616 matches
-
un observator care, într-un crochiu vioi, dezinhibat, surprinde ridicolul unor personaje și situații ale zilei. Anomalii de tot felul, puzderie de subiecte îi sunt oferite de experiența omului de lume și a medicului. Sancțiunea vine de obicei prin intermediul parodiei. Umoristul înscenează simulând seriozitatea, exploatează cu fantezie asociativă, dar nu o dată excesiv, calamburul, efectul burlesc, împins până la absurd. Astfel ridiculizează reclamele năstrușnice (Pilulele Pink), stilul gazetăresc, maniera exaltată a reportajelor de senzație (O crimă oribilă) etc. U. scrie în cheie parodică
URECHIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290375_a_291704]
-
București, 1900; Cinstea și știința d-lui Șăineanu, București, 1901; O, scumpe Lăzărică..., București, 1901; Factor răspunzător. Decorat! Mica publicitate!, București, 1915; Cu ou și cu oțet, București, 1920; La Radio, București, 1937; O crimă oribilă, Reclamagiul, Factor răspunzător, în Umoriști de altădată, îngr. și pref. Ion Roman, București, 1969, 123-146. Repere bibliografice: Rosetti, Dicț. cont., 185; Caragiale, Opere, VII, 437-466; Ibrăileanu, Opere, IV, 475-477; Gala Galaction, Opere alese, II, îngr. Teodor Vârgolici, introd. Dumitru Micu, București, 1961, 39-41; Radu D.
URECHIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290375_a_291704]
-
1969, 123-146. Repere bibliografice: Rosetti, Dicț. cont., 185; Caragiale, Opere, VII, 437-466; Ibrăileanu, Opere, IV, 475-477; Gala Galaction, Opere alese, II, îngr. Teodor Vârgolici, introd. Dumitru Micu, București, 1961, 39-41; Radu D. Rosetti, Spicuiri, București, 1923, 107-110; Număr consacrat marelui umorist dr. Urechia, „Veselia”, 1940, 33; Cosco, Bunica, 287-292; V.[asile] A.[lceu] Urechia, Schițe memorialistice, București, 1969, passim; Dicț. lit. 1900, 876; Șt. Cazimir, Nu numai Caragiale, București, 1984, 140-148; Faifer, Semnele, 261. G.D.
URECHIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290375_a_291704]
-
care apare la București, bilunar din februarie 1949 până în decembrie 1974, lunar între ianuarie 1975 și decembrie 1980, bimestrial între ianuarie 1981 și decembrie 1989 și din nou lunar din aprilie 1991, când iese ca serie nouă, afiliată la Asociația Umoriștilor. Colectivul redacțional: Aurel Baranga (redactor-șef, 1949-1979), Manole Auneanu (redactor-șef adjunct), Niculae Stoian (redactor-șef, 1983-1986), Mihai Ispirescu (redactor-șef adjunct, 1986-1989), Tudor Popescu (redactor-șef adjunct, 1989), Ion Tipsie (director, 1991-1999), Rodica Tott (redactor-șef, 1991-1996). În acord
URZICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290393_a_291722]
-
și acide notații cu caracter social, mai ales feminist, intitulate „Crâmpeie” (1929-1931), Adrian Maniu, care în 1932 preia rubrica „În fiecare zi” a lui Cecropide, transformând-o în punct de atracție al ziarului, și Keops (pseudonim care îl ascunde pe umoristul și omul de teatru Nicolae Vlădoianu), ale cărui schițe zilnice (din 1929) poartă genericul „De azi pe mâine”. O atenție deosebită se acordă paginilor „vesele”, unde se întâlnesc umorul absurd, satira socială și gluma cu două înțelesuri, accesibilă unui cititor
UNIVERSUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
De azi pe mâine”. O atenție deosebită se acordă paginilor „vesele”, unde se întâlnesc umorul absurd, satira socială și gluma cu două înțelesuri, accesibilă unui cititor cu mai puține pretenții. La aceste pagini, foarte atractive, scriu în mod obișnuit câțiva umoriști în vogă ai timpului: Al. Cazaban, C. Cosco, C. Gongopol, G. Rădulescu-Archibald, epigramiștii Toma Florescu și N. Georgescu-Cocoș, I.C. Aslan, Victor Anestin, Keops, N. Batzaria (din 1935) ș.a. Deși grupul de presă titular editează începând din 1919 suplimentul „Universul literar
UNIVERSUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
1969). Publică numeroase volume de proză scurtă, aforisme, „definiții umoristice”, romane (unele aparținând genurilor policier umoristic ori SF), literatură pentru copii (inclusiv o piesă de teatru, Vitejii cetății Bade-Bade, reprezentată scenic în 1987), fiind remarcat de la început ca un talentat umorist. A înființat și conduce Editura Vasiliu, la care și-a publicat toate cărțile, începând cu Pe scurt - Bref (1992). Volumul de proză pentru copii Cartea numai ochi și urechi (1982) a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. V. a început
VASILIU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
conceptualului și abstractului în forme și modulări empirice. „Lui S. îi este familiară gândirea cu concepte și noțiuni”, scria Șerban Cioculescu, „dar ariditatea lor primește corectivul ce l-am numit «debutonat», adică neceremonios, firesc, comunicativ, presărat de glume, deci propriu umoristului de rasă.” Maniera soresciană e de a privi „țărănește”, ponderat moromețian, abstracțiunile și stranietățile („se apropie de operă cu atitudinea simpatic ipocrită a unui Păcală: ce-o mai fi și asta?” - Tania Radu), cu un scepticism „frust”, care nu intră
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
, George (19.X.1875, Mizil - 2.V.1928, București), gazetar și umorist. Este fiul Linei (n. Ioachimescu) și al lui Mathei Vasile Ranete, avocat. Urmează școala primară la Mizil și Liceul „Sf. Petru și Pavel” la Ploiești. Frecventează o vreme cursurile Facultății de Drept din București. Funcționar la poștă (1896-1897), conduce apoi
RANETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
opera literară cu desenele proprii, caricaturistul, care își alege modelele îndeosebi din lumea literar-artistică și sportivă, numărându-se între cei mai apreciați profesioniști ai genului. Dragostea noastră cea de toate zilele anunța un prozator cu ochi de caracterolog și de umorist, recrutându-și materia din lumea mahalalei bucureștene, a vieții de provincie și a mănăstirii. Dacă se adaugă și lumea cazonă, școlărească și sportivă, sunt aici principalele ținte asupra cărora moralistul R. își fixează atenția. E. Lovinescu îl reținea în Istoria
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
școlărească și sportivă, sunt aici principalele ținte asupra cărora moralistul R. își fixează atenția. E. Lovinescu îl reținea în Istoria literaturii române contemporane din 1937 la secțiunea Poezia epică urbană, capitolul Epica umoristică și satirică: „Tânărul caricaturist [...] e ultimul nostru umorist, cu spirite dislocate, dar cu o notație plină de fantezie și de pitoresc”, iar G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent din 1941, îl plasa în secțiunea Momentul 1932, menționându-l, după Mircea Damian și Stoian Gh.
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
agreabil, sprijinit consecvent de talentul graficianului. Pretutindeni în prozele lui R., notarea realistă, exactă și totodată dezinvoltă a gesturilor și vorbirii se îmbină în chip firesc cu tentația senzaționalului, fantasticului și abisalului psihologic. Definitorie rămâne însă perspectiva moralistului și a umoristului, care uzează de o gamă largă de mijloace, de la zâmbetul îngăduitor, solidar cu duioșia, până la distanțarea sarcastică. Sub camuflajul ironiei și al jovialității sudice, cu tentă caragialescă (s-a vorbit de „miticismul” naratorului și al eroilor săi), se ascunde un
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
argheziană, concretizată în prima carte, Pasărea paradisului (1939), culegere de versuri care inaugurează o colecție îngrijită de G. Călinescu, se bucură de aprecierile criticii și reprezintă, poate, vârful valoric al scrisului lui P. Vocația lirică e dublată de aceea de umorist, în genul epigramatic; numit în 1945 redactor-șef al ziarului constănțean „Cugetul liber”, dar stabilit un an mai târziu la București, va deține mai bine de două decenii funcția de redactor la revista „Urzica” (1952-1974). Următoarele două volume, Arca lui
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
asumare a unui tipar, cultivând construcția prozodică savantă, formula prețioasă a sonetului, concentrarea „ermetică” a catrenului. În epigrame specifică este ironia casantă, exagerarea dusă la absurd, într-o manieră senin-cinică. Realitatea pe care o acoperă textul pare să-i devină umoristului, așa cum și afirmă undeva, cu totul indiferentă, ridicând-o la grația unui joc superior, eliberat de orice finalitate satirică, etică. Epigrama ajunge, astfel, un fel de „răutate estetică” aducătoare de bucurie spiritului liber. A tradus din lirica franceză versuri de
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
masa lui încep să apară de la sine poezii. Devine celebru, și critici de seamă îi consacră articole din care el nu pricepe nimic. Bântuit de întrebări metafizice, scrie o carte pe care o crede răscolitoare, dar care îl consacră drept umorist: mai mare decât Mark Twain și Bernard Shaw. E vizitat de o femeie superbă, posibil simbol al frumuseții inaccesibile, dar scrierea pe care aceasta i-o inspiră, în loc de a fi râvnitul poem de iubire, îi sporește și mai mult renumele
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
decât Mark Twain și Bernard Shaw. E vizitat de o femeie superbă, posibil simbol al frumuseții inaccesibile, dar scrierea pe care aceasta i-o inspiră, în loc de a fi râvnitul poem de iubire, îi sporește și mai mult renumele de mare umorist. În cele din urmă poetul se spânzură de o creangă. Mai evident parodică e Paco și Petro, nuvelă având ca eroină o frumusețe inspiratoare de pictură și literatură nemuritoare, preschimbată, după zece ani, în opusul ei: o muiere grasă și
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
se face des între Prosper Mérimée și C. Negruzzi este îndreptățită. Există totuși la Negruzzi un umor cu desăvârșire clasic. Motivul din Au mai pățit-o și alții (soțul înșelat de femeia în care crede orbește) aparține vechii nuvele italiene. Umoristul moldovean îl tratează cu zâmbete molierești. [...] Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul, care ar fi devenit o scriere celebră ca și Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
foiletoane, unele iscălite Ile Borg. Își adună proza în volumele De toate (1897) și Clipe de repaus (I-II, 1901-1903, sub pseudonimul Sorcovă), o piesă „pentru teatrul de la țară”, În sat la Tânguiești, apărându-i în 1912. Înzestrat ca povestitor umorist, O. părăsește proza romantică, de tentă psihologică, spre care se îndreptase datorită lecturilor din scriitori ruși, dar care la el e artificioasă, nereușită. Sub influența lui I. Slavici, scrie povestiri de observație realistă inspirate din viața satului ardelean: una dintre
ONIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288538_a_289867]
-
Al. I. Cuza. O. ține să lanseze și un personaj popular, Fâl-fâl-son: Trei feți logofeți sau Povestea lui Fâl-fâl-son, Botezul lui Fâl-fâl-son în balta Cișmegiului, Căința lui Fâl-fâl-son (toate tipărite în 1857). Dar anecdotica lui e cu totul nesărată. Ca umorist, O. are un haz forțat, grosier și chiar imund uneori. Satirele lui - incluse și în cele trei volume de Opere satirice (1875) - impun prin alura teribilă, prin temeritate, șocând prin violențele de limbaj. Cu firea lui pătimașă, gazetarul nu e
ORASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288565_a_289894]
-
Epigrame și epitafuri, 1925). Cinice sau glumețe, vezicante și surâzătoare, uneori licențioase ori mizând pe simple jocuri de cuvinte, producțiile epigramatice ale lui P. sunt lucrate atent, chiar și atunci când țâșnesc dintr-o inspirație de moment. Spontan, ca mai orice umorist, autorul nu pregetă să se angajeze în dueluri literare. Victimele sunt alese dintre scriitori (printre ei, surpriză, și frățânele Cincinat), dintre cei care se cred mai importanți decât sunt, actori, pictori, medici, oameni politici. În superbia unui Epilog se disimulează
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
Colorado, Grigore Vasiliu-Birlic, Sică Alexandrescu, Bulandra) cu texte care nu vor fi semnate cu numele său. Din toamna anului 1944 își reia scrisul, colaborând la „Fapta” și „L’Indépendance roumaine”. Scoate singur, fără personal redacțional (dar cu colaborarea unor scriitori umoriști), revista de satiră și umor „Papagalul”. În 1947 și 1948 este consilier la Ministerul Artelor (pentru teatrele din provincie). În ultimii ani scrie la „Revista română”, publicație cu difuzare în străinătate. Își reia și activitatea propriu-zis literară, ca dramaturg (e
MILORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288147_a_289476]
-
a revistei, însoțite de reflecții, cugetări, anecdote și „sfaturi”. La prima serie a scris, alături de Caragiale și Bacalbașa, ambii într-o permanentă vervă acidă și persiflantă, Alceu Urechia, care își semna textele cu pseudonimul Iodoform. Este probabilă și participarea altor umoriști ai vremii, dar e greu de pătruns în hățișul de pseudonime și inițiale întrebuințate. Situația va fi, din acest punct de vedere, mai limpede în cazul seriei din anul 1901, la care, desigur, Caragiale este principalul autor, dar alături de el
MOFTUL ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
Pogromurile din Bucovina și din Dorohoi, București, 1945; Bingo, București, 1945; Pogromurile din Basarabia și Transnistria, București, 1947; Povestea unui copil din zilele noastre, București, 1947; Răscoala din junglă, București, 1947; Peste cincizeci de ani, Tel Aviv, 1967; Drama unui umorist, Haifa, 1973; Trimis special. Din amintirile unui ziarist, București, 1974; Șapte momente din istoria evreilor din România, Haifa, 1977; Alte șapte momente..., Haifa, 1978; Croitorul din Back, București, 1979; ed. Așkelon, 1988; M-am născut reporter!, București, 1981; ed. I-
MIRCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288172_a_289501]
-
un advocat? Roata strigă ca s-o ungi, pe advocat trebuie să-l ungi ca să strige.” M. a fost asemuit cu Nastratin Hogea. E în cărțile lui o întreagă paremiologie balcanică îngemănată cu înțelepciunea cărților vechi evreiești, colportată de un umorist fin, bonom, deși nu fără înțepături vitriolante. I.L. Caragiale l-a cunoscut și apreciat. În „Epoca literară” din 1896 își amintea de „pildele și apropourile” lui Cilibi ca de niște „buni prieteni” ai copilăriei sale: „Cărticelele acelea au făcut multă
MOISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288208_a_289537]
-
citi și poate nu puțină influență a avut acea citire, și dânsa asupra spiritului meu”. Culegerea Practica și apropourile... a fost recenzată în „Convorbiri literare”, iar autorul ei a intrat în istoria literaturii române. G. Călinescu îl orânduiește printre primii umoriști și îl vede ca pe un fel de Anton Pann evreu: „Geniu oral, fără știință de carte [...]. Maximele lui sunt pătrunse de un sănătos umor bătrânesc”, criticul reținând, între alte cugetări, pe aceasta: „Într-o zi Cilibi Moise a dat
MOISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288208_a_289537]