466 matches
-
am întrebat moleșită. — În parc, îmi zâmbi el. O să-ți placă. Tocmai ce treceam pe lângă Royal College of Music; peste stradă, erau scările întinse ce duceau la terasele din spatele lui Albert Hall, scăldate în lumini portocalii. Am mers către partea umbrită a treptelor, dincolo de baia de lumină. Noaptea era atât de liniștită încât ne auzeam numai noi. Am înconjurat Albert Hall și în fața noastră se întindeau aleile largi și goale din Kensington Gore, străzi principale acum părăsite, auzindu-se doar sunetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
tare cu peruca peste braț și Începu să-și scarpine părul tuns scurt. Barmanul, care privea acum În jos spre chiuvetă, părea din profil foarte lat În spate și musculos. Poate din cauza luminii, În zona favoriților se găsea o porțiune umbrită ce aducea cu o adîncitură, probabil vreo cicatrice În urma unei tăieturi. Oare lipsa de expresivitate era doar de suprafață sau pătrunsese și mai adînc... pînă spre inimă... sau suferea de vreo boală incurabilă? Cu toate acestea, se pare că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o aură de lumină. Manetti stătea după un birou, cu spatele la un geam deschis la care zdrăngăneau calm niște jaluzele venețiene, răsucite ca să intre lumina. Din cauza iluminatului fragmentat, sau probabil pentru că polițista tocmai se materializă, cât ai clipi, chipul ei rămase umbrit și indescifrabil. — Doamnă inspector - șef, domnul Knisch. Domnule Knisch, doamna Îi inspectorul - șef. — Knisch? Manetti părea să aibă altele pe cap. Vocea Îi era surprinzător de neplăcută. — Alexander Knisch, doamnă inspector - șef. Cazul din Otto-Ludwig-Straße. — A, da. Mulțumesc, Pieplack. Pieplack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
decât el într-a mea. M-am uitat țintă la el și a surâs cu chipul inundat de bucurie intensă. - Codrine, am strigat. L-am recunoscut după această expresie a chipului său în care bucuria de a trăi nu era umbrită decât la lecții, acolo la Cristur-Odorhei, unde mi-era coleg de bancă, și când era ridicat în picioare de profesor și pus să răspundă. Era pierdut, știa că nimeni nu mai poate să-i vie în ajutor, cum se întîmpla
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
blândețe - trebuie să-ncetezi să ți-l imaginezi pe tatăl tău așa cum e acum într-unul din locurile astea. Se va schimba. Îmi pare rău, dar n-are nici un rost să te ascunzi după deget. Fran porni grăbită pe aleea umbrită, nedorind să-l mai audă. De bună seamă, dacă se resemnau cu o astfel de prognoză, creștea și probabilitatea ca ea să se adeverească. Celălalt așezământ, The Willows, nu era chiar așa rău. Era mai mic, cu mai puține aspirații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
străluciri ale trupului gol în bătaia lunii alerga spre poiană cu mâinile larg desfăcute, ca și cum ar fi mers în întâmpinarea iubitului mult dorit! “Acum trebuie să alerg după ea, să văd unde se duce”. Am pornit în urma ei prin partea umbrită a poenii... Când a ajuns la malul iazului, s-a oprit și, cu ființa fremătândă, căuta ceva... A dibuit culcușul unde eu îmi petreceam ziua citind și s-a așezat încet, lungindu-se cu fața la pământ. Într-un târziu, s-a
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
de la St. Regis’ care fuseseră „selectați pentru frăția « Craniul și oasele»“, dar pe Amory Princeton Îl atrăgea cel mai mult, cu atmosfera sa de lumini și culori strălucitoare și cu reputația ademenitoare de cel mai plăcut country club din America. Umbrite și micșorate de amenințătoarele examene de la colegiu, zilele de școală ale lui Amory s-au pierdut În trecut. După mulți ani, când s-a Întors la St. Regis’, parcă uitase cu desăvârșire succesele din clasa a șasea, reușind să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sau măreție. — Doamne! Nu perpelim de patru ani universul la foc mic? Apoi a sosit și seara care avea să fie ultima. Tom și Amory, care dimineața se Îndreptaseră spre terenuri de instrucție diferite, pășeau ca de obicei pe potecile umbrite și aveau impresia că zăresc În jur fețele băieților cunoscuți. — Mișună stafiile prin iarbă În seara asta. — Tot campusul e viu din cauza lor. S-au oprit lângă Little ca să admire răsăritul lunii, care colora În argintiu acoperișul de ardezie de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
buzunar carnețelul și creionul și a Început să scrie Încet și laborios: „În seara asta pornim... Tăcuți, umplurăm strada pustie și mută, Coloană de-un gri argintat, Stafiile s-au deșteptat la căderea tăcută A pașilor pe drumul neluminat. Docurile umbrite răsună de pașii celor o sută Ce din ziuă În noapte-au plecat. Așa zăbovim pe punțile fără de vânt, Văzând pe țărmul spectral Umbrele zilelor mii, epave fără cuvânt... O, regreta-vom anii Scurși atât de banal? Vezi tu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pe axa imaginară a privirii, coborând, subțiindu-se de-a dreptul. Numai în sus să n-o iau, mai spuse omul nostru, acolo nu mai e capăt! Elogiul toleranței Mergeau impasibili pe stradă, unul pe partea însorită, celălalt pe partea umbrită, adevărul și minciuna. Amândoi erau îmbrăcați la fel: pantaloni gri și largi, cu manșetă, cămașă albă, dantelată, și joben. Adevărul purta deschisă (indiferent de vreme, indiferent de anotimp) o umbrelă albă, minciuna o umbrelă roșie. Adevărul avea un ochi albastru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
fost prea crud. De la o vreme, așa începuse să mi se pară. Am luat poza din buzunar. Copiii mei se uitau la mine. Nu zâmbeau atât de larg cum crezusem prima dată când văzusem poza. Ochii lui Abigail erau puțin umbriți. Nu observasem pumnul strâns al lui Betsy. David părea gata să plângă. Știau că viața nu e numai lapte și miere. Nu puteam să îi țin în siguranță, dar puteam să îi protejez de mine. Am pus fotografia la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mașina și au traversat terenurile de badminton. Betonul neted crăpase pe unde rădăcinile Își făceau, viguros și răbdător, un drum spre lumină. Se Încheia sezonul cald și coroanele salcâmilor de deasupra capetelor Își pierdeau frunzișul Împrăștiind confeti roșcate pe terenul umbrit, printre foile de hârtie ale sutelor de prospecte care Îndemnau la sute de lucruri felurite. Studenții Împărțeau zilnic astfel de foi volante, Însă Margaret se Întreba dacă aveau să fie vreodată citite. Zăceau pe jos, călcate În picioare, scorojite și
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
filmului mut. Ca și mie, răsuflarea îi ieșea din gură în aburi albi. Abia cu aproape doi ani mai târziu am aflat mai multe: cel din fața mea, bătrânul înfășurat într-o pelerină neagră, mascat de un fular lung, negru și umbrit, de borurile largi ale unei pălării de artist, din fetru negru, ar fi putut avea pe la cincizeci și cinci de ani, se numea Enseling și se considera profesor de artă, numit cu dreptul la pensie pe viață. Probabil că își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
interdicției îmi aprind pipa sub pătură, el se ceartă cu mine, încet și insistent. De cealaltă parte a dormitorului nostru se deschidea ușa accesibilă numai lui spre sala de mese a bătrânilor. Aceea dădea, prin geamurile ei înalte, spre curtea umbrită vara de castani. Sub castani se aflau bănci, întotdeauna ocupate de bătrâni care sufereau de tuse permanentă sau de astm. La micul dejun, doi călugări de la bucătărie așezau un cazan voluminos cu supă de griș pe masa din camera noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
plumb moale și tonul deosebit de cald al acestuia se modelează osul nazal și maxilarul, buza de jos care atârnă, bărbia teșită. Cute verticale și orizontale marchează fruntea. Liniile pe care le trage plumbul se umflă, se evaporă. Ce se află, umbrit, în spatele ochelarilor. Două cratere: nările din care ies franjuri de păr cărunt. Nesfârșit de multe nuanțe de gri și alb: credo-ul meu. Încă din copilărie am desenat cu creioane. Fragmente de zidărie din cărămidă sumbru închipuită, cojită, văzută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
curând nou ar fi putut să surprindă scene tipice pentru acea vreme. De la scara spaniolă în sus, Villa Medici semăna cu un sanatoriu pentru artiști pensionați. Deja după câțiva pași, grădina întinsă te invita la zăbavă pe scări de piatră umbrite. Peste zi băteam străzile Romei mai mult decât permitea arșița. Răcoarea se păstra numai în biserici și capele. Tot ce vedeam, fiecare fântână și fiecare ciot de coloană, devenea o metaforă. Hoarde de preoți înveșmântați în negru ofereau, cu pălăriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
hainele. Merge în baie. Oglinda îi arată o femeie goală care o privește cu tea mă. Nebuna își plimbă privirea pe trupul gol al femeii din oglindă. Caută o imperfecțiune. Privirea ei stu diază atent sânii identici. Șoldurile. Linia sexului umbrită de triunghiul mic de păr scurt și fin. Fiecare amănunt e acolo unde îi e locul. Nebuna o privește drept în ochi pe femeia din oglindă, iar aceasta îi spune trebuie să fii perfectă. Și imediat, nebuna pășește atent în
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
dur: lavă prin proveniența ei minerală și totodată și prin incandescență și neliniștea vieții tumultuoase; fuziune de elemente contrarii, a cărei originalitate era crescută de originalitatea vocabularului pietros, a unei anumite tăieturi a versului, a unei respirații largi și virile, umbrită doar prin oarecare retorism. Plecat de la Sburătorul, I. Barbu a evadat din această poezie cosmică, frenetică, cu largi volute de piatră aruncate peste ape spume-gînde, saturată de reminiscențe clasice; a judecat-o, probabil, retorică și factice. Filonul noii sale inspirații
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
superioară. În interiorul primului cerc se desena un al doilea, format din numeroase gene care împrejmuiau ochiul lăuntric. Primul cerc (cel exterior), accentuat pe alocuri cu câte două sau chiar trei linii, se sprijinea pe două piciorușe cu spațiul dintre ele umbrit, încrustate într-un aparent suport oval înclinat și el spre stânga. În dreapta ovalului, o linie între Zenobia și mine, înclinată tot spre stânga, îmi atingea partea de jos a bărbiei. În sus, Zenobia nu trecea de pomeții obrajilor mei, bine
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
birt. -Bun prieten ai, ce să-ți spun! îi răspunse, privind prin fereastră cu fața schimonosită de încruntare, dar foarte repede se întoarse cu fața spre el, zâmbind. Atunci ea observă cum el își frământa mâinile iar pe chipul său umbrit de tristețe se putea citi durerea remușcării. Angela îl sărută pe frunte, spunându-i că va reveni a doua zi și părăsi salonul. Radu îngândurat, rezemat de tocul ușii îi urmărește mersul grațios și mândru. Ea ieși pe ușa holului
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Radu făcu un gest de indiferență. Eva vroia să mai zică ceva dar văzându-i expresia aspră, care luă locul bucuriei se opri oftând. Radu se ridică, o salută și ieși afară. Câteva clipe Eva rămase cu imaginea chipului său umbrit la plecare, acea expresie care lui întotdeauna îi dădu un anumit farmec. „E chipeș, acum o înțeleg pe Angela”, își zise Eva în gând. O ploaie torențială întunecase totul de jur împrejur, deși încă mai erau câteva ore bune până
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
așa de greu? Doar ești prozator, inventezi cum te duce capul viața familiei lui. Mă uimeau ochii mari ai bunicii, plini de o melancolie nedefinită, așa cum se văd în fotografia îngălbenită atârnată deasupra mesei, între ferestrele care dau spre curtea umbrită doar de firavele tufe de soc... Când venea seara... se scărpina undeva și lua laxative... Mi-amintesc soba de teracotă făcută de meșteri aduși... de la dracu-n praznic, vezi tu... De Crăciun, ne-adunam în fața bradului și cântam, mirosea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
o parte fără teamă de urmări pe cei neînsemnați și timorați. Parcă dubița albă în parcarea din spatele clădirilor administrative și se uită în jurul ei. Trecea pe lângă universitate în fiecare zi și îi era cunoscută din vedere mulțimea de clădiri albe, umbrite împrăștiate de-a lungul celor câteva sute de pogoane de lângă vechiul aeroport. Totuși, nu avusese niciodată ocazia să pună piciorul acolo. Iar acum, în mijlocul mulțimii năucitoare de clădiri, fiecare cu denumirea sa impunătoare, ciudată, se simțea oarecum intimidată. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
oglindă, pace ca după războiul de 100 de ani, fără tratate, fără armistițiu, fără granițe. În oglindă, doliul mirosea a sală de așteptare, la capătul peronului iluzia flutura o eșarfă verde. Petru, înveșmântat într-o pace festivă, sfida decorul, partea umbrită a obrazului înmugurea cucuta. Lehamete, lașitate, frică, nepăsare, nesimțire, prostie, indolență, etichete atribuite, dispoziții exclusiviste, pădure de lozinci în inima înstrăinatului și nici o Golgotă în sânge. Petru trăia și murea în viață deopotrivă, promisiunea lozului în plic întuneca oglinda, roua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de împărați, bogăție și fală? Nimic nu-i desăvârșit, și eu desăvârșirea o caut. Am întâlnit-o doar o dată, în vis. Era o fată frumoasă cum n-a mai fost alta. Trecea, singură, de-a lung de maluri de lac umbrit. Trecea abia simțit, parcă ar fi pășit prin somn... MAMA: Ce spui tu, copile? Îi fi fiind bolnav! S-aducem babe să-ți descânte și meșteri nălbari să-ți ieie sânge. IERONIM: Nu de babe și de nălbari am trebuință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]