ce-au zis? - întrebă cu nădejde cel gras, care rămăsese pe cal. — Ei, ce-or fi zis? Parcă nu știi mneata ce zic ăștia? - grăi Vulture în locul lui Metodiu. C-om vedea, c-om face, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, câr, mâr, mai poftiți, trăiască latinitatea, mă rog, farafastlâcuri. Ce le trebuie lor acolo școală românească? — Departe nu ești de adevăr, spătare Vulture, grăi Metodiu. Atâta doar că-l vezi numai dintr-o parte. Adevărul, spătare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Bunul măgar! - răspunseră într-un glas boierii. Și măgarul, desigur - răspunse cam încurcat Sima-Vodă - deși nu mă gândeam la el, ci la păstor. Căci păstorul e acela care duce turma spre cele mai bune pajiști, el are grija lupilor, el tunde turma când turmei îi e prea cald, el mulge turma când turma mai dă lapte. Un păstor bun poate face dintr-o numeroasă turmă slabă o minunată turmă mică în stare să pască și-n locurile pe unde au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
asta am grijit-o ca pe ochii din cap. E copilă din flori, dar prin florile acelea eu am fost bărzăunele. — E... frumoasă? - îndrăzni Iovănuț. — Uitați-vă la mine! - răspunse hangiul. Dacă aș avea mai mult păr să mă pot tunde, dacă n-aș avea burta asta cu care mi-e rușine să ies la poartă și dacă ochii nu mi-ar fi roșii de plâns, ci albaștri, ați avea imaginea mea din tinerețe, cu care ea seamănă leit, nemaipunând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
praf. Cădea gheața ca plumbul. La noi au bătut tătarii, pe o porțiune destul de întinsă - zise Metodiu. Au încurcat toată cânepa. — Și la noi, în primăvară - se auzi glasul subțire al Malgorzatei - a dat gălbeaza în oi, dar le-am tuns cu tata și ne-am scos pârleala. Zbignew tuși stânjenit, iar pan Bijinski se uita triumfător spre doamna Potoțki, ca și cum ar fî vrut să-i spună: „Ei, vezi cum se exprimă noră-ta?”. — într-adevăr - zise Metodiu, voind să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pisică e un animal cu patru picioare și leul e un animal cu patru picioare, dar eu am o pisică cu trei picioare și leul poate avea trei picioare, dar eu am o pisică fără coamă și leul poate fi tuns și atunci trebuie să spui că e pisică și să ți-l pui pe canapea și să-l mîngîi În aplauzele generale, să pupi botul acela care peste două minute Îți va trozni țeasta și va plescăi cu creierul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de egalitate, fără să mai fim studentă și profesoară. Purta un pulover mătăsos care probabil fusese lucrat de mână și o pereche de pantaloni cu o croială frumoasă ce se îngustau peste o pereche de ghetuțe maronii. Părul șaten era tuns bob, iar cerceii erau o mică pereche de perle din argint. Ce faci aici, Lee? am izbucnit. Nu e chiar genul tău, este? „Dumnezeule, Sam, mi-am zis în gând, nu ai mai văzut-o de cinci ani și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
forță a voinței. Și scotea în evidență tot ce era mai bun din ea. Avea un costum Chanel roz, decorat cu lanțuri aurite și o grămadă de bijuterii din aur masiv, inclusiv o verighetă lată. Părul ei șaten închis fusese tuns scurt și elegant, fapt ce-i conferea înălțime, ca și tocurile de zece centimetri pe care le purta. Ochii căprui erau conturați de câteva nuanțe și fardul de obraz îi lumina pomeții. Fiecare detaliu era gândit, fiecare defect camuflat, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
înainta cu mare repeziciune. Ca un șarpe pe mușchii corpului suplu, uneori mușcându-și coada , devenind un cerc perfect. Dis-de-dimineață au venit în vizită directorii de la bancă. În frunte cu șeful lor, erau zece persoane. O echipă kafkiană, cu părul tuns în același fel, costumele croite din aceeași stofă fină, cravatele cu același model standard, cu fețele ca măștile, care încercau să ascundă trăsături aspre. Parcă fuseseră scoși din cărțile lui Kafka, birocrați purtând semnul secret al unei mașini abstracte, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Își rezemase capul în palmă și o privea ascultând-o atent. Rostea cuvin tele cu patimă și se cunoștea că este convinsă până în adâncul sufle tului de adevărul vorbelor ei. Era o femeie subțire, nu prea înaltă, cu părul cânepiu tuns până la nivelul umerilor. Înfățișarea ei era foarte plăcută, poate din cauza ochilor mari și cenușii și a gurii bine conturate, iar nasul subțire și ușor acvilin îi dădea un aer preocupat. În colțul gurii lui Cristi înflori un zâmbet slab, imaginându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pentru 9-12 ani, lăsând în urmă mare jale pentru mame care-și vedeau feciorii tunși „chilug”, ceea ce constituia o rușine, o înjosire, de unde și zicala: „Nu mi-i ciudă că l-au dus / Cum mi-i ciudă că l-au tuns.” Mulți părhănceni și-au găsit locă pe moșia lui Ștefan Roset, alături de cei veniți din Cașvana, Chetroasa (Todirești), Bălăceana și Udești. Toți bejenarii bucovineni au format satul Lunca, dar între ei, multă vreme, se numeau dup numele satului de unde au
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
lui Costică Pintilescu a îndeplinit funcții importante în orașul Vatra Dornei. Mai jos de primărie locuia Maftei Vasilaș, apoi familia Pușcuță, iar în continuare familia Iacobeanu. Primul din această familie care a venit în Lunca a fost Ioniță Iacobeanu, poreclit Tunsu, fugit din armata austriacă cu tot cu cal, dar tuns chilug, cum era obiceiul în armată, motiv de mare supărare în familiile românilor. Iacobenii, Dumitru Iacobeanu , Vasile Iacobeanu (Vârtosu), Vasile Iacobeanu („câcărează”, avea oi multe!) s-au așezat pe partea stângă a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
fost la universitatea aia cu sorbitul. — Sorbona, o corecta Barceló fără acreală. Era foarte greu să n-o iubești pe Bernarda. Fără ca nimeni să i-o fi cerut, gătea și cosea pentru mine. Îmi aranja hainele, pantofii, mă pieptăna, mă tundea, Îmi cumpăra vitamine și pastă de dinți și chiar a ajuns să-mi dăruiască un medalion cu o fiolă conținînd apă sfințită adusă de la Lourdes, cu autobuzul, de o soră a ei care trăia la San Adrián del Besós. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să le ud. Prinde furtunul cu mâinile lui mari, frumoase, și începe să ude straturile, insistă inutil, apa curge ușor peste pământ, stropește iarba verde de acasă, gazonul care nu avea chiar trei sute de ani, dar crescuse splendid, îl și tundea mereu, cu atenție, ajunge cu furtunul până la vie, apa curge peste pământ, el trage de timp, să treacă minutele, să treacă ora, termină cu udatul ăla!, îi strigă Tina, vino înapoi, pe straturi, nu-mi place să vorbesc singură! Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se folosea de toate mijloacele cuprinse În perimetrul larg al onestității ca să promoveze, să fie popular și admirat și să nu dea de bucluc niciodată. Se Îmbrăca frumos, cultiva o Înfățișare deosebit de Îngrijită, Își câștiga renumele din faptul că-și tundea părul inevitabil scurt Îl scălda În apă sau fixativ, Îl pieptăna cu cărare pe mijloc și-l netezea pe spate, cum dicta moda. În acel an, pișicherii adoptaseră ca insigne ale categoriei lor ochelarii cu rame de baga, ceea ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu un geamăt pe spate, pe peretele de fân. - Acum m-ai văzut, a zis ea calmă, și presupun că vei spune că ochii mei verzi ți-au ars sufletul. - Ce culoare are părul tău? a Întrebat el concentrat. E tuns băiețește, nu? - Da, e tuns. Nu știu ce culoare are, a răspuns ea gânditoare. Atât de mulți bărbați mi-au pus această Întrebare! O culoare banală, presupun... Nimeni nu se uită vreodată lung la părul meu. Dar am ochi splendizi, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pe peretele de fân. - Acum m-ai văzut, a zis ea calmă, și presupun că vei spune că ochii mei verzi ți-au ars sufletul. - Ce culoare are părul tău? a Întrebat el concentrat. E tuns băiețește, nu? - Da, e tuns. Nu știu ce culoare are, a răspuns ea gânditoare. Atât de mulți bărbați mi-au pus această Întrebare! O culoare banală, presupun... Nimeni nu se uită vreodată lung la părul meu. Dar am ochi splendizi, nu-i așa? Nu mă interesează părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
își strânse buzele și apoi își făcu de lucru cu o șuviță de păr. Aruncă o privire spre tatăl ei: — Mai în vârstă decât șoferul. La vreo 55-60 de ani. Foarte voinic, fără prea mult păr, sau poate că era tuns foarte scurt, și cu o mustață mică. — Și celălalt? Ridică din umeri: — Mai tânăr. Un pic cam palid. Păr blond. Nu-mi aduc deloc aminte prea multe despre el. — Spune-mi despre vocea lui, a bărbatului care stătea în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
făcut la Seminarul ,,Central"(1933-1941), cu bacalaureat la Liceul „Mihai Viteazull"din București; studii superioare la Facultatea de Medicină și Conservatorul din Cluj (1944-1946, neterminate), la Facultatea de Teologie din București și Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (licențiat în 1948). Tuns în monarhism la mânăstirea ,,Antim"din București (2 februarie 1942) și hirotonit ierodiacon (15 martie 1942), diacon la mânăstirile Polovragi și Baia de Arieș (1943-1947), stareț la mânăstirea Toplița (1947), intendent al palatului patriarhal (1948-1949), inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc
MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA de ALEXANDRU STĂNCIULESCU BÂRDA în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364442_a_365771]
-
studențești din anul 1946 din Cluj - Napoca, iar ulterior a ajuns în temnițele comuniste, ca deținut politic. Mai trebuie amintit aici și acum de cariera sa duhovnicească, pe care a început-o în 2 februarie anul 1942 când a fost tuns în monahism la mănăstirea "Antim" din București și primit numele de călugărie Bartolomeu. El a fost hirotonit ierodiacon, la 15 martie anul 1942, și și-a desfășurat activitatea în această calitate la mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș, între anii
TRECEREA ŞI ÎMPLINIREA UNUI AN DE LA NAŞTEREA CEA VEŞNICĂ A MITROPOLITULUI BARTOLOMEU ANANIA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361273_a_362602]
-
încă o gură de cafea.” Ne ridicăm, achită și plecăm. La ieșirea din cafenea, mă sărută apăsat. Ce să mai pricep? Azi, la 9 fix...m-a sunat. Și a venit iar. Același om...eu, aceeași femeie. Doar s-a tuns puțin...să fie mai „fresh”. Mă uitam la el...ca la un tablou. Frumos...dar să rămână în galerie. Nu-l vreau acasă! Tot zâmbetul lui larg, de azi, n-a mai avut niciun efect. N-am mai vrut nici
DESPRE FRUMUSEŢE de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 380 din 15 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361315_a_362644]
-
ajung cu bine la destinație, tânărul Ioan este prezentat egumenului care-i spune că după rânduială, poate fi acceptat ca frate pentru o perioadă de probă, după care, dacă se va dovedi harnic, supus, ascultător, ar fi urmat să fie tuns în monahism. Copilul însă plânge, se aruncă la picioarele sale și-l imploră să facă o excepție pentru el, care este aprins de acest dor al lui de a se ruga în permanență lui Dumnezeu. Harul Duhului Sfânt care mai
CUVIOSUL IOAN COLIBAŞUL de ION UNTARU în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363781_a_365110]
-
facă o excepție pentru el, care este aprins de acest dor al lui de a se ruga în permanență lui Dumnezeu. Harul Duhului Sfânt care mai mult ca sigur se odihnea asupra amândurora, l-a determinat pe stareț să-l tundă pe loc în monahism, el promițând toată ascultarea de care era în stare. Și-a împlinit cu prisosință promisiunile, postind peste puterile lui, fiind cel dintâi la ascultare și la împlinirea obligațiilor monahicești, încât i-a uimit pe toți mai
CUVIOSUL IOAN COLIBAŞUL de ION UNTARU în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363781_a_365110]